E a doua oară în acest sezon cînd Barcelona pierde un meci și, în același timp, încasează 4 goluri. Se pare că dacă tot e să fie învinsă, Barcelona o face la modul categoric, ca să nu existe semne de întrebare pentru cei care, eventual, n-au văzut meciul și se întreabă ce s-a întîmplat. Barcelona a luat 4 goluri de la Celta, dar putea foarte bine să ia 6 sau 7, căci Celta a mai avut ocazii. E adevărat, și Barcelona a avut ocazii, doar că ale sale n-au intrat. Citeste mai mult …
Au pornit la drum și campionatele Spaniei și Italiei, astfel că avem din acest moment week-end-urile ocupate cu tot ceea ce ne interesează. Au fost ceva surprize în etapele inaugurale din Serie A și Primera, unele chiar mari, vezi eșecul lui Juve, dar în general e mai bine să eviți să tragi anumite concluzii, să faci catalogări pripite și să te aventurezi în pronosticuri. Primul meci e întotdeauna complicat și nu trebuie să reprezinte un reper fix, e o perioadă de rodaj încă, multe lucruri se află în plin proces de așezare. Se pot face, evident, unele discuții, se pot scoate în evidență unele idei, măcar pentru a rămîne scrise și pentru a le compara cu cele din finalul sezonului.
Citeste mai mult …
Cele 7 partide pe care Real Madrid și Atletico le jucaseră, între Lisabona și returul de miercuri de pe ”Bernabeu”, oferiseră o realitate ușor alterată. Fuseseră 7 partide consecutive, în toate competițiile posibile, în care Real Madrid nu mai izbutise să-și învingă eternul rival din oraș. Spun ușor alterată, pentru că nu prea e normal ca diferențele existente între cele două grupări, din punct de vedere al calității jucătorilor din lot, aproape toate în favoarea Realului, să ducă la o asemenea serie de rezultate pozitive în direcția echipei mai slab cotate. Real Madrid e o echipă superioară lui Atletico, o recunosc inclusiv cei de pe ”Calderon” (ultimul exemplu, acționarul majoritar Miguel Angel Gil, fiul lui Jesus Gil, care a fost prezent în studioul Digi Sport), astfel că tot ce s-a întîmplat de la Lisabona încoace e mai mult decît surprinzător. Erau totuși 7 meciuri, nu 3 sau 4.
Cam de fiecare dată, poate cu excepția acelui 4-0 din campionat, Atletico a jucat în stilul său. Stilul Simeone, pe care mulți îl critică, dar care, cred eu, trebuie luat ca atare. Am mai vorbit pe acest blog despre teoria meritului în fotbal. Ideea conform căreia o anumită echipă a cîștigat nemeritat un meci sau o competiție mi se pare eronată. Dacă a cîștigat, înseamnă că a meritat s-o facă, fie și pentru că a făcut mai puține greșeli decît adversarul și s-a apărat mai bine. Fotbalul are două faze, atacul și apărarea. Apărarea și atacul, cred că ar spune Diego Simeone. Echipa care face perfect ambele faze devine o echipă perfectă. Dar, sincer, cîte echipe perfecte ați văzut în istoria fotbalului?
BILETE LA TOATE MECIURILE LUI ATLETICO MADRID DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
De data asta nu i-a ieșit lui Simeone. Poate și pentru că a fost prea obsedat să elimine Realul din Champions League, să dea lovitura de grație a răzbunării scoțîndu-și rivalul din competiția cea mai importantă pentru el, pe stadionul lui. Am mai spus-o și scris-o, circula o vorbă prin Madrid cum că, la Lisabona, după festivitatea de premiere, Simeone ar fi intrat în vestiarul alor săi și a făcut o promisiune: ”cît sînt eu antrenor la Atletico, Real Madrid nu o să ne mai bată niciodată”. Nu avem de unde să știm dacă așa a fost, dar parcă această obsesie i-a întunecat un pic gîndirea lui Simeone. Cred că-și imagina, poate și visa la momentul ăsta ca la o dulce răzbunare, că va elimina pe Real și va arunca un pic de haos instituțional peste ”Santiago Bernabeu”. Scenariul nu era chiar unul SF, căci cred că e lesne de imaginat care ar fi fost atmosfera pe stadion în cazul unui gol marcat de Atletico, ce ar fi dus la scoaterea Realului din joc.
