REALITĂȚI ROMÂNEȘTI PE EVENIMENT OCCIDENTAL

REALITĂȚI ROMÂNEȘTI PE EVENIMENT OCCIDENTAL

 

Nu cred în teoria pe care o tot vehiculează unii, cum că Chelsea a lăsat-o mai moale la București. Cei care flutură această variantă sînt aceiași care băteau cîmpii cu grație înainte de joc căutînd să ne convingă că Chelsea va folosi echipa a doua. Care o fi echipa a doua a lui Chelsea? N-am reușit să aflu.

Dacă tot am ajuns la această idee, hai s-o lămurim! În fotbalul mare nu mai există conceptul de titulari și rezerve. Există conceptul de lot cu 16-18 fotbaliști ce pot fi oricînd titulari, dar care, în același timp, se pot așeza pe banca de rezerve. Există, evident, situații și situații, de exemplu fotbaliști care au fost accidentați și care se supun unui plan de recuperare, fotbaliști ce nu pot duce două meciuri în interval foarte scurt și se supun principiului rotației, din ce în ce mai utilizat în fotbalul mare. Ideea e să ai la dispoziție 18 jucători cu valoare apropiată, din care să poți alege oricînd, în funcție de situație și care să asigure și o stare de concurență. Căci nimic nu e mai rău pentru un fotbalist decît să se știe titular indiscutabil, indiferent de ce face pe teren. Ar cam fi cazul lui Tănase, dar despre el puțin mai tîrziu.


Așadar, ca să revin, nu cred că Chelsea a lăsat-o mai moale. Pur și simplu n-a putut mai mult. Așa a fost Chelsea în acest sezon. Capabilă de meciuri bune, dar și de meciuri proaste. Contextul în care se află Rafa Benitez nu-i deloc fericit, iar asta n-are cum să nu influențeze evoluția echipei. Ceva se întîmplă la Chelsea, e limpede. Dacă era în formă, juca. Cum a făcut, de exemplu, Tottenham, care e în formă și a spulberat pe Inter, care Inter nu e în formă și, conform teoriei, ar fi last-o mai moale. Realitatea românească de care vorbeam în titlu ne-a izbit imediat după meci. Pe care l-am sărbătorit ca pe o victorie istorică. ERONAT. Este o victorie, o victorie mare, frumoasă, de prestigiu poate, dar atît. Doar o calificare poate fi istorică. Stă în firea acestui popor să se bucure înainte de vreme, să fie superficial. Și să se ia după toate bazaconiile pe care le spun, la televizoarele ce-i găzduiesc cu generozitate, tot soiul de finanțatori și așa ziși oameni de fotbal. Ieșirea în stradă pentru a sărbători se justifică atunci cînd obiectivul e atins. Iar obiectivul trebuie să fie calificarea, căci dacă Chelsea se califică victoria rămîne doar una de palmares. Iar Chelsea, chiar rău cum a arătat joi, poate bate pe oricine dacă prinde o zi bună.

Rămînînd la realitățile românești, este absolut incredibil ce se întîmplă cu gazonul de pe Arena Națională. Să construiești un asemenea stadion și să-ți bați joc în asemenea hal de teren e o dovadă, imi cer scuze pentru ton, de tîmpenie absolută. Eu nu înțeleg ce e așa de complicat să găsești o iarbă bună, s-o montezi așa cum trebuie și apoi să iei toate măsurile astfel încît să reziste un sezon. Un sezon, atenție!, nu vreo 5 ani. Un simplu sezon.

Tot la capitolul stadion intră și organizarea partidelor. Aici intervine exaltarea forțelor de ordine, fie ele jandarmi sau alte firme de paze, unde cred că principala condiție de angajare e un număr mic de neuroni. N-am fost la Steaua-Chelsea, dar am auzit. Intrarea în arenă se face greu, controlul e riguros, e prima dată cînd aud că ți se iau banii din buzunar. Monezile adică. Am fost la sute de meciuri pe zeci de stadioane din străinătate. Nicăieri, indiferent de cît de încins era respectivul meci, nu am întîlnit încruntarea de la noi, excesul de zel tipic românesc.

Am promis ceva despre Tănase. Scriam mai sus că lucrul cel mai rău pentru un fotbalist e să se simtă titular indiscutabil. Lui Tănase i se transmite asta în fiecare zi. I se spune că e cel mai bun din România, i se iartă toate greșelile, e mîngîiat părintește pe ceafă, nu cumva să se supere. Cu Chelsea a jucat prost, indiferent cît ar mai căuta unii să-i găsească scuze. A juca prost nu-i o dramă, toți fotbaliștii mai prind astfel de momente. Dramă e să nu pricepi că ai jucat prost, să nu înțelegi unde ai greșit, să arăți în continuare aceeași indolență. Dramă e să încerci să-ți aduci aminte cînd ai făcut ultimul meci bun, nu mare, doar bun, și să nu reușești să-l descoperi.


