Ca o echipă ce și-a făcut o obișnuință de a ieși mereu din faza grupelor și a se califica în primăvara Ligii Campionilor, Arsenal se află acum în fața unui demers mai dificil decît altădată. Joacă pe terenul lui Olympiakos, are o sumedenie de probleme de lot și s-ar putea vedea eliminată chiar și-n cazul unei victorii. E o situație teribilă pentru Arsene Wenger. La fel de interesante sînt, în programul zilei de azi, la capătul căreia vom afla toate echipele calificate în ”optimi”, confruntările din Grupa G, cu Chelsea, Porto și Dinamo Kiev luptîndu-se pentru două locuri, dar și încercarea Romei de a face uitate, printr-o calificare mai departe, eșecurile din ultima vreme. Citeste mai mult …
Pentru Arsenal, Bayern era marți seară un vizitator nedorit. Așteptat, dar sosit într-un moment nepotrivit. Un oaspete de genul celor cu care trezești pe cap tocmai cînd ai vrea să faci altceva, care te ține de vorbă, deși n-ai chef, și-ți mănîncă toată mîncarea din casă, deși nu l-ai invitat la masă. Și care mai apoi pleacă lăsîndu-te cu ochii în soare, cu gura căscată și cu gîndurile zburînd la un viitor incert. Citeste mai mult …
Știu că ultimele meciuri din preliminariile Europeanului de anul viitor țin încă sus ștacheta interesului, dar aș vrea să abordez în cele ce urmează un alt subiect. Am văzut din întîmplare pe facebook (sau twitter, chiar nu mai știu exact) o imagine cu Arsene Wenger la primul său meci oficial ca antrenor al lui Arsenal. Se întîmpla pe 12 octombrie 1996, cu 19 ani în urmă deci. Veți spune că aș fi putut la fel de bine să scriu despre Wenger anul trecut pe vremea asta, acum doi ani pe vremea asta, ori, și mai bine, să aștept pînă la anul, cînd se vor face 20 de ani de la instalarea sa. Asta e, de fapt, și problema. Motivul pentru care m-am grăbit. E toată lumea foarte sigură că anul viitor pe vremea asta Wenger va mai fi managerul lui Arsenal? În fotbalul zilelor noastre, certitudinile sînt din ce în ce mai puțin recomandate. Citeste mai mult …
Nu mă așteptam ca actualitatea să intre atît de brusc peste amintirile recent încheiatului Mondial. Ba chiar aș fi fost tentat să mai scriu ceva despre turneul final din Brazilia, însă cele petrecute la Juventus m-au făcut să-mi schimb ideea. De regulă veștile neașteptate sînt și cele care te șochează cel mai tare. Faptul că Antonio Conte a decis să plece de la Juventus e limpede o decizie neașteptată. Deci șocantă.
Căsătoria dintre Antonio Conte și ”Bătrîna Doamnă” traversa momente complicate încă din sezonul trecut. Ba chiar, spre final, atunci cînd Conte refuzase prelungirea contractului scadent în 2015, devenise una mai degrabă de conjunctură. Părțile erau împreună, dar separate. Parcă așteptau un prilej să purceadă la oficializarea despărțirii. Iar asta nu e în regulă. Campionatul Mondial nu a ajutat la o împăcare, chit că atenția presei și a suporterilor era îndreptată spre Brazilia. Iar despărțirea a venit imediat după terminarea turneului final.
Nu întîmplător, cred eu. Nu pare o decizie pe care Antonio Conte s-o fi luat la nervi, într-un moment de furie. Pare o decizie gîndită de mai multă vreme și calculată. Dacă ar fi demisionat joia sau vinerea trecută, căci situația la Juve era aceeași și atunci, impactul n-ar fi fost același. Lumea era ocupată cu masacrul de la Germania-Brazilia și cu finala ce urma să vină, știrea n-ar fi trecut neobservată, dar nici n-ar fi făcut vîlva de azi. Iar Antonio Conte și-a dorit această vîlvă, și-a dorit ca lumea să știe că pleacă pentru că e nefericit.
Mai bine un sfîrșit de groază decît o groază fără sfîrșit. E o vorbă veche, dar care se poate adapta la situația de la Juve. Conte și șefii clubului erau clar pe poziții divergente. După trei titluri consecutive, obținute cu destulă lejeritate, el ar fi vrut altceva. Asta s-a observat din obsesia pe care o făcuse pentru depășirea graniței celor 100 de puncte. Cînd cîștigi un titlu e frumos, cînd îl iei și pe al doilea e minunat, cînd vine și al treilea parcă începe să devină banal, iar meritele se ascund în spatele slăbiciunilor contracandidatelor. Conte a simțit asta și a vrut ca titlul al treilea să nu fie unul banal, ci să fie însoțit de o altă mare performanță. Nu i-a ieșit în Europa, s-a orientat spre cele 100 de puncte.