Problema lui Simeone de aici a venit. Ca să elimine Realul din competiție, trebuia să dea gol. Așa era situația de față, 0-0 nu era bun pentru calificare. Atletico nu a făcut însă nimic pentru a căuta acest gol, doar a așteptat momentul prielnic. În alte meciuri i-a ieșit lui Simeone, acum însă conjunctura făcea ca Realului să-i lipsească 4 oameni extrem de importanți. La 4-0 pe ”Calderon”, a fost o conjunctură asemănătoare. Atunci însă Atletico a căutat golul, a căutat victoria, ba la un moment dat, simțind oportunitatea, a căutat să-și umilească rivalul. De data asta cred că Simeone a greșit. Cred că planul său a fost să ducă meciul cu 0-0 spre minutul 75 și apoi să profite de căderea fizică a celor de la Real, probată și în tur, dar și pe ”Camp Nou”, în ”Clasico”.
De foarte multe ori am folosit, aici pe blog sau în emisiuni, expresia: fotbalul e o sumă de detalii. Detalii care fac diferența uneori. Detaliul de miercuri seară a fost eliminarea lui Arda Turan. Văzîndu-și echipa în inferioritate numerică, Simeone a făcut un atac de panică și a mai introdus un fundaș. A fost limpede atunci că tot ceea ce-și dorește e să ajungă la penaltyuri, bazîndu-se probabil pe forma bună a lui Oblak și pe presiunea ce s-ar fi mutat spre adversari, care ar fi avut numai de pierdut. Acea schimbare a distrus complet mecanismul unei echipe care nu a jucat niciodată cu 3 fundași centrali în cîmp. Iar golul Realului, analizat perfect la Euro Fotbal de Ilie Dumitrescu, demonstrează cum o astfel de dereglare poate avea consecințe imediate.
De multe ori l-am lăudat pe Diego Simeone. Cred că pe merit. Am spus despre el, la un moment dat, că e cel mai bun antrenor din Spania. Așa era atunci. Acum, cred că e responsabil de eșecul echipei sale. Nu doar pentru schimbarea de care am pomenit mai sus, în general pentru tot ceea ce a făcut. Introducerea lui Saul a fost neinspirată. Dar inspirația n-a fost nici o clipă alături de Cholo în seara zilei de miercuri. La 0-0, îl scoate pe Griezmann și-l introduce pe Raul Garcia. Schimbarea logică, dacă-ți dorești să dai golul calificării, era ieșirea lui Mandzukic și introducerea lui Torres. Cu Torres alături de francez, cel mai în formă om al lui Atletico totuși, creștea viteza pe contre, iar mesajul către jucători era limpede: ”Vamos! A por ellos!”. Așa, cu Raul Garcia, mesajul a fost exact invers. Plus că, dacă era inspirat, ceea ce n-a fost cazul miercuri, Simeone sesiza nervozitatea lui Arda Turan, care avea deja cartonaș galben și nu-i ieșea jocul. Raul Garcia în locul lui Arda și Tores în locul lui Mandzukic erau schimbări prin care, poate, Atletico pleca din nou victorioasă. Spun ”poate” pentru că nu se știe niciodată, e doar o opinie.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
Ancelotti cred că s-a temut de acest meci. Avea și motive, zic eu. Cred că principalul consemn dat jucătorilor săi a fost să nu riște și să nu paseze niciodată dacă simt că au mai puțin de 50 la sută șanse ca pasa să fie reușită. Introducerea lui Ramos în zona de mijloc, pe postul lui Modric, așa se explică. La Euro Fotbal, înainte de meci, nu știam ce să credem. Ne gîndeam că va juca Pepe acolo, ne gîndeam chiar la varianta cu 3 fundași centrali, neobișnuită, căci Real, ca și Atletico apropo de ce vorbeam mai sus, n-a folosit niciodată acest sistem. Plecam de la declarația lui Ancelotti de după ”Clasico” de anul trecut, pierdut pe ”Camp Nou” cu Ramos la închidere. Atunci, recunoscîndu-și eroarea, Ancelotti spunea că niciodată nu-l va mai juca pe Ramos în acea poziția. Never say never, nu-i așa?
Sergio Ramos la mijloc n-a fost mutarea care a cîștigat meciul. Dar a fost mutarea ce a adus siguranță, cel puțin pe fază defensivă. Ramos nu-i Modric, dar atunci cînd Realul nu avea mingea și trecea automat din modulul 4-3-3 în modulul 4-4-2, poziționarea sa era perfectă pentru o apărare sigură. Atletico n-a surprins Realul niciodată pe contraatac miercuri seară. În plus, prezența lui Ramos alături de Pepe și Varane a neutralizat un mare atu al lui Atletico, fazele fixe. Iar agresivitatea sa proverbială, care de multe ori i-a jucat feste, de data asta l-a ajutat să domine zona terenului unde, se spune, se cîștigă de fapt meciurile.
