Ocupați pînă peste cap cu Balonul de Aur, cu Iniesta și meritele sale, cu rivalitatea dintre Messi și Cristiano, cu problemele lui Iker Casillas sau cu situația explozivă de la Real Madrid, am trecut destul de ușor peste o informație. Importantă, căci vine dintr-un fotbal important, cel italian, de la un club foarte mare, AC Milan, avîndu-l ca subiect central pe unul dintre cei mai talentați fotbaliști din ultimii ani: Alexandre Pato.
Toată dimineața au curs știri despre vizita pe care Pato a făcut-o la sediul Milanului, pentru a-și lua rămas bun de la Adriano Galliani și de la ceilalți conducători. De restul lotului se despărțise în prealabil, între fotbaliști legăturile funcționează un pic altfel. Dacă Pato s-a întîlnit și cu Berlusconi deja nu mai știu, asta deocamdată n-a apărut, deși legătura dintre brazilian și Berlusconi, ce devenise într-o vreme una de familie, nu-i deloc de neglijat.
Conștientizăm cu ocazia asta că Alexandre Pato a plecat de la Milan, din Italia, din Europa, pentru a reveni în țara natală, la Corinthians. Vorbim, așa cum am spus mai sus, de unul dintre cele mai mari talente aduse pe continent în ultimii 5 ani. În august 2007 mai exact, cînd Milan plătea pentru a-l transfera o sumă deloc mică, 20 de milioane, pentru un tînăr de 17 ani.
La vremea respectivă, peisajul fotbalului mondial era dominat de Kaka. Balon de Aur și vedeta principală a cîștigătoarei Ligii Campionilor, tocmai ieșit dintr-un sezon memorabil, Kaka era urmat, la ceva distanță, de Cristiano Ronaldo, pe punctul de a exploda la Manchester United, și Leo Messi, încă tînăr, încă în umbra lui Ronaldinho la Barcelona, dar arătînd deja perspectivele ce vor urma.
Marea calitate a lui Pato era agilitatea. Puțini beneficiau la vremea aceea de un fizic atît de elastic, de un demaraj atît de fioros și de schimbări de direcție demne de o felină. Imbatabil în unu contra unu, mai ales pe spații mari, Pato a confirmat și în fața porții, numărul de goluri marcat în primele două sezoane fiind remarcabil.
Cînd a plecat Kaka la Real Madrid s-a crezut că turbulențele pot fi survolate destul de lin cu ajutorul lui Pato. Poate tocmai această perspectivă, acest exces de importanță ce i-a fost acordat, s-au aliat contra lui. Celebrul ”Milan Lab” n-a dat rezultate în ceea ce-l privește. Creșterea bruscă a masei musculare n-a fost asimilată de organismul lui Pato, astfel că au apărut accientările, în principal cele musculare, bazate și pe un fenomen pe care jurnaliștii italieni l-au observat imediat. Suportabilitate la durere a lui Pato era extrem de mică. Fotbaliștii sînt oameni care, așa cum mai spunem noi pe la televizor, într-o expresie ce vine dintr-un limbaj de lemn al vremurilor trecute, dar e corectă, mai trebuie să ”strîngă din dinți” atunci cînd au o problemă. Ceea ce Pato nu făcea. Pentru el ”au” era literă de lege. La cea mai mică durere se oprea, cerea asistență medicală și lua pauze.
Și tot așa, din pauză în pauză, a ajuns un fotbalist îmbătrînit prematur. Pe undeva, povestea lui seamănă cu a unui alt jucător al Milanului, Bojan, pe care poate voi găsi timp s-o spun pe acest blog. Priviți acest grafic realizat de Gazzetta dello Sport la începutul sezonului.
Nu prea mai e nimic de comentat. Leziunile, unele mai mari, altele mai mici, sînt puțin importante. Importantă e cifra meciurilor pierdute de el.
Peste toate, legătura cu Barbara Berlusconi. O fată tînără, frumoasă (devreme acasă nu știu dacă era), cu suficient chef de viață, moștenit de la tatăl său, o grămadă de calități ce pot pune jos un fotbalist la fel de tînăr, la fel de prezentabil și cu la fel de mult chef de viață.
Că leziunile musculare s-au suprapus, destule, peste perioada legăturii lor n-a avut nimeni curaj să comenteze. La fel cum nimeni n-a avut ce să facă, nici măcar Adriano Galliani, atunci cînd Barbara s-a opus plecării lui Alexandre la PSG. Se întîmpla fix acum un an, iar PSG oferea, cu larghețea bine cunoscută, 35 de milioane pentru un fotbalist plin de calitați, dar pe care a ști dacă-l poți folosi în meciurile importante ori nu era o ecuație cu prea multe necunoscute.Acum a plecat la Corinthians pentru 15 milioane. Deși cu 20 de milioane mai puțin, bani buni pentru Milan.”Rățoiul” devenise între timp ”rățușca cea urîtă” pentru familia Berlusconi.
