La doar câteva zeci de ore după ce Anglia își desăvârșise un fantastic sezon european, trimițând 4 echipe în cele două finale continentale, Premier League și-a desemnat câștigătoarea. Iar noua campioană e chiar vechea campioană, Manchester City, exact gruparea care lipsește de pe afișele de la Baku și Madrid, dar gruparea care conduce cu braț de fier destinele unui fotbal mai vibrant ca oricând. E al doilea titlu consecutiv al ”cetățenilor” și e pentru prima dată de 10 ani încoace când o campioană reușește să-și apere trofeul și-n sezonul imediat următor. Atunci fusese United. Citeste mai mult …
Exact pe 9 mai, de ziua Europei, da și în pline discuții și incertitudini legate de ”Brexit”, Anglia revine la șefia fotbalului continental cu 4 echipe calificate în cele două finale, Champions League și Europa League. Nu s-a mai întâmplat până acum așa ceva și e un semn clar că Imperiul Britanic s-a trezit din amorțeala ce-l cuprinsese în ultimul deceniu, și-a stabilit o nouă strategie și a pornit la luptă. A fost mai întâi un contraatac, acum putem să vorbim de o dominație. Citeste mai mult …
Am traversat un week-end care ne-a solicitat mult din punct de vedere emoțional. Demult nu am mai avut astfel de trăiri, demult n-am mai avut pulsul ăsta și, mai apoi, un nod în gât, demult n-am mai stat cu ochii lipiți de televizoare precum sâmbătă, dar mai ales duminică, la acest duel-maraton cu Franța. Greu de găsit așadar alte subiecte care să concureze cu tenisul jucat de fetele noastre. Totuși, s-ar mai găsi câteva lucruri. Citeste mai mult …
Caută-mă!