Despre Ancelotti n-aș vrea să vorbesc prea mult. După ”Clasico” era cel mai slab antrenor posibil pentru Real Madrid, iar acum e cel mai bun antrenor posibil. Ca și Guardiola la Bayern, de altfel. Adevărul e că nu e nici mai bun nici mai rău ca acum o lună. E același, fidel principiilor sale. Ca și Simeone, doar că un pic diferite. Ca și Guardiola. Ca și Mourinho. Într-o zi poate să-ți iasă, în altă zi se poate să nu ai inspirație. De data asta, Ancelotti a avut. Și inspirație și un pic de șansă, căci un gol marcat așa tîrziu are în dreptul său și un pic de noroc.
Mi s-a părut admirabil Chicharito. Un exemplu de ceea ce înseamnă seriozitate și așteptarea momentului prielnic. Mexicanul a fost un pic marginalizat pe parcursul sezonului. Parcă putea primi mai multe oportunități. A primit una miercuri și a luat-o ca atare. A alergat nebunește și a crezut în șansa lui. Sigur, golul îi aparține în mare măsură lui Cristiano, la fel cum îi aparține în mare măsură lui James Rodriguez. Dar Chicharito a fost acolo. Iar el pentru asta a fost adus, să fie acolo, în caz de nevoie.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Cele 7 partide pe care Real Madrid și Atletico le jucaseră, între Lisabona și returul de miercuri de pe ”Bernabeu”, oferiseră o realitate ușor alterată. Fuseseră 7 partide consecutive, în toate competițiile posibile, în care Real Madrid nu mai izbutise să-și învingă eternul rival din oraș. Spun ușor alterată, pentru că nu prea e normal ca diferențele existente între cele două grupări, din punct de vedere al calității jucătorilor din lot, aproape toate în favoarea Realului, să ducă la o asemenea serie de rezultate pozitive în direcția echipei mai slab cotate. Real Madrid e o echipă superioară lui Atletico, o recunosc inclusiv cei de pe ”Calderon” (ultimul exemplu, acționarul majoritar Miguel Angel Gil, fiul lui Jesus Gil, care a fost prezent în studioul Digi Sport), astfel că tot ce s-a întîmplat de la Lisabona încoace e mai mult decît surprinzător. Erau totuși 7 meciuri, nu 3 sau 4.
Cam de fiecare dată, poate cu excepția acelui 4-0 din campionat, Atletico a jucat în stilul său. Stilul Simeone, pe care mulți îl critică, dar care, cred eu, trebuie luat ca atare. Am mai vorbit pe acest blog despre teoria meritului în fotbal. Ideea conform căreia o anumită echipă a cîștigat nemeritat un meci sau o competiție mi se pare eronată. Dacă a cîștigat, înseamnă că a meritat s-o facă, fie și pentru că a făcut mai puține greșeli decît adversarul și s-a apărat mai bine. Fotbalul are două faze, atacul și apărarea. Apărarea și atacul, cred că ar spune Diego Simeone. Echipa care face perfect ambele faze devine o echipă perfectă. Dar, sincer, cîte echipe perfecte ați văzut în istoria fotbalului?
BILETE LA TOATE MECIURILE LUI ATLETICO MADRID DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
De data asta nu i-a ieșit lui Simeone. Poate și pentru că a fost prea obsedat să elimine Realul din Champions League, să dea lovitura de grație a răzbunării scoțîndu-și rivalul din competiția cea mai importantă pentru el, pe stadionul lui. Am mai spus-o și scris-o, circula o vorbă prin Madrid cum că, la Lisabona, după festivitatea de premiere, Simeone ar fi intrat în vestiarul alor săi și a făcut o promisiune: ”cît sînt eu antrenor la Atletico, Real Madrid nu o să ne mai bată niciodată”. Nu avem de unde să știm dacă așa a fost, dar parcă această obsesie i-a întunecat un pic gîndirea lui Simeone. Cred că-și imagina, poate și visa la momentul ăsta ca la o dulce răzbunare, că va elimina pe Real și va arunca un pic de haos instituțional peste ”Santiago Bernabeu”. Scenariul nu era chiar unul SF, căci cred că e lesne de imaginat care ar fi fost atmosfera pe stadion în cazul unui gol marcat de Atletico, ce ar fi dus la scoaterea Realului din joc.