Conducerea are însă alte planuri. Sau cel puțin asta lăsa să se înțeleagă. Un soi de calmare a arsurilor financiare, după cîteva sezoane complicate din acest punct de vedere, căci a construi un stadion nu e chiar atît de simplu de suportat, vezi și cazul Arsenal. Mi se pare că Marotta și ceilalți ar fi dorit un sezon de tranziție, fără mari cheltuieli, cu Scudetto ca obiectiv prioritar. Din nou. Iar asta se ciocnea frontal cu ambițiile lui Conte. Nu știu dacă modelul Simeone și ceea ce a reușit argentinianul la Atletico i-au sporit neapărat aceste ambiții lui Conte, dar tind să cred că da. Însă Atletico, dincolo de Simeone, pe care am putea să-l comparăm cu Conte la felul în care trăiește fotbalul, pe bancă și în afara ei, Atletico deci a făcut și investiții pe care Juve nu prea le-a realizat. Juve n-a cumpărat cu Conte antrenor nici un fotbalist mai scump de 15 milioane, iar acesta a fost Matri, o deziluzie totuși. Juventus e încă pe minus, în 2013 avea 163 de milioane de euro datorii la bănci, probabil că acum cifra e ceva mai mică, dar tot cu minus iese. Am spus și mai sus, un stadion nu se amortizează așa ușor și e o investiție pe termen lung.
Conte nu s-a putut pune însă în situația lui Wenger. Poate și pentru că e mai tînăr, mai dornic de performanțe. L-ar fi vrut pe Alexis Sanchez, nu s-a putut. L-ar fi vrut pe Cuadrado, nu prea se poate, l-a primit în schimb pe Evra. A solicitat în mod clar ca Vidal să nu plece și se pare că el va ajunge în cele din urmă la Manchester United. Situația lui Pogba încă e neclară, cu un impresar, Mino Raiola, predispus la scandal. Iturbe și Morata, achizițiile ce i-au fost oferite în această vară (UPDATE: Iturbe a ajuns la Roma), sînt jucători buni, de mare viitor, însă prezentul e cel care-l roade pe Conte. Nu poți concura astfel cu Real Madrid, Barcelona, Bayern, Chelsea, PSG, City sau Dortmund, care, iată!, îl cumpără pe golgeterul din Serie A chiar din Torino. Iar Conte a spus-o destul de clar: ”nu poți intra cu 10 euro într-un restaurant unde masa costă cam 100 de euro”.
Un divorț e traumatic, indiferent de situație. Odată pronunțat însă trebuie uitat, căci viitorul e cel mai important. Pentru ”Bătrîna Doamnă” viitorul are o doză mai mare de incertitudine decît acum două săptămîni. Juve e ca un avion care și-a început manevrele de decolare, a început să ruleze pe pistă, motoarele începeau să tureze spre capacitatea maximă, dar brusc, exact cînd să decoleze, comandantul frînează, parchează aeronava, coboară și pleacă, lăsîndu-i pe toți cu ochii în soare. Găsirea unui alt comandant s-a dovedit o misiune în cele din urmă simplă. De văzut cum se va descurca el cu motoarele avionului pe care tocmai l-a preluat.
Massimiliano Allegri e cea mai bună dintre cele trei variante despre care se vorbea în orele de după demisia lui Conte. Spaletti și Mancini, cu stilul lor trist, gri, nu s-ar fi potrivit. Sincer, cred că Cesare Prandelli regretă acum că s-a grăbit să semneze cu Galatasaray. Mi se pare că era opțiunea cea mai corectă. Allegri vine în buzunar cu titlul cîștigat la Milan, dar și cu eșecul sezoanelor următoare, fix cele de domnie ale lui Conte. Plus problema Pirlo, care nu e chiar cea mai simplă, căci Allegri e cel care i-a dat, cum s-ar zice, papucii lui Pirlo, chit că problema a fost de ordin financiar. Dacă Allegri i-ar fi spus lui Galliani că are nevoie în continuare de Pirlo, eu nu cred că Milan l-ar fi lăsat să plece. Allegri are contract pe doi ani cu Juve, Pirlo de asemenea, va fi interesant de văzut cum va decurge colaborarea lor.
