Scriu rar despre fotbalul românesc. Nu pentru că aș fi în vreun fel cu nasul pe sus sau din motive de cine știe ce orgoliu, pur și simplu nu e domeniu meu de activitate și nu-l stăpînesc foarte bine. Prefer celălalt fotbal și prefer să vorbesc altfel despre el la emisiunile de Fotbal European. Dar nu acesta e subiectul, ce scriu sau vorbesc eu. Ci altul. Iar azi o să scriu despre o situație din fotbalul de la noi. Mai exact despre un personaj ajuns, îndrăznesc să spun peste noapte, suficient de cunoscut încît să nască dezbateri cu iz de luări de opinie. E vorba de Andrei Ivan. Citeste mai mult …
Se spune că e bine să te temi de greci chiar și atunci cînd îți fac daruri. Nu știu eu astăzi ce daruri ne-au pregătit nouă grecii, dar presimt că multă lume le așteaptă. Și asta nu e bine. Grecii vin la București ca ocupantă a ultimului loc, fără absolut nici o șansă de calificare, fără nici un fel de stres referitor la partida de pe Arena Națională. Dar știm cu toții că nu-s o echipă de ultimul loc, așa cum știm cu toții că locul pe care echipa României îl ocupă în acel straniu clasament FIFA e departe de realitate. Știm cu toții că Grecia era cea mai bună echipă a grupei la momentul tragerii la sorți, știm cu toții că ne poate bate aici la București, chit că n-a mai făcut-o de ani buni. Tocmai pentru că știm asta, aș vrea să nu ne așteptăm la daruri de la greci. Dacă o fi să le primim, binevenite să fie, dar mai bine să nu credem în Moș Crăciun și să încercăm să îmbrăcăm chiar noi haina lui. Citeste mai mult …
Nu știu ce imagine a fost mai stranie de-a lungul transmisiei partidei de la Amsterdam dintre Olanda și Islanda. Cea a clasamentului de dinaintea partidei, cea a lui Marco Van Basten așezat pe scaunul antrenorului secund, după ce ani de zile a fost selecționer și antrenor la echipe de club, cea a impotenței ”naționalei” batave, cea a victoriei Islandei ori cea a clasamentului grupei după partidele de joi seară? Cred că puțin din fiecare. Citeste mai mult …
Că anii trec în viteză pe lîngă noi cred că e un lucru pe care-l știm și simțim cu toții. Parcă trec mai repede în ultima vreme, dar asta ține, cred, de felul în care s-a schimbat ritmul de viață al fiecăruia. Nu conștientizăm lucrul ăsta decît atunci cînd comparațiile cu alte persoane vin și ne bat la ușă. Ca de exemplu azi. E ziua lui Mircea Lucescu. Face 70 de ani. Dacă și Mircea Lucescu a ajuns la 70 de ani e limpede cît am îmbătrînit și noi, cei care am crescut cu el, cu rezultatele sale, cu duelurile sale, cu obsesiile sale, cu performațele sale. Căci, pînă la urmă, dincolo de toate celelalte, performanțele sînt cele care rămîn.
Citeste mai mult …
Cred că știți cu toții foarte bine expresia ”mai rău de atît nu se poate”. Și cred că mulți dintre noi, după ce o rostim, conștientizăm într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, depinde de situație, că mai mereu se poate și mai rău. Cel puțin la noi, în tot ceea ce ne înconjoară. Am spus despre un anume președinte că mai rău decît el nu se poate. Și s-a putut. Am spus despre un anume premier că mai rău nu se poate. Și iar s-a putut. Despre un anume primar am spus același lucru. Și iar verificăm, din păcate, tristul adevăar că se poate. Iar exemplele pot continua pe orice palier al vieții publice.
Citeste mai mult …
Caută-mă!