Oricum am da-o e un eșec. Din tripleta de care vorbeam la începutul textului, Pato-Ronaldo-Messi, ultimii doi continuă o colosală luptă pentru supremație, iar Alexandre abia începe una. O luptă pentru regăsirea propriei identități, pentru refacerea unei imagini șifonate, pentru revenirea în prim-planul fotbalului mondial.
Alexandre Pato are 23 de ani. I-a împlinit în septembrie. Privind și golurile de mai jos, mi se pare cam tînăr pentru o retragere, nu credeți?
De regulă interviurile le iau eu. Dar uite că se întîmplă să mai și dau. Am dat la finalul anului 2012, unul în care povesteam cîte ceva din cariera mea jurnalistică, pentru o emisiune de pe DigiSport 1, și cel de-al doilea colegilor de la știri, care au creau această rubrică, ”Faza mea memorabilă”.
Am avut destule faze memorabile pe parcursul anului trecut, dar m-am gîndit să nu fie ceva neapărat de joc. Am strigat de atîtea ori ”gool” de-a lungul anului că nu mai e nimic memorabil în asta. Sigur, ar fi fost memorabil dacă aș fi reușit să-l întrec pe colegul Bogdan Socol în ceea ce privește durata și decibelii, dar asta e foarte foarte greu, dincolo că nu e stilul meu, nici nu pot, nu mă mai țin plămînii ca pe el, care e ceva mai tînăr.
Așa că am ales acest moment al introducerii pe care am făcut-o pe ”Etihad Stadium”, la meciul Manchester City – Manchester United. Am explicat acolo de ce.
Sper ca 2013 să-mi aducă mai multe momente memorabile de genul ăsta!
Nimic nu vinde mai bine în țara asta ca moartea. Moartea se citește, moartea se distribuie, moartea circulă mult mai ușor decît viața prin mintea oamenilor, își găsește mult mai lesne un drum prin zona emoțională din creier. La ziare se știe asta, faceți un raport între subiectele triste și cele vesele pe care le-ați citit în ultima vreme și veți vedea că primele cîștigă net. Televiziunile s-au adaptat perfect, în special cele de știri, care văd prilej de breaking news, la nivel național, pentru orice copilaș neascultător, care cade într-o fîntînă secată de apă dintr-un sat secat de iluzii dintr-o provincie secată de puteri. Cîte subiecte pozitive, în afara succeselor sportive, ați văzut ca breaking news la televiziunile de știri?
Moartea domnului Nicolaescu, asta ca să rămînem aproape de lumea filmului din care provenea, și-a tras partea leului pe televiziuni în aceste zile. Totul mergea cu fir întins spre megashow-ul de final: înmormîntarea. Care urma să fie transmisă în direct, evident, nu și în exclusivitate, căci așa ceva e imposibil pe un asemenea subiect. Cînd, ce să vezi? O știre a scurtcircuitat programele, îngălbenind laturile ecranului, pe porțiunea de, ați ghicit, beaking-news: nu înmormîntare, inicinerare.
Mesajul subliminal, netransmis, dar trimis pe firul scurt către mintea oamenilor ce așteptau spectacolul grotesc de la groapă și-a găsit conexiunea. A ajuns exact la cei care gustă astfel de imagini, dintr-o aplecare stranie spre circ, fie el și amestecat cu lacrimi. Regretul că nu-și vor primi porția gratuită de circ, cea de pîine fiind deja trecută la capitolul „cu bani”, a adus acele huiduieli la vederea unui sicriu închis. Huiduieli pe care acum încearcă toată lumea să și le explice, cum altfel decît la breaking news.
Nu-i foarte greu. Oamenilor li s-a livrat circ, ca un drog legal, un fel de etnobotanică televizată, iar acum, cînd nu-și mai primesc porția, intră într-un soi de sevraj, cu manifestări diverse, de la frustrare tăcută la huiduieli spre un sicriu închis. Decizia unei familii, cît ar fi ea de suspectă (incinerarea nu mai lasă loc de viitoare teste ADN, nu-i așa?) nu poate fi discutată, totuși nu poate fi subiect de referendum. Indiferent cît de frustrant sună asta în mintea unora.
Pînă la următoarea moarte de breaking news, vom avea o viață liniștită.
Caută-mă!