Hai să vorbim puţin despre fericire, de acord?! E o noțiune suficient de relativă, pentru care orice individ are o definiţie proprie, un termen mai degrabă idilic ce s-a convertit în obiectivul prioritar al existenţei noastre. Fiecare vrea să fie fericit, fiecare simte senzaţia de fericire după propriile gusturi. Unii cred că secretul fericirii stă în a face întotdeauna ceea ce îţi place. Alţii schimbă puțin direcțiile de mers și spun că fericirea vine atunci cînd îţi place întotdeauna ceea ce faci. În ultima vreme şi pentru din ce în ce mai mulţi oameni, fericirea pare a fi o sumă de mici chestii, o mică maşină, o mică vilă, un mic iaht, o mică avere în concluzie.
Nu știu dacă ați observat, dar atunci cînd vine vorba despre fotbaliști, fericirea are alte unități de măsură. Ceea ce pentru marea majoritate a oamenilor normali ar fi o fericire maximă, pentru ei se găsește mai mereu ceva care să umbrească această senzație. Logic ar fi să fie fericiți zi de zi. Fac ceea ce le place și le place ceea ce fac, asta zic că e limpede. Ba mai iau și bani mulți pe chestia asta, ceea ce maximizează sentimentul. Numai că ei judecă altfel lucrurile. Nu demult, Cristiano Ronaldo se arăta nefericit la Real. Nu demult, Ibrahimovici se plîngea că nu e deloc fericit la PSG. Messi dezvolta și el aceleași senzații de nefericire la Barcelona. Totul s-a rezolvat din condei. Condeiul președinților de club ai fiecăruia. O mică mărire, apropo de paragraful de mai sus, o nimica toată, cîteva milioane în plus și gata, fericirea a revenit.
Ultimul pe listă e Rooney. Astă vară era îmbufnat, nefericit de-a dreptul. În fine, la asta contribuise puțin și David Moyes, care dăduse de înțeles că Rooney era un fel de rezervă a lui Van Persie, dar asta e altă problemă. Între timp și-a mai revenit și Moyes, iar acum și-a revenit și Rooney. E fericit.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI MANCHESTER UNITED GĂSIȚI AICI:
Cît să fi trecut de cînd ați început să citiți acest text? Sper că nu v-ați plictisit încă. Abia de acum urmează partea interesantă, pînă acum a fost doar introducerea. Să fi trecut un minut? Să zicem. În timpul ăsta, Wayne Rooney a cîștigat 36,4 euro. Peste o oră, timp suficient să citiți și ce va urma, dar să vedeți și filmul ”Rooney, the goal machine”, Rooney va fi cîștigat 2189 de euro. La capătul zilei, cînd se va fi terminat Olympiakos-Manchester United, Rooney va avea în cont cu 52.000 de euro mai mult. La finalul săptămânii, cînd noi vom ști ce-a fost în Steaua-Dinamo, în Atletico-Real, în Milan-Juve ori în PSG-OM, Rooney va ști și el că e mai bogat cu 365.000 de euro. Și, ca să n-o mai lungim și să trecem și la lucruri serioase, peste exact un an, Rooney va adăuga la ce a strîns pînă acum exact 18.970.163,5933 de euro, sumă calculata la cursul de azi pt 15.600.000 de lire.
Să lăsăm deoparte ingineria și să trecem la fotbal! Manchester United a făcut, prin acest nou contract pentru Rooney, un pas spre viitor. Nu discut acum dacă Rooney merită și să fie cel mai bine plătit fotbalist din lume. De vreme ce i s-a dat acest salariu pe următorii 5 ani, înseamnă că a fost cineva care a decis că merită. Ideea e cam ca meciurile de fotbal la care ne apucăm să spunem de o echipă că nu a meritat victoria, deși, dacă a obținut-o, ceva trebuie să fi făcut pentru asta, deci oarece merite tot ar fi trebuit să strîngă. Așa și cu Rooney. Șefii lui Manchester United au decis să-l transforme în cel mai bine plătit fotbalist din Anglia și să-i ofere rolul principal în reconstrucția echipei. Rămîne de văzut cine va fi regizorul acestei reconstrucții, dar asta e din nou o altă discuție. Rooney e o instituție la United, iar prelungirea contractului său devenise deci o necesitate instituțională. United nu-și putea permite ca-n jurul emblemei sale să circule zvonuri referitoare la o posibilă plecare din vară, mai ales că lui Rooney nimeni nu-i poate reproșa o eventuală lipsă de dedicație în ceea ce privește echipa. De fiecare dată cînd joacă, Rooney dă totul în teren, nu întotdeauna îi ies partide magistrale, totuși nu-i robot, dar absolut nimeni nu-l poate acuza de lipsă de implicare, nu-i poate reproșa nimeni că merge pe teren. Rooney era și esta capital pentru Manchester United, iar în curînd va fi și căpitan, căci din vechea gardă el e cel care va rămîne pentru a asigura schimbul de generații.
Deja intrăm în viitorul lui United. E un sezon de tranziție, care se cere continuat de o vară inspirată. Aducerea lui Mata și constantul progres al puștiului Januzaj sînt doar alți pași, ce se alătură celui făcut cu Rooney. După părerea mea ar trebui să urmeze și un alt pas asemănător cu Van Persie, care e prea bun pentru a fi lăsat să plece, apoi de alți pași în zona de apărare. Repet ceea ce am spus mai sus, nu știu dacă David Moyes e regizorul perfect pentru o astfel de punere în scenă, dar cred că ne vom lămuri în săptămînile care urmează. Deocamdată parcă se simte la United un ușor aer proaspăt, un mic reviriment.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
În acest scenariu vine ”dubla” cu OIympiakos. Manchester United a avut șansă la tragerea la sorți, putea pica mai rău. În Liga Campionilor, echipa a avut o altă exprimare decît în campionat. 4 victorii și două egaluri, doar 3 goluri primite, iată un parcurs departe de ceea ce am văzut săptămînal în Premier League.
