În săptămîna lui ”El Clasico”, Champions League ne oferă un clasic al competiției. Am mai explicat diferența dintre Liga Campionilor și Champions League, în opinia mea, la Milan-Barcelona merge titulatura de Champions League, la Steaua-Basel de Liga Campionilor. Da, e un clasic, căci echipele s-au întîlnit de foarte multe ori în ultimii ani în această competiție și de fiecare dată meciurile au fost frumoase, cu deznodămînd surprinzător de multe ori.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
E încă aproape dubla manșă din primăvară, cu acea victorie surpriză a Milanului în tur, dar și cu acel meci retur de pe ”Camp Nou” fabulos, acel 4-0 ce a reprezentat cel mai bun joc al catalanilor din sezonul trecut. Ca și atunci, o spun și acum, diferența de valoare e clar în favoarea Barcelonei. Mie mi se pare că dintre toate duelurile dintre cele două din ultimii 10 ani, cel mai echilibrat a fost acela din 2006, din semifinale, cînd Milanul încă avea echipă mare, iar Barcelona era a lui Ronaldinho, Eto`o și Deco, căci Messi încă nu avea rolul de azi. Atunci a trecut Barcelona mai departe, după victoria de la Milano și cu un mic ajutor, la Barcelona, din partea arbitrilor.
La fel de superioară era însă Barcelona și în primăvară. Și ați văzut ce a ieșit. Sînt însă ceva diferențe față de acel meci tur de pe ”San Siro”. În primul rînd nu mai vorbim de un duel eliminatoriu. Logic ar fi ca Barcelona și Milan să meargă amîndouă mai departe în primăvară, deci presiunea nu mai e aceeași. A recunoscut-o și Allegri, la conferința de presă. Cu alte cuvinte, ar putea să încerce să riște, să surprindă Barcelona cu o echipă ceva mai ofensivă. Pe de altă parte, în aceeași conferință, tot Allegri a mai spus și că ”doar n-o fi Milan mai slabă decît Osasuna!”, ceea ce poate să însemne și o trimitere la felul în care s-a apărat sîmbătă seară echipa din Pamplona în fața Barcelonei.
Spre deosebire de acel meci, normal ar fi să intre Messi din primul minut. Așa vede toată lumea. Eu nu-s așa convins, mi se pare că mult mai important pentru Tata Martino e duelul cu Real Madrid de sîmbătă. Grație egalului dintre Ajax și Milan, din etapa precedentă, Barcelona are două puncte în plus, astfel că egalul nu e deloc un rezultat rău pentru catalani. Gazonul de pe ”San Siro” e ciudat, o spun toți cei care joacă pe el, iar musculatura lui Messi n-ar trebui să fie pusă la încercare la trei zile de meciul cu Real. (Musculatura lui Messi e un capitol aparte, l-am tratat mai demult, l-am văzut tratat destul de superficial acum ceva vreme într-o publicație de la noi, așa că promit să reiau subiectul în viitor). Îl las totuși pe Messi în formula probabilă de start, din care cred că va ieși Xavi, din aceleași considerente de mai sus.
Mai ales că există elementul Neymar. Diferența față de sezonul trecut de aici vine la Barcelona. Nu-s puțini cei care ironizau transferul lui Neymar și-l comparau cu cel ratat al lui Robinho, la Real. Neymar e însă pe un fond de creștere evident de la meci la meci, rolul său în echipa Barcelonei devine din ce în ce mai important. Cînd nu e Messi, preia el rolul argentinianului, acea libertate de mișcare și de deplasare, iar la Pamplona l-am văzut inclusiv pe rol de fals 9. Cînd e Messi în teren, Neymar asigură alternativa. Adversarii nu se mai pot repezi să-l încercuiască pe Messi, căci ar rămîne Neymar destul de nesupravegheat, ceea ce nu-i bine. Probabil că va reintra Alexis, care trebuie să-și fi revenit din euforia calificării chilienilor la Mondial și e în formă excelentă, normal ar fi să reintre Dani Alves, probabil că o va face și Mascherano și n-ar fi straniu deloc să-l vedem rezervă pe Adriano, unicul fundaș stînga apt pentru duelul cu Bale sau Di Maria.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
La Milan totul depinde de un om. Balotelli. E convocat, dar nu e apt sută la sută. Întrebarea e dacă va risca Allegri cu el, în condițiile în care și campionatul e important, căci mi se pare că Milan se îndreaptă vertiginos spre absența din viitorul sezon al Ligii. Prezența sau absența lui SuperMario condiționează jocul milanezilor.
