Nu știu vouă, dar mie ideea lui Platini de a ”lungi” faza optimilor în Champions League mi se pare foarte bună. Avem ocazia astfel să vedem două meciuri pe zi, ceea ce e foarte bine. Ideal ar fi fost un meci pe zi, dar asta e ceva mai greu de obținut la calendarul actual. Să ne imaginăm doar cum ar fi arătat optimile în formulă standard, 4 + 4, cît am fi avut de pierdut și cît avem de cîștigat așa, cu 2+2+2+2. Tur și retur.
Arsenal – Bayern e meciul zilei de azi. Mă tot chinui să găsesc un element care să-mi inspire șanse cît de cît egale pentru acest duel. Rețineți, am zis cît de cît egale, nu egale direct. Oricum am da-o, oricum am lua-o, Bayern e favorită. Și încă mare. Nemții au început 2013 în mare forță și n-au nici un gol primit în partidele jucate. Mergînd mai în spate în sezon, pentru Bayern, meciurile în deplasare au fost un adevărat deliciu. În Bundesliga, e adevărat, unde au cedat un singur punct departe de ”Allianz Arena”. În Ligă a fost acel eșec cu Bate Borisov, la Minsk, plus un egal cu Valencia, pe ”Mestalla”. Oups! Iată că am găsit un posibil element favorabil lui Arsenal!
Scot din context meciul cu Bate Borisov. Face parte din categoria excepțiilor, poate chiar a meciurilor suspecte, dacă ar fi să mă iau după unii care suspectează tot mai puțin pe ei înșiși, ca să nu facă atacuri de panică. Îmi amintesc meciul cu Valencia. Bayern a avut posesia, a avut și cifrele meciului în favoarea sa, dar s-a lovit de o o exprimare eroică a Valenciei, în 10 oameni încă din prima repriză, cu contraatacuri extrem de directe și periculoase. Valencia a dat gol în inferioritate numerică, iar Bayern a egalat în ultimele 10 minute.
Arsenal are nevoie de o exprimare eroică. Echipa lui Arsene Wenger, aș îndrăzni să spun că și Wenger însuși, au intersectat ridicolul sau penibilul în acest sezon prin cele două eliminări succesive din Cupa Ligii și Cupă în fața unor adversari de liga a 4-a și liga a doua. Rămași fără posibilitate de trofeu intern anul acesta, cei de la Arsenal au un singur obiectiv palpabil, clasarea pe un loc eligibil în Champions League, și un vis: cîștigarea acestui trofeu. Pare ceva de domeniul miracolului, dar cuvintele miracol și fotbal se mai și întrepătrund, vezi episoadele Chelsea din sezonul trecut.
La Bayern, senzația e că jucătorilor nu le-a căzut prea bine anunțarea, cam devreme, a venirii lui Guardiola. Cel puțin unor jucători. Au fost cam multe declarații de dragoste către Jupp Heynckes în ultima vreme . E un subiect separat, ce merită tratat cu atenție, dar are puțină legătură cu meciul de azi. La care Heynckes are puține dubii, căci absențele lui Boateng și Badstuber nu-i lasă prea mult loc de întors în apărare, iar revenirea lui Javi Martinez îi configurează o pereche cu Schweinsteiger în linia de dublu pivot.
Apropo de Schweinsteiger. Săptămîna trecută, Olaf Thon, fostul internațional german și jucător al lui Bayern, l-a cam atacat, spunînd despre el că venirea lui Guardiola îl cam termină pentru că e un jucător lent. E un moment numai bun pentru ”Schweini” să arate că nu-i chiar așa, mai ales în compania unei echipe care pasează.
În rest, echipa lui Bayern se cam știe. Inclusiv faptul că Robben va fi rezervă. Cel puțin așa crede presa germană. Eu cred că Heynckes nu-i chiar atît de decis, mai ales că la Arsenal pe stînga va fi Vermaelen, iar cuplul de fundași centrali, Mertesacker-Koscielny e tare expus unor jucători de explozie în ambele benzi cum sînt Ribery și Robben.