Pentru United, calificarea mai departe ar fi un mare pas înainte. Anul trecut echipa a căzut cu Real Madrid și a ieșit din competiție, acum doi ani n-a mai apucat să cadă cu nimeni, pentru că a fost eliminată din grupă și a mers în Europa League. Există oare cineva care să se gîndească la United ca la o posibilă semifinalistă? Luînd în calcul posibilii adversari din ”sferturi”? Nu mai vorbesc despre finală ori cîștigarea trofeului. Asta e marea problemă a acestor zile pentru un club de o asemenea tradiție. De fapt, pentru United cred că principala provocare în lunile care urmează nu e Champions League, unde evident ca e datoare să încerce, ci Premier League. Cele 11 puncte ce despart echipa celui mai bine plătit fotbalist din Anglia de locul 4, ultimul ce duce în grupele Ligii. Acum Liverpool e pe poziția asta și nu pare prea dornică s-o piardă.
Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/
Arsenal a avut cu Bayern, în 90 de minute, 148 de pase. Toni Kroos, de unul singur, 144, cu o acuratețe de 93 la sută. Bayern a adunat în 90 de minute 791 de pase, cu un procentaj de 88 la sută pase corecte!!! Pînă la eliminarea lui Szczęsny, raportul era următorul: Arsenal, 108 pase, Bayern, 262. După pierderea portarului și rămînerea în inferioritate numerică, Arsenal n-a mai fost capabilă să realizeze decît 40 de pase, în vreme ce Bayern a făcut 558!!
Am pus cîteva semne de exclamare. Pentru că, da, o analiză a meciului de pe ”Emirates” se poate încheia în acest moment. Doar citind această statistică.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Fanul lui Arsenal a plecat după meci acasă cu un deja-vu. Un deja-vu după meciul de anul trecut, coincidența a făcut ca data să fie fix aceeași, iar diferența de scor la fel, dar și un deja-vu după sezoanele precedente. Încă un an pierdut în Champions League, care vine după un alt an pierdut, care a venit după un alt an pierdut, care a venit după un alt an pierdut. Și tot așa.
Fanul lui Arsenal însă cred că a plecat după meci acasă cu un oarecare sentiment de satisfacție spre deosebire de cel al lui Manchester City, cu o seară înainte. City și Arsenal au pierdut cu același scor, 0-2, în aceleași condiții de inferioritate numerică și împotriva unor rivali uniți nu doar de litera ”B” cu care le începe numele, Barcelona și Bayern, ci și de mentalitatea de joc, marca inconfundabilă Pep Guardiola. Am scris pe acest blog despre City-Barcelona și am spus că m-a mirat felul în care Pellegrini a abordat meciul. Temător și respectuos. Spre deosebire de chilian, Wenger a avut curaj. Iar asta trebuie să i se recunoască. Arsenal n-are lotul lui City și, cred, nici fotbaliști de nivelul celor pe care-i are Pellegrini. Orice comparație post pe post iese evident în defavoarea ”tunarilor”. Arsenal are însă o idee de joc, mai ales pe teren propriu, de la care cu greu se abate. Iar Wenger are curaj. Pe undeva, poate că acest curaj vine și din lipsa presiunii. Cînd ești de atîția ani pe banca unei echipe așa de mari fără să cîștigi absolut nimic, iar contractul ți se pelungește automat din doi în doi ani, ca o lege ce nu se discută, ci doar se aplică, despre ce presiune putem vorbi?
Lumea a sărit la beregata lui Mourinho pentru acele declarații belicoase la adresa lui Wenger. În stilul lui arțăgos, arogant, special dacă vor fanii necondiționați ai portughezului să audă acest cuvînt. Inclusiv Guardiola i-a luat apărarea alsacianului. Dar ma întreb, l-aș întreba și pe Guardiola dacă aș avea posibilitatea, și întreb pe toată lumea: Oare Pep va mai fi la Bayern peste 8 ani dacă în acest răstimp n-ar cîștiga absolut nimic? Oare Sir Alex Ferguson ar fi supraviețuit 8 ani la Manchester United, la începutul colaborării lor, dacă n-ar fi cîștigat nimic în acestă perioadă? Oare există un antrenor pe lumea asta, în afară de Guy Roux, dar Auxerre nu e Arsenal, care să stea pe un scaun și să nu producă nimic? Arsenal e totuși un club de fotbal, nu o fundație cu scopuri caritabile, iar un club de fotbal are totuși ca obiectiv, sau ar trebui să aibă, cîștigarea de trofee nu terminarea pe plus a bilanțului contabil în fiecare sezon ori creșterea de fotbaliști pentru alte cluburi.
Pellegrini nu e sigur de postul lui nu în următorii 8 ani, ci în următoarele 8 luni. De aceea, poate, n-a avut curajul lui Wenger. Wenger, da, a avut. A abordat meciul cu Bayern după un principiu sănătos, ofensiv. Ceva de genul ”pe ei și la casierie!” de pe la noi. Arsenal a avut un prim sfert de oră de dominare categorică, perioadă în care, cred, a avut și posesie mai bună, și o primă jumătate de oră remarcabilă. Asta pînă ce Bayern și-a dat seama cum stau lucrurile. Guardiola cred că anticipase acest entuziasm ofensiv al lui Wenger din start. Și a început cu Javi Martinez, ca și la Dortmund, ca și cu City, meciurile sale mai complicate din acest sezon. L-a dus pe Lahm înapoi în zona sa de bază, partea dreaptă, dar asta a făcut ca Bayern să semene cu un bolid condus de un șofer care nu știe prea bine unde se află pedalele, butoanele, schimbătorul de viteze. Javi Martinez nu e Lahm în ceea ce privește dezvoltarea jocului, la fel cum nici Lahm nu e Javi Martinez pe partea defensivă.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Arsenal a avut, poate, momentul psihologic la penaltyul ratat de Ozil. Dacă Ozil dădea gol atunci, poate că se schimba situația. Poate că nu, căci nici Bayern nu e o echipă oarecare, asta n-avem de unde să știm. Cert e că după ratare, Ozil a dispărut, de parcă printr-un miracol, pe teren ar fi intrat fratele său geamăn, dar mai puțin talentat. Arsenal a jucat încă de atunci în 10, aș zice chiar în 9,5 dacă punem la socoteală faptul că Sanogo e un băiat pesemne talentat, dar în nici un caz un jucător pe care să te bazezi într-un meci cu cea mai puternică echipă din lume. Mai apoi, după eliminarea lui Szczęsny, Arsenal a suportat o puternică inferioritate. Dacă trebuia scos sau nu Ozil atunci, dacă trebuia scos Sanogo și păstrat Cazorla, deja sînt dezbateri. Așa a gîndit Wenger atunci, a avut el calculele lui.
