Meciuri precum cel de pe ”Parc des Princes” au fost motivul pentru care a fost adus Rafa Benitez la Real Madrid. Sau unul dintre motive. Un meci jucat în condiții mai mult decît speciale, cu jumătate dintre titulari absenți, cu posturi cheie acoperite de zona rezervelor și pe terenul unui adversar despre care se spune, nu fără temei totuși, că este un candidat ferm la cîștigarea acestei ediții de Champions League. Tipul de meci pe care, în condițiile date, ai mai multe șanse să-l pierzi decît să-l cîștigi. Tipul de meci pe care-l așteaptă Rafa Benitez. Tipul de meci pe care el l-a mai cîștigat înainte. Citeste mai mult …
Destul de ciudat a fost derby-ul de duminică de pe ”Calderon”. Asta dacă luăm ca termen de comparație ceea ce am trăit în ultimele două sezoane, ba aș putea să extind perioada la 3 sezoane, incluzînd și ultimul an al lui Mourinho la Madrid. Eram obișnuiți ca într-un Atletico – Real Madrid, sau invers că nu prea conta terenul, derularea ostilităților să ne aducă în față un Real ce domina partida și un Atletico ce se apăra și reacționa pe contre. Pentru că asta a fost echipa lui Simeone în anii de cînd ”Cholo” a preluat banca tehnică, o trupă ce se bazează în principal pe capacitatea sa de reacție. La un moment dat spuneam pe acest blog că Atletico este cea mai reactivă echipă din lume, chiar mai reactivă decît Chelsea, Jose Mourinho fiind un reper în acest sens. Citeste mai mult …
Nu știu dacă Rafa Benitez a fost prima opțiune pentru Florentino Perez de înlocuire a lui Carlo Ancelotti. Tind să cred că nu, dacă e să ma iau după istoricul numirilor de antrenori pe care Florentino le-a făcut de-a lungul timpului, la începutul unui sezon. Fie și numele celor instalați în al doilea mandat de președinte al lui Perez sunau, la vremea respectivă, un pic altfel decît sună azi Benitez. Pellegrini venea cu aura omului care a făcut aproape miracole la Villarreal, dincolo de fotbalul frumos pe care-l propunea, Mourinho era Mourinho, iar Ancelotti era un nume la fel de mare, ce avea în spate titluri și la Milan și la Chelsea și la PSG. Florentino e tipul de președinte, cred că deja îl cunoaște toată lumea, extrem de aplecat spre lovituri de imagine, rar se asociază cu personaje care sînt de plan secund.
Rafa Benitez nu e un un personaj de plan secund. Sub nici o formă n-aș vrea să se înțeleagă asta. Am spus de multe ori că e unul dintre antrenorii pe care-i simpatizez, pentru felul său de a-și face meseria. De altfel, prima postare pe acest blog l-a avut pe Rafa Benitez ca subiect. Se numea ”Rafa împotriva furtunii”, un titlu care ar merge destul de bine și azi. Revenind la ideea de mai sus, nu știu însă cît de apetisantă a fost pentru Florentino ideea numirii unui antrenor care a terminat cu Napoli pe locurile 3 și 5 în Serie A, deși toată lumea toată lumea vedea echipa de lîngă Vezuviu drept principala contracandidată a lui Juventus. Mai degrabă nu, dar în orice caz mai apetisantă decît ideea păstrării lui Carlo Ancelotti, pe care trei sferturi din vestiar, jumătate dintre suporteri și un sfert din conducere i-o tot propuneau. Florentino n-a vrut să se spună despre el că a cedat presiunilor, mesajul a fost clar: ”Aici conduc eu!”.
Se spune că Rafa Benitez a venit pentru că Joachim Low, marea obsesie a lui Florentino, n-a vrut sub nici o formă să plece din fruntea ”naționalei” Germaniei înainte de European. Explicabil, dacă mă întrebați pe mine. La ce echipă are Germania, poate reuși dubla Mondial-Euro, așa cum a făcut Spania. Se pare totuși că Florentino a obținut promisiunea lui Low că în vara viitoare e dispus la negocieri. Se mai spune că Jurgen Klopp, o altă idee susurată la urechea lui Perez, a refuzat din start stilul de lucru de la Real. Klopp își dorea o echipă pe care să o deseneze el, în funcție de ideile sale de joc, nu una creată din considerente de marketing, plus că nici Florentino nu era prea convins că un vulcan pe două picioare așa cum e Klopp nu și-ar fi ciocnit personalitatea cu a lui. Unii zic că și Mourinho ar fi fost apelat, alții că Unai Emery i-ar fi sunat bine, ba chiar și Valverde ori Lopetegui. Ultimele nume par însă destul de fanteziste, așa că nu prea merită mai mult decît această enumerare.