La această echipă a nemților, extrem de puternică și compactă, eu unul am un singur dubiu: Van Buyten. Belgianul e greoi, pe cît de bun e pe sus, pe atît de greu se mișcă la combinații, ceea ce, la înălțimea lui, poate e și normal. Arsene Wenger pare a miza și el pe un modul 4-2-3-1, din ce în ce mai folosit în ultima vreme în întreg fotbalul, pentru că asigură o densitate optimă pe toate zonele terenului. Însă nu știu cît de bine se pretează Olivier Giroud unui duel particular, și francofon pe deasupra, cu Van Buyten.
Mai degrabă Wenger ar opta pentru Walcott în poziție centrală, cu Cazorla și Podolski în spatele lui și schimbînd mereu rolurile. Ceea ce i-ar da posibilitatea unei linii de mijloc mai sigure, mai compacte, cu Wilshere, Arteta și unul dintre Ramsey ori Abu Diaby. Ar avea ocazia Wenger să întărească puțin și flancurile, în special cel pe care vor acționa Ribbery și Alaba, cei doi formînd o societate excelentă în ultima vreme. Oricum, Jack Wilshere e baza în această echipă, el e spiritul lui Arsenal.
Gibbs e accidentat, Monreal nu poate juca în Ligă, soluția Vermaelen în stînga e cam unica. Dacă am dubii la Van Buyten, ar trebui să le am și la Mertesacker, nu? Cu tot avantajul lui de a cunoaște foarte bine fotbalul german. Apropo de asta, de urmărit jocul lui Podolski. N-a fost cea mai bună perioadă a lui la Bayern, astfel că ar avea un motiv în plus să se ambiționeze.
Mai e de discutat factorul ”Emirates”. Nu știu dacă întîmplător sau nu mutarea pe ”Emirates” a coincis cu scăderea performanțelor, dramatică în ultima vreme. La nivel financiar, cu siguranță există o legătură. Dar e posibil să fie și la nivel afectiv. Pe ”Highburry” parcă atmosfera era cu totul alta, mai britanică, mai apropiată, mai caldă, mai apăsătoare pentru rivali. ”Emirates” e ultramodern, dar pare cam rece.
Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte. Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.
Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football
Știu că e cam tîrziu pentru astfel de topuri, dar nu cred că e vreodată tîrziu să vedem cîteva goluri frumoase. Am descoperit întîmplător un top al celor mai frumoase goluri ale anului 2012. Și m-am gîndit că merită să le vadă toată lumea. Veți regăsi cîteva reușite cunoscute, dar și nume mai puțin vizibile, de jucători mai puțini cunoscuți, din campionate mai puțin expuse. Inclusiv un gol din fotbalul feminin, inclusiv un gol al lui Raul Rusescu.
Nu-mi dau seana dacă lipsește vreunul. Eu unul parcă i-aș fi găsit un loc și golului marcat de Chiriches cu Molde, în Europa League. Dacă aveți vreo altă idee o puteți spune aici, comentariile sînt deschise.
UPDATE
Între timp mi-a mai trimis cineva o altă selecție. Mi se par fabuloase unele dintre ele:
Ceea ce i s-a întîmplat duminică seară lui Sergio Ramos se vede mai rar. Gol + cartonaș galben + cartonaș galben în ceva mai puțin de 300 de secunde. Sau, depinde cum o luăm, cartonaș + cartonaș = eliminare în mai puțin de 60 de secunde.
Eliminarea e riguroasă. Ambele cartonașe galbene sînt. Cartonașul roșu e un exces de personalitate din partea arbitrului. Se spune deseori că un arbitru trebuie să acționeze și în spiritul jocului nu doar în spiritul regulamentului. A-l elimina pe Ramos la o fază în care comite o imprudență, fără intenție de a juca mingea cu mîna, e o rigurozitate de profesor de matematică foarte sever. N-am nimic cu profesorii de matematică, nici cu cei foarte severi, doar că nu mi-au plăcut. Nici profesorii severi și nici matematica.
N-aș face prea mult caz pe această eliminare. În fond era un meci cu Rayo, destul de banal, căci Rayo e bună acasă, dar afară e moale. A te lamenta pe absența lui Ramos din deplasarea de la La Coruna iar mi se pare exagerat. Chiar cred că Mourinho e mai mulțumit așa, pot juca Varane și Pepe împreună și se poate lămuri portughezul, înainte de returul cu Barcelona din Cupă, care dintre ei îl va însoți pe Ramos în centrul apărări.