Apropo de acest moment. Cineva spunea despre Guardiola că nu e antrenorul care să aibă un plan măreț, ci are sute de planuri mai mici, în funcție de situație. După ce Alaba a ratat și el penaltyul (cum se poate ca într-o echipă cu Lahm, Kroos, Thiago, Gotze, Robben să fie primul executant de penalty Alaba e o întrebare la care eu unul n-am răspuns) a fost un moment cu cadre consecutive pe cei doi antrenori. Wenger era preocupat, dar părea pierdut. În mintea lui, cu siguranță știa că variantele sale deja sînt puține și că un 0-0 ar fi un rezultat magic. A fost și un cadru pe Guardiola. A dat să spună ceva, să transmită cîteva instrucțiuni, dar s-a oprit, într-un gest ce părea să spună: ”lasă că vorbim în vestiar, la pauză, în liniște. Avem tot timpul”. Și așa a fost. Pep a schimbat instantaneu, Javi Martinez în spate, Lahm înapoi la mijloc, pe aceeași linie cu Kroos, un 4-2-3-1 cu orientare predilectă pe partea dreaptă, zonă în care, după ieșirea lui Santi Cazorla, Wenger îl trecuse pe Ozil și de unde ieșise și Gibbs accidentat. Deja spre final acest 4-2-3-1 inițial devenise un 2-2-6, cu cei doi fundași laterali urcați la linia de 16 metri. Arsenal abia putea, în această presiune, să se apropie de centrul terenului, de unde și libertatea de care a beneficiat Kroos la momentul șutului, la golul de 0-1. Oamenii lui Wenger nu mai știau unde să se uite mai întîi, pe cine să atace mai întîi. 40 de pase într-o repriză e o cifră de care eu nu am mai auzit, sper totuși să fie și corectă.
Am pomenit de Tony Kroos. Mi se pare, în acest moment, un jucător esențial pentru Bayern. Nu știu dacă e Messi-ul lui Pep din perioada Barcelona, dar cred că e Iniesta. S-a zvonit că în tribună ar fi fost, din nou, David Moyes și că Manchester United ar face un marcaj feroce la impresarul jucătorului. Kroos termină contractul în 2015 și, conform celor de la Bild, are un salariu brut, impozabil deci, de 4,5 milioane de euro. Sub Rafinha, de exemplu, sub Alaba, sub Van Buyten, cam sub toți ceilalți. Și mult sub Mario Gotze, care are acum 12 miloane de euro impozabil. În mod normal, la un club serios, cam acum se fac discuțiile de prelungire. Problema e că Tony Kroos vrea un salariu echivalent cu al lui Gotze, dar asta ar strica destul de mult echilibrul salarial în vestiar și ar provoca un efect de domino, cam cum se întîmplă la Barcelona după venirea lui Neymar. Situația nu-i simplă, căci în vară intră în ultimul sezon și, dacă părțile nu se înțeleg, ar cam fi momentul unui transfer, astfel încît Bayern să scoată ceva de pe urma lui. Interesul lui Manchester United e explicabil, va fi interesant de văzut care e interesul lui Bayern în această situație.
P.S.
Arsenal nu va rata calificarea în ”sferturi”, dacă o va rata, la Munchen. Și nici la Londra n-a ratat-o. A pierdut-o la Napoli, în decembrie, cînd n-a știut să gestioneze o situație favorabilă și s-a mulțumit cu ideea că era oricum calificată. De pe locul doi în grupă există șansă să dai peste Bayern. Din nou. Și primăvara să se termine în februarie.
Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:
P.S. 2
Iată, pentru cine e amator de astfel de lucruri, cum arată scara salarială la Bayern. Cifrele au fost dezvăluite de Bild, zice-se de la Franz Beckenbauer, care pesemne că intrase într-un oarecare con de umbră mediatic și se plictisea. Toate sumele sînt impozabile, dar sincer nu știu cît e impozitul în Germania.
Franck Ribéry: 12.000.000 €
Mario Götze: 12.000.000 €
Lahm: 10.000.000 €
Schweinsteiger: 10.000.000 €
Müller: 8.000.000 €
Thiago: 8.000.000 €
Neuer: 7.000.000 €
Robben: 7.000.000 €
Alaba: 7.000.000 €
Javi Martínez: 6.000.000 €
Boateng: 6.000.000 €
Van Buyten: 5.000.000 €
Mandzukic: 5.000.000 €
Rafinha: 5.000.000 €
Toni Kross: 4.500.000 €
Evident, orice analiză după acest Manchester City-FC Barcelona, de la care, să fiu sincer, eu unul așteptam mai mult, va avea ca punct de plecare cuvîntul ”dacă”. Dacă a fost sau nu penalty la Messi, dacă a fost sau nu fault la Navas în faza de dinainte, dacă a fost sau nu penalty pentru Barcelona în prima repriză, dacă a fost sau nu gol valabil cel marcat de Barcelona în a doua repriză. În mare, răspunsurile la aceste întrebări s-au dat. Și cred că ar fi o mare eroare să plecăm, în judecarea acestui meci, de la aceste greșeli de arbitraj. Așa cum a făcut-o, înțeleg, Manuel Pellegrini.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Să rămînem la cuvîntul ”dacă”. Dacă Manchester City n-ar fi fost atît de temătoare înaintea acestui joc, dacă n-ar fi fost atît de respectuoasă față de numele adversarului, dacă nu s-ar complăcut într-o tactică de deplasare pe teren propriu, dacă nu ar fi pus pe primul plan ideea de a nu primi gol în loc s-o pună pe cea de a da gol, pe teren propriu, mă văd nevoit să repet, dacă toate astea nu s-ar fi petrecut poate că am fi avut spectacolul pe care-l așteptam cu toții.
Pe mine unul m-a surprins felul în care City a ales să cedeze deliberat mingea și terenul. Vorbim totuși de o echipă care a dat 117 goluri în 40 de meciuri (calculați singuri media pe meci) și care, dacă ar fi jucat restanța cu Sunderland în campionat, poate că ar fi fost lider în Premier League avînd la bază golaverajul. Adică golurile. Pe care le-a marcat, nu le-a primit cadou, și dacă le-a marcat înseamnă că și-a creat ocazii de a marca. Și cum nu există echipă cu un procentaj de sută la sută de a transforma în gol situațiile pe care și le creazămerg mai departe cu ecuația și mă gîndesc că la acest număr de goluri uriaș ar rezulta măcar un număr de 3 ori mai mari de ocazii. Deci City nu e o echipă care să în mod obișnuit un fotbal defensiv, dimpotrivă.
Cu Barcelona însă a arătat nenatural. Poate că eșecul cu Bayern din toamnă l-a marcat foarte tare pe Pellegrini. Atunci, Bayern-ul lui Guardiola a depășit clar pe City la posesie, dar și-a creat și o sumedenie de ocazii, iar scorul putea fi mult mai mare. Din acest punct de vedere, plecînd de la ideea că Barcelona de azi încă păstrează din adn-ul perioadei Pep, lui Pellegrini i-au ieșit mai bine temele. Pînă la penalty, Barcelona a avut posesie, dar nu și-a creat ocazii mari de gol. Sigur, întorcîndu-ne la prima frază a acestui text și la cuvîntul ei cheie, DACĂ Barcelona ar fi primit penalty în prima repriză nu avem de unde să știm cum s-ar fi derulat meciul ulterior. Poate că era mai bine, poate că Pellegrini ar fi renunțat la teamă și ar fi atacat mai mult. Barcelona, spre diferență de acea echipă a lui Pep de acum cîțiva ani, e mult mai fragilă în apărare, ceea ce s-a văzut inclusiv marți, cînd City în inferioritate a fost de cîteva ori periculoasă.
Pellegrini, care înainte de meci anunța că City e acum echipa reprezentativă a orașului Manchester și că, datorită acestei fapt nu va renunța la posesie (”nu vom renunța la ideea de a fi protagoniștii balonului”, a spus mai exact) cam asta a făcut. Și felul în care a făcut echipa a arătat că Pellegrini nu are ideile foarte clare în minte. În avancronica partidei, mă gîndeam care va fi poziția lui Toure Yaya și preconizam că va fi într-o linie de 3 mijlocași centrali, dar ceva mai avansat, acel mijlocaș ”box to box” din fotbalul britanic. Cred și acum că i-ar fi venit mai bine această poziție în acest meci contra Barcelonei. Sînt curios cum ar fi arătat echipa dacă Aguero era apt, căci din ce am văzut prin introducerea lui Kolarov împreună cu Clichy, doi fundași stînga așadar, Pellegrini a avut în cap o așezare pe două linii de 4 plus Silva în ajutorul lui Negredo. Mă tem că și cu Aguero apt tot asta ar fi fost schema și ar fi ieșit din ea Negredo. Putea foarte bine chilianul să joace cu Navas-Nasri-Silva în spatele lui Negredo, dacă ar fi vrut neapărat.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI MANCHESTER CITY GĂSIȚI AICI:
Poate că din ceea ce am scris eu mai sus s-ar putea deduce că meritele Barcelonei sînt foarte puție și că, de fapt, meciul a fost pierdut de City. Nici vorbă de așa ceva. Barcelona a făcut jocul pe care l-a gîndit, dar pentru un meci în condiții de deplasare, în fața unei echipe puternice și prolifice. Din punctul ăsta de vedere, nimic de reproșat lui Tata Martino, pe care l-am criticat de multe ori pe acest blog. Și-l critic și acum, căci la 1-0, cu adversar în 10 oameni și fără Demichelis, de care multă lume a rîs, dar care pînă să fie eliminat l-a anticipat aproape mereu pe Messi, în aceste condiții specifice deci, el a îmbrăcar haina temătoare a omologului său și n-a forțat rezolvarea calificării încă din tur. Dacă nu era golul cu oarece șansă marcat de Dani Alves, vezi jucătorul lui City care alunecă în acea fază, s-ar fi mulțumit cu 1-0. Nici introducerea lui Neymar, chit că are o contribuție la golul de 2-0, parcă nu mi-e clară, mult mai limpede, în opinia mea evident, era introducerea lui Pedro, care e mai rapid, mai vertical și mai apt să cîștige dueluri cu amorțitul Lescott. Apropo de Lescott și de apărarea lui City, colosală prestația lui Kompany, care mie mi se pare în primii 3 fundași centrali ai momentului.