Una peste alta, că a fost sau că n-a fost opțiunea numărul unu a lui ”el presidente”, Rafa Benitez este, începînd din această zi de 3 iunie, noul antrenor al Realului. Tot pe 3 iunie începea și aventura sa de la Liverpool, asta ca o coincidență. Contract pe 3 ani, deși se auzise inițial că pe doi, dar salariu destul de mic, 4 milioane de euro net pe sezon, puțin mai mare decît la Napoli, dar departe de Ancelotti , 7,5 milioane, ori Mourinho, 9 milioane.
De aici încolo încep semnele de întrebare. Rafa e cunoscut drept un admirator al disciplinei, un fanatic al pregătirii tactice, un tip meticulos, care nu scapă din vederi nici cel mai mic detaliu. Pe unde a fost, Valencia, Liverpool, Inter, Chelsea, Napoli (numai nume mari, trebuie recunoscut asta) a avut conflicte cu unii jucători din pricina acestei discipline de fier pe care încerca să o impună. Acest stil se va ciocni frontal cu felul în care erau obișnuiți fotbaliștii din vestiarul Realului să fie tratați de Ancelotti, chiar și de Mourinho, a cărui faimă de dur e vehiculată de presă, dar nu e confirmată de fotbaliști. Cea a lui Rafa, în schimb, da. Adept al rotațiilor, Benitez va avea ceva treabă în a-l convinge pe Cristiano Ronaldo de această necesitate, de a se menaja, de a-și consuma energia metodic, conform unui plan bine elaborat.
Dincolo de asta, formula pe care el a propus-o pe unde a fost, 4-2-3-1, ridică și ea anumite semne de întrebare. Cine vor fi cei doi din linia mijlocașilor închizători, căci perechea Kroos-Modric nu pare a fi pe placul unui tehnician care juca, de exemplu, cu Xabi Alonso și Mascherano în tandem în acea zonă. Nici folosirea jucătorilor pe picior schimbat nu pare a fi pe gustul lui Benitez, adept al poziției naturale. Asta ar însemna Bale în stînga, Cristiano în dreapta, cu consecințele de derivă de aici.
Și ar mai fi stilul ușor defensiv cu care echipele lui Benitez abordează partidele. Nu e un entuziast al jocului de construcție, dar nici nu-l refuză. e mai degrabă adept al jocului de reacție, bazat de disciplină tactică, bună așezare în cîmp, pressing avansat și feroce. Nu e un stil care să convină neapărat oamenilor din tribună, dar nici Mourinho nu era prea diferit și a reușit un 2011-2012 fantastic din punct de vedere al golurilor marcate. Aici e o problemă mai largă, pe care a punctat-o excelent Gică Craioveanu la ”Fotbal European”. Real Madrid nu a reușit, sub domnia lui Florentino Perez, să adopte un stil propriu. Ceea ce, de exemplu, a reușit Barcelona, unde Benitez sau Mourinho n-ar putea să ajungă prea ușor antrenori. De altfel, această identitate în joc l-a împiedicat pe Mourinho să devină antrenor al catalanilor, în 2008, atunci cînd a fost preferat, la sugestia lui Cruyff, debutantul Guardiola. Nici în primul său mandat n-a fost Perez foarte coerent în ceea ce privește stilul tehnicienilor pe care i-a numit, dar în cel de-al doilea mandat nici atît. Pellegrini a propus un fotbal, Mourinho un altul, total opus, Ancelotti un altul, iarăși opus, acum vine Benitez și iar se sucește totul. Nu e simplu nici pentru fotbaliști, cît ar fi ei de valoroși, să joace azi într-un fel, mîine în altul, pomîine în altul, iar răspoimîine să revină la prima variantă.
Dincolo de toate astea, Rafa Benitez merită această oportunitate. E primul madrilen adevărat, de la Del Bosque încoace, care o primește. E un om de-al casei, e cel care l-a oferit Madridului pe Raul, e cel care a stat lîngă Del Bosque într-o perioadă, destul de scurtă, pe banca primei echipe, e cel care l-a învins mai apoi, la Valencia fiind, pe Del Bosque aducînd titlul pe Mestalla împotriva celei mai galactice echipe a Realului din cîte existaseră pînă atunci. Un antrenor cu atîtea trofee cîștigate nu poate fi unul de duzină. Iar emoția și lacrimile ce l-au copleșit la momentul prezentării vorbesc de la sine despre sentimentele sale. Nimic nu e întîmplător pe lumea asta. La 55 de ani a ajuns pesemne la înțelepciunea de a înțelege că orgoliile nu fac casă bună cu performanța. Și-a dorit prea mult acest scaun ca să-l transforme singur într-unul electric.
Nu știu dacă Rafa Benitez a fost prima opțiune pentru Florentino Perez de înlocuire a lui Carlo Ancelotti. Tind să cred că nu, dacă e să ma iau după istoricul numirilor de antrenori pe care Florentino le-a făcut de-a lungul timpului, la începutul unui sezon. Fie și numele celor instalați în al doilea mandat de președinte al lui Perez sunau, la vremea respectivă, un pic altfel decît sună azi Benitez. Pellegrini venea cu aura omului care a făcut aproape miracole la Villarreal, dincolo de fotbalul frumos pe care-l propunea, Mourinho era Mourinho, iar Ancelotti era un nume la fel de mare, ce avea în spate titluri și la Milan și la Chelsea și la PSG. Florentino e tipul de președinte, cred că deja îl cunoaște toată lumea, extrem de aplecat spre lovituri de imagine, rar se asociază cu personaje care sînt de plan secund.
Rafa Benitez nu e un un personaj de plan secund. Sub nici o formă n-aș vrea să se înțeleagă asta. Am spus de multe ori că e unul dintre antrenorii pe care-i simpatizez, pentru felul său de a-și face meseria. De altfel, prima postare pe acest blog l-a avut pe Rafa Benitez ca subiect. Se numea ”Rafa împotriva furtunii”, un titlu care ar merge destul de bine și azi. Revenind la ideea de mai sus, nu știu însă cît de apetisantă a fost pentru Florentino ideea numirii unui antrenor care a terminat cu Napoli pe locurile 3 și 5 în Serie A, deși toată lumea toată lumea vedea echipa de lîngă Vezuviu drept principala contracandidată a lui Juventus. Mai degrabă nu, dar în orice caz mai apetisantă decît ideea păstrării lui Carlo Ancelotti, pe care trei sferturi din vestiar, jumătate dintre suporteri și un sfert din conducere i-o tot propuneau. Florentino n-a vrut să se spună despre el că a cedat presiunilor, mesajul a fost clar: ”Aici conduc eu!”.
span style=”color: #000080;”>BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Se spune că Rafa Benitez a venit pentru că Joachim Low, marea obsesie a lui Florentino, n-a vrut sub nici o formă să plece din fruntea ”naționalei” Germaniei înainte de European. Explicabil, dacă mă întrebați pe mine. La ce echipă are Germania, poate reuși dubla Mondial-Euro, așa cum a făcut Spania. Se pare totuși că Florentino a obținut promisiunea lui Low că în vara viitoare e dispus la negocieri. Se mai spune că Jurgen Klopp, o altă idee susurată la urechea lui Perez, a refuzat din start stilul de lucru de la Real. Klopp își dorea o echipă pe care să o deseneze el, în funcție de ideile sale de joc, nu una creată din considerente de marketing, plus că nici Florentino nu era prea convins că un vulcan pe două picioare așa cum e Klopp nu și-ar fi ciocnit personalitatea cu a lui. Unii zic că și Mourinho ar fi fost apelat, alții că Unai Emery i-ar fi sunat bine, ba chiar și Valverde ori Lopetegui. Ultimele nume par însă destul de fanteziste, așa că nu prea merită mai mult decît această enumerare.
Una peste alta, că a fost sau că n-a fost opțiunea numărul unu a lui ”el presidente”, Rafa Benitez este, începînd din această zi de 3 iunie, noul antrenor al Realului. Tot pe 3 iunie începea și aventura sa de la Liverpool, asta ca o coincidență. Contract pe 3 ani, deși se auzise inițial că pe doi, dar salariu destul de mic, 4 milioane de euro net pe sezon, puțin mai mare decît la Napoli, dar departe de Ancelotti , 7,5 milioane, ori Mourinho, 9 milioane.
De aici încolo încep semnele de întrebare. Rafa e cunoscut drept un admirator al disciplinei, un fanatic al pregătirii tactice, un tip meticulos, care nu scapă din vederi nici cel mai mic detaliu. Pe unde a fost, Valencia, Liverpool, Inter, Chelsea, Napoli (numai nume mari, trebuie recunoscut asta) a avut conflicte cu unii jucători din pricina acestei discipline de fier pe care încerca să o impună. Acest stil se va ciocni frontal cu felul în care erau obișnuiți fotbaliștii din vestiarul Realului să fie tratați de Ancelotti, chiar și de Mourinho, a cărui faimă de dur e vehiculată de presă, dar nu e confirmată de fotbaliști. Cea a lui Rafa, în schimb, da. Adept al rotațiilor, Benitez va avea ceva treabă în a-l convinge pe Cristiano Ronaldo de această necesitate, de a se menaja, de a-și consuma energia metodic, conform unui plan bine elaborat.
span style=”color: #000080;”>BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Dincolo de asta, formula pe care el a propus-o pe unde a fost, 4-2-3-1, ridică și ea anumite semne de întrebare. Cine vor fi cei doi din linia mijlocașilor închizători, căci perechea Kroos-Modric nu pare a fi pe placul unui tehnician care juca, de exemplu, cu Xabi Alonso și Mascherano în tandem în acea zonă. Nici folosirea jucătorilor pe picior schimbat nu pare a fi pe gustul lui Benitez, adept al poziției naturale. Asta ar însemna Bale în stînga, Cristiano în dreapta, cu consecințele de derivă de aici.
Și ar mai fi stilul ușor defensiv cu care echipele lui Benitez abordează partidele. Nu e un entuziast al jocului de construcție, dar nici nu-l refuză. e mai degrabă adept al jocului de reacție, bazat de disciplină tactică, bună așezare în cîmp, pressing avansat și feroce. Nu e un stil care să convină neapărat oamenilor din tribună, dar nici Mourinho nu era prea diferit și a reușit un 2011-2012 fantastic din punct de vedere al golurilor marcate. Aici e o problemă mai largă, pe care a punctat-o excelent Gică Craioveanu la ”Fotbal European”. Real Madrid nu a reușit, sub domnia lui Florentino Perez, să adopte un stil propriu. Ceea ce, de exemplu, a reușit Barcelona, unde Benitez sau Mourinho n-ar putea să ajungă prea ușor antrenori. De altfel, această identitate în joc l-a împiedicat pe Mourinho să devină antrenor al catalanilor, în 2008, atunci cînd a fost preferat, la sugestia lui Cruyff, debutantul Guardiola. Nici în primul său mandat n-a fost Perez foarte coerent în ceea ce privește stilul tehnicienilor pe care i-a numit, dar în cel de-al doilea mandat nici atît. Pellegrini a propus un fotbal, Mourinho un altul, total opus, Ancelotti un altul, iarăși opus, acum vine Benitez și iar se sucește totul. Nu e simplu nici pentru fotbaliști, cît ar fi ei de valoroși, să joace azi într-un fel, mîine în altul, pomîine în altul, iar răspoimîine să revină la prima variantă.
Dincolo de toate astea, Rafa Benitez merită această oportunitate. E primul madrilen adevărat, de la Del Bosque încoace, care o primește. E un om de-al casei, e cel care l-a oferit Madridului pe Raul, e cel care a stat lîngă Del Bosque într-o perioadă, destul de scurtă, pe banca primei echipe, e cel care l-a învins mai apoi, la Valencia fiind, pe Del Bosque aducînd titlul pe Mestalla împotriva celei mai galactice echipe a Realului din cîte existaseră pînă atunci. Un antrenor cu atîtea trofee cîștigate nu poate fi unul de duzină. Iar emoția și lacrimile ce l-au copleșit la momentul prezentării vorbesc de la sine despre sentimentele sale. Nimic nu e întîmplător pe lumea asta. La 55 de ani a ajuns pesemne la înțelepciunea de a înțelege că orgoliile nu fac casă bună cu performanța. Și-a dorit prea mult acest scaun ca să-l transforme singur într-unul electric.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Ceea ce era de așteptat s-a întîmplat. Ancelotti a fost dat afară de la Real Madrid. Cred că destul de puțini ar fi pariat pe continuitatea italianului, în ciuda mesajelor extrem de clare transmise de jucătorii importanți din lot, care-și declarau fără echivoc susținerea față de tehnician, ori a sondajelor din presa spaniolă, la care fanii chestionați se declarau și ei în favoarea lui Ancelotti. Cei care au crezut totuși că Ancelotti va rămîne antrenorul Realului și-n sezonul viitor nu-l cunosc pe Florentino Perez.
Florentino Perez e omul care a schimbat radical fața Realului. Aș îndrăzni să spun chiar că a revoluționat, într-un fel, stilul de a face fotbal. Florentino e cel care a introdus conceptul de fotbal-marketing, pe care majoritatea cluburilor importante îl urmează astăzi. Înainte de anul 2000, doar Manchester United avea un program asemănător, dar mult mai ”light”. Agresivitatea cu care Florentino Perez a implicat marketingul în strategia clubului trebuie căutată, probabil, în stilul său de a face business. Fiind om de afaceri și nu om de fotbal, Perez a adus în fotbal elemente noi. Și a ajutat clubul madrilen să devină primul în ierarhia ”Money League” ani de-a rîndul, să dezvolte afaceri în cele mai exotice colțuri ale lumii, să implementeze brandul Real Madrid în locuri altădată neexplorate și să transforme entitatea într-o fabrică de produs bani. Ingineriile sale financiare, felul în care reușea să convingă băncile să-i finanțeze transferurile, sumele pe care a ajuns să le plătească pentru a aduce anumiți fotbaliști, toate astea ar merita să fie studiate la un curs de economie. Sigur, tot acolo ar merita studiat și felul în care Florentino a izbutit să-și multiplice cifra de afaceri a concernului său ACS, ajuns dintr-o firmă de importanță medie în anul 2000 într-un colos cu 150.000 de angajați, cu sute de milioane de euro plătite anual ca dividende și cu afaceri în zeci de țări. Despre cum ”s-a reales” Florentino ca președinte al Realului aveți AICI toate datele. Florentino a știut să lege fotbalul de afaceri într-un mod aproape genial. Ce nu prea a reușit în acesti ani a fost să priceapă că fotbalul nu se conduce la fel ca o firmă de construcții.
Carlo Ancelotti e exemplul perfect al acelei filozofii, de care am mai amintit pe acest blog, ”ești la fel de bun ca ultimul tău rezultat”. Anul trecut pe vremea asta, Ancelotti era cel mai bun. Adusese ”La Decima”, visul lui Florentino transformat atîția ani într-un coșmar, plus Cupa Spaniei, în finală cu Barcelona. Astăzi, Ancelotti nu mai e cel mai bun. N-a mai adus nimic, iar Florentino l-a dat afară fix ca pe un director de șantier care n-a respectat termenii de predare-primire. Probabil că pentru italian, ziua de 25 mai e una pe care o marchează cu negru în calendarul anual. Acum 10 ani, pe 25 mai 2005, pierdea la Istanbul acea uluitoare finală de Champions League cu Liverpool, după 3-0 la pauză, în 2015 e dat afară de la Real Madrid. Și, ca răul să fie complet, e posibil ca-n locul lui să vină Rafa Benitez, cel ce l-a învins în 2005.
Despre Ancelotti am comentat de foarte multe ori pe acest blog. Atunci cînd a fost instalat, acum aproape doi ani, scriam aici: ”Dupa 3 ani de furtuni și uragane de tip Mourinho, Ancelotti reprezintă un front atmosferic de care madrilismul în general avea nevoie”. Așa a fost. Ancelotti a readus acea imagine de care Madridul avea nevoie, acel cavalerism la victorii, dar mai ales la eșecuri. Am putut vedea în acești doi ani că se poate disputa un ”Clasico” și fără pistoale pe masă, cuțite-n jambiere ori degete în ochi. Fotbaliștii au simțit asta și au ținut de fiecare dată să meționeze această schimbare și nu e deloc întîmplătoare această aliniere a vestiarului în spatele antrenorului într-un soi de război civil ce se vede destul de rar la un club de asemenea calibru. Cînd cel mai important fotbalist al echipei, Cristiano Ronaldo, pune pe twitter o poză cu el și cu Ancelotti și scrie: ”sper să putem lucra împreună și anul viitor”, cînd liderii vestiarului, Sergio Ramos și Casillas, spun public același lucru, cînd vedete precum Kroos și James Rodriguez, își manifestă și ei, tot public, aprecierea, sînt semne clare ale unor tabere situate pe poziții antagonice. Florentino face un joc periculos aici, dar el știe, pe de altă parte, că Real Madrid e prea apetisant, din toate punctele de vedere, ca să-l părăsești doar dintr-un sentiment de solidaritate.
Greșelile lui Ancelotti, atunci cînd au existat, au fost și ele analizate pe acest blog. Ca și momentele sale bune. Rămîne totuși un mare mister cum această echipă, care în toamnă părea de neoprit, a intrat într-o asemenea spirală negativă. Mulți vorbesc acum despre proasta planificare a lotului, dar aici nu cred că-i putem face vreo culpă lui Ancelotti. Toată lumea știe că lotul e desenat după dorința lui Florentino Perez și sfaturile lui Jose Angel Sanchez, directorul general executiv, eminența cenusie de pe Concha Espina nr. 1, un personaj despre care vom mai vorbi. Lipsa soluțiilor de avarie în momentul în care au apărut accidentările, inerente în fotbal, căci fotbalistul nu e un excavator cu durată de funcționare garantată, au destabilizat jocul echipei și l-au obligat pe Ancelotti la variante mai puțin normale. Obligativitatea de a alinia anumite nume, chiar și-n momentele lor mai puțin bune, căci, din nou, fotbalistul nu e excavator și poate avea și zile mai puțin bune, pe principiul rentabilizării sumelor plătite, a fost un alt handicap al italianului. Sigur, și stilul său, foarte puțin intervenționist în timpul meciurilor, a contribuit la eșecuri, căci Ancelotti nu e genul de tehnician de la care să te aștepți, în 90 de minute, să schimbe sisteme ori poziții în teren.
