”Să stea dacă vrea, dar, dacă mai vrea să-și dea demisia, nu-l mai refuz”. Vă amintiți cred declarația asta, comică, halucinantă și tristă în aceași timp. Nu, nici gând să mă apuc eu acum să scriu desăre FCSB și finanțatorul său, care mi-e simpatic, dincolo de felul în care înțelege el să fie stăpân peste o echipă de fotbal. Mi-am amintit de cuvintele astea marți seară, imediat după ce Atletico Madrid pierdea la Porto și se vedea eliminată, nu din Champions League, că asta deja se consumase, ci de tot din Europa. Citeste mai mult …
S-au făcut nu demult 7 ani de când Jurgen Klopp era instalat la Liverpool și prezentat pe ”Anfield” drept omul în spatele căruia erau depozitate toate speranțele, pe care destui le suspectau a fi deșarte, că Liverpool poate fi din nou ce-a fost în fotbalul din Regat. Eventual mai mult decât atât. Într-o foarte mare măsură speranțele s-au tranformat în realitate atunci când ”cormoranii” câștigau, în sfârșit, acel titlu de campioană a Angliei ce le maltrata creierii devenind o obsesie. Dar și într-o la fel de mare măsură și prin ceea ce a devenit Liverpool sub comanda tehnicianului german, o echipă respectabilă și respectată, mereu printre favorite, indiferent de competiție. Cei 7 ani nu pot fi așadar altfel catalogați decât o perioadă de succes. Citeste mai mult …
”Dezlănțuiți”, scrie ”L Equipe” în ediția sa de miercuri, a doua zi după cele 7 goluri marcate de PSG în poarta bieților israelieni de la Maccabi, care, ce să vezi, au avut în echipa de start mai mult francezi decât a avut campioana Franței. Cam de mâna a doua spre a treia acei francezi, nimic de zis, dar ideea în sine rămâne. Tot miercuri și tot în legătură cu acest ultim meci de Champions League jucat pe ”Parc des Princes” în 2022 (mulțumim mult FIFA pentru că ne-ai dat peste cam toate obiceiurile!), ”Le Parisien” vorbea despre ”focuri de artificii”, dar și despre un Messi, ”versiunea Barcelona” care le oferă fanilor parizieni multe speranțe în perspectiva unei primăveri rodnice. Citeste mai mult …
Dacă ați văzut sâmbătă seară Chelsea-Manchester United, cu siguranță că ați remarcat cele două momente, hai să le zic extra-fotbalistice: lacrimile lui Varane și strigătul lui Casemiro, urletul mai degrabă, după marcarea golului egalizator. Am spus extra-fotbalistice, dar cred că am greșit, fiindcă tocmai de acest tip de momente, de acest tip de emoții, de exprimarea fățișă a sentimentelor are nevoie fotbalul de azi, din ce în ce mai robotizat, din ce în ce mai subjugat de căpăstrul rigorilor tactice. Unul a plâns, celălalt a strigat de bucurie, au fost crâmpeie de viață coborâte pe ”Stamford Bridge”, la fix ca să ne arate că nu doar banii contează pentru acești băieți. Sau măcar pentru unii dintre ei. Citeste mai mult …
Puține au fost în ultimii 25 ani ”Baloanele de Aur” care să nu stârrnească tot felul de discuții, de controverse, de acuzații. Cred că pot fi numărate pe degetele unei singure mâini. Cel puțin perioada duelului ultra-mediatizat dintre Messi și Cristiano Ronaldo a fost plin de așa ceva. Anul acesta a fost liniște și nu cred că există cineva care să creadă că altul ar fi trebuit să fie câștigătorul. Mai ales că s-a schimbat și formatul, într-un fel logic aș zice, căci e corectă acordarea unui premiu pe baza unui sezon competițional, nu a unui an calendaristic. Citeste mai mult …
Există în fotbal o vorbă: atunci când fugi după bani, fug și banii de tine. E bună și-n viața de zi cu zi, să recunoaștem. Barcelona din acest sezon nu fuge direct după bani, fuge după rezultatele care să-i aducă banii necesari ieșirii dintr-o criză financiară profundă. Și, ce să vezi, deocamdată cam fug și rezultatele de echipa lui Xavi. În vreme ce la Real Madrid e exact invers. Citeste mai mult …
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!