Se mai poate întîmpla ceva în retur? Mulți ar gîndi că nu. Sau, mai corect zis, că nu prea. City e însă o echipă tare, e capabilă să dea un gol la 0-0 și să ridice temperatura meciului. Va intra și Aguero, problema e că va trebui să atace, să aibă posesie. Dacă pe ”Etihad”, la 0-0, Barcelona a plimbat mingea cu multă lejeritate, pe ”Camp Nou”, cu renta din tur, fără obligație de a marca și cu ușoarea relaxare că și un gol primit nu contează, catalanii ar trebui să facă legea. Fotbalul e al fotbaliștilor în cele din urmă.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
După City-Barcelona, Arsenal-Bayern e al doilea șoc al acestei faze a Champions League. Dacă a avut și Platini o idee bună de cînd e la UEFA, ei bine e cea prin care a programat meciurile din ”optimi” în 4 zile distincte, cîte două pe zi, atît în tur cît și în retur. Avem ocazia să savurăm mai bine aceste partide, căci zău că ar fi fost păcat să pierdem din ele, cum s-ar fi întîmplat dacă ar fi fost puse cîte 4 pe zi. Așa, chit că și două meciuri în același timp sînt greu de urmărit cu aceași atenție, tot e mai bine.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
În mod normal, Bayern e favorită. Reprezentația dată anul trecut, pe același stadion, cînd toată lumea a înțeles că nimeni nu poate sta în calea bavarezilor în drumul lor spre cîștigarea Champions League, e un punct de plecare în orice discuție am face. Și în orice tabără ne-am afla. Am mai spus-o, cred că Bayern e cea mai puternică echipă din lume la ora actuală, chiar mai puternică decît anul trecut. Pe de altă parte, și Arsenal e ceva mai sus din punct de vedere al formei și prestațiilor decît era la momentul acelei duble. Iar în sprijinul afirmației că orice e posibil în astfel de meciuri vine rezultatul din retur, de la Munchen, cînd a bătut Arsenal și a oferit, practic, singurele emoții din sezon Bayern-ului. Nu cred însă că azi e cineva care să poată spune că Arsenal ar fi favorită în această dublă manșă, în condițiile date.
Totuși Guardiola n-a bătut niciodată pe ”Emirates”. Poate și pentru că Arsene Wenger are oarecum același stil ca și el, oarecum aceeași filozofie. În perioada de hegmonie la nivel planetar a Barcelonei lui Pep, o singură echipă putea concura, la nivel estetic, cu gruparea catalană. Aceea era echipa lui Wenger, care însă n-a apucat să și transforme în performanțe această estetică pe care nimeni nu cred că poate s-o conteste.
În ultima vreme însă, Arsene Wenger a renunțat, în momente punctuale, la estetică și a devenit mai pragmatic. Îmi vine în minte meciul cîștigat la Dortmund, în faza grupelor, cînd Arsenal a părut Inter-ul lui Mourinho. Nu știu dacă asta e soluția pentru meciul de azi, poate pentru retur, căci pe ”Emirates” e greu ca Arsenal să se apere pe două linii. E de presupus însă că va apela mai mult la contraatacuri, că va aștepta de fapt acest lucru. Cred că posesia nu va putea fi negociată, așa cum s-a întîmplat, de altfel, și în City-Barcelona. La Londra, posesia va fi a nemților, iar Arsenal va trebui să găsească soluția cea mai bună pentru a jocul de reacție.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Din păcate, lui Wenger îi lipsește un om important pentru această idee: Walcott. Viteza lui ar fi fost tare utilă, mai ales că pe partea aceea joacă Alaba, pe care faza îl uită deseori în față, un fel de Dani Alves mai tînăr. Ar fi fost o zonă unde Arsenal, cu Walcott, putea să surprindă. Probabil că va juca Oxlade-Chamberlain, care pare cel mai apropiat de Walcott din ce are la dispoziție Wenger. La mijloc va lipsi Arteta, iar o absență importantă. Perechea Arteta-Flamini pare a fi baza tacticii lui Wenger, din păcate pentru el a trebuit de multe ori să se descurce fără unul dintre ei. Cred că Jack Wilshere va juca în locul spaniolului, de fapt sînt sigur, căci altă soluție nu văd.
N-are cum să lipsească Ozil, a cărui criză de formă s-a identificat cu criza de joc a lui Arsenal în anumite meciuri. Se așteaptă de la Ozil să fie pentru Pep amenințarea care era la Real, omul care să inventeze o pasă de gol, o situație periculoasă. Wenger are apoi de ales între Santi Cazorla, Rosicky și Podolski, dar cred că-l va alege pe spaniol, chit că se expune teribil în acea zonă, Santi Cazorla nefiind defel un expert al fazei defensive, iar spatele său e vulnerabil. Și va juca în mod sigur Giroud, căci altul mai bun nu are Wenger, cu toate poveștile amoroase în care a fost el implicat. Dacă Bayern are un punct slab, dincolo de entuziasmul ofensiv riscant al lui Alaba, acesta e zona centrală a apărării. Sînt foarte convins că în vară Guardiola va acționa în acest compartiment măcar cu un transfer important.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:
Mergînd spre Bayern, Guardiola va fi pus în curînd într-o situație pe care n-a mai avut-o de cînd e antrenorul acestei echipe. Să aibă aproape tot lotul la dispoziție. În curînd, adică atunci cînd se va reface Ribery, iar Schweinsteiger își va recăpăta și el, din punct de vedere fizic, senzațiile de anul trecut. Pînă acum Pep a tot avut parte de accidentări, va fi interesant de văzut cum va gestiona situația.
