Azi e ziua lui Hagi. Televiziunile s-au repezit să-i spună la mulți ani, cu cît mai de dimineață cu atît mai bine. Ziarele s-au întrecut în imagini cu el, adunate de-a lungul carierei de jucător. În general lumea și-a adus aminte, dar asta nu va dura mult. De mîine se vor relua ironiile la adresa lui, de mîine vor fi din nou prezente caterincile, miștourile, glumele proaste pe care le fac unii avîndu-l pe el drept subiect. Pînă anul viitor, pe 5 februarie, cînd îi vom spune iar la mulți ani și ne vom uita iar la poze, la imagini și ne vor reveni iar în memorie momentele cînd aveam și noi un fotbalist capabil să se ia la trîntă cu marile valori ale lumii.

Sîntem o nație tare ciudată. Uităm repede și n-avem respect față de nimeni. Uităm repede că Hagi a ținut în spate un fotbal ce nu a mai avut și nici nu cred că va mai avea vreodată asemenea performanțe. Un fotbal corupt pînă în măduva oaselor, un fotbal mocirlos și putred, o vomă ce nu se mai oprește și care împute tot ce se află în preajmă. Un fotbal în care fiecare își permite orice.

Hagi și-a permis doar să-l joace. Acolo, pe teren, unde e greu, unde genunchii se ciocnesc, unde crampoanele atacă tibiile și unde gleznele fine fac diferența. Și-a permis să conducă o generație cum nu va mai fi, o generație care-l respectă, pentru că i-a simțit valoarea, l-a văzut cît e de bun, o generație de fotbaliști, nu de jucători de fotbal cum sînt azi, care au știut că se pot baza oricînd pe cel mai bun dintre ei.

Am vorbit de multe ori cu Ilie Dumitrescu despre Hagi. Ilie Dumitrescu, un alt exemplu de mare fotbalist pe care oamenii populați de certitudini și pentru care dubiile nu merită să existe își permit să-l ia la mișto. Ilie vorbește cu un respect vecin cu evlavia despre Hagi. Pentru el nu există al fotbalist mai mare decît Hagi. Spune mereu, ”e Hagi și apoi venim noi toți ceilalți”. L-am întrebat o dată cum de nu s-a supărat pe Hagi atunci, la acea semifinală de Cupa Campionilor cu Galata de la Istanbul, cînd, din cauza lui a luat un cartonaș galben stupid și n-a putut juca finala cu Milan de la Barcelona. Nu că asta ar fi schimbat cu ceva istoria acelei finale, dar un asemenea moment rămîne unic în viața oricărui fotbalist, să te afli pe teren la finala celei mai importante competiții din lume. Ilie s-a uitat la mine ca la un zmintit cînd i-am spus că eu, în locul lui, n-aș mai fi vorbit niciodată cu Hagi de supărare și mi-a zis: ”Bă, tu nu ești sănătos?! Cum să mă supăr eu pe Hagi!! Păi eu fără Hagi poate nue existam în fotbal”.

Adevărul e că noi, în general, fără Hagi poate nu existam în fotbal. Așa că avem toate motivele să-l ironizăm, să-l luăm la mișto și să-i căutăm greșelile și acolo unde nu sînt. Mergeți în Argentina și spuneți ceva rău de Maradona! Și o să vedeți reacțiile. Iar Maradona a făcut, după ce s-a lăsat de fotbal, infinit mai multe greșeli și nu mă refer aici la greșeli de exprimare. Mergeți în Portugalia să vedeți dacă găsiți pe cineva care să-l ia la mișto pe Eusebio. Credeți-mă, n-a debordat de inteligență, însă a fost un monument și toată lumea l-a tratat cu respect. Mergeți în Polonia să vedeți dacă rîde cineva de Boniek. Și exemple tot sînt. Aș îndrăzni să mă refer și la Stoicikov, deși aici s-ar putea să greșesc, căci bulgarii nu-s departe de noi ca mentalitate.

Așadar, să continuăm să-l luăm la mișto pe Hagi. Dar să nu uităm în același timp să sperăm, să ne rugăm eventual, ca băiatul lui să fie la fel de talentat și de serios ca el și să ne poată da o mînă de ajutor să scoatem fotbalul ăsta din canalul în care a căzut. Eventual să ne rugăm ca tot el, cel căruia îi spunem azi la mulți ani, iar mîine îl vom lua la mișto, să scoată și ceva de la Academia sa, făcută din banii lui, cîștigați pe teren, nu din terenuri, marcînd goluri și nu dînd goluri în economie, șutînd ca din tun și nu dînd tunuri în industrie. Să ne rugăm să scoată el, din banii lui, un al doilea Popescu, Dumitrescu, Petrescu, Munteanu, Răducioiu, Lupescu, Belodedici că să stea alături de cel de-al doilea Hagi, pentru că singur, chiar dacă te cheamă Hagi, nu poți face nimic.

Iar în timpul ăsta, să-l luăm la mișto.

Uitînd că atunci cînd s-a retras, a plîns și el, dar și noi, cei care ne bucurasem alături de el. De atunci, s-au mai retras căpitani ai ”naționalei”, dar de plîns n-a mai plîns nimeni. Nici ei, dar nici noi. Poate doar de mila fotbalului românesc.

LA MULȚI ANI, GICĂ HAGI!

Hagi a marcat multe goluri în cariera sa. La ”națională” sau la echipele de club. Eu vreau să vă propun o pasă. Dată lui Ilie Dumitrescu, într-un meci România-Cipru, jucat pe ”Ghencea”. Vă rog să priviți cu atenție pasa de la golul de 2-1 și să-mi spuneți după aceea dacă nu cumva găsiți mari asemănări cu pasele pe care le dau azi Xavi sau Iniesta. Doar că Hagi dădea astfel de pase acum 20 de ani

Dacă nu v-am convins, găsiți aici tot ce vă trebuie ca să vă reamintiți cine a fost fotbalistul Gică Hagi. Eu am rămas țintuit, de la început pînă la final, în fața monitorului. Sînt imagini pe care le-am mai văzut, dar le revăd mereu cu plăcere. Și cu aceași emoție.

P.S.

E posibil să fiu un pic subiectiv. Cu Hagi mi-am început practic cariera de jurnalist. Cu transferul său la FC Barcelona, în vara lui 1994. Eram în Spania atunci și am scris aproape două săptămîni, zi de zi, despre acest lucru. Au fost primele mele articole de primă pagină.