Apărarea va fi aceași ca în primăvară. La mijloc a ieșit Ambrosini, dar a reapărut De Jong, a cărui disciplină și contondență compensează o oarecare lipsă de finețe în comparație cu Ambrosini. Montolivo va avea din nou rolul lui Pirlo de la Juventus, pe care l-a avut și în primăvară, într-un soi de 4-1-4-1. De aici încolo se schimbă puțin datele problemei. Presupunînd că va juca Balotelli, tare mi-ar plăcea să văd o linie de doi brazilieni în spatele lui Mario. Kaka și Robinho, mai exact. Ar fi un semn că Milan încearcă să surprindă așa, ar fi un semn că Milan nu va apela din nou la acel stil din primăvară. Lipsesc două piese importante din tactica de atunci, El Shaarawy și Boateng, poate că asta îl va determina pe Allegri să schimbe ceva.
Nu știu dacă asta ar fi și o garanție a succesului. Poate că nu. Am spus doar ce mi-ar plăcea mie. Dacă Balotelli nu va juca, probabil că-l vom vedea pe Matri, iar dacă pînă la urmă Kaka nu va fi o soluție în gîndirea lui Allegri, probabil că-l vom vedea pe Birsa, un transfer pe care eu unul nu l-am înțelespe deplin.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
P.S.
La final, vă propun să revedeți cîteva imagini din acel Milan-Barcelona senzațional. Se juca în aprilie 2006, în semifinalele Ligii
Înainte de meciul tur, toată lumea pedala pe ideea că e una dintre cele mai dezechilibrate partide din ”optimi”. Barcelona părea în mare formă, în vreme ce Milan eram exact invers. Și a ieșit poate cel mai bun meci al Milanului din ultimii ani și poate cel mai prost meci al Barcelonei din ultimii ani. Acum lucrurile s-au schimbat. Puțini din cei care vedeau o Barcelona superfavorită înaintea turului mai cred azi în capacitatea catalanilor de a întoarce rezultatul de pe ”San Siro-Meazza”.
Pe undeva, neîncrederea e justificată. Milan a cresut fantastic și pare într-o formă perfectă. Apoi, are 2-0 după prima manșă, un rezultat niciodată întors în Liga Campionilor. Barcelona nu-i în formă, vine după o serie groaznică, iar presiunea la care sînt supuși jucătorii e colosală. În plus, istoric vorbind, Barcelona nu a fost niciodată o echipă capabilă de mari răsturnări de situații precum cea de azi. Acesta e teritoriul Madridului, Real e echipa construită pe bază de testosteron și adrenalină. Barcelona a fost mereu o echipă aliniată unui principiu, mingea e actorul principal. Barcelona atacă și se apară avînd mingeaîn prim-plan, iar dacă azi trădează acest principiu calificarea e iremediabil pierdută.
Nu cred că Milan va schimba prea mult din registrul arătat în tur. Nici n-ar avea motive. Poate doar să încerce un pressing mult mai sus decît a făcut-o acasă, doar că aici intervine un risc major: dimensiunile generoase ale terenului pe ”Camp Nou”. Absența lui Pazzini deschide poarta titularizării lui Niang. Niang-El Shaarawy, o pereche de atac tînără, explozivă, ce poate produce mari daune Barcelonei pe fiecare pierdere de balon și posibilitate de contraatac. Plus Boateng, ca om de legătură între atac și apărare. Nocerino și-a revenit, iar acum Allegri are 5 variante pentru 3 locuri. Normal ar fi să joace din nou Ambrosini ca vîrf, spre propria poartă, al triunghiului defensiv milanez, Montolivo nu poate lipsi, cu al său rol ce amintește mereu de Pirlo, deși nu are calitatea paselor actualului juventin. Între Nocerino, Flamini și Muntari se duce lupta pentru al treilea loc, cu ușor avantaj pentru Muntari dat de potența sa fizică și de încrederea căpătată după golul din tur. E de presupus însă că va juca Flamini, poate și pentru că Allegri trebuie să aducă un element de surpriză într-un modul deja citit de catalani. Flamini poate fi omul anti-Messi pe care-l visa Silvio Berlusconi la meciul tur.