Problema lui Simeone de aici a venit. Ca să elimine Realul din competiție, trebuia să dea gol. Așa era situația de față, 0-0 nu era bun pentru calificare. Atletico nu a făcut însă nimic pentru a căuta acest gol, doar a așteptat momentul prielnic. În alte meciuri i-a ieșit lui Simeone, acum însă conjunctura făcea ca Realului să-i lipsească 4 oameni extrem de importanți. La 4-0 pe ”Calderon”, a fost o conjunctură asemănătoare. Atunci însă Atletico a căutat golul, a căutat victoria, ba la un moment dat, simțind oportunitatea, a căutat să-și umilească rivalul. De data asta cred că Simeone a greșit. Cred că planul său a fost să ducă meciul cu 0-0 spre minutul 75 și apoi să profite de căderea fizică a celor de la Real, probată și în tur, dar și pe ”Camp Nou”, în ”Clasico”.
De foarte multe ori am folosit, aici pe blog sau în emisiuni, expresia: fotbalul e o sumă de detalii. Detalii care fac diferența uneori. Detaliul de miercuri seară a fost eliminarea lui Arda Turan. Văzîndu-și echipa în inferioritate numerică, Simeone a făcut un atac de panică și a mai introdus un fundaș. A fost limpede atunci că tot ceea ce-și dorește e să ajungă la penaltyuri, bazîndu-se probabil pe forma bună a lui Oblak și pe presiunea ce s-ar fi mutat spre adversari, care ar fi avut numai de pierdut. Acea schimbare a distrus complet mecanismul unei echipe care nu a jucat niciodată cu 3 fundași centrali în cîmp. Iar golul Realului, analizat perfect la Euro Fotbal de Ilie Dumitrescu, demonstrează cum o astfel de dereglare poate avea consecințe imediate.
De multe ori l-am lăudat pe Diego Simeone. Cred că pe merit. Am spus despre el, la un moment dat, că e cel mai bun antrenor din Spania. Așa era atunci. Acum, cred că e responsabil de eșecul echipei sale. Nu doar pentru schimbarea de care am pomenit mai sus, în general pentru tot ceea ce a făcut. Introducerea lui Saul a fost neinspirată. Dar inspirația n-a fost nici o clipă alături de Cholo în seara zilei de miercuri. La 0-0, îl scoate pe Griezmann și-l introduce pe Raul Garcia. Schimbarea logică, dacă-ți dorești să dai golul calificării, era ieșirea lui Mandzukic și introducerea lui Torres. Cu Torres alături de francez, cel mai în formă om al lui Atletico totuși, creștea viteza pe contre, iar mesajul către jucători era limpede: ”Vamos! A por ellos!”. Așa, cu Raul Garcia, mesajul a fost exact invers. Plus că, dacă era inspirat, ceea ce n-a fost cazul miercuri, Simeone sesiza nervozitatea lui Arda Turan, care avea deja cartonaș galben și nu-i ieșea jocul. Raul Garcia în locul lui Arda și Tores în locul lui Mandzukic erau schimbări prin care, poate, Atletico pleca din nou victorioasă. Spun ”poate” pentru că nu se știe niciodată, e doar o opinie.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
Ancelotti cred că s-a temut de acest meci. Avea și motive, zic eu. Cred că principalul consemn dat jucătorilor săi a fost să nu riște și să nu paseze niciodată dacă simt că au mai puțin de 50 la sută șanse ca pasa să fie reușită. Introducerea lui Ramos în zona de mijloc, pe postul lui Modric, așa se explică. La Euro Fotbal, înainte de meci, nu știam ce să credem. Ne gîndeam că va juca Pepe acolo, ne gîndeam chiar la varianta cu 3 fundași centrali, neobișnuită, căci Real, ca și Atletico apropo de ce vorbeam mai sus, n-a folosit niciodată acest sistem. Plecam de la declarația lui Ancelotti de după ”Clasico” de anul trecut, pierdut pe ”Camp Nou” cu Ramos la închidere. Atunci, recunoscîndu-și eroarea, Ancelotti spunea că niciodată nu-l va mai juca pe Ramos în acea poziția. Never say never, nu-i așa?
Sergio Ramos la mijloc n-a fost mutarea care a cîștigat meciul. Dar a fost mutarea ce a adus siguranță, cel puțin pe fază defensivă. Ramos nu-i Modric, dar atunci cînd Realul nu avea mingea și trecea automat din modulul 4-3-3 în modulul 4-4-2, poziționarea sa era perfectă pentru o apărare sigură. Atletico n-a surprins Realul niciodată pe contraatac miercuri seară. În plus, prezența lui Ramos alături de Pepe și Varane a neutralizat un mare atu al lui Atletico, fazele fixe. Iar agresivitatea sa proverbială, care de multe ori i-a jucat feste, de data asta l-a ajutat să domine zona terenului unde, se spune, se cîștigă de fapt meciurile.
Despre Ancelotti n-aș vrea să vorbesc prea mult. După ”Clasico” era cel mai slab antrenor posibil pentru Real Madrid, iar acum e cel mai bun antrenor posibil. Ca și Guardiola la Bayern, de altfel. Adevărul e că nu e nici mai bun nici mai rău ca acum o lună. E același, fidel principiilor sale. Ca și Simeone, doar că un pic diferite. Ca și Guardiola. Ca și Mourinho. Într-o zi poate să-ți iasă, în altă zi se poate să nu ai inspirație. De data asta, Ancelotti a avut. Și inspirație și un pic de șansă, căci un gol marcat așa tîrziu are în dreptul său și un pic de noroc.
Mi s-a părut admirabil Chicharito. Un exemplu de ceea ce înseamnă seriozitate și așteptarea momentului prielnic. Mexicanul a fost un pic marginalizat pe parcursul sezonului. Parcă putea primi mai multe oportunități. A primit una miercuri și a luat-o ca atare. A alergat nebunește și a crezut în șansa lui. Sigur, golul îi aparține în mare măsură lui Cristiano, la fel cum îi aparține în mare măsură lui James Rodriguez. Dar Chicharito a fost acolo. Iar el pentru asta a fost adus, să fie acolo, în caz de nevoie.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Dacă Arda ar da și goluri mai multe. Asta voiam să spun în titlu, dar nu mi-a ajuns spațiul. Arda Turan e dintre puținii jucători ai lui Atletico Madrid ce pot pretinde un premiu consistent după acest meci retur cu Bayer Leverkusen. Un meci urît, cenușiu, friguros, cam ca vremea de la Madrid la acea oră. Un meci în urma căruia Atletico merge mai departe în Champions League, dar mai departe merg și semnele de întrebare pe care această echipă le-a generat în ultima vreme. Paradoxal, de la acel 4-0 cu Real Madrid în campionat, lucrurile n-au mai mers așa cum trebuie la campioana Spaniei. Iar asta se vede, indiferent cît de mare ar fi euforia dată de calificarea în ”sferturi”.
Dacă Arda ar fi și un finalizator pe măsura jocului pe care-l generează, ar fi ideal. Dacă Arda ar avea constanță în jocuri, ar fi fotbalistul ideal. Turcul are însă o doză de superficialitate, aproape la fel e mare pe cît are clasă, care uneori cîștigă bătălia în fața talentului. Chestiune balcanică, ar zice unii. Posibil. Marți seară, Arda Turan a fost cel mai bun om al lui Atletico. A părut în multe situații vărul turc al lui Andres Iniesta. Acel Andres Iniesta, nu cel de azi, care e departe de formidabilul ”don Andres” de acum vreo 3-4 ani. Arda Turan aduce plusul de inventivitate într-o echipă cu alte valențe, să-i zicem muncitoare, unde gleznă fină precum a turcului ar mai avea doar Koke, dar nici el în exces. Și, ca să fim sinceri, nici nu cred că ar mai încăpea încă una în filozofia propusă de Diego Simeone. Marți seară a fost și Cani pe teren. Gleznă fină, nimic de zis, omul a fost luat de Villarreal în 2006, cu bani destul de mulți, în calitate de cel mai bun pasator al unui campionat în care jucau, printre alții, Zidane, Ronaldinho, Xavi, Deco sau Beckham. Dar Cani nu e omul pentru potrivit pentru acest Atletico, sincer nici n-am înțeles prea bine de ce a fost adus. Probabil că la vară va pleca. Arda, în schimb, este.