Eu nu fac parte din categoria celor dezamăgiți de Nicolae Stanciu. Și de transferul lui atât de mult mediatizat în Arabia Saudită, la Al Ahli. E plin de oameni dezamăgiți de mutarea asta, oameni care pesemne că înainte aveau iluzii, iar acum au deziluzii. În general eu nu sunt dezamăgit de ceeea ce fac alții. Sunt dezamăgit de ceea ce fac eu, de anumite decizii pe care le iau, de anumite acțiuni pe care le fac ori nu le fac, dar nu de ceea ce fac alții. Eventual pot să comentez, eventual pot să analizez, poate că pot fi și trist la o adică, dar nu pentru persoana respectivă ci pentru situație. A judeca deciziile altuia cu mintea ta e o mare eroare, căci niciodată nu știi ce resorturi l-au împins pe acel cineva să ia respectiva decizie, ce a fost în spatele ei, la ce s-a gândit el arunci când a acționat astfel. Citeste mai mult …
S-a terminat marți o competiție pe care, sunt convinși, foarte puțini au înțeles-o la început și mulți continuă să nu-i priceapă rostul nici acum. Am asistat la încă o invenție a UEFA menită să atragă banii televiziunilor, dar care, în afara primei grupe valorice, pentru care, de fapt, a și fost creată, n-a stârnit interesul preconizat. Pentru cei ca noi însă putea fi o variantă de calificare către Euro 2020, căci, spre deosebire de preliminarii, adversarii erau cam de aceeași categorie. Citeste mai mult …
E una din acele veşti care te lasă fără cuvinte. E una din acele veşti ce-ţi poate strica o dimineață, o zi, o săptămână, o lună. E una din acele veşti care-ţi aminteşte că traseul unui om pe această planetă e marea necunoscută a fiecărei vieţi. E una din acele veşti pe care n-ai vrea s-o descoperi. Niciodată. A murit Ilie Balaci. Marele blond al fotbalului românesc s-a dus într-o lume despre care se spune că e mai bună, părăsind lumea asta a noastră care a uitat să fie bună cu cei care chiar merită. Citeste mai mult …
Celor trecuți de 40 de ani sau care se apropie de această vârstă titlul le aduce sigur aminte de o perioadă cenușie a acestei țări. Era un clasic slogan comunist, cu o acoperire incertă în ceea ce se trăia zilnic. Astăzi, la atâția ani distanță, cred că-l putem folosi, chiar fără adaptare, la realitatea fotbalistică de la noi. Și asta pentru că astăzi, după atâția ani, o echipă națională din fotbalul nostru ne face din nou să ne simțim mândri. Nu e echipa mare, alături de care noi cei despre care am pomenit un pic mai sus am trăit atâtea momente frumoase, dar care ulterior s-a transformat mai mult într-o regretabilă povară (sau repetabilă povară, ca să-l citez pe Adrian Păunescu), inclusiv cu acele calificări mai degrabă accidentale la turneele finale din 2008 și 2016. E echipa de tineret, așa cum o știm cu toții, căci chestia asta cu ”Under 21” mi se pare prea clișeu corporatist, alături de care a vibrat această țară cum nu-mi amintesc să o fi făcut vreodată. O calificare la un European de tineret, de-a dreptul banală în țările puternic dezvoltate fotbalistic, a fost sărbătorită la noi ca o performanță uriașă. Setea de bucurie, după atâția ani de secetă, a fost atât de mare încât șampania de la final a curs în valuri. Citeste mai mult …
Am fost convins, înaintea meciului amical cu Suedia de la Craiova, că în eventualitatea unei victorii vom auzi destul de des cuvântul ”revanșă”. Sau ”răzbunare”. Revanșă pentru acea eliminare din 1994, răzbunare pentru deziluzia de-atunci. Într-adevăr, le-am auzit, poate nu atât de des pe cât m-am așteptat, semn că trecerea anilor a atenuat eventualele senzații, dar le-am auzit. Da, am bătut Suedia cu 1-0, puteam să le mai dăm ceva goluri, dar despre revanșă nici că poate fi vorba. De răzbunare nici atât. Despre o revanșă pentru ceea ce s-a petrecut în 1994 nu vom putea vorbi decât atunci când scenariul va fi cât de cât asemănător. Am spus ”cât de cât” fiindcă am mari dubii că vom mai putea trăi într-un viitor apropiat ceea ce am trăit atunci, că vom putea realiza într-un viitor apropiat ceea ce am realizat atunci. Cât despre răzbunare, mai bine să uităm. Citeste mai mult …
Marți dimineață, în fine, cât poate fi și dimineața asta de dimineață pentru un jurnalist sportiv, am fost la ”Matinalul” lui Dan Filoti de pe Digisport 1. Un alt invitat era și Daniel Isăilă, proaspăt numit selecționer al echipei naționale de tineret. Printre mai multe teme de discuție s-a ajuns, evident, și la tinerii jucători de la noi și la maturizarea lor extrem de târzie în comparație cu maturizarea celor de afară. ”Ai noștri se maturizează greu, trebuie lucrat cu mare grijă cu ei”, a spus la un moment dat Daniel Isăilă, după care a adăugat un lucru extrem de important: ”Valoarea nu ține cont de numărul anilor”. Nici într-un sens, al tinereții, dar nici în celălalt, al bătrâneții, aș încerca eu să-l completez. Subiectul e amplu, de acord, și ar avea nevoie de multe ore de dezbatere, dar o întrebare tot mi-a rămas în minte. De ce oare tinerii noștri se maturizează mai greu decât tinerii lor? Citeste mai mult …
Caută-mă!