”Vedi Napoli e poi muori”. De la Goethe încoace mulți au folosit acest dicton, cu care napoletanii se mândresc peste măsură, chit că, mai nou, se zice că de fapt fraza ar fi fost ”Vedi Napoli e poi Mori”, fiind vorba despre o localitate, Mori, care l-ar fi impresionat pe poet la fel de mult. ”Vedi Napoli e poi Messi” cred că ar putea fi o caracterizare numai bună a acestei partide de marți seară dintre Napoli și Barcelona, ce părea, la momentul tragerii la sorți, mult mai descentrată, mult mai dezechilibrată. Citeste mai mult …
Ce plăcere să vezi că în fotbalul de azi, unde banul face și desface, dictează și, câteodată, pictează, mai există și excepții de tip Atalanta! Și ce bine că tocmai Champions League, o competiție ce pare în principal orientată către cei bogați, mai face loc și unui astfel de contra-exemplu. Atalanta de azi e Ajax-ul de ieri, e Monaco de alaltăieri, cel al lui Mbappe, e Malaga din 2013, cea a lui Pellegrini, Joaquin și Isco, e într-un fel echipa tuturor chiar dacă nu rupe audiențele. Căci toți ne dorim să vedem asta, să simțim că mai există loc și pentru fotbalul de altădată. Citeste mai mult …
Cea mai dezarticulată versiune a lui Atletico în epoca Simeone vs cea mai bună variantă a lui Liverpool în era Jurgen Klopp. Cam așa suna afișul partidei de pe ”Metropolitano” de marți, care a deschis balul Champions League, versiunea de primăvară, cea adevărată, după încălzirea de toamnă numită Liga Campionilor. Citeste mai mult …
După ani de dictatură a lui Juventus, fotbalul italian se poate bucura, în sfârșit, de ceva mai mult suspans, de ceva mai multă incertitudine. Cel puțin asta e impresia după acest Lazio-Inter de duminică, un meci câștigat de laziali, care au mai dat încă un răspuns la întrebarea dacă, finalmente, se pot implica în lupta pentru titlu. În momentul acesta al sezonului, când încă n-a început aglomerația lunilor decisive în competițiile europene, Lazio pare, dintre cele 3 candidate, cea mai liniștită, cea mai proaspătă, cea mai naturală. Citeste mai mult …
Înaintea derby-ului de sâmbătă, Diego Simeone pierduse ultima dată pe ”Santiago Bernabeu” (în Primera) în 2012. Pe banca Realului stătea Mourinho, care, între timp, a plecat, a luat un campionat și o Europa League și a fost și demis de două ori. Iar la Real, pe acel scaun, s-au mai așezat Ancelotti, Zidane, Lopetegui, Solari și iar Zidane, în vreme ce muzeul de pe ”Bernabeu” s-a îmbogățit cu 4 trofee Champions League. Sâmbătă s-a întâmplat să piardă din nou și deja sunt din ce în ce mai mulți cei care cred că, poate, a venit momentul schimbării. Nimic nu e etern pe lumea asta, iar Cholo pare să fi ajuns la fundul sacului din punct de vedere al găsirii elementelor motivaționale pentru un lot ce dă din ce în ce mai multe semne de sufocare. E un pic straniu să te gândești la un Atletico fără Cholo, exemplele Wenger și, mai ales Sir Alex (de care aminteam tot aici, săptămâna trecută), ultimii tehnicieni identificați până la ultima celulă cu clubul, nu prea oferă motive de optimism pentru viitor, dar nici prezentul nu e un generator de sentimente pozitive. Citeste mai mult …
S-au întâmplat destule lucruri în week-end-ul pe care tocmai l-am părăsit, dar parcă nimic n-a mai contat în momentul în care vestea morții lui Kobe Briant s-a răspândit peste tot în lume. A dispărut dintre noi un sportiv exemplar, un idol și un perfect catalizator de iluzii, căci el a fost, pesemne, motivul pentru care mulți dintre jucătorii de astăzi, din America și de pretutindeni, s-au apucat de baschet, pesemne motivul pentru care foarte multă lume, în America și pretutindeni, a început să urmărească acest sport. Citeste mai mult …
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!