V-am rămas dator cu cîteva comentarii despre meciul Barcelonei de duminică la prînz. E un pic cam multă aglomerație de subiecte în perioada asta, dar nu-i deloc rău. Sincer, am și uitat de Barcelona-Getafe. Nefiind obișnuit cu ora ușor ”matinală” la care a început partida, am deschis televizorul cînd scorul era deja 3-0. Și meciul, în concluzie, terminat.
Comentarii după un 6-1 nu prea se pot face. Poate doar că Barcelona a dat 6 goluri cu 6 marcatori diferiți, ceea ce vine într-o contradicție cu opinia celor care văd o Messi-dependență. Poate și că dintre cei 6 marcatori, doi dintre ei, Alexis și Villa, s-au reîntîlnit cu această bucurie de a marca. Și, nu în ultimul rînd, că Iniesta a făcut iar o partidă excelentă, a fost stăpînul terenului. Dacă Messi e ucigașul de superlative, Iniesta e inventatorul lor. Orice minge pleacă din ghetele acestui băiat, cu o imagine atît de departe de cea a unui superstar, se transformă, se metamorfozează într-un bun prieten al celorlalți jucători. Mingea pentru Iniesta nu e doar un instrument, e o prelungire a corpului său, a personalității sale. Scriam atunci cînd Messi a primit Balonul de Aur că, dacă s-ar întîmpla ca Iniesta să-l primească, i l-ar pasa imediat argentinianului.
Nu știu ciți au pățit ca mine și au ratat începutul meciului de pe Camp Nou. Barcelona nu mai jucase la acea oră din 1965. Madridul a mai făcut-o, chiar în campionatul trecut, atunci cînd au început spaniolii să folosească această oră de start. S-au tot codit catalanii, au tot insinuat că publicul lor nu e obișnuit, dar realitatea s-a dovedit alta. 85.610 spectatori, a 4-a ”intrare” din acest sezon, după cele două Clasico și meciul cu Atletico, ceea ce e chiar remarcabil. Cred că dacă se juca la 9 seara sau chiar mai devreme, la 7, erau mai puțini spectatori.
Eu cred că Barcelona va mai juca la ora aceasta. Dincolo de succesul de casă, a fost și succesul de rating. Meciul a fost transmis în direct pe canalul unu al televiziunii de stat din China. La începutul partidei, jucătorii Barcelonei au făcut poza de grup cu un mesaj în limba chineză. Nimeni n-a înțeles despre ce e vorba, a părut un mesaj publicitar. N-a fost chiar așa, a fost pur și simplu un mesaj cu ocazia anului nou chinezesc, care a început chiar duminică. La Beijing era ora 7 seara, oră perfectă pentru orice transmisiune televizată. Aceeași oră era și în Hong Kong și Singapore. La Tokyo era ora 8 seara, deci la fel de bine. La New Delhi, un alt teritoriu pe care sigur marile puteri fotbalistice vor căuta să-l exploreze, era 5 după-amiază, la Dubai era 3 după-amiaza, la Doha ora 14 și tot așa. În America de Sud era ceva mai devreme, dar nu ore imposibile, doar America era un pic defavorizată.
Priviți graficul de mai jos. A fost realizat de institutul german Sport & Markt și oferă o privire de ansamblu asupra echipelor străine preferate în anumite țări. E vorba, evident, de țările importante din punct de vedere economic.
După cum se poate vedea, doar în China și Japonia nu conduce Barcelona. În China, Real Madrid e la putere, grație turneelor de vară făcute acum un deceniu de Madridul ”galactic”, ce i-au folosit extrem de mult, la nivel de afaceri și lui Florentino Perez, a cărui firmă, ACS, a primit construcția a două inele de centură pentru Beijing. Apoi vine Manchester United, clubul care a deschis practic drumul tuturor spre acest colț al lumii. Surprinzătoare, dacă e să ne referim la graficul de mai sus, e plasarea Interului pe primul loc în Japonia, dar și lipsa Madridului de acolo, însă Japonia e o piață destul de ciudată.
În condițiile în care Barcelona și Real Madrid sînt din ce în ce mai presate, în Spania, să accepte schimbarea contractului drepturilor tv, ce le oferă avantaje imense în raport cu celelalte echipe de Primera, piața asiatică e extrem de importantă. Și atrăgătoare. Nu-i exclus așadar să-i vedem din ce în ce mai des pe Messi și Cristiano Ronaldo înainte de masa de prînz.
