Paradoxul ultimilor ani în Premier League: pe cât e de spectaculos, pe atât de puțin suspans oferă acest campionat în a doua sa parte, atunci când vine vorba de lupta pentru titlu. În afara acelui sezon formidabil (2018-2019), când City și Liverpool au luptat umăr la umăr până-n ultima etapă și-n care, sincer, ar fi trebuit să se acorde trofeul ambelor fiindcă niciuna nu merita să-l piardă (eventual și al sezonului 2013-2014, când cu ”alunecarea lui Steven Gerrard) în celelalte am avut un câștigător detașat, cunoscut de cele mai multe ori de prin martie. Cam așa pare să se întâmple și-acum, căci City, mai ales după acest 1-0 cu Chelsea, e din nou foarte greu de ajuns. Citeste mai mult …

A existat, în preziua acestui ”Clasico”, o destul de pregnantă senzație că partida mai degrabă inoportunează decât ajută. ”Clasico de Arabia”, așa cum, cu destul năduf, au numit ziariștii spanioli această nouă confruntare între cei doi coloși ai fotbalului spaniol, năduf venit din frustrarea, logică oarecum, de a-și vedea unul din produsele tradiționale transportat peste mări și țări din motive financiare, pe care cei în drept nici n-au catadicsit să le mascheze. Dar cum astăzi banii contează și dictează, jurnaliștii n-au avut ce face și au luat și ei drumul Arabiei, căci, altceva n-aveau de făcut. Mai rău a fost de jurnaliste, căci în Spania sunt destule ce au curaj să practice această meserie, care s-au trezit că tribuna presei de pe ”King Abdullah Stadium” (pe care saudiții îl numesc ”Perla”) nu există toalete pentru femei, din motive lesne de intuit.  Citeste mai mult …

În fotbalul zilelor noastre, nimic nu mai e întâmplător. Iar vorbele dintr-un interviu care, după cum a fost realizat, pare a fi fost programat cu mult timp înainte, cu atât mai puțin. Fotbaliștii de azi, mai ales cei care câștigă multe milioane, au în spate un aparat destul de complex, menit să le apere interesele și să le creioneze imaginea. Nu mă îndoiesc că și-n spatele lui Romelu Lukaku stau niște oamenii care-l învață ce, când și cum să zică unele lucruri. Interviul dat de belgian, practic ultimul scandal fotbalistic al anului 2021, cred că trebui privit fix în această cheie. A interesului.

Altfel n-ar avea niciun sens. Ce rost să aibă declarațiile de dragoste față de un club pe care l-ai părăsit brusc, deși când iubești pe cineva se presupune că ar trebui să accepți și oarece sacrificii. ”Nu era momentul adecvat”, își caracterizează Romelu plecarea, de parcă ar fi fost trimis balot spre Londra, eventual împachetat în folie de plastic, cum mai caută unii să-și securizeze bagajele prin aeroporturi.  Mai apoi a căutat să trimită niște scuze și către suporterii Interului, cei care cu adevărat au fost trădați, căci pasiunea pe care o pun ei nu poate fi contabilizată. Ghinion însă, vorba unui clasic. Fanii nu s-au lăsat așa ușor manipulați sentimental, iar mesajul lor a fost bine țintit și foarte bine scris, chiar așa sub forma unui banner atârnat pe un gard.

Latinii s-ar fi întrebat ”cui prodest?”. Sau, mai bine zis, ”quid prodest?”, la ce folosește? E limpede că Lukaku n-a găsit la Chelsea ce aștepta. În afara salariului mult îmbunătățit. Și-acum încearcă să pună presiune pe un Thomas Tuchel aflat într-o situație ușor delicată. Dar oare nu cumva în mintea lui Lukaku și a agentului său, Federico Pastorello, a încolțit ideea unei plecări? Iar întrebarea acum e alta: cine l-ar vrea pe Lukaku? Mi se pare exclusă posibilitatea ca Inter să plătească atâția bani (totuși a costat 115 milioane) ca să-l aducă înapoi, dar oare Tottenham n-ar face asta? Cu banii pe care i-ar obține din plecarea lui Harry Kane la City? La Spurs, Romelu ar da din nou peste Antonio Conte, cu care a avut o relație excelentă. Care Conte, ca să vezi coincidență, are fix același impresar ca Lukaku, pe Pastorello. Nu-i așa că e frumos fotbalul ăsta? Și nu-i așa că foarte repede își arată unii adevărata față. Am vrut, de fapt, să zic caracterul.

