Madrid, ”Santiago Bernabeu”. 14 februarie 2018, ”Valentines Day”, care de ceva vreme a devenit ziua îndrăgostiților de fotbalul din Champions League. Real Madrid și PSG sunt la egalitate, 1-1, după o oră și un pic de joc foarte frumos, în care se vedea cu ochiul liber câtă calitate există în ghetele fiecăruia dintre cei 22 de oameni din teren. Un astfel de meci de obicei se decide la detalii, o eroare de arbitraj, o greșeală de marcaj, o doză de șansă ori o schimbare. La acest ultim detaliu aș vrea să ajung. În minutul 65, Unai Emery face o modificare: iese Cavani și intră Meunier. O modificare ce avea să schimbe tot modulul inițial al parizienilor într-un 4-4-2, menit, probabil că așa gândea Unai, să asigure dominația totală asupra centrului terenului, dominație ce se întrezărea de câteva minute, pe fondul oboselii evidente a unor fotbaliști madrileni. Schimbarea, criticată de mulți ulterior, nu iese din sferele logicii. Dani Alves nu se apără la fel de bine ca Meunier, în schimb poate fi foarte util la mijlocul terenului, alături de Verratti, Rabiot și prea puțin expertul Lo Celso. Următoarele minute au fost cele mai bune ale Parisului pe ”Bernabeu”, practic fiecare acțiune lăsa impresia că se poate termina cu gol. Citeste mai mult …
Am mai spus-o, pentru mine – și nu cred că doar pentru mine – Champions League începe abia în luna februarie, odată cu faza eliminatorie. Până atunci, în grupe, avem Liga Campionilor, acolo unde se pot regăsi și exemple de echipe ce nu prea au ce căuta în această competiție, dar mai ales unde marja de eroare e un pic mai mare. Un pas greșit azi poate fi refăcut mâine, căci sunt mai multe meciuri și se mai pot întâmpla lucruri. La faza eliminatorie e altceva, aici orice pas greșit poate duce la eliminarea din competiție, orice eroare poate fi fatală și orice minge trimisă-n transversală se poate transforma într-o piatră de moară ce se întoarce împotriva propriei echipe. Dacă această ultimă idee vă duce cu gândul la Gonzalo Higuain, foarte bine, chiar acolo voiam să ajung după ce voi fi finalizat această introducere. Citeste mai mult …
August 2017. Ultimele zile de mercato. Între Alexis Sanchez și Arsenal toate legăturile fuseseră rupte de ceva vreme, iar divorțul era cea mai bună soluție. Pentru ambele părți. Un eșec managerial major al ”tunarilor”, care n-ar fi trebuit să ajungă într-o astfel de situație cu cei mai buni doi jucători din lot, căci, să nu uităm, și Mesut Ozil era (și este) în aceeași situație. Manchester City părea destinația cea mai la îndemână pentru starul chilian. Impresarul lui, Fernando Felicevich (rețineți acest nume!) sondase terenul pe la mai multe cluburi, dar pretențiile sale, înțelegând aici salariul jucătorului și comisioane, plus pretențiile de transfer ale celor de la Arsenal fuseseră respinse ca exagerate. Ultima țintă, Bayern, ieșise din cursă considerând, pe bună dreptate ținând cont de rigoarea germană cu care e construită scara salarială, că ar dinamita vestiarul dacă ar satisface dorințele atacantului. Pep Guardiola părea dispus la acest risc, iar City iși asuma plata unei sume de transfer considerabile, ținând cont că jucătorul intra în ultimele 12 luni de contract. Problema, până la urmă, tot la Arsenal a fost, căci Arsene Wenger, văzându-se pus în imposibilitatea de a găsi rapid un înlocuitor (a fost dorit Lemar, dar Monaco s-a ținut tare), a decis că e mai bine să-l păstreze pe Alexis, cu orice risc. Observând unele declarații ale tehnicianului francez din aceste zile e de presupus că la mijloc a fost vorba și de un soi de ranchiună față de posibilitățile financiare ale celor de la City, dincolo de partea pur sportivă a problemei. Citeste mai mult …
Caută-mă!