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Nu-s puțini cei care spun că-n Bundesliga aspectul tactic e de multe ori neglijat. Și că foarte mulți antrenori nici nu lucrează această latură. Wolfsburg a cîștigat un titlu, acum cîțiva ani, cu Magath antrenor, fără să apeleze la acest aspect. Dar lucrurile s-au cam schimbat, iar defilarea pe care Bayern-ul lui Guardiola o reușește în campionat vine și din această dominare pe care o impune, din punct de vedere tactic, față de mulți adversari. Leverkusen a făcut un meci prost pe ”Calderon” în fața unui adversar care a jucat, la rîndu-i, prost. Nu și-a propus mare lucru, i-a fost frică să încerce, deși se vedeau clar carențele celor de la Atleti. S-a jucat foarte puțin, de exemplu, pe partea lui Gamez, care, era limpede, nu se simțea tocmai bine. Nu s-a insistat deloc pe zona lui Miranda, deși nici brazilianul nu se simțea tocmai bine. Schimbările au fost post pe post, nici o alterare a modulului inițial, nici o tentivă de a surprinde. Ceea ce s-a întîmplat la penalty-uri poate fi un alt exemplu că fotbalul te mai și pedepsește cîteodată. Așa cum e, cu stilul său atît de cunoscut, Atletico a fost echipa care a servit fotbalul marți seară. Iar felul în care Omer Toprak a bătut un penalty aproape decisiv ar trebui, dacă nu trimis la DNA-ul nemțesc, măcar îndreptat spre un cabinet medical, căci, am mai spus-o, medicina a făcut miracole. Pe comentariu în direct am fost ușor surprins și am spus că eu crezusem că Toprak se dusese să-și așeze din nou mingea, eventual la solicitarea arbitrului. Mulți au luat-o drept glumă, dar eu chiar am fost serios, căci nu mi-a venit să cred că te poți îndrepta atît de agale și delăsător ca să execuți un penalty așa de important. Măcar Kiessling a vrut să dea tare și a dat peste poartă, iar lacrimile sale de după trădau un onorabil sentiment de vinovăție.
Revenind la Atletico, această calificare în ”sferturi” are părțile ei bune, dar poate aduce după sine o veste grozavă. Parțile bune vin din faptul că, rămînînd în competiție, echipa are marjă de creștere. În plus, aici depinzînd și de sorți, Atletico ar putea redeveni în ”sferturi” echipa outsider, echipa cu șansa a doua, postură care i-a convent foarte mult. În afară de Monaco și, poate Porto, deși FC Porto e o echipă tare frumoasă prin fotbalul pe care-l propune, dar tocmai de aceea vulnerabilă în fața lui Atletico, în afară de cele două deci, celelalte posibile adversare ar pleca din poziția de favorite într-un eventual duel cu Atletico. Ceea ce tare-i convine lui Simeone. El poate pune în scenă din nou stilul cu care a reușit anul trecut să ia campionatul în Spania și să fie la un minut distanță de a cîștiga Liga Campionilor. Cu Leverkusen, Atletico a fost favorită, iar haina asta nu i-a căzut deloc bine, a cam strîns-o la umeri. Nu-i priește lui Simeone acest costum, lui ii vin bine uniformele muncitorești. Fotbalistic vorbind, evident, căci vestimentar Diego Simeone obține note destul de bune din partea specialiștilor în domeniu.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI ATLETICO MADRID GĂSIȚI AICI:
Vestea grozavă vine chiar de la Simeone. Își va prelungi contractul cu campioana Spaniei. Actuala înțelegere expira în 2017, deci nu era o mare urgență. Noul contract îl va lega pe argentinian de proiectul Atletico pînă în 2021. Pentru fanii lui Atletico ar trebui să fie motiv de șampanie și artificii. Simeone e unul de-al lor, iar ei îl adoră pe argentinian. Dincolo de asta, trebuie că Simeone a pus și ceva condiții, căci la cîte oferte a primit și va primi și-n continuare, partea financiară va trece în plan secund, iar partea sportivă va trece în față. Neputînd să-i ofere lui Simeone contractul pe care i l-ar oferi, să zicem, Manchester City, Atletico îi va oferi garanții că drumul pe care a pornit acest club nu se va bloca în cine știe ce lucrări de mentenanță. Că dezvoltarea va continua, că vor continua să vină fotbaliști de calibru, că proiectul Simeone nu va fi blocat de cine știe ce intervenții birocratice ale conducerii.
Bănuiesc că în vară va fi un soi de revoluție în lotul lui Atletico. Mulți dintre fotbaliști au obosit, nu mai pot susține efortul, fizic dar mai ales psihic pe care-l propune Simeone. Nu-i ușor să ții pasul cu el. Destui au o cotă foarte bună și vor aduce bani clubului, bani ce vor fi reinvestiți. Așa cum au fost aduși, de exemplu, Godin, cu 8 milioane, Miranda gratis, Jimenez cu un milion (uruguayanul din apărare, cel ce se anunță a fi de mare viitor), așa vor putea fi aduși și alții. dar și după ideile lui Simeone, Veniți cu motivația extra, aceea de a lucra cu tehnicianul argentinian. Pînă la vară însă mai e ceva drum. Bătălia în Primera continuă, căci locul 3 e extrem de important și de nicăieri a apărut Valencia ca o amenințare pentru prezent, dar mai ales pentru viitor. La fel cum continuă și bătălia în Champions League. În septembrie 2013, întrebam pe acest blog dacă vi se pare că există echipe care să fie sigure de calificare într-o dublă manșă cu Atletico Madrid. Atenție, era septembrie 2013, abia începuse campionatul pe care urma să-l, cîștige Atletico și Liga Campionilor pe care era s-o cîștige Atletico. Aceeași întrebare o pun și acum. Chiar într-o formă mai puțin bună ca-n 2103, vi se pare că echipele rămase în Champions League pot fi sigure de calificare într-o dublă mansă cu Atletico? Nu mai pun la socoteală amănuntul unui posibil retur pe ”Calderon”. Mie nu mi se pare.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Avem un Messi, cum procedăm? Parafrazînd o rubrică dintr-o revistă de la noi, întrebarea și-o pun nu doar adversarii Barcelonei, care au în Messi cel mai important reper atunci cînd își calculează strategia defensivă, ci și cei de la Barcelona. Antrenorii în primul rînd. De la Guardiola încoace, care l-a scos la masă pe Messi în primele sale zile ”in charge”, căutînd în primul rînd să-i înțeleagă felul de a fi, toți cei care s-au așezat pe banca Barcelonei după plecarea lui Pep au avut această problemă. Poate mai puțin Tito Vilanova, numai că, din nefericire, tocmai cel care se presupune că trebuia să aibă cea mai bună relație posibilă cu starul argentinian n-a apucat s-o pună în aplicare, din cauza unui destin nemilos și nedrept.
”Messi Club Barcelona” e o găselniță jurnalistică mai veche. Dacă ar exista, vezi titlul acestui articol, un manual de ultilizare a relaților cu Lionel Messi ar fi bine. Numai că nu există. E limpede că pe Messi nu ai cum să-l privești ca pe un fotbalist oarecare. Cei care pretind, fără să fi călcat vreodată într-un vestiar sau fără să fi avut vreodată tangențe cu lumea fotbalului mai departe de ecranul televizorului, cei care pretind deci că Messi trebuie tratat ca toți ceilalți jucători din lot sînt într-o mare eroare. Nicăieri nu se întîmplă asta, iar capacitatea antrenorului de a gestiona o astfel de relație cu cel mai important și, în consecință, cel mai capricios fotbalist pe care-l are la dispoziție îi aduce sau nu beneficii. După acea cină, Guardiola a știut cum să-l ia pe Messi astfel încît să-i impună și ce să mănînce la micul dejun. A înțeles că-și dorește neapărat să meargă la Olimpiada de la Beijing și l-a lăsat să plece, deși erau primele sale săptămîni ca antrenor și avea mare nevoie de cel mai important om al său. Messi s-a dus la Beijing, a cîștigat aurul, s-a întors fericit, extrem de motivat și oarecum obligat față de Pep, iar în anii ce au urmat relația lor a funcționat perfect, în avantajul ambilor și al echipei.
BILETE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Luis Enrique a venit la Barcelona după o experiență oarecum nefericită cu Francesco Totti, la Roma. Care nu l-a ajutat în cele din urmă, dimpotrivă. Caracter puternic, ușor încăpățînat și cu certe deficiențe de comunicare cu jucătorii (a spus-o Bojan, unul dintre cei cu care a lucrat la Roma) Luis Enrique a vrut să se impună chiar în fața starului echipei. Și-a arătat mușchii, după care s-a îmbrăcat și a plecat. De tot. Lumea a crezut că învățat cîte ceva din acel eșec, dar semnele de întrebare au apărut după dezvăluirile din presa catalană referitoare la conflictul pe care l-ar fi avut cu Messi. Chiar dublu conflict, căci se pare că au fost două înfruntări între Luis Enrique și Messi. Chit că ambii au dezmințit, iar Messi a dat chiar și un interviu pe această temă, mi se pare limpede că a fost ceva acolo. Cînd un ziar de casă al Barcelonei cum e ”Sport” face astfel de dezvăluiri ”top secret” e greu de crezut că totul e inventat. Poate un pic înflorit, sigur cu ceva interese, căci vor fi alegeri la vară, dar inventat nu.