Cine caută anormalul cu orice preț greșește. Cine caută anormalul în acest rezultat de egalitate cu care s-a terminat Barcelona-Malaga de miercuri seară greșește evident. Pentru că nu s-a întîmplat nimic anormal. Anormal e ca o echipă să bată pe toată lumea ca și cînd ar fi formată din niște roboți. Anormal e ca niște jucători să nu greșească măcar o dată, tocmai pentru că sînt oameni și nu roboți.
Și anormal e să desconsiderăm Malaga și să privim acest egal doar că o supriză neplăcută din partea Barcelonei. E și asta, dar e și o surpriză plăcută din partea celor de la Malaga. Lumea uită că Malaga a terminat prima grupa sa de Liga Campionilor, că a bătut pe Milan acolo, că a bătut pe Real Madrid în campionat și că e doar la 6 puncte în spatele madrilenilor, cu o echipă de 6 ori mai ieftină. Malaga e un bloc de o maturitate exemplară, o construcție demnă de ”Inginerul” Pellegrini, pe care eu personal îl văd capabil să preia pe Barcelona în caz că Tito Vilanova va trebui, lucru pe care nimeni nu-l dorește, dar cu așa ceva nu te joci, să se concentreze pe tratamentul parșivei boli cu care se luptă.
Nimic de comentat față de echipa aliniată de Tito Vilanova. Cupa e locul în care pot intra de la început și cei care nu o fac prea des în campionat. La fel s-a întîmplat și la Malaga, de altfel. E ceva ce nu se negociază, e un plan bine pus la punct, lotul e numeros și toată lumea trebuie să acumuleze un volum de minute, a se citi de pregătire fizică, imposibil de atins în antrenamente, pe cît de tari ar fi ele.
Am tot spus-o, importanța lui Sergio Busquets în jocul echipei se vede cel mai mult atunci cînd lipsește. Song n-a jucat rău cu Malaga, dar se simțea comod doar cînd avea mingea, datorită calităților sale, fără minge însă poziționarea a suferit. Și prin ea și așezarea întregii echipe, care se mută pe teren în funcție de mișcarea mijlocașului său închizător, moștenire din epoca Guardiola.
De regulă, Barcelona începe atacul de la portar, prima pasă fiind de multe ori verticală, spre Sergio Busquets, coborît între fundașii centrali ce deschid mult unghiul de pasare. Thiago a făcut același lucru. Dar a pierdut o fracțiune de secundă, nu s-a informat și i-a dat senzația lui Pinto că poate primi. Automatismele sînt atît de clare în jocul Barcelonei încît Pinto a pasat, încrezător că Thiago va rezolva orice situație. De la acea greșeală, Thiago s-a scufundat într-o stare de anxietate evidentă. Deși a continuat să primească mingi identice de la portar, fiul cel mare al lui Mazinho a avut mereu în cap acea eroare și cred că Vilanova trebuia să-l scoată mai devreme. Spre exemplu, la pauză, Pellegrini a schimbat mai bine, și la nivel de jucători, dar mai ales la nivel de atitudine, urcîndu-și echipa spre terenul advers, ordonînd un pressing mult peste linia de centru, care a făcut caprogresia pozitivă din jocul Barcelonei să fie lentă și previzibilă. Inclusiv atunci cînd avea superioritate numerică.
Două vorbe despre Alexis Sanchez. Chilianul e de mult timp într-o stare psihică alterată de lipsa golurilor. El e foarte bun în tot ceea ce face pînă în fața porții, pressing, demarcări, în bandă sau profunzime, rupere de ritm. Are o problemă cu golul și mă tem că relația proastă pe care o are cu poarta adversă va influența relația pe care o are cu publicul de pe Camp Nou. În momentul schimbării sale s-au auzit cîteva fluierături, ceea ce, chiar puține dacă au fost, nu e un semn bun, căci s-au dus de mult vremurile cînd pe stadionul Barcelonei era o perpetuă criză de nervi. Ultimul fotbalist al Barcelonei fluierat pe Camp Nou a fost Cigrinsky, tot la un meci de cupă, cel pierdut cu Sevilla acum 3 ani pe vremea asta.
2-2 nu e un rezultat care să decidă calificarea. Dimpotrivă, deschide mult nivelul de spectaculozitate al partidei retur. Ceea ce e bine, căci vom avea pe DigiSport 1, joia viitoare, un meci pe cinste în loc de unul din obligație.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!