Pentru ”Emirates” Ribery nu va putea juca. Asta simplifică oarecum lucrurile. Guardiola e un tip recunoscut pentru faptul că alege mai mereu primul ”11” în funcție de adversar, de calitățile și punctle slabe ale acestuia. Sînt convins că așa va face și acum. Pesemne că are și de data aceasta aceeași dilemă: cu sau fără Mandzukic? Pentru că, în rest, modulul pare fi clar. Nu cred că Pep se va apuca tocmai acum să schimbe poziția lui Lahm, chit că ar da mai bine în această partidă decît Rafinha ca fundaș dreapta. Lahm însă e marea lui invenție la Bayern, cum au fost destule la Barcelona, așadar nu cred că va renunța la noul său mijlocaș. O tripletă Kroos-Thiago-Gotze sună tare bine, cu Muller-Mandzukic-Robben în atac, dar nu cred că se va expune Guardiola într-atît. Mai degrabă l-aș vedea pe Javi Martinez fundaș central, mi se pare mult mai adaptat filozofiei lui Pep decît Dante și Boateng. Probabil însă că asta se va întîmpla în sezonul viitor.
Eu merg pe ideea că nu va juca Mandzukic. Și că Gotze, a cărui formă de moment este excelentă, va împărți cu Robben și Muller poziția de 9 fals.
Revine Champions League și ce bucurie mai mare poate exista pentru amatorii fotbalului adevărat pe care această competiție îl propune decît un duel Manchester City-Barcelona. Un afiș excepțional pentru cea mai tare competiție fotbalistică existentă în acest moment. Nu demult am explicat de ce, în opinia mea, avem de fapt două competiții într-una singură, Liga Campionilor în toamnă, Champions League primăvara. Acum e vremea pentru Champions League, Liga Campionilor a avut și va avea farmecul ei, dar nimic nu se compară cu meciurile eliminatorii, duelurile în care una dintre echipe rămîne pe-afară, partidele în care nici o greșeală nu e admisă pentru că cea mai mică greșeală poate fi fatală.
City-Barcelona e duelul celor mai bune atacuri din Europa. 117 goluri are City în 40 de meciuri, 111 are Barcelona în tot atîtea. Dacă City nu-și amîna meciul de campionat cu Sunderland, poate că era, ca și Barcelona în Primera, lider în Premier League, și am fi avut și duelul locurilor 1 în cele mai puternice campionate ale momentului. Celor care o să sară ca arși să-mi reamintească de Bundesliga o să le cer să se uite un pic pe clasament și să-mi spună dacă e într-adevăr puternic un campionat ce poate fi cîștigat, matematic, la finalul lunii martie. Am spus ale momentului, adică azi, nu acum un an, nu acum doi sau 3 sau 5. Și o să-i mai rog să citească de ce cred eu că Bayern e cea mai puternică din lume, căci e foarte important aspectul, Bayern a omorît suspansul acestui campionat ce rămîne foarte spectaculos, dar nu puternic. Dacă îmi spuneți în care fotbal din Europa echipa de pe locul 1 racolează cei mai buni oameni ai singurei urmăritoare cu pretenții vă rămîn dator!
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Dar nu ăsta e subiectul. Fiecare cu părerile lui, cu opțiunile lui. Ne întoarcem la City-Barcelona! Va fi o bătălie pentru minge. Sînt două echipe construite pentru a ataca, pentru a avea posesia. Nici una nu știe să joace altfel, nici una nu știe să se apere foarte bine, ambele au mari carențe atunci cînd se pierde mingea. Mie unul mi se par chiar mai mari la City decît la Barcelona, ceea ce arată că Manuel Pellegrini încă nu a izbutit să facă echipa să joace așa cum vrea el. Malaga în sezonul trecut pierdea foarte puține baloane, poate și pentru că, neavînd în componență fotbaliști de mare valoare precum City, echipa în sine era mai disciplinată. Fotbaliștii de mare calitate au tendința deseori să se răzvrătească din rigorile tactice, au tendința să piardă din vedere disciplina și s-o ia pe cont propriu. Ceea ce în fața unui rival puternic e foarte rău.
Barcelona lui Guardiola pierdea extrem de puține mingi. Bayern-ul de azi face același lucru. Asta e filozofia lui Pep, dar ea nu poate fi continuată fără el ”in charge”. Barcelona lui Tito Vilanova pierdea deja multe mingi și se expunea. Cred că aici va fi cheia meciului de azi, poate și a dublei în general, echipa care va pierde mai puține mingi va cîștiga.
Pentru FC Barcelona e momentul esențial al sezonului, e momentul pefect de a arăta că încă e o echipă pe care se poate conta. Mi se pare că-n acest duel al posesiei are un plus. Xavi a fost odihnit cu Rayo și e bine din punct de vedere fizic. A revenit Iniesta, ceea ce e o garanție a posesiei fără pierdere. Iniesta e dezechilibrant și atrage adversari ca un magnet. Dacă vin doi spre el, deja asta înseamnă că în altă zonă a terenului cineva e liber. Ar mai fi și Fabregas, aflat într-un foarte bun moment de formă, care se va alătura lui Xavi și Iniesta în zona de construcție. Asta înseamnă că Messi e degrevat de sarcina asta și poate să aștepte că unul dinre cei trei să-i dea pasa potrivită, între linii. Dacă Messi primește între linii și e cu fața la fundașii lui City vor fi mari probleme pentru ei, mai ales că Demichelis, care se anunță titulari, a pierdut mult din viteza pe care și-așa n-o prea avea.