Căci, da, Ramos va fi titular, indiferent de ce s-a întîmplat. Problema lui e acea stare de nevozitate pe care o scoate la iveală în anumite momente de joc, o anumită contodență în marcaj și în deposedări, pe care o știu și adversarii și arbitrii. Unii exagerează, ceilalți aplică prea mult regulamentul, avînd în minte o imagine. Între noi fie vorba, ca părere personală, Ramos a exagerat și el la faza celui de-al doilea galben, cînd se ținea cu mîinile de față, deși era evident că mingea îl lovise în mînă.
Problema lui Ramos rămîne însă Mourinho. Și invers. Nu scapă nici un prilej să se atace. Mourinho l-a înțepat evident după turul cu Manchester pentru marcajul la Welbeck la gol, deși o vină avea și Diego Lopez. În paranteză fie spus, Adan, cel care era la un moment dat la același nivel cu Casillas, n-a fost nici convocat pentru acest meci cu Rayo,. devenind, se pare, al treilea portar acum. Revenind la subiect, Ramos a răspuns la conferința de presă de după partida cu Rayo. La fel de înțepat, ”educația nu-mi permite să semnalez pe nimeni”, poate și ușor nervos după cele întîmplate. În calitatea sa de lider al vestiarului, unul dintre ei, a dat și un mesaj de unitate în perspectiva meciurilor ce urmează.
Sergio Ramos are personalitate. Și încă mare. S-a văzut asta din felul în care a executat acel penalty la Euro, cu Portugalia. După ce ai ratat cum ai ratat cu Bayern în Ligă și ai devenit subiect de bancuri în toate colțurile lumii, să vii și să dai ”scăriță” într-un moment crucial, al loviturilor de departajare, ce vreți mai multă personalitate! Ratase înainte Xabi Alonso, așa cum se întîmplase, de fapt, și cu Bayern, atunci ratase Cristiano. Cînd un portar apără un penalty e într-o stare de exaltare, are adrenalină, te domină psihic ca executant ulterior. Ei bine, ”Cuqui” Ramos a închis gura tuturor, deși o ratare i-ar fi marcat iremediabil cariera. Unii pot vorbi de inconștiență, eu vorbesc de personalitate.
Comentariul spaniolilor de la Cadena SER (e un montaj filmulețul de mai sus) e colosal. Dar mesajul e cam același :”que huevos tiene Ramos”! Traducerea sper că nu e necesară :))
Dacă e să vorbim de ”huevos”, problema e că și Mourinho are. Două ego-uri puternice sînt excelente cînd merg în aceeași direcție. Cînd sînt antagoniste e o problemă, căci vestiarul simte imediat astfel de lucruri. Între cei doi lucrurile nu-s normale. Sergio Ramos rămîne însă unul dintre cei mai buni fundași centrali din lume. Parteneriatul cu Pepe din sezonul trecut a fost impecabil și a ajutat mult Realul. Într-un fel, această perpetuă înfruntare cu Mourinho poate ajuta și acum, căci un Ramos motivat, dornic să-i arate antrenorului de ce e în stare, e o mașină de fotbal. Iar Mourinho știe asta, căci stăpînește perfect toate detaliile din această ”artă a războiului” fotbalistic.
Titlul de mai sus a mai fost dat o dată. N-a apărut însă pe piață, căci era doar un ziar de probă, unul din acele numere ”în orb”, de ziar nu vă imaginați altceva, care se fac atunci cînd se pregătește ieșirea pe piață a unei noi publicații. Publicația era ProSport, care încă nu apăruse în mod oficial, iar titlul exact a fost ”Juve, Juve, vai de tine!”. Se întîmpla într-o zi de mai 1997, joi probabil, a doua zi după finala Ligii Campionilor de la Munchen, dintre Borussia Dortmund și Juventus. Prima mea finală europeană văzută pe viu, pe stadion.
Nu mai știu care a fost, atunci, originea titlului. La bază a stat, evident, eșecul torinezilor din acea finală, la care plecau drept mari favoriți. Nici nu cred, dacă stau bine să-mi amintesc, că a fost chiar așa de dramatică situația încît să impună un titlu atît de contondent. Dar aia a fost inspirația în zilele alea.
Hai să revenim în zilele noastre. Ne-ar prinde bine o întoarcere în timp, măcar una de-am avea posibilitatea să facem în viața noastră ce multe am repara!