La Barcelona, în schimb, e cred pentru prima dată în ultimul an cînd dubiile sînt mai mari decît certitudinile. Iar absența lui Tito Vilanova nu-i deloc un element pozitiv în acest context. Barcelona trebuie să surprindă cu ceva, iar aici rolul lui Tito e esențial. El e omul care i-a propus lui Guardiola să-l mute pe Messi în centrul liniei de atac și pe Eto`o în bandă la acel El Clasico de pe ”Bernabeu” cîștigat cu 6-2 de Barcelona. De așa ceva ar avea nevoie Barcelona și azi, de o mutare cîștigătoare.
Thiago în locul lui Xavi ar putea fi mutarea cîștigătoare. Inconstant, superficial de multe ori, Thiago are o creștere de ritm mai mare decît Xavi și o capacitate defensivă mai bună. Fără să aibă știința tatălui său, Mazinho, Thiago se apără mai bine decît Xavi în momentele cînd mingea e la adversari. E însă un pariu extrem de riscant să joci fără Xavi în cel mai important meci al sezonului.
E de presupus că va juca Alexis și nu David Villa. Chilianul și-a cîștigat acest drept la ultimul meci cu Depor, unde am văzut un Villa straniu de apatic. Alexis are capacitatea de a face mai multe lucruri decît Villa, iar în plus aduce și acea senzație de alergare continuă ceea ce ajută la starea de spirit a tribunei. El Mundo Deportivo, ziar apropiat Barcelonei, prezintă o echipă a Barcelonei cu Tello în linia de atac, dar prezența sa în meciul cu Deportivo și păstrarea lui Pedro pe bancă pe toată durata acelui joc nu-s în măsură să sprijine teoria cotidianului catalan. Deși Tello e un jucător ce poate aduce lucruri notabile în zona lui Abate.
Problema Barcelonei nu e însă la atacanți. Ci la poziția în care Xavi și Iniesta primesc mingiile. Dacă o fac departe de careul Milanului, cu 7-8 oameni în fața lor, misiunea de a pătrunde și a genera pericol e foarte grea. Dacă în schimb se pot plasa și primi între liniile milanezilor, atunci ocaziile vor apărea. Eu unul, dacă printr-un absurd imens, aș fi în măsură să decid ceva la Barcelona aș începe cu Adriano în stînga, nu cu Jordi Alba. Adriano are mai multă stabilitate defensivă, ofensiv e la fel de bun, dar are o mare calitate, pe care Alba n-o are: șutul de la distanță.
Iar pentru final: Messi. Cu el începe totul. În mod obișnuit, în ianuarie și februarie acumulează, iar în martie redevine exploziv. Nu i-au plăcut niciodată echipele italiene, apărările italiene. Un Messi în formă e un avantaj inimaginabil. Un Messi furios, de asemenea. Un Messi provocat de adversarul său tradițional, Cristiano Ronaldo, cu atît mai mult. De două luni n-am prea mai avut vești de la Messi, azi ar trebui să fie seara reapariției sale.
Această echipă a Barcelonei a făcut multe pentru fotbal în ultimii 5-6 ani. Trebuie doar să ai un dram de discernămînt ca să vezi asta. A cîștigat meciuri foarte ușor, a demolat echipe mari cu ușurința cu care a învins echipe mici. A cîștigat trofee și admirație. Un singur lucru n-a făcut: n-a cîștigat un război după o primă bătălie pierdută. Pentru a face asta împotriva Milanului are nevoie de acel spirit de luptă pe care l-a avut în primul an al lui Pep, acea foame, acea determinare de a alerga după minge și de a o recupera imediat ce era pierdută. Are nevoie de un meci precum cel de mai jos:
Milan n-are nevoie de prea multe. Are nevoie să fie acea echipă mare dintotdeauna. Acea echipă din tur. Dacă va reuși să fie va trece. Și va prinde opțiuni serioase pentru finala de pe ”Wembley”.
Titlul avancronicii din tur a fost ”Passato, presente, tutto o niente”. Se potrivește mult mai bine azi. Episodul doi.
