Așteptându-l pe Godot, poate vă gândiți când vedeți titlul. Dar nu voi face cronică de teatru aici, cu atât mai mult una de teatru absurd. Și-așa suntem înconjurați zilnic de absurd și lehamite pe-aici pe la noi. Îmi permit doar să fac o legătură între personajele lui Samuel Beckett, ce așteaptă un ipotetic viitor mai bun, și fotbal. Așadar, așteptându-l:

…PE XAVI. SĂ VINĂ

Nici nu apucase fostul mijlocaș și căpitan al catalanilor să-și anunțe ”revenirea acasă” că s-a și intersectat cu cruda realitate pe care va fi nevoit s-o înfrunte. Barcelona face 3-3 la Vigo cu Celta, după  3-0 la pauză și o repriză a doua în care Celta mai marchează și două goluri anulate de VAR. Xavi va prelua o echipă aflată deja la 10 puncte de Real Madrid, la 8 puncte de zona Champions League (aici e marea provocare, căci ratarea calificării ar fi o dramă financiară), la două săptămâni de o finală cu Benfica (extrem de importantă pentru contabilitatea actual), cu aproape jumătate din lot accidentat, inclusiv Ansu Fati, cel pe umerii căruia sunt depozitate multe speranțe, și cu cealaltă jumătate grav avariată din punct de vedere psihic.

Xavi are în față o provocare uriașă. În principal în zona mentală a vestiarului, căci starea de spirit acolo e la nivelul solului, dacă nu cumva sub pământ de-a dreptul. Are însă câteva avantaje: cunoaște bine tot ceea ce înconjoară clubul catalan, poate chiar mai bine decât Guardiola în 2009, știe ce așteptări au oamenii și pare foarte stăpân pe ideile lui tactice. Cei care i-au urmărit traiectoria prin Qatar despre asta vorbesc și-o fac la superlativ. E însă o diferență între qatarezii ce-l priveau cu evlavie și jucătorii de azi ai Barcelonei, mai ales unii cu care a fost coleg.

În 2014, într-un program de televiziune dedicat lui Cruyff, jurnaliștii l-au adus în studio și pe Xavi. Iar Cruyff i-a zis, în direct, bănuind că Xavi se va orienta spre antrenorat: ”dacă observi că un jucător nu face ceea ce-i ceri, scapă de el, indiferent cine e. Dacă nu poți face asta nu poți fi antrenor”. Mingea e acum la Xavi. Pe teren știa perfect ce să facă atunci când o primea. Pe bancă însă vom vedea.

…PE SOLSKJAER. SĂ PLECE

Despre derby-ul dintre United și City prea multe nu se pot spune. Declarația lui Guardiola e elocventă: ”N-am făcut nicio schimbare pentru că meciul a fost atât de confortabil încât n-am simțit nevoia”. Nu știu dacă Pep a vrut să-l înțepe pe Solskjaer, probabil că nu, înțepați au fost însă toți fanii lui United. Care au văzut și ei că rivalii n-au avut niciun fel de problemă în a câștiga. Parcă mai multe au avut cei de la Liverpool, în ciuda diferenței de scor din acel joc.

Problema hashtag-ului ”#OleOutNow” e că ”out” se poate realiza, doar că nu se prea vede soluția pentru ”in”. Căci propunerea Conte a părut cumva respinsă de vestiar. Există ideea Zidane, care e liber, dar Zizou pare că acum gândește în nuanțe de ”bleus”, chit că United are asul Cristiano în mânecă. Iar alte variante înseamnă a disloca pe cineva de pe banca altei echipe, ceea ce nici nu dă bine și nici simplu nu e.

…PE MESSI. SĂ IA BALONUL DE AUR

Pe Messi îl tot așteaptă fanii PSG-ului. Să fie acel Messi decisiv de la Barcelona. Deocamdată argentinianul pare să fi băut din același pahar cu Sergio Ramos. În schimb, după ce săptămâna trecută aflasem că Lewandowski ar fi câștigătorul Balonului de Aur, jurnaliștii catalani de la ”Sport”, care au fost la Paris și-au făcut un interviu exclusiv cu Messi, spun, neoficial, că argentinianul e sigur că trofeul va ajunge la el. Acum că trăiește la Paris i-ar fi mai ușor să afle, ”pe surse”, astfel de informații, nu?

Titluri de genul ”Allegri la Max” s-au tot dat în perioada în care Juventus, cu antrenorul din Livorno pe bancă, lua ”scudetto” după ”scudetto”, prindea finale de Champions League și domina categoric fotbalul italian. Era o dictatură a ”Bătrânei Doamne” pe-atunci, dar, istoric vorbind, dictaturile astea au și un final. Fie se întâmplă ceva cu dictatorul, fie apare revolta printre cei care au mestecat în tăcere amarul opresiunii.  Citeste mai mult …