ZIARELE DE AZI, 8 MARTIE 2013

ZIARELE DE AZI, 8 MARTIE 2013

Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte.


Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football

Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.

ZIARELE DE AZI, 7 MARTIE 2013

ZIARELE DE AZI, 7 MARTIE 2013

Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte.


Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football

Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.

CONCURS: GHICEȘTE SCORUL CORECT LA STEAUA-CHELSEA ȘI POȚI CÎȘTIGA O CAMERĂ VIDEO AUTO

CONCURS: GHICEȘTE SCORUL CORECT LA STEAUA-CHELSEA ȘI POȚI CÎȘTIGA O CAMERĂ VIDEO AUTO

 

Se intorc meciurile din Europa League, se intorc si concursurile.

Vrei sa cistigi această cameră video auto Prestigio Road-Runner?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nimic mai simplu. Trebuie sa urmezi citiva pasi:
1. Intra pe http://www.facebook.com/Andrei.Niculescu.Oficial
2. Da „Like”. Asta daca nu ai facut-o pina acum. Nu este o optiune, E CONDITIA PARTICIPARII la concurs.
4. Intra pe poza camerei video auto.
5. Posteaza un comentariu in care sa anticipezi scorul cu care se va termina meciul STEAUA – CHELSEA
6. Daca esti singurul care ai ghicit scorul final vei cistiga camera video. Daca sint mai multi cei care au ghicit scorul corect se va efectua o tragere la sorti.
Detalii găsiți și pe www.andreiniculescu.com/concurs
SUCCES!
Atentie! Sint valabile doar pronosticurile exprimate pe http://www.facebook.com/Andrei.Niculescu.Oficial ca si comentariu la aceasta poza, nu cele scrise pe site, pe pagina personala sau pe cea a grupului Fotbal European. „Like”-ul este obligatoriu.
Concursul se incheie joi la ora 19:55, cu 5 minute inainte de startul partidei, cu un mesaj care va anunta acest lucru.

Camera video auto Prestigio Road-Runner este tot ceea ce ai nevoie ca sa te insoțească în călătoriile tale. http://www.prestigio.com/products/Car-Electronics/Car_Video_Recorder/Roadrunner_520

 

 

JOSE MOURINHO CU DECIZIILE, SIR ALEX FERGUSON CU SURPRIZELE

JOSE MOURINHO CU DECIZIILE, SIR ALEX FERGUSON CU SURPRIZELE

 

Nu se poate vorbi de acest Manchester United-Real Madrid fără a scoate din context faza eliminării lui Nani. Această eliminare a condiționat întreg jocul ulterior. Pînă atunci, Real Madrid era o echipă previzibilă, plată, de-a latul terenului, incapabilă să-și creeze ocazii de gol, deși era echipa ce trebuia să marcheze. Era o repetare a meciului de pe ”Santiago Bernabeu”, dar acolo Real și-a creat ceva oportunități, în vreme ce pe ”Old Trafford” ele n-au existat. Pînă și Cristiano Ronaldo părea marcat de revenirea pe ”teatrul viselor” sale, părea marcat de felul în care a fost primit și nu era el, Cristiano, din cele două meciuri cu Barcelona, Cristiano, cel mai bun din lume în acest moment.


În avancronică, scriam că aștept surprizele lui Sir Alex Ferguson. Rooney rezervă, ce vreți surpriză mai mare! Kagawa, trei goluri în ultimul meci, n-a prins nici un minut, ce vreți dovadă mai mare de personalitate, de demonstrație de forță a lui Ferguson într-un vestiar pe care-l domină. Plus prezența lui Giggs, imens la meciul 1000. Nu știu totuși dacă absența lui Rooney se justifica. Rooney înseamnă mai mult decît orice azi Manchester United. Mutîndu-l pe Giggs în zona aceea, pe care Rooney a acoperit-o pe ”Bernabeu”, Ferguson a obținut ceea ce a vrut: fiecare minge pe care Giggs o primea în spatele lui Cristiano, care nu coboară decît foarte rar, se transforma într-un contraatac. Am văzut pase minunate date de Giggs, ca o perfectă demonstrație că fotbalul nu se uită și dacă te îngrijești bine poți rezista și la 40 de ani.