În condițiile plecării lui Conte, Serie A devine mai interesantă. Napoli cu Benitez, Roma cu Rudi Garcia, Inter cu Mazzari, Fiorentina cu Montella, chiar și Milanul cu Inzaghi încep să-și reconsidere pozițiile, poate chiar și strategiile în mercato. Opțiunile lor cresc, în aceeași măsură cu cît șansele lui Juve se mai diminuează.
Barcelona a rezolvat dubla manșă cu Manchester City mult mai clar decît se așteptau mulți la momentul tragerii la sorți. Mă număr printre cei care credeau că City avea șanse considerabile să elimine o Barcelona ce se află destul de departe de zona de garanții de acum 3-4 ani. Credeam, cred și acum, că Manchester City are cel mai bun lot din Premier League, jucător cu jucător, luați la bucată, ca la piață, credeam, cred și a cum, că Manchester City are un bun antrenor capabil de performanțe, pe care le realizase oarecum în trecut.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Se pare însă că nu-i suficient. Se pare că nu-i suficient să ai un lot de multe sute de milioane, cu fotbaliști de mare valoare, pentru a elimina pe FC Barcelona, care mi se pare în continuare, și-n ciuda calificării, departe de vremurile de altădată, vremuri care e foarte posibil să nu se mai repete. Dar despre Barcelona, ceva mai jos. Se pare că Manchester City are un antrenor bun, dar nu unul foarte bun. Se pare că Manuel Pellegrini confirmă cele spuse despre el în momentul în care Txiki Beguiristain s-a decis să-l contracteze, anume că e un excelent antrenor de echipe normale, dar e un antrenor prea normal pentru echipe excelente.
L-am criticat pe Pellegrini pentru tactica abordată în partida tur. Inclusiv după returul de pe ”Camp Nou” am considerat că, de fapt, City a pierdut calificarea pe terenul său. Pe de altă parte, văzînd cum s-a jucat la Barcelona, parcă parcă i-aș da dreptate chilianului, în sensul că, plecînd de la stilul pe care l-a impus la echipa sa și la jucătorii pe care-i are, a aborda un meci cu Barcelona, chiar și acasă fiind, pe cartea ofensivă e mult prea riscant. S-a văzut asta foarte bine pe ”Camp Nou”, în repriza a doua, la începutul ei mai bine zis, în singura perioadă în care City a dominat și a pus realmente în pericol apărarea firavă a catalanilor. Ei bine, fix în această perioadă a venit golul lui Messi. Și, dacă stăm să analizăm și alte tronsoane ale partidei, Barcelona și-a creat marile ocazii plecînd din atacuri ale lui City, reacționînd la mingi pierdute de oamenii chilianului. De aceea înclin să cred acum că Pellegrini n-a gîndit chiar rău meciul tur, îndreptîndu-l spre un 0-0, cu perspective de a decide calificarea în retur, la care Barcelona trebuia să atace ca să dea gol. N-a gîndit posibilitatea eliminării lui Demichelis, n-a avut un plan de rezervă, de altfel a reacționat foarte tîrziu și destul de bizar după ce echipa a rămas în inferioritate. Scriam după Arsenal-Bayern, de la Londra, că Guardiola n-are un singur plan măreț pentru o partidă, ci mai multe planuri mici, ce pot fi aplicate în funcție de situație. Diferența dintre un antrenor bun și unul foarte bun aici stă, în fotbalul de azi unde strategia e la fel de importantă ca pasa de gol. Pellegrini e un antrenor bun, dar în categoria antrenorilor foarte buni deocamdată nu intră, acest etaj e rezervat altora.
Unde nu l-am înțeles pe chilian e la momentul schimbărilor de la pauză. La 0-0 și cu doar 45 de minute în față, pentru ce faci schimbare post pe post, obligată se pare de accidentarea lui Aguero? De ce nu încerci să riști, eventual cu încă un jucător ofensiv lîngă Dzeko, poate Navas, poate Negredo, dar mai ales de ce nu încerci să-l urci pe Toure Yaya un pic mai sus, în zona de unde, folosindu-și fizicul, dar și virtuțile tehnico-tactice, a rezolvat finala cu Suderland? Poate că, în această situație, Barcelona i-ar fi prins și mai des pe contre pe ”cetățeni”, dar poate că exista și varianta unor atacuri mai concrete, care să destabilizeze o apărare, o spun încă o dată, fragilă. N-o să aflăm niciodată, ne găsim pe teritoriul lui „dacă” și pe cel al lui ”parcă”. Pentru City rămîne acum varianta luptei pentru titlu, fără alt stres colateral venit din confruntări internaționale. Îl poate obține, pentru că Premier League oferă alte cîmpuri de bătălie decît Champions League.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI MANCHESTER CITY GĂSIȚI AICI:
Despre Barcelona acum. Am auzit, obsedant aproape, după meci ideea de ”recuperar sensaciones”. A spus-o Xavi la Euro Fotbal, a spus-o Messi, a spus-o Valdes, a spus-o Mascherano. Mai corect ar fi să spunem că Barcelona a recuperat unele senzații. Cine spune că Barcelona a făcut un meci mare cu City e într-o clară eroare. A făcut un meci bun, care-i permite să fie din nou în ”sferturi” și să arate că e o echipă care contează încă. Scriam în avancronica partidei de pe ”Camp Nou” că Barcelona are nevoie de un pumn în masă cu care să arate că e vie în această luptă infernală din Champions League. A dat acest pumn în masă, a arătat că e vie, dar nu mai mult.
