Pentru un club ca Real Madrid, unde cuvântul ”răbdare” nu există în dicționar (sau dacă există, e folosit în cu totul alt context), o pauză de 5 ani în câștigarea titlului în Primera Division e aproape o eternitate. Din 2012 încoace, la Cibeles s-au sărbătorit două trofee Champions League, dar niciunul în Primera, ceea ce la Madrid nu poate fi acceptat. Real Madrid e un club universal, cu o piață de desfacere globală și un capital de simpatie mondială, dar teritoriul spaniol e cel care contează cel mai mult. De aici și adevărata obsesie pe care cei de la Real, cu Florentino Perez în frunte, au dezvoltat-o pentru acest titlu. Șansa lui Florentino, al cărui stil de conducere nu-i întotdeauna coerent și în niciun caz nu e comod, s-a numit Zinedine Zidane. Pesemne că a fost cea mai inspirată decizie luată de Perez de la aducerea lui Cristiano Ronaldo încoace. Zidane a știut să creioneze un scenariu perfect pentru ca parcursul de anduranță care este Primera Division să se termine cu bine. Citeste mai mult …
”Scenariul din acest sezon reprezintă acea dovadă că mai există și povești frumoase traduse în realitate. Că viața oferă și astfel de momente, când poate bate filmul, când imposibilul devine posibil, când <<nu se poate>> se vede învins de <<se poate>>, când visele devin realitate, când David câștigă în fața lui Goliat”. Observați vă rog ghilimelele! Sunt fragmente din partea de început a unui text, scris pe acest blog acum mai bine de un an, la începutul lunii mai 2016. Era un text despre Leicester și despre miracolul reușit de trupa lui Ranieri în trecutul sezon de Premier League. Mie însă mi se pare că aceste cuvinte pot caracteriza perfect ceea ce a izbutit AS Monaco în Ligue 1, în acest campionat. Fără să fie totuși un miracol, căci există certe diferențe din orice punct de vedere am privi lucrurile între Monaco și Leicester, câștigarea titlului de către monegasci reprezintă o mare surpriză. Câștigarea titlului în fața lui PSG, cred că e o completare ce trebuie neapărat făcută. Căci acest PSG reprezintă foarte mult în fotbalul francez de azi. Citeste mai mult …
Prea ocupați noi pe plaiurile noastre mioritice cu acest final de campionat cum n-am mai avut (eu unul nu-mi amintesc când au mai fost 3 echipe cu șanse de a câștiga titlul înaintea ultimelor 90 de minute), dar care s-a încheiat cu un soi de circ din care avem din plin și de care nu izbutim să ne detașăm, prea ocupați cu asta spuneam, am trecut un pic cu vederea faptul că Chelsea a devenit noua campioană a Angliei. Evenimentul n-a fost peste măsură de surprinzător, căci deznodământul acesta era așteptat de săptămâni bune, dar asta nu înseamnă că nu trebuie menționat și mai ales analizat. Căci ceea ce a reușit Antonio Conte în primul său an de mandat la ”The Blues” și, mai ales, la prima lui experiență ca antrenor în afara Italiei reprezintă o performanță excepțională ce-l ridică pe italian la nivelul antrenorilor mari ai momentului. Să câștigi un campionat devenit un soi de Champions League al antrenorilor poate fi asemănat cu câștigarea unui trofeu european important, ceea ce transformă, în opinia mea cel puțin, un antrenor foarte bun într-un antrenor mare. Citeste mai mult …
Marți, la Fotbal European, înainte așadar de cele două semifinale, a fost un moment în care s-a vorbit despre Benzema. Ion Crăciunescu și Ilie Dumitrescu discutau oarecum în contradictoriu despre francez, despre rolul lui în cadrul echipei, despre stilul său de a juca, despre ”ostracizarea” impusă lui Morata din pricina lui. Sunt sigur că astfel de discuții există și la alte emisiuni în care jocul campioanei Europei e analizat, sunt convins că și fanii Realului au, la rândul lor, această dezbatere. Ilie Dumitrescu a zis atunci un lucru: ”Benzema nu mai e demult un 9 clasic, un marcator, el a devenit acum și pasator, generator de situații, creator de ocazii”. Un soi de număr 9 spre 10, mi-am permis eu atunci să-l completez. Ceea ce a făcut Benzema miercuri seară, la acea fază care a decis practic calificarea, e cea mai bună completare a respectivului dialog. A fost o operă de artă, pe care sincer am fi așteptat-o de la un Neymar sau Ronaldinho, nu neapărat de la Benzema, o semnătură pe care francezul și-a pus-o cu cerneală ce nu se va șterge peste această campanie. Indiferent dacă ea se va termina ori nu cu succes. Citeste mai mult …
Vă propun să începem altfel acest text. Mai ales că e greu de analizat o calificare anunțată încă din prima manșă și e complicat să tragi concluzii în condițiile în care tot ce era important s-a scris după meciul tur. Vă propun așadar pentru început o declarație: ”În acest moment, există cluburi în Europa care, din punct de vedere economic, sunt imposibil de ajuns. Plecând de la această realitate, a vedea o echipă din Italia ajungând în în următorii ani într-o finală de Champions League mi se pare foarte, foarte, foarte greu”. Probabil că puțini își mai amintesc cine a fost cel care a spus aceste cuvinte, în decembrie 2013 și cred că multora nici nu le trece prin cap cine ar putea fi autorul. Reamintesc, suntem în decembrie 2013. Ei bine, cel care a gândit astfel, la acea dată era antrenor la Juventus. Da, da, este chiar Antonio Conte, care avea să și trădeze ”Bătrâna Doamnă” câteva luni mai târziu, motivația acelui divorț având la bază tocmai aceste idei. Citeste mai mult …
N-am fost de la început un admirator al lui Massimiliano Allegri. Mi se părea un antrenor bun, care a avut marea șansă de a prinde un Milan cu Zlatan, Thiago Silva, Pirlo și uriașa oportunitate de a se lupta cu un Inter în plină dezmembrare după plecarea lui Mourinho și cu un Juventus în plin proces de reorganizare. Acel titlu obținut cu Milan mi se părea mai degrabă rodul unei conjuncturi, iar felul în care a gestionat echipa după despărțirea de jucătorii emblematici de mai sus îmi întărea ideea unui tehnician care a beneficiat de lot și nu de un lot care a beneficiat de antrenor. Ca o paranteză, ideea asta încep s-o am despre Luis Enrique, dar nu ăsta e subiectul de azi. Ci Allegri. În admirația căruia am căzut de ceva vreme, molipsindu-mă poate de la Florin Bratu, care pare să-și fi făcut din ”Max” un model pentru cariera sa, aflată încă în perioada de început. La momentul în care a fost pus la Juventus mi s-a părut opțiunea corectă doar pentru că alte soluții nu erau, la vremea respectivă manifestându-mi pe acest blog ideea că mult mai potrivit ar fi fost Prandelli, care se grăbise să semneze cu Galata. Ei bine, pot să recunosc cinstit că m-am înșelat. Și odată cu mine toți cei care, în iulie 2014, vedea un pas înapoi pentru Juve în plecarea lui Conte și venirea lui Allegri. Citeste mai mult …
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!