EȘECURILE SUEDIEI OFERĂ SPANIEI CONTEXTUL DORIT

Joi seară, în penultima etapă din preliminariile pentru Mondial, Spania a obținut două victorii, deși a jucat un singur meci. A fost mai întâi succesul său de la Atena, conturat mult mai facil decât o arată scorul final suficient de strâns, 1-0, și decât faptul că golul decisiv a fost marcat de Pablo Sarabia dintr-un penalty destul de greu de descifrat. Și-apoi a fost eșecul Suediei în Georgia, o surpriză uriașă ținând cont de context, căci Georgia juca doar pentru orgoliul său și pentru fani din tribună, iar nordicii avuseseră până atunci un parcurs ce nu ducea cu gândul la un pas greșit de genul ăsta. Citeste mai mult …

UN DERBY AL DERBY-URILOR DIN ȚARA BASCILOR

Țara Bascilor e o regiune aparte a Spaniei. Și e de ajuns doar să ajungi acolo pentru a-ți da seama că diferențele există din aproape toate punctele de vedere. Începând cu vremea, mai rece, chiar mult mai rece, decât în restul Spaniei, trecând prin contextul culinar, plin de stele Michelin, oferit de textura mâncărurilor, dar și de tradiția de gusta din fiecare câte puțin, terminând cu spectrul politic și pretențiile separatiste ce încă n-au dispărut. În fotbal, regiunea e cunoscută pentru talentele pe care le produce, pentru pasiunea depozitată de oameni în jurul acestui sport și pentru faptul că a fost una din primele din peninsulă unde fotbalul a apărut și s-a dezvoltat ca sport de masă. Și pentru derby-uri. Citeste mai mult …

UN ”CLASICO” E UN ”CLASICO” ȘI FĂRĂ ”CLASICI”

Anul trecut, cam tot pe vremea asta (22 octombrie) și tot înainte de primul episod al unui ”Clasico” scriam tot aici cam așa: ”Acum 10 ani, confruntările dintre Barcelona și Real Madrid împărțeau planeta în două și făceau ca orice altceva să devină derizoriu timp de 90 de minute. Ambele echipe propuneau adevărate constelații de valori, începând evident cu ”bestiile” Messi și Cristiano, terminând cu cei doi antrenori, Guardiola și Mourinho. Astăzi, Barcelona și Real Madrid nu mai sunt la același nivel. Anii trec, la fel și ciclurile în fotbal. Ceea ce nu înseamnă absolut deloc că disputa lor și-a pierdut din strălucire. ”Clasico” va rămâne ”Clasico” indiferent de situație”. Citeste mai mult …

”BELLA ITALIA” ȘI AMINTIRILE UNUI ”TIKI-TAKA” DE POVESTE

Între Italia și Spania a existat mereu un soi de rivalitate. Nu doar fotbalistică, nu doar sportivă, ci pe mai multe planuri. Fără să fie vecine, cele două țări s-au privit mereu cu coada ochiului atunci când a venit vorba de dezvoltare economică, de marile orașe, de turism, eventual și de ideologii politice. Fotbalistic vorbind, Serie A și La Liga au fost mereu în competiție pentru supremația continentală, mai timpul una și-a dorit să fie precum cealaltă. Fiecare dintre cele două campionate a avut momentele sale de glorie, momentele în care nimeni nu le discuta poziția dominantă, acum sunt ambele într-un plan secund, privind cu jind spre un Premier League ce a prins mare viteză. Citeste mai mult …

ORGOLIUL ”BĂTRÂNEI DOAMNE” ȘI STÂNCA DIN LONDRA

Când Juventus câștiga pentru prima dată Champions League, în 1996, fanii lui Chelsea nu puteau decât să viseze la o asemenea performanță. Londonezii nu mai câștigaseră campionatul în Anglia din anii 50, iar perspectivele nu induceau ideea unui salt valoric uriaș. Citeste mai mult …

SARRI, PRIMUL EXAMINATOR AL LUI PIOLI. ȘI INVERS

După ani buni în care fotbalul italian a fost condus de Juventus, ceea ce s-a întâmplat în sezonul trecut, victoria finală a celor de la Inter adică, a deschis noi orizonturi în Serie A. O dictatură a ”Bătrânei Doamne” nu mai pare posibilă, mai ales în contextul despărțirii de Cristiano Ronaldo, iar actuala campioană și-a pierdut, la rându-i, din consistență după abandonul lui Conte și plecarea lui Lukaku. Astfel că s-a creat un context suficient de favorabil ca duelul pentru ”scudetto” să fie foarte echilibrat și eventual să includă mai multe pretendente. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă