Într-o singură zi, cea de luni, ca să aibă un început de săptămână cum se cuvine, domnul Carlos Henrique a traversat un noian de sentimente. Mai întâi au fost lacrimi, apoi probabil au apărut unele regrete, dintr-o explicabilă stare de melancolie, au urmat unele gânduri confuze, eventual de ușoară preocupare pentru viitor, apoi au venit la rând zâmbetele, condimentate cu îmbrățișări și fotografii, iar seara s-a încheiat cu un râs până la urechi și un prim sentiment de ușurare, pesemne și de satisfacție. N-a fost simplu, să recunoaștem, căci în toată această perioadă prin mintea domnului Henrique s-au amestecat amintiri pline de bucurie și cifre pline de optimism. De azi, domnul Henrique a început o nouă viață, probabil mai ploioasă, dar știm bine că ploaia aduce belșug, iar belșugul ăsta e deja programat. Citeste mai mult …
Când a apărut știrea, pe la începutul săptămânii trecute, cum că Manchester United îl vrea neapărat pe Casemiro, mulți au zis că e încă una din acele bombe de presă ce va face fâs în câteva ore. Ideea că Manchester United îl vrea pe Casemiro părea a fi credibilă, posibilitatea ca brazilianul să lase liniștea și statutul de la Madrid pentru a se muta în haosul de la Manchester era în schimb privită cu multă reticență. Și totuși, iată, afacerea s-a făcut și încă foarte rapid, o rapiditate construită din durerile celor de la United, care nu s-au uitat la bani, și stilul lui Florentino Perez, care se uită întotdeauna la bani. Citeste mai mult …
Pe la sfârșitul lui iunie, când încă Christophe Galtier nu fusese numit antrenor la PSG, dar toate semnalele indicau asta, mă întrebam tot aici dacă cel ce stătea la acel moment pe scaunul lui Nice (și care câștigase un campionat cu Lille în fața Parisului) are atuurile necesare pentru a conduce un vestiar precum cel de pe ”Parc des Princes”. A se citi personalitatea necesară, căci din punctul ăsta de vedere la Paris e chiar un exces. Între timp Galtier a fost numit, a luat și primul trofeu, Supercupa Franței, are 3 victorii la rând și o medie de 5 goluri date pe meci. Debut excelent, cum s-ar zice. Acum însă are parte de primul episod tensionat pe care trebuie să-l gestioneze. Citeste mai mult …
Toată vara, la Barcelona, atunci când venea vorba despre echipa de fotbal, cuvântul de ordine a fost ”palanca”. Adică, pe românește, pârghie. Sau ”palancas”, că au fost mai multe pârghiile prin care președintele Laporta încerca să rezolve situația financiară, complicată spre dramatică, prin care trece gruparea catalană și pe care o moștenise de la o veche conducere, am mai spus asta, de-a dreptul penală, nu penibilă. Într-un fel, a reușit Laporta să rezolve câte ceva, într-un fel nu, căci amanetarea drepturilor tv și a altor active ale clubului pentru mulți ani de acum înainte nu e o însănătoșire, e doar un tratament intensiv, ale cărui efecte adverse sunt necunoscute. Am convenit însă că altă soluție nu exista, fiindcă un club de fotbal nu poate produce bani decât dacă face performanța, performanța are nevoie de fotbaliști, nu de jucători, iar aceștia costă bani și încă mulți. Citeste mai mult …
TOP 10 DE URMĂRIT ÎN SEZONUL EUROPEAN Citeste mai mult …
S-a făcut, pe 10 august, un an de când Messi a fost prezentat, în mod oficial, ca nou jucător al lui PSG. Era punctul culminant al unei săptămâni pe care nimeni n-ar fi îndrăznit măcar s-o anticipeze, săptămâna în care Messi a fost alungat din Barcelona pentru a ajunge la Paris, a fost pus să-și dea jos tricoul catalanilor pentru a-l îmbrăca pe cel al parizienilor. Citeste mai mult …
Caută-mă!