Probabil că va juca Alexis. Neymar nu e încă pentru un asemenea joc, chit că a dat acel super-gol cu Rayo și a arătat o mare poftă. City nu e Rayo, iar Alexis (sau Pedro, aici alegerea e tare grea pentru Tata Martino) are acea capacitate de efort, de a coborî cu adversarul, de a se lupta pentru o minge pierdută, capacitate pe care Neymar nu prea o are. Alexis în dreapta atacului Barcelonei înseamnă o povară în plus pentru Kolarov, care nu va putea astfel să vină foarte des în ajutorul lui David Silva. Chit că nu e formulă prea uzuală, cred că Barcelona va arăta precum în imagine în această seară, cu banda stîngă lăsată în principal lui Iniesta, căci Jordi Alba va avea acolo un adversar tare greu, pe Jesus Navas. Sarcina golului va fi din nou a lui Messi, dar nu trebuie trecute cu vederea urcările lui Fabregas sau infiltrările lui Alexis, ca 9 fals. E o poziție despre care eu scriu de ceva vreme și pe care au descoperit-o brusc și alții, care nu pricep un lucru simplu, 9 fals nu e 9, tocmai asta e ideea, în poziție de 9 fals pot ajunge, pe rînd, mai mulți jucători, nu doar unul.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Din ce am citit, Manuel Pellegrini ar intenționa să joace cu 3 mijlocași centrali. Să-l introducă și pe Javi Garcia lîngă Yaya Toure și Fernandinho. Un demers care mi se pare cît se poate de logic. Perechea Fernandinho-Yaya Toure și-a arătat de 
cîteva ori limitele în ceea ce privește tranziția defensivă. Fernandinho nu e un mijlocaș închizător pur, cromozomii săi brazilieni limitîndu-i munca de distrugere, în vreme ce Yaya nu prea a fost niciodată. Poate de aceea a și plecat de la Barcelona, dar despre asta ceva mai jos. Javi Garcia ar fi exact elementul de care are nevoie Pellegrini în acest meci pentru a aduce un plus de siguranță, de mușchi, de forță într-o zonă de teren ce pare dominată de ”strumfii” Barcelonei.
Absența lui Aguero face destul de simplă așezarea. Silva și Navas vor fi pe cele două benzi, iar Yaya Toure va avansa un pic, va juca un fel de număr 10, ”box to box”, ceea ce va reprezenta un alt element cheie al meciului, căci atunci cînd pleacă în acțiune, la forța pe care o are, Yaya e foarte greu de oprit și prin fault. O minge pierdută de Barcelona l-ar expune pe Busquets la un duel unu contra unu cu Yaya Toure. În plus, cu Javi Garcia, Yaya, Kompany, Demichelis și Negredo, City dispune de un avantaj colosal la fazele fixe, care devin adevărate lovituri de pedeapsă pentru catalani.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI MANCHESTER CITY GĂSIȚI AICI:
Am promis ceva despre Toure Yaya. Celor care-i spun invers le reamintesc că asta a fost solicitarea jucătorului atunci cînd a venit la FC Barcelona, să nu i se mai spună așa, că să nu fie confundat cu Kolo, fratele său, și să fie numit Toure Yaya. Va fi pentru el un meci special. Mulți poate că se întreabă cum a fost posibil ca Barcelona să piardă un asemenea fotbalist. Mulți pun în cîrca lui Guardiola această plecare, mai exact în dorința lui Pep de a-i face loc lui Sergio Busquets. Dincolo că și dacă ar fi așa, demersul și-a dovedit deja fiabilitatea, căci cu Sergio Busquets titular indiscutabil Barcelona și Spania au cunoscut gloria, ceea ce nu poate fi o coincidență.
Problema ivorianului, în realitate, a fost alta. A fost dublă, dacă vreți. Prima, cea sportivă. Yaya nu e un clasic mijlocaș închizător, așa cum e Busquets, el e mai degrabă un milocaș central, ”interior” cum se mai spune. Putea juca și ca închizător, dar nu oferea garanțiile lui Busquets, la fel cum nu le oferă nici la City, mai ales că la Barcelona modulul prevedea și prevede un singur mijlocaș de genul ăsta, nu doi ca-n alte echipe. În mod normal, Toure Yaya ar fi trebuit să joace alături de Sergio Busquets, cam cum a mai făcut-o ulterior Keita, doar că la Keita lucrurile au fost mai simple, el și-a acceptat rolul de jucător de lot. Pe care Yaya nu l-a prea acceptat, poate și pentru că e mai bun decît Keita. Dar și pentru că a avut un impresar, Dmitri Selcuk, avid de comisioanele venite dintr-un transfer, dar și, ulterior, din numeroasele creșteri de salariu pe care ivorianul le-a rimit la City.
Concurența lui Yaya pe post ar fi fost Xavi și Iniesta. Ceea ce, indiferent de cît de bun era, și chiar era, Toure, i-ar fi limitat prezența la meciurile importante, visul oricărui fotbalist pînă la urmă. Oferta lui City a venit la momentul oportun și pentru el, dar și pentru impresarul care tocmai obținuse, cu avantajale sale logice, prelungire de contract cu Barcelona pînă în 2014 și mărire de salariu aferentă. Veți spune poate că exagerez tot amintind numele acestor impresari, însă ei sînt extrem de importanți în viața și cariera marilor fotbaliști. Se spune că în spatele deciziilor majore ale unui fotbalist stă un impresar cu influență, iar Figo ar putea la un moment dat să spună adevărata poveste a transferului său din 2000.
Pînă una alta, cu Toure Yaya ca element de legătură, Manchester City-FC Barcelona e cel mai potrivit prilej să savurăm spectacolul campionilor din UEFA Champions League.
Am văzut de dimineață, pe grupul Fotbal European, pe care l-am creat pe Facebook, acum aproape 5 ani, special pentru amatorii de discuții despre fotbalul internațional (care mai dau ele în certuri atunci cînd se discută eternele subiecte Messi vs Cristiano, Real vs Barcelona, Juve vs ceilalți ori Premier League vs Primera, dar în esență rămîne un loc bun pentru discuții și comentarii), am văzut așadar pe acest grup poza lui Sir Bobby Robson. Sub care era un mesaj, îmi cer scuze pentru limbaj, oarecum idiot: ”La mulți ani, Bobby Robson!”. Fie cel care a pus poza, dar mai ales mesajul, nu știa că Sir Bobby a murit de ceva vreme, fie știa dar a fost neinspirat. Haideți să rămînem, pentru liniștea noastră, cu a doua variantă! Cu puterea pe care o am ca administrator al acestui grup, suna așa, pompos, cam ca administratorul de bloc, nu-i așa?!, am șters poza. Dar cu ocazia asta mi-am adus aminte că l-am cunoscut pe Sir Bobby Robson. Am lăsat viața să mă surprindă, cum îmi place mie să spun întotdeauna, și a făcut-o. Nu întotdeauna ai ocazia să cunoști un Sir, nu întotdeauna ai ocazia să vorbești despre fotbal cu un monument al acestui sport. E una dintre oportunitățile pe care cariera de jurnalist mi-a oferit-o. Azi, ar fi împlinit 81 de ani.