Se spune că drumul cel mai simplu pînă la eșec e atunci cînd sari peste etape, cînd te gîndești prea mult la viitorul îndepărtat și-l planifici fără să iei în calcul prezentul și viitorul apropiat. E și o vorbă: ”Vrei să rîdă Dumnezeu de tine? Fă-ți planuri”. Tare adevărată e și nu puțini dintre noi am trăit-o pe propria piele atunci cînd cel mai bine ne era, atunci cînd credeam că sîntem stăpînii inelelor universului și deținem cheile adevărului absolut.
Ceva de genul ăsta s-a întîmplat cu Barcelona pe ”San Siro”. Apropo, denumirea oficială a stadionului e ”Giuseppe Meazza”, indiferent dacă joacă Milan sau Inter. ”Giuseppe Meazza San Siro”, spun și comentatorii italieni, la fel ca toți ceilalți comentatori. Că unor suporteri ai Milanului nu le place numele, considerîndu-l pe Meazza drept reprezentant al Interului, deși el a jucat și la Milan, mai puțin, e adevărat, e cu totul altă discuție. Discuția e una, denumirea e alta. A fost o paranteză adresată tuturor celor care se cred foarte deștepți ei și-i cred foarte proști pe alții. Asta apropo și de stadioanele lui Arsenal, Bayern, Schalke pe care noi nu avem voie să le spunem la emisiuni și meciuri de Champions League pentru că așa e regula.
Înapoi la Barcelona. Și la Milan. Dacă Milan a făcut un joc senzațional, Barcelona a jucat cel mai prost meci pe care eu mi-l amintesc din 2008 încoace. ”Passato, presente, tutto o niente” scriam în avancronică. A fost unul dintre lucrurile pe care le-am nimerit. Am recitit-o, nu e totuși chiar atît de ”varză”. Am intuit că Ambrosini va juca în centru, am intuit pasele lungi pe El Shaarawy și rolul lui Boateng, am avut dreptate cînd am vorbit de felul în care iese Milan cu mingea din apărare, spre lateral nu spre centru, dar și cu faptul că, deși au primit goluri multe în Serie A din centrări de pe benzi, apărătorii Milanului nu vor avea o mare problemă cu asta, căci Barcelona rar folosește această resursă. Și am anticipat echipa Barcelonei.
Ei bine, poate că asta a fost o problemă. Guardiola a avut succes atunci cînd primul său ”11” putea fi oricare. Tito Vilanova are o formulă favorită, atunci cînd circumstanțele o permit. Cea de miercuri de pe ”San Siro”, cea de pe ”Bernabeu”, cea din meciurile considerate grele. Ori asta nu știu cît de mult ajută. Allegri a știut clar pe cine va avea în față și a acționat în consecință. A surprins doar așezîndu-și echipa un pic mai jos, spre propriul careu. Modulul a fost atît de scurt și atît de compact de parcă jucătorii erau legați cu o frînghie și se deplasau în bloc, dintr-o parte în alta, astfel încît să nu ofere nici cel mai mic spațiu pentru primire între linii și pentru pase filtrante. Niciodată Barcelona n-a creat superioritate pe un flanc sau pe o zonă centrală, niciodată n-au fost situații de ”2 x 1”. Urmarea: n-a avut nici măcar o ocazie de gol.
Fanii Barcelonei se lamentează acum vorbind despre autobaza Milanului din fața lui Abbiati. Pe undeva frustrarea lor e de înțeles, căci fotbalul, pentru a fi spectaculos, trebuie jucat în doi. Și de unii și de ceilalți. Însă e la fel de adevărat că fotbalul, pentru a fi eficient, trebuie jucat și în funcție de adversar. Barcelona n-o face, Milanul a făcut-o. La fel cum au făcut și alte echipe împotriva Barcelonei, la fel cum a făcut, nu mai tîrziu de săptămîna trecută, Manchester United contra Realului. Toată lumea știe cum joacă Barcelona, toată lumea știe că dacă încerci să joci fotbal contra lor ești curățat. Inclusiv Real Madrid folosește un profil defensiv în ”Clasico”, indiferent unde se joacă, și asta în condițiile în care fanilor nu le place asta, iar lotul are destule variante ofensive.
Fanii Milanului sînt însă italieni. Și înțeleg fotbalul cu totul altfel. Înțeleg că nimic nu trebuie lăsat la voia întîmplării, toate detalile sînt importante. Milanul a jucat în primul rînd să nu primească gol, marcarea golului venea în plan secund, dacă era izbutită se transforma într-un fel de bonus. Ei bine, Milanul n-a luat gol, ba a și dat, și încă două, deja nu mai e bonus, e de-a dreptul jackpot. Iar acum e favorită pentru retur. Unde, e de presupus, va folosi aceeași tactică. Barcelona a jucat de zeci de ori astfel de meciuri. Majoritatea le-a cîștigat, în cele din urmă. Singurele probleme au venit de la italieni și de la Mourinho. Cîteodată, vezi Interul din 2010, italienii și Mourinho erau în aceeași barcă, în alte situații a fost doar Mourinho, în altele doar italieni, vezi Chelsea de anul trecut.
Pînă la retur mai e destul. Sînt cîteva aspecte pe care aș vrea să le scot în evidență. Unu ar fi Montolivo. Un mijlocaș care, mi se pare mie, s-a cam irosit luînd tîrziu decizia de a face pasul spre o echipă mare. Al doilea ar fi Messi. MESSI INEXISTENT, iată ceva cu adevărat inedit. Fiecare minge pe care o primea aducea în jurul său 3 sau 4 adversari. Jocul său de asociere e cunoscut, la fel ca și diagonalele sale. Allegri a văzut totul foarte limpede. Al treilea ar fi David Villa. Se întîmplă ca unii fotbaliști să se transforme în indiscutabili atunci cînd lipsesc. Mie mi se pare că David Villa era mult mai util decît Alexis Sanchez, în condițiile în care ”centralii” Milanului nu aveau nimic în zona lor. Al patrulea aspect ar fi reacția impecabilă a catalanilor, a lui Pique, de exemplu, pe care l-am auzit în direct, față de prestația arbitrului. Care arbitru, mie unul, mi se pare o caricatură, mai ales după ce l-am văzut aici la București la România-Olanda. ”Noi sîntem FC Barcelona, nu ne putem plînge de arbitraj sau de teren”. Impecabil.
Și ar mai fi Tito Vilanova. După meciul cu Valencia, scriam că absența sa se vede în momente punctuale din timpul jocului, nu la pregătirea lui. Tito Vilanova are marea calitate, o avea și pe vremea cînd era secundul lui Guardiola, de a interpreta partidele în timp real, de a găsi soluții rapid. Fără el, Jordi Roura a făcut ce ar fi făcut orice practicant al jocurilor de tip manager. L-a scos pe Fabregas și l-a băgat pe Alexis. În rest nimic, căci dacă Puyol nu se accidenta nu se mai făcea nici o schimbare. Și aici e o discuție, dacă e normal să-l lași pe Puyol să joace în acele condiții, dar în momentul ăsta Puyol are mai multă greutate la Barcelona decît Roura, poate și decît Tito Vilanova. Xavi pedala în gol la mijloc, acuzînd și lipsa de prospețime de după accidentare, și poate că era de luat în seamă varianta Thiago. Dar pentru asta e nevoie de antrenor. Din acest punct de vedere, Barcelona, ca și club, e pusă într-o situație tare delicată, căci nu se știe exact cînd va reveni Tito Vilanova din America.
Pînă la retur mai e destul. Mai avem două ”Clasico” pînă atunci, plus un senzațional Manchester United-Real Madrid în Ligă, plus alte derbyuri din campionatele interne. Sîntem norocoși, n-avem cum să ne plictisim.
Căutare
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Articole recente
Comentarii recente
- Gascoigne on BALONUL DE AUR ȘI CONTROVERSELE SALECum ar zice Octavian Popescu: ''Au ajuns toti schiopii sa ca?tige balonul de aur''.
- Marius on BALONUL DE AUR ȘI CONTROVERSELE SALESalut Andrei, Eu cred ca Madridul a avut o problema cu desfasurarea evenimentelor, de aici boicotul. Deja de cateva saptamani in [...]
- Gascoigne on REAL MADRID: PROBLEME ÎN PARADIS?In August n-ai cum sa te duci la Mallorca decat relaxat :)
- Gascoigne on CHELSEA, ÎNTRE HAOS ȘI INGINERII FINANCIAREAmericanii de Chelsea cred cu tarie in franciza, de-aia au transferat atat de multi jucatori. Vor sa devina varianta din [...]
Caută-mă!