Fiecare are propria analiză a celor petrecute în aceste 6 luni. A cauzelor ce au condus spre acest deznodămînt. Ancelotti a plecat pentru că nu a cîștigat nimic în acest sezon. Și punct. La fel ca Mourinho, ca Pellegrini, ca să-i amintesc doar pe cei din al doilea ”descălecat” al lui Florentino. Ce va urma se întreabă toată lumea. Cine va veni e întrebarea logică, pe care și-o pun și fanii Realului, dar și fanii rivalelor. Se vorbește de Benitez, de Emery, de Klopp, de Zidane. Se spune că Jurgen Klopp ar fi exclus deja din calcule, fiindcă ar fi solicitat un control total asupra echipei, asupra transferurilor, asupra vestiarului, ceea ce lui Florentino nu i-a convenit. Se mai spune că Benitez e favoritul, fiind opțiunea preferată a lui Jose Angel Sanchez. Eu cred că nimic nu e exclus. Cred că fiecare are șansele lui în momentul ăsta și mai cred că foarte multă influență va avea rezulatul finalei Cupei de sîmbătă. Dacă va cîștiga Barcelona, euforia catalană va trebui contrată într-un fel. Iar Florentino e omul unor acțiuni de imagine de genul ăsta. Cred că și finala Europa League de miercuri va avea un rol important în ceea ce-l privește pe Emery, la fel și finala Cupei Germaniei, la fel ca și duelul Napoli-Lazio. Asta dacă nu cumva, așa cum pretinde Ernesto Bronzetti, agentul italian al lui Ancelotti, om cu multă influență și care știe multe, Rafa Benitez e deja antamat.
Ar fi opțiunea lui Jose Angel Sanchez. Am promis cîte ceva despre acest personaj. E directorul general executiv al Realului și omul de maximă încredere al lui Florentino Perez. Mie îmi amintește de personajul Doug Stamper, ”chief of staff” în ”House of Cards”, pentru cine știe despre ce e vorba. Mai ales că Florentino Perez seamănă destul de bine cu Kevin Spacey, actorul principal al acestui serial. Confruntați imaginile și vă veți convinge! Omul bun la toate, de maximă încredere, devotat, dar foarte abil în același timp. În 2000, atunci cînd Florentino a cîștigat primul său mandat ca președinte, în urma acelei afaceri Figo, de care puțini își mai amintesc, Jose Angel Sanchez avea 32 de ani și era cel mai tînăr membru al consiliului de conducere. Absolvent de filologie, nu știa prea multe despre fotbal, dar deprinsese cunoștințe temeinice despre marketing, căci lucrase la celebra firmă de jocuri pe calculator SEGA. Lui Jose Angel Sanchez, a cărui urcare în ierarhia madrilenă a surpins pe toată lumea, i se datorează, se zice, uluitoarea creștere a brandului Real Madrid din punct de vedere economic. Grație acestei creșteri, el a devenit cel mai important colaborator al lui Florentino Pereze. Și a reușit, printre altele, să-l convingă de utilitatea aducerii lui Mourinho, deși Florentino și-l dorea foarte mult atunci pe Arsene Wenger.
Despre noul antrenor al Realului vom avea timp să vorbim la momentul numirii. Și după, mult timp. Deocamdată, Ancelotti părăsește corabia și o face cu aceeași eleganță cu care ne-a obișnuit. Fie și pentru asta merită aplauze.
