S-au terminat meciurile din preliminariile Mondialului din Rusia, astfel că până vineri, când revin campionatele, urmează două zile relativ mai calme. Motiv numai bun pentru a ne îndrepta atenția și spre alte sporturi. De exemplu baschet masculin, căci azi începe o nouă ediție a Euroligii. Cea mai importantă competiție continentală intercluburi propune începând din acest sezon un nou format, mai bogat și mai atractiv, dar și premii ceva mai consistente. Cele 16 participante vor juca mai întâi în sistem campionat, fiecare cu fiecare, tur-retur, apoi, primele 8 clasate vor lupta încrucișat (locul 1-locul 8, 2-7, 3-6, 4-5) în sistemul ”cel mai bun din 5 meciuri”, între 18 aprilie și 2 mai, pentru pătrunderea în Final Four, programat în perioada 19-21 mai. Fotbalul e și el reprezentat în programul de azi cu partide din Cupa Spaniei, faza de dinaintea apariției echipelor din Primera, dar și din campionatul Braziliei. Amănunte și cote mai jos. Citeste mai mult …
Romania a învins cu 5-0 în Armenia, scor confortabil și important pentru noul proiect al lui Christoph Daum. Acum însă ”tricolorii” trebuie să confirme în Kazahstan prestația bună de la Erevan și să obțină o nouă victorie, cu care să aștepte în liniște partidele contracandidatelor de azi, eventual cu speranța unui pas greșit al unora sau altora, dar și să aștepte cu speranță confruntarea extrem de importantă cu Polonia, din noiembrie. Cine crede că va fi ușor pentru ”tricolori” greșește, căci condițiile de la Astana sunt mai complicate chiar decât echipa gazdă, cel mai bun exemplu fiind derapajul polonezilor. Care au de jucat azi cu Armenia și pornesc ca mari favoriți, celălalt meci al grupei fiind Danemarca-Muntenegru, cu oaspeții încercând o nouă surpriză după cea de la Cluj. Pe lângă celelalte 6 partide din zona europeană, din grupele C și F, cu Slovenia-Anglia drept cap de afiș, programul zilei cuprinde și partide din zona sud-americană. Fără Messi și Neymar, Argentina și Brazilia încearcă să-și câștige meciurile cu Paraguay și Venezuela înaintea duelului direct din noiembrie, argentinienii fiind mai presați de vreme ce acum ocupă un loc în afara zonei de calificare directă. Avancronici și cote, mai jos. Citeste mai mult …
Olanda și Franța s-au intâlnit de curând într-un meci amical. De pregătire pentru francezi în perspectiva Europeanului pe care urmau să-l găzduiască, oarecum de consolare pentru olandezi, care rataseră prezența la turneul final. Atunci a câștigat Franța, aparent fără problemă, dar astăzi datele problemei sunt altele. Olanda nu-și mai poate permite ratarea unei alte calificări și pare să fi depășit perioada tulbure, în vreme ce Franța încă n-a uitat finala pierdută acasă cu Portugalia. În aceeași grupă stă la pândă Suedia, cu o partidă aparent facilă acasă cu Bulgaria, programul zilei aducând alte și partide din preliminariile Mondialului, Olanda-Franța fiind însă capul de afiș. Citeste mai mult …
Fără calificare la un turneu final din 2010, atunci când a fost în grupa preliminară pentru Mondialul sud-african cu România, Serbia speră la mai mult în această campanie. A fost instalat selecționer un antrenor cu multă experiență, Slovoljub Muslin, iar debutul, într-o grupă cu Austria, Țara Galilor și Irlanda ca și contracandidate, a fost rezonabil, cu 4 puncte din primele două partide. Astăzi, sârbii au de susținut un examen dificil contra Austriei, care are tot 4 puncte, pe care speră să-l treacă și cu ajutorul publicului de la Belgrad. După remiza din meciul direct de joi, Spania și Italia continuă acum la distanță duelul pentru calificare, spaniolii jucând pe terenul Albaniei, liderul surpriză al grupei, iar italienii în Macedonia. Programul zilei, ce cuprinde 9 meciuri din preliminariile europene, aduce în prim plan și Croația, cu deplasare în Finlanda, dar și un foarte interesant Islanda-Turcia. Detalii și avancronici mai jos Citeste mai mult …
România abordează cu optimism deplasarea din Armenia, prima din seria de două meciuri departe de casă pe care le va susține în această perioadă. E o oportunitate numai bună pentru ”tricolori” de a-și îmbunătății imaginea după startul ratat cu Muntenegru, mai ales că Armenia va fi fără cel mai important jucător al său, Mkhitaryan, atacantul lui Manchester United fiind accidentat. Cu semnele de întrebare deja existente în jurul său, selecționerul Christoph Daum promite o formulă mai ofensivă, dar și renunțarea la experimentele ce n-au funcționat cu Muntenegru. Foarte importantă pentru noi e și disputa de la Varșovia dintre Polonia și Danemarca, danezii având deja 3 puncte, față de doar unul al polonezilor. Programul zilei cuprinde alte 7 partide din preliminariile Mondialului, inclusiv un Muntenegru-Kazahstan, tot din grupa noastră, capul de afiș fiind confruntarea de la Hamburg dintre Germania și Cehia, condusă de o brigadă românească avându-l pe Ovidiu Hațegan la centru. Avancronici și cote mai jos. Citeste mai mult …
În precedentele preliminarii, pentru o echipă de talia Franței un egal în Belarus nu era altceva decât un accident neplăcut, dar care în mod normal rămânea fără urmări, grație sistemului de calificare. În aceste preliminarii, când doar prima clasată merge direct la turneul final, lucrurile nu mai stau la fel, iar un astfel de pas greșit poate avea consecințe mai grave. În special într-o grupă precum a Franței, unde Olanda și Suedia abia așteaptă să profite, iar Bulgaria și Belarus au gândurile lor. Până luni, când Olanda și Franța se vor întâlni în meci direct la Amsterdam, ambele reprezentative își fac ultimele repetiții. Bulgaria vizitează Franța cu amintirea acelei mari surprize din 1993 încă vie, în vreme ce Belarus merge la Rotterdam cu dorința de a încurca și socotelile olandezilor. Programul de azi conține și o confruntare între două echipe ce au lăsat bună impresie la Euro, Ungaria-Elveția, dar capul de afiș pare a fi confruntarea dintre Belgia și Bosnia, care se reîntâlnesc după duelurile din preliminariile precedente. Avancronici și cote mai jos. Citeste mai mult …
Caută-mă!