Dar același fotbal, înclin să cred, că s-a răzbunat pe Ferguson. Pentru că nu l-a băgat pe Rooney de la început. Ăsta era un meci pentru Rooney. E foarte ușor de vorbit acum, din fața unui laptop, dar eu cred că Rooney în locul lui Nani, de la început, ar fi fost formula ideală, iar Real Madrid n-ar fi avut soluții s-o descifreze. Așa cum n-a avut pînă la eliminare.

Eliminarea lui Nani se înscrie în rîndul fazelor unde arbitrul decide. În spiritul regulamentului sau în spiritul jocului. În  spiritul regulamentului e perfect acoperit. În spiritul jocului, nu. În contextul unui joc violent, da, acțiunea lui Nani poate părea violentă, dar în condițiile în care pe ”Old Trafford” s-a jucat suficient de liniștit poate că un cartonaș galben era mai degrabă justificat. Cîteodată, arbitrii tind să acapareze protagonismul, poate dintr-un soi de frustrare că despre ei nu vorbește nimeni. Acest arbitru turc, foarte bine susținut la UEFA de cine trebuie, a mai avut un rol asemănător în semifinala Ligii de anul trecut, Barcelona-Chelsea. Însă nu trebuie exclus din discuție Nani. Jose Mourinho spunea, pe cînd era la Porto și trecea, cu multă polemică, de Deportivo într-o semifinală e Ligă, ”niciodată ca fotbalist nu trebuie să-i dai opțiuni arbitrului să te judece cum vrea el”. Nani asta a făcut. La o analiză foarte atentă a fazei veți observa superficialitatea sa și, nu știu de ce, am o vagă senzație că pe Nani nu-l vom mai vedea în sezonul viitor în tricoul lui United.

Priviți încă o dată faza eliminării! Nici un jucător de la Real Madrid nu protestează. Imaginați-vă o intrare asemănătoare a unui jucător de la Barcelona, în El Clasico. Ar fi luat foc banca Madridului, iar mîinile jucătorilor din teren ar fi fost numai în aer. Acum, nimic. Semn că echipa era la pămînt, pentru că nimic nu ieșea, minutele treceau, ba mai era și 1-0 pentru United. Dar fotbalul oferă ieșiri nebănuite chiar și de pe autostrăzile spre dezastru, iar Real Madrid e cel mai bun exemplu. În ianuarie era o echipă ruptă în două, măcinată de conflicte, iar acum, după săptămîna sa mare, e deja pe val, zboară din punct de vedere psihic spre viitor.

Înapoi la Sir Alex și deciziile sale. Dar și la Mourinho. Momentul eliminării lui Nani a fost un soi de atac de panică pentru Sir Alex. Incapabil să mai gîndească, incapabil să mai proceseze informații și să ia decizii, a așteptat ENORM la un asemenea nivel pentru a schimba ceva. Spre deosebire de Mourinho, care a reacționat imediat. La fel s-a petrecut, am discutat asta la Euro Fotbal, la acel 1-6 cu City, tot de pe ”Old Trafford”, tot după o eliminare. Un ”black out” asemănător s-a instalat peste Sir Alex, care și atunci a reacționat abia după ce adversarul marcase de două ori. Acum, cu Real, imediat după eliminare, Manchester a reacționat, ca echipă, de parcă ar mai fi fost de jucat 5 minute și nu jumătate de ceas. Iată în imaginile de mai jos cum au fost repartizate forțele în 11 contra 11 și, apoi, la 10 contra 11.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Se spune că un antrenor mare trebuie să aibă mereu un plan B. Un plan pentru orice situație. Mourionho l-a avut: afară Arbeloa, intră Modrici, apoi, imediat după golul de 1-2, afară Ozil și intră Pepe. Sir Alex nu l-a avut pentru situația pe care a trăit-o. N-a sesizat, de exemplu, că Xabi Alonso a rămas liber și a putut prelua controlul partidei. Unii ar spune că degeaba ar fi avut acel plan în inferioritate numerică. Doar că, așa în inferioritate numerică, United putea marca, și nu o dată. Plus faza penaltyului comis de Ramos, o fază pe care dacă arbitrul turc o judeca la fel de riguros ca eliminarea, ar fi oferit un final de meci incredibil.

Real Madrid n-a jucat magnific acest meci. S-a calificat pentru că a știut să se muleze mai bine pe o conjunctură ce i-a fost favorabilă. Și pe o stare de spirit impecabilă. De cîte ori am spus eu aici că fotbalul e o stare de spirit?



ZIARELE DE AZI, 6 MARTIE 2013

ZIARELE DE AZI, 6 MARTIE 2013

Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte.

Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football

Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.


Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă