Rivalitatea dintre Brazilia și Argentina e ceva mai greu de explicat, căci vorbim totuși de echipe naționale, nu de echipe de club. E o rivalitate însă ce trece dincolo de granițele sportului și ajunge la alte elemente pe care noi, aici, la mii de kilometri depărtare nu le percepem ca atare și, automat, nu le prea înțelegem. Așa că e mai bine să nu intrăm în detalii și să ne concentrăm doar pe fotbal. Niciodată Brazilia-Argentina ori Argentina-Brazilia nu va fi, indiferent de competiție, loc de desfășurare sau miză, un meci oarecare. Va fi o încleștare de orgolii, de sentimente contradictorii, o confruntare în urma căreia învingătorul ia totul, iar învinsul trăiește, ca să-l citez pe Leo Messi, citat la rându-i de cotidianul ”Ole” practic în deschiderea numărului din 11 noiembrie, trăiește așadar ”una situacion de mierda”. Traducerea cred că nu-și are rostul, oricum în română sună un pic altfel. Citeste mai mult …
Romania a învins cu 5-0 în Armenia, scor confortabil și important pentru noul proiect al lui Christoph Daum. Acum însă ”tricolorii” trebuie să confirme în Kazahstan prestația bună de la Erevan și să obțină o nouă victorie, cu care să aștepte în liniște partidele contracandidatelor de azi, eventual cu speranța unui pas greșit al unora sau altora, dar și să aștepte cu speranță confruntarea extrem de importantă cu Polonia, din noiembrie. Cine crede că va fi ușor pentru ”tricolori” greșește, căci condițiile de la Astana sunt mai complicate chiar decât echipa gazdă, cel mai bun exemplu fiind derapajul polonezilor. Care au de jucat azi cu Armenia și pornesc ca mari favoriți, celălalt meci al grupei fiind Danemarca-Muntenegru, cu oaspeții încercând o nouă surpriză după cea de la Cluj. Pe lângă celelalte 6 partide din zona europeană, din grupele C și F, cu Slovenia-Anglia drept cap de afiș, programul zilei cuprinde și partide din zona sud-americană. Fără Messi și Neymar, Argentina și Brazilia încearcă să-și câștige meciurile cu Paraguay și Venezuela înaintea duelului direct din noiembrie, argentinienii fiind mai presați de vreme ce acum ocupă un loc în afara zonei de calificare directă. Avancronici și cote, mai jos. Citeste mai mult …
Foarte multe meciuri amicale se regăsesc în programul zilei de azi. Unele foarte atractive, cum ar fi confruntarea ultimelor două vicecampioane europene, Italia-Franța, un duel între două ”naționale” ce încearcă să-și regăsească drumul cu noi selecționeri, Belgia-Spania, ori partida dintre două reprezentative ce caută să se reinventeze, Olanda-Grecia. Sunt însă și meciuri oficiale, în America de Sud, în preliminariile Mondialului. La Mendoza, Argentina așteaptă cu teamă Uruguayul lui Suarez, Cavani și Godin, dar și cu neliniștea dată de incertitudinea ce plutește în jurul lui Messi, venit cu mici probleme medicale de la Barcelona. Tot pe continentul sud-american, Brazilia caută să regăsească gustul succeselor în deplasare cu un nou selecționer, situația ”naționalei” carioca în clasament fiind destul de îngrijorătoare. Toate amănuntele mai jos. Citeste mai mult …
Disputată în paralel cu Europeanul din Franța, Copa America Centenario își va afla azi câștigătoarea. Față-n față se vor afla, ca și la ediția din vara trecută, Argentina și Chile, atunci chilienii izbutind să-și adjudece trofeul la loviturile de departajare. Aflată la a treia finală în decurs de doi ani, Argentina speră să o câștige pe cea de azi, să-și ia revanșa pentru cea pierdută anul trecut și să aducă la Buenos Aires un trofeu pe care fanii îl așteaptă de foarte mulți ani. Se bazează pentru asta pe forma foarte bună a lui Messi, dar și pe cea a lui Gonzalo Higuain, care vine după cel mai bun sezon din carieră. Argentina-Chile e meciul nopții, dar înainte, la Euro, Belgia încearcă să taie avântul Ungariei, care-și dorește încă o surpriză la acest turneu final. Toate amănuntele și cotele mai jos. Citeste mai mult …
Azi, la Copa America Centenario, intră în scenă și ultimele favorite, Argentina și Chile. Cele două finaliste ale ”standard” din vara trecută se reîntâlnesc în chiar primul meci al grupei D, încă un prilej pentru argentinieni de a căuta revanșa pentru eșecul dramatic, la penaltyurile de departajare, de anul trecut din Chile. Misterul plutește în continuare la argentinieni în jurul folosirii sau nu a lui Leo Messi, care în continuare acuză dureri la spate. Până spre dimineață, atunci când e prevăzută să înceapă la noi confruntarea dintre Chlie și Argentina, programul e încărcat cu partide amicale, ultimele pregătiri ale selecționatelor calificate la Euro 2016. Azi joacă Polonia, Italia și Islanda, care caută să realizeze ultimele retușuri înaintea turneului final din Franța. Citeste mai mult …
Caută-mă!