AS Monaco părea decisă ca în acest campionat să aibă un cuvânt mai greu de spus în lupta pentru titlu. Mai ales ținând cont că PSG, marea favorită din Ligue 1, încă nu-și găsește cadența sub comanda lui Unai Emery, iar jocul său, inclusiv la victorii, are destule carențe. Victoria cu 7-0 de la Metz, care deschidea alte perspective asupra unei echipe cu ștampilă mai degrabă defensivă, a fost urmată însă de un eșec cu revelația Toulouse și de un egal la Moscova, în Champions League, în urmă căruia trupa lui Leonardo Jardim a putut totuși să-și păstreze prima poziție în grupă. Ceea ce încearcă tehnicianul portughez e tocmai ieșirea din această zodie a rezultatelor contradictorii și intrarea pe un traseu mai puțin sinusoidal. Prima oportunitate e astăzi, cu Montpellier, care e mai aproape de zona retrogradării, dar care a arătat în ultima vreme un ușor progres. Programul zilei de azi oferă și un meci din Bundesliga, Hamburg-Eintracht, foarte important pentru gazde, care încă n-au învins în acest sezon și tocmai au schimbat antrenorul, dar și confruntări din Spania, Belgia ori din Liga 1 de la noi. Avancronici și cote mai jos. Citeste mai mult …
Va reuși Manchester United să salveze situația și-n Europa League după ce a făcut-o, parțial, în Premier League prin remiza albă de pe ”Anfield”? Se va nota la Fener pățania de pe drumul spre Anglia sau Van Persie le va arăta ”diavolilor” că s-au păcălit lăsându-l să plece așa ușor? Cum se va descurca Icardi pus în fața ostilității propriilor fani într-o partidă decisivă pentru Inter? Va putea trece Celta peste usturătorul eșec din Primera cu Villarreal? Iar Villarreal va putea face al doilea meci bun consecutiv la Ankara? Își vor asigura Zenit și Șahtior calificarea în primăvară încă din această etapă? Și, mai ales, vor reuși echipele noastre să spargă gheața în Europa. Va izbuti Steaua să arate că nu e o utopie a vorbi despre primăvară împotriva unei echipe din liga secundă a Elveției? Acestea sunt cele mai importante întrebări ale unei zile cu un program dominat de partidele din Europa League. Citeste mai mult …
Se întâmplă rar ca viața unui fotbalist să fie liniară. Cu atât mai puțin a unui portar. Un singur meci te poate coborî la subsolul analizelor, deși un întreg sezon ai trăit în penthouse, din acest punct de vedere. O singură eroare, mai ales în cazul unui portar ce nu are pe nimeni în spatele lui capabil, la o adică, să o corijeze, poate așterne o nemeritată mantie a criticilor peste o carieră cu adevărat colosală. Citeste mai mult …
Surprinzătoarea campioană a Angliei șchioapătă vizibil în Premier League, unde are mari dificultăți în a se menține în zona cupelor europene, dar are un parcurs impecabil până acum în Champions League. Cu 6 puncte din două partide, trupa lui Claudio Ranieri se poate apropia de calificarea în primăvară dacă scoate 4 puncte din cele două confruntări consecutive cu FC Copenhaga, calendarul fiindu-i favorabil, căci Porto are meciuri ceva mai complicate cu FC Bruges. Revine așadar Champions League, după o pauză de 3 săptămâni, un alt duel foarte atractiv fiind cel de la Lisabona, unde Sporting și Borussia Dortmund se luptă pentru puncte, în contextul în care Real Madrid n-ar trebui să aibă dificultăți în a scoate 6 puncte din ”dubla” cu Legia Varșovia. Leverkusen-Tottenham e un alt meci interesant, în vreme ce Juventus caută să profite, la Lyon, de slăbiciunile evidente arătate de Olympique în ultima perioadă. Avancronicile partidelor de azi și cote mai jos. Citeste mai mult …
Caută-mă!