DIAVOLUL SE ÎMBRACĂ DE LA MOU

DIAVOLUL SE ÎMBRACĂ DE LA MOU

Am tot spus-o, nu e nicio mare filozofie de altfel, 0-0 într-o primă manșă a unei ”duble” europene este cel mai bun rezultat prost pentru echipa gazdă a acestei prime partide, dar și cel mai prost rezultat bun pentru echipa vizitatoare. Care echipă vizitatoare va trebui să abordeze returul având în minte ideea că orice gol al rivalului conduce spre mari probleme. Întâi și întâi pentru că se pierde posibilitatea prelungirilor, eventual a penaltyurilor de departajare, care disputându-se în fața propriului public generează un limpede avantaj. Mai apoi pentru că numărul de goluri necesar calificării se dublează, în același timp cu timpul rămas efectiv de jucat, care se subțiază. Văzând ceea ce s-a întâmplat marți seară pe ”Old Trafford” tind să cred că pentru Manchester United era chiar mai bine să piardă turul de la Sevilla, măcar așa Mourinho și ai lui știau cum stau și ce strategie să adopte.  Citeste mai mult …

ALEXIS, CÂȘTIGĂTORUL RĂZBOIULUI DINTRE PEP ȘI MOU

ALEXIS, CÂȘTIGĂTORUL RĂZBOIULUI DINTRE PEP ȘI MOU

August 2017. Ultimele zile de mercato. Între Alexis Sanchez și Arsenal toate legăturile fuseseră rupte de ceva vreme, iar divorțul era cea mai bună soluție. Pentru ambele părți. Un eșec managerial major al ”tunarilor”, care n-ar fi trebuit să ajungă într-o astfel de situație cu cei mai buni doi jucători din lot, căci, să nu uităm, și Mesut Ozil era (și este) în aceeași situație. Manchester City părea destinația cea mai la îndemână pentru starul chilian. Impresarul lui, Fernando Felicevich (rețineți acest nume!) sondase terenul pe la mai multe cluburi, dar pretențiile sale, înțelegând aici salariul jucătorului și comisioane, plus pretențiile de transfer ale celor de la Arsenal fuseseră respinse ca exagerate. Ultima țintă, Bayern, ieșise din cursă considerând, pe bună dreptate ținând cont de rigoarea germană cu care e construită scara salarială, că ar dinamita vestiarul dacă ar satisface dorințele atacantului. Pep Guardiola părea dispus la acest risc, iar City iși asuma plata unei sume de transfer considerabile, ținând cont că jucătorul intra în ultimele 12 luni de contract. Problema, până la urmă, tot la Arsenal a fost, căci Arsene Wenger, văzându-se pus în imposibilitatea de a găsi rapid un înlocuitor (a fost dorit Lemar, dar Monaco s-a ținut tare), a decis că e mai bine să-l păstreze pe Alexis, cu orice risc. Observând unele declarații ale tehnicianului francez din aceste zile e de presupus că la mijloc a fost vorba și de un soi de ranchiună față de posibilitățile financiare ale celor de la City, dincolo de partea pur sportivă a problemei. Citeste mai mult …

AVE SERGIO! BYE BYE ARSENE!

AVE SERGIO! BYE BYE ARSENE!

Nu s-a întâmplat nimic ieșit din comun în cele două partide de marți, în sensul că nici Napoli și nici Arsenal n-au reușit ceea ce părea pentru ele, paradoxal căci scorurile din tur erau ceva mai ”dulci”, un miracol mai mare decât cel pe care ar trebui să-l facă Barcelona pentru a trece de PSG. Asta dacă putem adăuga grade de comparație cuvântului miracol. Napoli și Arsenal nu și-au depășit condiția, deși prestația de o repriză a napoletanilor merită consemnată. Cu meciul de la Napoli voi începe acest text, iar cu cel de la Londra îl voi încheia.  Citeste mai mult …

PREA REAL PENTRU NAPOLI, PREA PUȚIN ARSENAL PENTRU BAYERN

PREA REAL PENTRU NAPOLI, PREA PUȚIN ARSENAL PENTRU BAYERN

După șocul de la Paris din ziua anterioară, atât Napoli cât mai ales Arsenal credeau cu și mai multă ardoare în șansa lor. Victoria parizienilor în fața Barcelonei echivala oarecum cu exemplul că uriașii fotbalului pot fi dărâmați de pe soclul lor, că surprizele există și că orice e posibil. Ați sesizat poate că am folosit mai sus cuvântul ”oarecum”. Și asta pentru că, da, victoria PSG-ului echivala oarecum cu un exemplu, dar un amendament important trebuie imediat scos în evidență. PSG a crezut, dar a și avut cu ce. În vreme ce Arsenal și Napoli, nu prea. Citeste mai mult …

UNAI EMERY ȘI MURMURUL DE PE ”PARC DES PRINCES”

UNAI EMERY ȘI MURMURUL DE PE ”PARC DES PRINCES”

Marile stadioane nu-și fluieră, în general, echipele favorite. Vorbim de arene grandioase, ce aparțin unor cluburi grandioase, cu istorie, cu trofee, cu muzee garnisite de cupe și medalii. Se mai întâmplă, dar rar, iar atunci când se întâmplă înseamnă că situația este realmente gravă. Iar măsurile radicale se apropie. Pe marile stadioane în schimb, când, din varii motive, spectatorii sunt nemulțumiți, apare acel murmur care e greu de descris, dar care n-are cum să nu fie auzit. De regulă, el e doar preludiul acelor fluierături generale, dar cât durează între o fază și cealaltă ține de tradiție, de temperament, de educație și de starea de spirit. E însă un avertisment serios pentru orice antrenor. Citeste mai mult …

WENGER FĂRĂ MOURINHO, CHELSEA FĂRĂ PUNCTE

WENGER FĂRĂ MOURINHO, CHELSEA FĂRĂ PUNCTE

Duelul dintre Arsenal și Chelsea ar trebui să reprezinte capul de afiș al acestui sfîrșit de săptămînă. Spun ar trebui, pentru că privind clasamentul din Premier League confruntarea e una între locul 3, Arsenal, și locul 14, Chelsea. În plus, ca element ce alungă o parte din interes, din ecuația tradiționalei dispute a dispărut Jose Mourinho, o parte importantă a spectacolului. Cu toate acestea, Arsenal-Chelsea, în orice condiții s-ar disputa, nu poate fi un meci oarecare. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă