Plecarea lui Luis Enrique de la Barcelona la sfârșitul sezonului devenise aproape o certitudine în ultimele săptămâni, un secret oarecum cunoscut în lumea fotbalului. Micuțul procent de mister s-a risipit miercuri seară, când Luis Enrique a decis că a venit momentul să facă publică decizia sa de a nu mai continua. Surpriza n-a venit din anunțul propriu-zis, ci din felul în care antrenorul a ales s-o facă, într-o conferință de presă de după un meci câștigat lejer și înaintea unei săptămâni foarte importante, cu acel meci cu PSG din Champions League la orizont. Până la urmă, Luis Enrique a fost și în acest anunț fidel modului său de a fi, direct, contondent, fără a se gândi la vreun scenariu de despărțire pompos, pe care unii cred că l-ar fi meritat după traseul avut în aceste 3 sezoane. I-a lăsat pe toți cu gura căscată (exact acestea sunt cuvintele lui Ivan Rakitic, după meci, la postul de televiziune TV 3), căci nimeni nu se aștepta la așa ceva, după ce cu câteva minute mai devreme ridicase câteva sprâncene de uimire pe ”Camp Nou” prin înlocuirile lui Suarez și Messi. Citeste mai mult …
De când Johan Cruyff a luat în stăpânire cu puteri depline filozofia de joc a Barcelonei, așezarea de tip 4-3-3 a catalanilor a devenit un soi de lege organică, aprobată de parlamentul din tribunele de pe ”Camp Nou” și promulgată de fiecare antrenor ce s-a așezat pe banca tehnică în ultimii 20 de ani. Au mai fost unii, vezi Van Gaal, care au încercat anumite ordonanțe de urgență, dispărute la presiunea populară, căci în prima perioadă a olandezului nu înțelegea nimeni acel sistem 3-3-3-1 pe care-l propunea, cu un tip numit Winston Bogarde ca fundaș central stâng, pe lângă care Jeremy Mathieu e pur și simplu un geniu. Mai apoi Guardiola încerca tot felul de nebunii, dar la el erau acceptate fără manifestații populare, fiindcă lumea știa că mai devreme sau mai târziu tot la 4-3-3-ul mentorului său se va întoarce. Luis Enrique se alătură și el grupului de antrenor care încearcă o schimbare a desenului tactic, doar că primele reacții, în ciuda victoriei de pe ”Calderon”, nu prea sunt pozitive. Citeste mai mult …
Vestea demiterii lui Claudio Ranieri de la Leicester a venit joi seară, în timp ce erau în plină desfășurare meciuri din Europa League, și a făcut repede înconjurul lumii, duelurile din competiția continentală, cu doza lor certă de dramatism, vezi Zenit-Anderlecht, trecând oarecum în plan secund. Cum de o asemenea știre a prins un asemenea protagonism? Vorbim totuși de demiterea unui antrenor, lucru foarte obișnuit în fotbalul de azi, mai mult decât atât, vorbim de demiterea unui antrenor al unei echipe aflate într-o situație extrem de delicată în lupta pentru evitarea retrogradării. Deși faptul era mai degrabă banal, personajul și contextul l-au transformat într-o știre de pagina 1 pentru toate ziarele de sport ce se respectă, dar și pentru publicații generaliste ce se respectă. Citeste mai mult …
Meciul pe care Juventus l-a jucat la Porto miercuri seară trebuie privit într-o cheie ușor diferită de o confruntare obișnuită în Champions League a unei echipe de la care se așteaptă mult în acest sezon. Și asta pentru că înaintea duelului din Portugalia s-a petrecut acel incident dintre antrenorul Massimiliano Allegri și fundașul Leonardo Bonucci, la confruntarea de Serie A cu Palermo. Un incident, hai să-i spunem o tensiune dialectică între cei doi, care a aprins absolut neașteptat spiritele într-un vestiar în care nu lipsesc caracterele tari, egourile puternice, salariile generoase, dar și acel gen de răsfăț de care marii fotbaliști pretind că trebuie să beneficieze. Leonardo Bonucci e un mare fotbalist, aici nu e nicio îndoială, dar n-am avut deloc până acum de la el exemple de răsfăț, din care am putea presupune că-și dorește să fie în centrul atenției. Dimpotrivă, faptul că n-a plecat în vară de la Juve, deși Pep Guardiola era în stare să facă o nebunie financiară pentru a-l lua (justificat aș zice eu după ce i-am revăzut marți pe Otamendi și Stones) i-a consolidat în vestiar un statut pe care-l câștigase grație evoluțiilor consistente din teren, dar și un loc de cinste în inimile fanilor, cuceriți de acest exemplu de fotbalist pentru care banii nu sunt pe primul plan. Citeste mai mult …
Acest Manchester City-Monaco de marți seară trebuie musai privit în două sensuri. Cel al spectacolului și cel al specialiștilor. Din punct de vedere al spectacolului, da, a fost un show total, o partidă epică, de ținut minte, o simfonie a fotbalului pozitiv, un ”montagne russe” de ocazii și acțiuni ofensive, ce-ți dădeau senzația, într-atât de rapid se succedau de la o poartă la alta, că ești în fața unui rezumat, nicidecum în fața unei transmisii în direct a unui meci de Champions League. Din punctul ăsta de vedere, da, jos pălăria, a fost un meci de povestit peste ani. Din punct de vedere al specialiștilor însă, pălăria lăsată jos mai devreme trebuie pusă înapoi pe cap, eventual chiar trasă pe ochi, pentru a nu vedea caruselul de erori de pe parcursul celor 90 de minute. Sunt convins că atât Guardiola, cât mai ales Leonardo Jardim la acest aspect se vor concentra în primul și în primul rând. Citeste mai mult …
După șocul de la Paris din ziua anterioară, atât Napoli cât mai ales Arsenal credeau cu și mai multă ardoare în șansa lor. Victoria parizienilor în fața Barcelonei echivala oarecum cu exemplul că uriașii fotbalului pot fi dărâmați de pe soclul lor, că surprizele există și că orice e posibil. Ați sesizat poate că am folosit mai sus cuvântul ”oarecum”. Și asta pentru că, da, victoria PSG-ului echivala oarecum cu un exemplu, dar un amendament important trebuie imediat scos în evidență. PSG a crezut, dar a și avut cu ce. În vreme ce Arsenal și Napoli, nu prea. Citeste mai mult …
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!