Fotbalul englez oferă prima finală importantă a acestui sezon. Un pic cam devreme, căci nici măcar în martie nu sîntem, dar aceasta este tradiția Cupei Ligii. Fără să aibă istoria, anvergura și reprezentativitatea Cupei Angliei, căci abia în 1967 s-a jucat prima ediție, iar numărul participantelor e mult mai mic, Cupa Ligii a oferit în ultimii ani finale extrem de spectaculoase. Astăzi, pe ”Wembley”, în cel mai potrivit scenariu așadar pentru ultimul act, se vor afla față-n față Liverpool și Manchester City. Citeste mai mult …
Derbyul Madridului vine într-un moment în care ambele combatante și-au văzut mărită distanța față de Barcelona în clasamentul din Primera. Asta după ce atît Real cît și Atletico doar au remizat în runda precedentă, astfel că Barcelona are acum 9, respectiv 8 puncte față de ele. În aceste condiții, pare destul de clar că echipa care va pierde astăzi își va vedea reduse spre zero șansele de a mai conta în lupta pentru titlu, remiza fiind rezultatul dorit de catalani, care mîine au un meci destul de dificil cu FC Sevilla. Programul zilei de azi cuprinde și un alt derby de mare tradiție, cel al Belgradului, Partizan-Steaua Roșie, ce va fi însă doar o confruntare de orgoliu din pricina diferenței de 29 de puncte dintre protagoniste, în timp ce Bundesliga propune un duel de Champions League, Wolfsburg-Bayern, încă un examen serios pentru apărarea bavarezilor, alte partide interesante venind din Seria A și Premier League. Citeste mai mult …
Avînd în față vară ce se anunță fierbinte, cu promisiuni de investiții masive din partea unui prinț saudit ce ar trebui să devină un nou acționar, Nice vrea să-și asigure teritoriul încă din acest sezon. Iar acest lucru implică o clasare pe podium, echivalentă cu un premiu major într-un campionat dominat atît de autoritar de PSG. Deocamdată pe locul 3, de play-off în Champions League, dar la 8 puncte de rivala regională AS Monaco, Nice caută astăzi, cu Bastia, să regăsească drumul spre victorie, pe care n-a mai pătruns de 3 runde. Cu această confruntare se deschide etapa din Ligue 1, în care avem, duminică seară, un tradițional Lyon-PSG. Alte partide în programul zilei de azi vin din Bundesliga, cu surpriza Hertha întîlnind FC Koln, din Primera, cu o altă surpriză, Eibar, dar și din campionatele Belgiei și României, ce fac ultimele pregătiri pentru play-off și play-out. Citeste mai mult …
După o seară de miercuri mai puțin spectaculoasă în Champions League, Europa League poate salva azi situația, căci programul include foarte multe meciuri de prim nivel, ce se puteau disputa lesne în Liga Campionilor. Toți ochii sînt însă ațintiți spre ”Old Trafford”, acolo unde Manchester United caută să rezolve situația ridicolă din tur, ce ar putea deveni însă jenantă azi, în cazul unui rezultat favorabil. Midtjylland este o echipă înființată în 1999, un an grozav pentru United, dar care n-a prea avut respect în Danemarca față de istoria rivalilor, iar pentru retur promite o prestație memorabilă. Nici Liverpool nu e într-o situație prea comodă, mai ales că duminică are de jucat și finala Cupei Ligii, cu Manchester City, în vreme ce Șahtior încearcă în Germania, unde nu prea a avut rezultate în ultimii ani, ce n-a izbutit în Ucraina. Napoli-Villarreal și Tottenham-Fiorentina sunt alte super partide ale zilei. Citeste mai mult …
După cele două meciuri pasionante de marți, Champions League programează azi alte două partide, care, deși nu se ridică la nivelul afișului din ziua precedentă, au gradul lor de interes. În principal pentru a vedea dacă Manchester City va reuși în sfîrșit să treacă de barajul ”optimilor” și să pătrundă, în premieră, în”sferturi”, beneficiind și de avantajul unui adversar ceva mai slab cotat, care, în plus, n-a mai jucat un meci oficial din decembrie. Dincolo, Atletico vine cu rigoarea sa defensivă în fața unui exuberant PSV Eindhoven. În programul zilei de azi figurează și o partidă din Europa League, Braga-Sion, cu gruparea portugheză favorită la calificare după victoria din tur. Citeste mai mult …
Caută-mă!