Tata Martino a ales să trimită în teren cei mai buni jucători pe care-i are de la apărare în sus. Inclusiv Neymar, căruia i-a găsit o poziție prin care să-l apropie mai mult de Messi, dar și cu care să-i lase lui Iniesta în stăpînire banda stîngă. I-a ieșit și trebuie să-i acordăm merite pentru asta, așa cum l-am criticat pentru lipsa de idei în alte situații. Chit că se vedea că nu e obișnuit cu acestă zonă, Neymar s-a descurcat onorabil și are o certă marjă de progres dacă se va continua pe același sistem în meciurile importante și nu văd de ce nu s-ar continua. Primul prilej ar fi duminica viitoare, în Clasico, și chiar va fi interesant să vedem în acea zonă cum se vor lupta Dani Alves și Neymar cu Di Maria și Marcelo.
Problemele pentru Barcelona sînt destule. Mi se pare că a experimentat pe durata dublei cu City mai multe stiluri de meci. Combinativ, de contraatac, de apărare aglomerată, fără a impune nici unul dintre ele. Mi s-a părut că apărarea are în continuare probleme și nu știu cum s-ar fi descurcat Pique și Mascherano dacă Aguero și Dzeko, sau Negredo, ar fi jucat măcar un minut împreună. Și nu știu cum Barcelona ar fi rezolvat calificarea dacă în tur se termina 0-0. Poate că ar fi rezolvat-o, căci îl are pe Messi. Care e în aceeași situație, destul de departe de acel Messi care lua meciul în spate și-l rezolva. Mi se pare că, din punct de vedere fizic, poate și psihic, Messi e chiar sub cel din returul cu Milan de anul trecut.
Există însă și-n cazul lui Messi și-n cazul Barcelonei destule posibilități de creștere. Messi continuă să fie decisiv, dar are nevoie de data asta și de o echipă care să-l susțină mai mult decît pînă acum. Nu e puțin lucru să elimini, cu două victorii, o forță precum City, singura care a cîștigat în acest sezon la Munchen, dar nu știu dacă e suficient. Senzația e că Barcelona de azi poate cîștiga Champions League doar printr-o tragere la sorți favorabilă în ”sferturi” și o conjunctură fericită în semifinale.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Barcelona-Manchester City începe de la 2-0 pentru Barcelona. Un rezultat care, înregistrat în prima manșă, în deplasare, niciodată n-a putut fi întors în Champions League. Ar trebui așadar să fie o misiune ușoară pentru catalani. Dar oare va fi? Golul lui Dani Alves de la Manchester e foarte important în acest context, căci dacă atunci s-ar fi terminat doar 1-0 echilibrul ar fi fost astăzi mult mai prezent, incertitudinea de asemenea.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Mi-amintesc că-n tur, la Euro Fotbal ne-am manifestat cu totii mirarea că Barcelona, cu avantaj pe tabelă și om mai mult pe teren nu forța marcarea golului doi, eventual și a golului trei, care să rezolve problema calificării. El a venit în cele din urmă, dar și cu o mînă de ajutor din partea lui Manuel Pellegrini, care l-a scos pe Kolarov și a eliberat toată banda pentru Dani Alves, dar senzația a fost că Barcelona era mulțumită și cu 1-0. Și, văzînd cum stau lucrurile la echipă în aceste zile, zău dacă la 1-0 meciul de azi nu era deschis oricărui rezultat.
Am văzut la Bayern-Arsenal marți, am văzut și anul trecut, am văzut la Bayern-City în acest sezon, în faza grupelor, o diferență de două goluri în tur se transformă, în retur, într-un cadou cu care nu prea înțelegi ce să faci. Pare că totul e cîștigat, deși nimic nu e cîștigat. Bayern-ul lui Pep a înțeles lucrul ăsta și a controlat partida cu Arsenal, de unde și senzația de plictiseală a unora, care nu pricep și pace că fotbalul de azi e foarte multă strategie.