O REMIZĂ PENTRU CITY

Fără Lukaku, scos absolut normal din lot de Tuchel, Chelsea a izbutit un egal eroic pe ”Stamford Bridge” cu Liverpool. Zic eroic fiindcă totuși a fost 2-0 pentru ”cormorani”. A fost un meci grozav, așa ca o deschidere pentru un an ce se anunță complicat, dat fiind acest Mondial din noiembrie și decembrie. Și rezultatul a fost grozav. Pentru City, care s-a desprins acum de pluton și care, văzând realitățile din Londra și Liverpool pare acum greu de ajuns. Liverpool va rămâne fără Salah și Mane o bună perioadă, iar la Chelsea, micul incendiu provocat de Lukaku e alimentat din plin și de situația lui Rudiger, Azpilicueta, Christensen și Thiago Silva, toți cu contracte scadente în vară, dar eu i-aș pune aici și pe Kante sau Marcos Alonso, a căror înțelegere expiră în 2023 (în situația asta sunt Mane și Salah la Liverpool). Altfel, privind partida de pe ”Stamford Bridge”, mai exact ritmul ei, parcă parcă ajungi să înțelegi și nivelul de stres pe care-l au de gestionat acești fotbaliști.

CIUDATA SPANIOLIZARE A BARCELONEI

Se întâmplă un fenomen ciudat la Barcelona. Nu, nu mă refer la golul marcat de Luk de Jong, cu care catalanii au câștigat la Palma de Mallorca și cu care atacantul olandez și-a justificat în parte salariul. Mă refer la această strategie de transferuri a unui club emblemă pentru o provincie ce-și dorește despărțirea de Spania. După ce l-a prezentat pe Ferran Torres, Barcelona se pregătește să-l aducă și pe Morata. Dincolo de paradoxul legat de el ca fotbalist, căci Morata pare un jucător prea bun pentru a fi titular la o echipă medie, dar nu atât de bun pentru a fi referință la o echipă mare, asistăm la o bizară spaniolizare a Barcelonei, ce ar putea avea încă din această primăvară atacul ”Furiei Roja” de la Mondial: Ansu Fati-Morata-Ferran Torres. Adăugăm aici pe Busquets, Jordi Alba, Gavi, Pedri, eventual Nico Gonzales și iese o listă destul de stufoasă. Iată că, la fotbal, ”Catalunya is Spain”.

P.S.

Acum câteva săptămâni scriam aici că singurul adversar al lui Real Marid în lupta pentru titlu din Spania e chiar Real Madrid. Iar madrilenii au căutat parcă să confirme această idee pierzând primul meci al anului, la Getafe. Și deja lumea și-a adus aminte de sezonul 2014-2015, care a avut în prima sa jumătate un Real Madrid excepțional, dar care s-a terminat cu un Real Madrid lamentabil și cu Barcelona câștigând tripla. Antrenor atunci era Carlo Ancelotti.

În momentul în care citiți aceste rânduri, e foarte posibil ca lui Mino Raiola să-i intre în cont câte ceva. Din cine știe ce comision recurent, din cine știe ce altă tranzacție. Controversatul impresar italian e o mașinărie de făcut bani. Pentru el, dar și pentru cei pe care-i reprezintă. De imaginea cărora are grijă, ale căror mutări caută să le anticipeze cu luni bune înainte, pentru care nu se dă în lături de la nimic.  Citeste mai mult …