În ceea ce-l privește pe SIR Bobby Robson, distincţia oferită de Regina Elizabeth a Angliei e cea mai corectă caracterizare pentru un om care nu cred să fi insultat vreodată pe cineva.
Am avut plăcerea şi onoarea așadar să-l cunosc. S-a întîmplat în toamna lui 2005, cînd fostul selecţioner al Angliei și fostul antrenor al Barcelonei a venit în România, invitat de Gazeta Sporturilor pentru a-l susţine pe Gică Popescu, care pe atunci încerca să devină preşedinte la FRF, în locul lui Mircea Sandu. E un demers pe care nu-l comentez, dar pe care, am senzația, că inițiatorii l-au cam uitat acum cînd Gică Popescu caută din nou să devină președinte al FRF.
Am stat aproape două zile în preajma marelui antrenor. M-a impresionat. Și n-o spun doar așa, ca să dea bine la articol. Mă aşteptam la un englez scorţos, plin de el, în conformitate cu performanţele obţinute de-a lungul vremii. Nu-l știam decît de la televizor, nu părea, dar imaginea televizată păcălește de multe ori. Am descoperit un bărbat extrem de simpatic, care m-a cucerit din prima cu mirarea din ochii săi albaştri atunci cînd, la aeroport fiind, am încercat să-i iau mica valiză pentru a o duce la maşină şi a-i uşura astfel scurta conferinţă de presă pe care a oferit-o jurnaliștilor chiar în hol la Otopeni. Un om modest, foarte vesel, căruia îi plăcea să-şi trăiască viaţa la maximum, să se bucure zi de zi de tot ceea ce i oferea. Se ştia de boala lui, se ştia de lupta pe care o duce, dar n-am avut niciodată senzaţia că stau lîngă un om înfrînt, doborît de probleme. Dimpotrivă.
Am plecat împreună în mașină cu el și cu Gică Popescu. Pe atunci, drumul de la Otopeni nu se făcea atît de lesne, astfel că cei doi au avut destul timp să povestească, să-și amintească de sezoanele petrecute împreună. Și-au amintit inclusiv de Jose Mourinho, a cărui stea era atunci în plină ascensiune. ”And Jose?”, a întrebat Robson, dîndu-și o palmă peste frunte. ”Jose” spus în engleză, cu ”j” nu cu ”h” și cu accent pe ”o”. ”Do you remember Jose?”. ”Oh my God!”. A urmat o discuție despre antrenorul portughez, despre rolul pe care-l avea în acea echipă a Barcelonei în care au coincis și despre situația lui la momentul discuției. Robson spunea că Mourinho îl sună destul de des, că e un tip foarte ok, dar acel ”Oh my God!” părea că indică ușoara surpriză a lui sir Bobby, faptul că nu se aștepta ca Mourinho să ajungă atît de sus.
I-am arătat oraşul, în fine ceea ce poate fi arătat la capitala noastră. Cel mai mult i-au plăcut frunzele copacilor, culoarea lor tomnatică, era început de octombrie, a spus de multe ori ”Beautiful colours!”, semn că avea un alt cîntar al valorilor. A stat mai bine de o oră la Muzeul Satului, ba chiar la un moment dat l-am lăsat vreme de un sfert de ceas să se odihnească în cerdacul unei case olteneşti, singur cu gîndurile sale. Programul i-a fost destul de încărcat, dar n-a încercat nici o clipă să schimbe ceva, să facă figurile pe care eu eram obişnuit să le regăsesc printre autohtoni.
Una dintre ele i s-a întîmplat chiar lui, seara, cînd am fost în Giuleşti să vedem Rapid – Steaua. La pauză a vrut să meargă la toaletă, însă în ciuda insistenţelor mele n-am reuşit să-l introduc la Sala VIP, acolo unde cel mai fals dintre pămînteni, George Copos, nu trebuia deranjat, căci era înconjurat numai de personalităţi, iar bodyguarzii aveau consemn clar să nu intre nimeni. Nici măcar un Sir. Pe vremea aceea nici nu apăream așa de des la televizor, acum poate că aș fi reușit în demersul meu. Noroc cu oamenii normali de la toaletele normale din Giulești, dar extrem de româneşti, adică mizerabile, care l-au recunoscut şi l-au ferit de mica umilinţă de a sta la coadă.
Seara a fost la Antenă, la Recursul Etapei, invitat special la emisiunea lui Ovidiu Ioanițoaia. Dacă vă spun că ediția respectivă a avut cel mai mic rating din acel sezon nu cred că vă ofer o mare noutate. Era doar Bobby Robson și nu personajele celebre ale vremii. Un fleac.
La plecare, la aeroport, mi-a dat numărul lui de telefon. Mi-a zis să-l sun neapărat, pentru că îi place să stea de vorbă cu oamenii tineri, îl fac să se simtă şi el tînăr. Nu l-am sunat. Într-o dimineaţă de vară, trei ani mai tîrziu, cînd am aflat că a murit m-am uitat în telefon. Numărul lui era tot acolo. La fel cum în mintea mea au rămas cuvintele lui, spuse în ultimele săptămîni de viață: ”Eu o să mor în curînd, dar îmi trăiesc fiecare minut pe care-l mai am la maximum, ca și cum ar fi ultimul. Cu demnitate”. Demnitate de SIR, aș adăuga eu. Cam așa ar trebui să facem cu toții, chiar dacă nu sîntem SIR.
Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!