Inter, Inter, vai de tine! De data asta mi se pare foarte potrivit tilul. Inter e o ruină. Acum, în acest moment, căci ce va fi în viitor chiar că nu mai are nimeni curaj să anticipeze. Ceva tare ciudat s-a întîmplat acolo după acel succes cu Juventus de la Torino, cînd toată lumea vorbea despre Inter ca o posibilă candidată la titlu. De atunci, Inter nu mai bate pe nimeni în deplasare, acasă se chinuie, iar înfrîngerile sînt epice, precum cea cu codașa Siena ori aceasta, ultima, cu Fiorentina. Toată personalitatea pe care o aveau jucătorii Interului la începutul lunii noiembrie, cînd băteau pe toată lumea, fie acasă fie afară, s-a diluat inexplicabil, de parcă ar fi fost o butelie de oxigen al cărei conținut se epuiza încet-încet.
Dacă, prin absurd, te-ai uita pe cifrele Interului în meciul de la Firenze, ai observa o productivitate de invidiat. Un șut pe poartă, un gol! E o glumă, vă veți întreba! Sigur că e o glumă, nici măcar una bună, e o glumă la fel de proastă precum jocul Interului. Presa italiană de azi, prezentată în revista presei pe acest blog alături de alte publicații, n-a menajat Interul.
Un șut pe poartă așadar. Dat în minutul 87, mai degrabă la nervi, din frustrare, de Cassano. În rest: ”senza parole”, că tot a fost festivalul de la San Remo. Un monolog al Fiorentinei, cu un Jovetici strălucitor. Paradoxal, cu o zi înainte, Massimo Moratti tocmai își declarase admirația fată de (încă) tănărul muntenegrean, un ”fuoriclase” ce va putea fi cu greu ținut de Fiorentina la vară.
Apropo de Moratti. Azi e o zi specială pentru el. De sărbătoare, cum s-ar zice. Pe 18 februarie, acum 18 ani, Moratti prelua Inter-ul de la Ernesto Pellegrini, după ce, între 1955 și 1968, tatăl său, Angelo Moratti, fusese deținătorul pachetului majoritar. Prost cadou i-a oferit însă Stramaccioni la majorat boss-ului său.
Stramaccioni pare intrat într-o dinamică negativă, confuză. Începe cu un modul, termină cu altul. Intră cu Guarin și Kovacici din primul minut, apoi îi scoate, ca să-i facă loc lui Alvaro Pereirra, a cărui unică realizare e un cartonaș galben din pricina căruia va pierde derbyul cu Milan de duminică. Iar pe Kovacici îl scoate la pauză, ca și cum el ar fi fost vinovatul principal al colapsului din jocul colectiv. Asta după ce, abia venit, îi predă tricoul cu numărul 10 și-l aruncă în joc oferindu-i practic titularizarea imediată, în condițiile în care acomodarea cu Serie A nu-i deloc simplă pentru un tînăr ce abia a făcut 18 ani și, cu toată educația primită în Austria, unde crescuse, jucase totuși la un club, Dinamo Zagreb, și într-un campionat, al Croației, peste care planează destule incertitudini.
N-aș fi vrut să mă refer la meciul cu CRF Cluj, dar n-am cum să evit subiectul. După părerea mea, Steaua ar fi avut considerabil mai multe șanse cu Inter decît cu Ajax la felul cum a jucat la Amsterdam și la cum a jucat CFR la Milano. Fiorentina a arătat cum să abordezi Interul pe teren propriu. Să zicem că are jucători buni, în nici un caz nu din altă galaxie. Are o linie de mijloc foarte bună, elastică, și un atac fără atacant de careu (cel puțin așa a fost cu Inter). Să zicem că Fiorentina e echipă bună, dar și Siena a bătut pe Inter acum două săptămîni, așa că pică acest aspect al valorii. Inter va veni la Cluj cu 3 zile înainte de ”Derby della Madoninna”, ce pare un ultimatum pentru Stramaccioni, deci va căuta să-și menajeze un pic forțele. Mai ales că antrenorul s-a plîns că trebuie să joace cu aceeași oameni din 3 în 3 zile. Un pic de agresivitate n-ar strica de la clujeni, un plus de ambiție, de curaj, un pic de mentalitate portugheză nu românească, căci noi avem tendința să fim, uneori, prea politicoși. Pînă la urmă, de pierdut n-are decît Inter.
Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte. Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.
Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!