O să încep direct. Cu o temă pe care am auzit-o repetată obsedant și deranjant în orele astea de după obținerea calificării. Da, am avut noroc! Și punct. Noroc cu carul. Nu la meciul de sâmbătă, în general în campania asta de calificare. Sincer, dacă prin cine știe ce exercițiu SF cineva de la UEFA mă punea pe mine să fac o grupă pentru România și să încropesc apoi un scenariu de desfășurare a ei, sincer deci m-aș fi jenat să aleg așa ceva. Să aleg aceste adversare și, ulterior, ceea ce s-a întâmplat cu aceste adversare. Din 5 rivale două au fost în război și n-au putut juca meciul cu noi pe terenul lor, o a treia nu e prea departe de război, iar cea mai bună dintre toate, care nu e niciodată în război, traversează cea mai proastă perioadă din ultimii ani. Mai rămâne una, singura pe care am bătut-o în două manșe, de care ne temeam, căci, nu-i așa, nu mai există echipe mici. Citeste mai mult …
Nu-mi plac despărțirile. Nu-mi place să pedalez pe strada lamentărilor ori a regretelor. Iau totul ca atare, îmi spun că așa fost să fie și că, e credința mea dintotdeauna, totul se-ntâmplă cu un scop. N-o s-o fac nici acum, deși momentul pare propice pentru așa ceva. Să fie ăsta ultimul meu text într-un ziar tipărit, pe ”print” cum se mai zice? Poate că da, poate că nu, nu-mi place nici să jonglez cu certitudini. Citeste mai mult …
Avem câteodată mare noroc cu rețelele astea (sociale sau de socializare, depinde de interpretări) că ne mai reamintesc lucruri pe care altfel, luați cu grijile de zi cu zi, poate că le-am fi uitat. Așa s-a întâmplat pe 30 iunie, când mai multe postări, în principal ale unor colegi de breaslă atinși uneori de vântul nostalgiei ca și mine (semn că îmbătrânim ar zice unii) au readus în prim-plan această zi. Dar și adevărul dureros din spatele ei: s-au făcut 25 de ani de la ultimul nostru meci la un campionat mondial. Citeste mai mult …
Nu știu alții cum au fost, dar eu n-am dat pe-afară de optimism înaintea acestei ”duble” din preliminariile Europeanului din Germania. Deși de regulă sunt optimist, chestie de zodie, mereu caut să extrag câte ceva pozitiv din diverse situații. Am fost întrebat, la un ”debate”, dacă ar trebui să ne propunem 6 puncte cu Kosovo și Elveția. Am răspuns că, da, e normal să ne propunem, doar n-o să ne aruncăm în luptă cu obictivul să mâncăm bătaie, dar că foarte bine ar fi dacă am izbuti să scoatem un punct din cele 6. Citeste mai mult …
Stăteam eu în dimineața zilei de miercuri, în fine, cât poate fi ea de dimineață pentru un jurnalist sportiv obișnuit cu nopțile petrecute până la ore târzii în jurul fotbalului european, stăteam eu deci și mă gândeam: oare ar trebui să scriu ceva despre echipa națională a României? Oare lumea așteapătă (și) de la mine vreo părere? Citeste mai mult …
Nici bine n-am apucat să ne bucurăm că am scăpat de-o grijă învingând Armenia și că suntem mai aproape de obiectivul realist fixat înaintea acestor preliminarii, un loc de baraj, că ne-am trezit pe cap cu o altă problemă. Ne pleacă selecționerul. Bine, nu chiar acum ne pleacă, un pic mai încolo, acum doar ne-a zis că pleacă. Mai stă două meciuri, că așa e înțelegerea, încasează salariul pe lunile astea două, apoi ne arată spatele. Părăsește scena ca un actor grăbit, crede el, care și-a jucat rolul și nu mai are nevoie de aplauze, căci oricum e un neînțeles, iar publicul și presa nu-l merită. Citeste mai mult …
Caută-mă!