Vă amintiți povestea de acum vreo doi ani, cînd Marca scria despre conflictul apărut între Jose Mourinho pe de-o parte și Iker Casillas și Sergio Ramos pe de altă parte. Am scris la vremea respectivă despre acel conflict și despre un soi de ultimatum dat de cei doi fotbaliști, ceva de genul ”ori el, ori noi”. Deși mulți n-au crezut atunci și au comentat apoi pe principiul ”dacă eu nu cred sigur nu s-a întîmplat”, lucrurile s-au confirmat ulterior, iar plecarea lui Mourinho a arătat că Marca nu inventase. Poate doar înflorise, dar nu inventase. Despre relația dintre ziarele de sport din Spania și cluburile mari se poate scrie și vorbi mult. Presa știe multe, căci în fiecare vestiar există personaje mai prietene cu ziariștii și dornice să ofere informații. La vremea lui, Guardiola îl bănuia pe Fabregas că ar fi ”furnizor” și ceruse chiar să fie transferat, iar refuzul conducerii s-a constituit într-unul dintre motivele divorțului dintre Pep și Barcelona. Asta și ca o posibilă explicație a plecării lui Fabregas din vara trecută. Dar nu ăsta e subiectul.
Revenind la Luis Enrique și Messi, n-avem cum să știm sigur ce s-a întîmplat între ei. Ci doar să bănuim că după acel meci cu Real Sociedad de pe ”Anoeta” a mai existat o a treia discuție, iar lucrurile s-au calmat. Poate că Luis Enrique și-a dat seama că Messi e mult mai important pentru echipă chiar decît el și a acționat în consecință. De atunci, Messi e omul numărul unu al Barcelonei la fiecare meci, poziția lui în teren s-a schimbat oarecum, iar atitudinea de asemenea. La acest din urmă aspect poate că a contribuit si cîștigarea Balonului de Aur de către Cristiano Ronaldo, care trebuie să-l fi mobilizat la maxim pe argentinian. Competiția dintre ei continuă, iar dacă Ronaldo a înțeles acum doi ani că trebuie să-și schimbe atitudinea din afara terenului, poate că și Messi a priceput că ar fi bine să și-o schimbe puțin pe cea din teren, din timpul jocurilor. Cînd lui Messi îi iese jocul, Barcelonei îi merge bine. Cînd Messi e fericit, Barcelona e mulțumită.
BILETE LA TOATE MECIURILE LUI ATLETICO MADRID DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
O să mă refer puțin, pe final, la jocul dintre Barcelona și Atletico, din Cupa Spaniei. Învins în meciul de campionat de Luis Enrique, un eșec tactic pe care de foarte puține ori l-a trăit în ultimii ani, Diego Simeone a reaționat în consecință și a umblat la manualul de utilizare anti-Messi. Atletico și-a făcut jocul obișnuit pentru o dublă manșă, ducînd meciul spre un 0-0 cu rezolvare pe ”Calderon”. Barcelona a avut doar 5 minute electrizante, primele, apoi s-a lovit de acel zid ”made in Simeone”. Asocierea cu Marele Zid din China e și mai la modă acum, de cînd un miliardar chinez a preluat 20 de procente din acțiunile campioanei Spaniei. Simeone i-a orientat spre stînga pe Koke și Arda Turan, nu din intîmplare, căci acolo pierduse meciul de campionat, cu experimentul, falimentar atunci, Jesus Gamez plus Tiago. De fiecare dată cînd Messi primea mingea se trezea cu trei oameni în fața lui și primea doar ajutorul lui Dani Alves, care a jucat cu totul altceva decît de obicei, mult spre centru, pe poziția normală a lui Xavi. Dani Alves e un subiect care ar merita comentat în săptămînile următoare, căci mi se pare că Barcelona ar trebui să încerce să-l păstreze.
Dar la fotbal se întîmplă să apară și neprevăzutul. Nu totul e în manuale. O confuzie în propriul careu, o fază judecată și jucată superficial de Juanfran, un penalty ratat în primă fază și un gol care face ca returul să se schimbe complet. De la excelentul 0-0, care o împingea tot pe Barcelona să atace în retur, Atletico s-a trezit în situația de a fi nevoită să dea două goluri pentru a se califica. Situație ușor inedită în mandatul lui Simeone, căci Atletico rezolva în general calificările în deplasare. Cu atît mai interesant devine returul de pe ”Calderon”.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION ÎN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!