Din acest punct de vedere, City are modelul din meciul acela cu Bayern, de care pomeneam mai sus. Cînd a fost foarte aproape de surpriză. Diferența e că azi, acest ”foarte aproape” nu funcționează, azi se merge pe principiul ”ești sau nu ești”. City trebuie să dea 3 goluri ca să se califice, două ca să ducă meciul în prelungiri, eventual la penaltyuri. Și nu trebuie să primească, aspect foarte important, căci vorbim totuși de Barcelona și de Camp Nou, unde contextul e un pic diferit. Desfășurătorul perfect pentru City ar fi să dea un gol și să sporească astfel nervozitatea gazdelor, înțelegînd aici echipă și public, căci Barcelona e, istoric vorbind, un loc predispus crizelor de nervi.
Problema e cum va putea Pellegrini să facă asta. În tur n-a izbutit să ia mingea Barcelonei decît în foarte puține ocazii. Dacă se repetă scenariul și azi, City e condamnată, căci fără să ai mingea nu prea ai cum să dai gol. Revine Kun Aguero, iar asta e o veste excelentă pentru Pellegrini. Kun e letal în zona careului advers, dar revin la fraza de mai sus, trebuie să i se livreze mingea acolo. Pe vremea cînd Kun juca la Atletico, Barcelona lui Guardiola se apăra aproape de centrul terenului în meciurile contra lui pe teren propriu. Barcelona de azi nu prea mai dă această senzație de siguranță defensivă, dimpotrivă. Presupun că Pellegrini va mai alinia un atacant alături de Kun, probabil Negredo, așa ar fi logic, astfel încît Negredo să-l țină ocupat pe Pique, căci ar exista și varianta paselor lungi, direct pe el, iar Kun să caute duelurile cu Mascherano în viteză, ceea ce pe ”El Jefecito” nu-l avantajează, calitatea lui de bază fiind anticipația.
Pare simplu, nu-i așa? Problema e că o astfel de tactică poate fi nu doar riscantă ci și contraproductivă, căci obligă introducerea în teren a unor fotbaliști care știu cu mingea, dar nu prea știu s-o recupereze, atunci cînd o are adversarul. Dacă va juca Fernandinho alături de Toure Yaya, cu atît mai mult. Să presupunem că Fernandinho, Yaya sau chiar Silva pierd mingea, iar Barcelona declanșează contra. Fără Demichelis, care l-a anticipat destul de bine pe Messi cît a jucat, avem o problemă, căci Lescott nu e capabil de așa ceva, el are alte calități. Eu l-aș forța alături de Kompany pe Javi Garcia, pentru a se evita această problemă. În plus aș mai forța prin toate mijloacele fazele fixe.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI MANCHESTER CITY GĂSIȚI AICI:
E foarte greu pentru City să poată să impună acest joc pe Camp Nou. Arsene Wenger a încercat lucrul ăsta marți, la Munchen, dar n-a putut, deși a jucat mai ofensiv decît altădată. Bayern însă e, astăzi, o echipă perfect stăpînă pe forțele sale, la care relația antrenor-jucători e foate bună. La Barcelona am dubii că e așa. Tata Martino nu cred că are altă soluție decît să repete tactica din tur, cu Busquets-Xavi-Iniesta-Fabregas împreună în teren. Iniesta revine, iar încurajările publicului îl vor ajuta să treacă peste mica dramă trăită și-l vor motiva. Ar mai fi Messi, care acasă se transformă. Și ar mai fi loc de un jucător. Aici, pentru această ultimă poziție, cea de coleg al lui Messi, sînt foarte curios dacă Tata Martino va intra sau nu cu Neymar. Parcă pentru acest meci e nevoie de un jucător cu viteză, care să știe să profite de posibilele spații, dar care să se și implice activ în momentul cînd mingea ar fi la adversar. Mi se pare că Pedro răspunde unor astfel de cerințe, chiar și Alexis Sanchez, însă Neymar nu prea.
Lucrurile sînt oricum mai simple pentru Tata Martino decît pentru Pellegrini. Are totuși 2-0 și-l are pe Xavi capabil să impună ritmul convenabil unui astfel de meci. Pentru Barcelona ar fi momentul unui pumn în masă, ceva de genul celui dat anul trecut cu Milan, un pumn în masă al cărui zgomot să avertizeze lumea fotbalului că această echipă nu e terminată. Și așa în ”sferturi” apar numai adversari complicați, dar asta e ceea ce ar urma. Dacă Barcelona ratează această calificare, și chiar există variante să se întîmple asta, căci City are destulă forță, prăpastia e cea mai apropiată oprire.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!