Despre Jose Mourinho și Julen Lopetegui s-a vorbit și scris enorm în ultimele săptămâni. Mai exact despre situația lor pe banca echipelor pe care le antrenează, despre posibilitățile reale de a fi dați afară. Ba chiar sâmbătă seară, după eșecul Madridului cu Levante și remiza lui United cu Chelsea, s-a vehiculat inclusiv ideea unei întoarceri a lui Mourinho la Real Madrid, pe considerentul că portughezul rămâne una din marile slăbiciuni ale lui Florentino Perez. Ideea s-a mai nuanțat ulterior, în sensul că varianta ar fi de luat în calcul doar pentru la vară și doar în anumite circumstanțe. Nu știu cât de mult îi convine lui Lopetegui acest neîntrerupt vacarm în jurul persoanei sale, dar aș îndrăzni să pariez că lui Mourinho îi place teribil. Jose e un tip care se hrănește din astfel de situații, adoră să fie în centrul atenției, alimentează polemicile prin tot ceea ce face, are grijă mereu să nu rămână dator, vezi cele trei degete arătate fanilor lui Juve, senzația e că nu prea mai are timp să antreneze de ocupat ce e. Citeste mai mult …
E una din acele veşti care te lasă fără cuvinte. E una din acele veşti ce-ţi poate strica o dimineață, o zi, o săptămână, o lună. E una din acele veşti care-ţi aminteşte că traseul unui om pe această planetă e marea necunoscută a fiecărei vieţi. E una din acele veşti pe care n-ai vrea s-o descoperi. Niciodată. A murit Ilie Balaci. Marele blond al fotbalului românesc s-a dus într-o lume despre care se spune că e mai bună, părăsind lumea asta a noastră care a uitat să fie bună cu cei care chiar merită. Citeste mai mult …
Celor trecuți de 40 de ani sau care se apropie de această vârstă titlul le aduce sigur aminte de o perioadă cenușie a acestei țări. Era un clasic slogan comunist, cu o acoperire incertă în ceea ce se trăia zilnic. Astăzi, la atâția ani distanță, cred că-l putem folosi, chiar fără adaptare, la realitatea fotbalistică de la noi. Și asta pentru că astăzi, după atâția ani, o echipă națională din fotbalul nostru ne face din nou să ne simțim mândri. Nu e echipa mare, alături de care noi cei despre care am pomenit un pic mai sus am trăit atâtea momente frumoase, dar care ulterior s-a transformat mai mult într-o regretabilă povară (sau repetabilă povară, ca să-l citez pe Adrian Păunescu), inclusiv cu acele calificări mai degrabă accidentale la turneele finale din 2008 și 2016. E echipa de tineret, așa cum o știm cu toții, căci chestia asta cu ”Under 21” mi se pare prea clișeu corporatist, alături de care a vibrat această țară cum nu-mi amintesc să o fi făcut vreodată. O calificare la un European de tineret, de-a dreptul banală în țările puternic dezvoltate fotbalistic, a fost sărbătorită la noi ca o performanță uriașă. Setea de bucurie, după atâția ani de secetă, a fost atât de mare încât șampania de la final a curs în valuri. Citeste mai mult …
Nu știu eu cât de mult contează pentru Lionel Messi banderola de căpitan al Barcelonei primită de la Andres Iniesta în momentul în care don Andres s-a decis să plece, pentru finalul carierei sale, în Japonia. Pesemne că suficient de mult. Messi era oricum liderul acestei echipe, și nu de azi de ieri, era omul decisiv, omul de la care se așteptau toate răspunsurile, chiar și când adversarii mai schimbau întrebările neașteptat, omul care aducea victoriile. Și totuși nu era căpitanul, chiar dacă era liderul. Acea banderolă galbenă se pare că l-a schimbat și mai tare pe argentinian, a accelerat procesul de maturizare pe care mulți l-au observat în ultimii ani. Acum e căpitanul, e cel care trebuie să dea și un exemplu, nu doar goluri, e cel care, la o adică, trebuie să alerge mai mult decât o făcea în trecut. Citeste mai mult …
Presupun că și spaniolii cunosc teoria cum că nimeni nu e de neînlocuit. O cunosc, sunt sigur, ba sunt la fel de sigur că destui s-au și lovit de ea în viața de zi cu zi. Cu toate astea iar sunt sigur că mulți dintre cei care au luat miercuri seară drumul stadionului ”Santiago Bernabeu” ori au deschis televizoarele pe canalul unde era difuzat meciul dintre Real Madrid și Roma, mulți așadar au făcut-o ca să vadă cum va porni la noul drum campioana Europei fără Zidane și fără Cristiano Ronaldo. Fără antrenorul și fără jucătorul său numărul unu. Cel care a părut în toți acești ani de neînlocuit. Citeste mai mult …
Am avut în ultimii ani o teorie, pe care am tot expus-o și explicat-o la vremea respectivă cum că, în vechiul său format, Champions League începea abia din faza partidelor eliminatorii, până atunci fiind vorba de Liga Campionilor. Din acest sezon lucrurile s-au mai schimbat, iar intervenția UEFA a făcut ca și din faza grupelor să avem, în mare parte, Champions League-ul pe care și l-au dorit șefii forului de la Nyon, la sugestia granzilor europeni, evident. Din păcate noi nu intrăm în planurile lor, ale granzilor mă refer, astfel că ne va fi din ce în ce mai greu să pătrundem la acest festin fotbalistic, cu bucate alese, bucătari cu stele Michelin și restaurante galonate. Partea proastă e că noi nu mai pătrundem nici în Europa League, altădată accesibilă, și tare mă tem că spre asta ne îndreptăm. E însă altă discuție, pentru azi, dacă tot s-a întors Champions League pe programele Digisport, îmi doresc să vorbim despre această competiție splendidă, pe care am așteptat-o și privit-o cu jind în timp ce era în altă parte. Nu știu alții cum sunt, dar mie atunci când se aude imnul Champions League, această adaptare contemporană a lui ”Zadok The Priest”, de Handel, mi se face mai mereu pielea de găină. Citeste mai mult …
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!