Ceva trebuie să aibă această competiție numită UEFA Champions League de nimeni n-a reușit în cei aproape 25 de ani de existență să o cîștige de două ori la rînd. De parcă atunci cînd a fost inventată în laboratoarele UEFA a fost introdusă și un soi de clauză ocultă, nepublicată, ascunsă de ochii oamenilor de rînd, care interzice unei echipe cîștigătoare să repete performanța și-n sezonul următor. Evident, această clauză nu există. Nici măcar o ”recomandare”, cuvînt care place mult în birourile de la Nyon, nu există. Există însă o explicație, iar ea se numește plusvaloare. Champions League este cea mai grea competiție din cîte există, discut aici de competițiile rezervate echipelor de club, nu se poate compara cu nici un campionat sau cupă internă. De aceea îmi mențin părerea că a ajunge în semifinalele Champions League e o performanță extraordinară. Acumularea de valori la startul fiecărui sezon face că o calificare în semifinale să fie un obiectiv extrem de îndrăzneț, pe care nu mulți reușesc să-l atingă. Luați semifinalistele din ultimii 10 ani și veți descoperi grupul care conduce fotbalul european.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Am mai spus de foarte multe ori. În Champions League orice detaliu contează și orice accidentare, în special la această fază a sezonului, e importantă. Despre accidentările din lotul Realului s-a tot vorbit, nu o să insist. Vă propun însă un nou detaliu. La meciul tur dintre Barcelona și Bayern vorbeam pe acest blog despre cele întîmplate înainte de golul de 1-0 marcat de Messi, despre acel detaliu care s-a dovedit decisiv în cele din urmă, căci dacă Messi nu deschidea scorul atunci nimeni nu știe ce se întîmpla ulterior. Priviți cu atenție golul egalizator al lui Juve. La acea minge înaltă, Sergio Ramos are o fracțiune de secundă de ezitare. Se ține cu mîinile de cap, pesemne se lovise în săritură, și uită să facă pasul în față, așa cum scrie la carte. Se spune că bărbații nu-s capabili să facă două lucruri în același timp. Se mai spune că femeile ar fi în stare, dar asta nu contează acum. Creierul lui Ramos n-a putut prelucra pentru început decît senzația de durere, motiv pentru care și-a pus mîinile în cap. O secundă mai tîrziu, dar cît de importantă e o secundă la acest nivel, realizează că a greșit și se repede spre Pogba, pe care el îl lăsase în poziție regulamentară, Nu poate sări la cap așa cum trebuie, iar Pogba scoate mingea de acolo în ceea ce se va dovedi o pasă de gol spre Morata. Morata, cu ”M” de la Morientes, dar și de la Madrid, dar și de la model. Modelul lui Florentino Perez de a construi echipe, care i-a jucat încă o dată o festă. Pentru cine nu știe povestea lui Morientes, Google oferă toate datele, e vorba de sezonul 2003-2004.
Era 1-0 în acel moment pentru Madrid. Scor de calificare. Sergio Ramos avea să spună după meci că echipa a crezut că totul e rezolvat. Ciudat mod de abordare în fața unei echipe italiene totuși. Juventus n-a făcut un meci grozav în prima repriză, a avut șansă că a intrat cu 0-1 la vestiare, dar a renăscut uluitor după golul lui Morata. La fel de uluitoare a fost căderea Realului, o echipă incapabilă să genereze mai mult de un șut anemic pe spațiul porții lui Buffon în minutele ce au urmat. Ocazia lui Bale, imensă totuși, a fost excepția care a venit să întărească regula acestui an 2015, în care Real Madrid n-a izbutit să transforme în gol ocaziile pe care le-a creat.
Ca de obicei în astfel de situații se discută despre merite. Dacă Juventus a izbutit să se califice înseamnă că a meritat. Orice discuție în jurul acestei teme devine derizorie. Alte discuții merită făcute. În primul rînd în jurul lui Massimiliano Allegri. Primul om pe care l-aș fi intervievat miercuri seară ar fi fost Antonio Conte. Creatorul acestui Juventus și-a lăsat creația de izbeliște astă-vară fiindcă nu i-au fost aduse întăririle pe care el le solicitase spre a putea face față în Champions League. A plecat fix înainte de startul sezonului, nu la finalul celui precedent, ci exact înainte de reluarea pregătirilor, dintr-un soi de răsfăț amestecat cu orgoliu. A venit Allegri și mulți au crezut că lucrurile se vor complica pentru ”Bătrîna Doamnă”. M-am numărat printre cei sceptici, mă gîndeam că nu e omul potrivit, aveam în minte, ca toată lumea de altfel, episodul cu Pirlo de la AC Milan. Ei bine, iată că m-am înșelat și ne-am înșelat toți cei care am crezut asta. Allegri nu doar că a gestionat perfect relația cu Pirlo, dar a reușit să transforme echipa lui Conte într-una și mai bună, capabilă să interpreteze diverse partituri nu doar în funcție de adversar ci și în funcție de conjunctură. Echipa lui Conte a devenit echipa lui Allegri și e una mai bună.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
De ziua internațională a dorului, Allegri și ai săi au stins dorul fanilor lui Juve după o finală europeană. Allegri stinsese destul de repede dorul de Conte, n-a durat mult pînă ce lumea să-și dea seama că lucrurile nu se duc în jos ci, dimpotrivă, merg spre bine. Probabil că acum, la Milano, dorul de Allegri e foarte mare în birourile de la AC Milan. Cam asta e viața unui antrenor. Dat afară de la Milan în ianuarie 2014, pus la Juve în iulie, cîștigă 10 luni mai tîrziu un nou scudetto, mai clar decît o făcuse Conte, și duce echipa în două finale, cea de Cupa Italiei, dar mai ales cea de UEFA Champions League. Pentru Juve, aproape că nici nu mai contează dacă va cîștiga Champions League sau nu. Cel mai important lucru acum, ca și pentru Atletico anul trecut, e că a redevenit un grande al Europei, o forță a fotbalului continental. Ceea ce-i cam lipsea.
Am spus că nu contează dacă va cîștiga sau nu finala. Asta nu înseamnă că n-o va putea face. Sînt mulți cei care cred că Barcelona va avea o misiune simplă la Berlin. Îi rog să se mai gîndească. Și să revadă ultimele 30 de minute de pe ”Bernabeu”. Și în special cele de final, cînd Allegri a pus în scenă BBC-ul său. Nu-s multe echipe în lume care să aibă o asemenea apărare. Și o linie de mijloc în care Vidal aleargă de parcă e pe baterii, iar Pogba e o bestie, care la Berlin va ajunge mult mai bine fizic. În jurul lui Pirlo poate ar fi de discutat, dar aplauzele pe care le-a primit pe ”Bernabeu” mă fac să evit discuția. E prea mare fotbalist ca să fie inclus în astfel de analize, chit că, așa cum spuneam mai sus, orice detaliu poate fi important la nivelul ăsta. Și ar mai fi Tevez. Și ar mai fi Morata, care are în continuare ceva de demonstrat lui Florentino Perez. Juve avea această echipă și înainte de semifinală, trebuia doar un certificat, o ștampilă. Care a fost pusă la Madrid.
N-o să mă refer la viitorul duel Suarez-Chiellini. Pariez că nu va fi nimic între ei, ba chiar că vor încerca să scoată beneficii de imagine de pe urma celor întîmplate. Și nici despre posibilul duel Suarez-Evra. Nu cred că va fi cazul. Cînd îi are lîngă el pe Messi și Neymar, Suarez nu trebuie să scoată dinții.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
O să mă refer pe final, dar pe scurt, la Real Madrid. Și asta pentru că vom mai avea timp s-o facem. Se anunță o vară agitată la Real. Impulsiv așa cum îl știm, Florentino Perez va reacționa. Presupun că vom asista la un desant de jucători, căci un sezon fără nici un trofeu trebuie acoperit cumva. Mai presupun că Ancelotti nu va continua. Cred că știe și el asta, declarația dată miercuri cum că vrea să-și ducă la capăt contractul e un avertisment către Florentino că nu intenționează să demisioneze și că va trebui să-și primească toți banii din contract. Cam la fel acționează și Casillas, care nu vrea să plece fără să-și primească banii pe care îi are de luat pînă în 2017.
Acest sezon, în Spania și în Europa, transmite un mare mister. Un dublu mister de fapt. Cum a reușit să se dezintegreze senzaționala echipă a Realului din toamnă și cum a izbutit să se regenereze echipa Barcelonei din aceeași perioadă? Ancelotti vine cu circumstanțele atenuante ale accidentărilor, care au fost și care au avut rolul lor. Dar intervenția lui Ancelotti în jocul echipei în toată această perioadă s-a văzut destul de puțin. Nici măcar miercuri seară, cînd erau atît de multe în joc, italianul n-a mișcat nimic de pe bancă în afara schimbărilor de serviciu, post pe post. Să încerce o nebunie, de genul trecerii lui Marcelo, de exemplu, în atac, cam cum a făcut Guardiola cu Lahm. Sau a lui Coentrao la mijloc, cum a făcut Mourinho. Cu Juve apărîndu-se în 5 oameni, poate că trebuia încercat și altceva în locul centrărilor în careu. Sigur, după război e ușor de vorbit, mai ales din partea unora care stau pe margine și privesc, dar eu cred că o asfel de încercare ar fi putut să revitalizeze echipa.
Și ar mai fi un mister al acestei primăveri. Ce s-a întîmplat cu Cristiano Ronaldo? De la decernarea Balonului de Aur, Cristiano a avut rare momente cînd a repetat prestațiile din toamnă. Am spus de multe ori la emisiuni că în Spania se vorbește despre problemele fizice pe care portughezul le are și pe care le duce pe picioare. La spate și la genunchi. Sînt indicii deja că nu se vorbește aiurea. Cred că pentru Cristiano vacanța de vară e cea mai mare dorință din ultimul timp.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!