Înainte de primul meci dintre cele două echipe, scriam că aștept un duel apetisant. Nu m-am înșelat. Foamea de fotbal a celor care apreciază acest sport în adevăratul sens al cuvîntului, fără să fie preocupați prea tare de intrigi, polițe, frustrări și scandaluri, a fost satisfăcută. A fost un meci bun, ca un fel de mîncare pe care ne dorim cu toții să-l savurăm la un restaurant cu stele Michelin, cu ingrediente de calitate, pe care l-a cîștigat Borussia, dar la fel de bine îl putea cîștiga și Arsenal. A fost chestiune de momente, de detalii.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Așa că și la Dortmund mă aștept la același scenariu. Avantajul acestei ”grupe a morții”, ca la toate grupele de acest gen, este că nu prea te poți mulțumi cu un rezultat de egalitate. Așa cum s-a întîmplat în Juve-Real. Cînd spun avantaj mă gîndesc la privitorul neutru, căruia i se oferă partide de totul sau nimic, nu neapărat de fanul uneia sau alteia dintre echipe, care privește totul cu alt ochi fiind mult mai implicat.
Calculele sînt destul de simple. Borussia, Arsenal și Napoli au toate cîte 6 puncte. Dacă Napoli bate din nou, cum ar fi normal, pe Marseille, face 9 și primește un ușor avantaj înaintea ultimelor două etape. Are de jucat cu Arsenal acasă și cu Borussia la Dortmund. De acum încolo, faceți fiecare calculele. Dacă Borusia și Arsenal fac un egal azi rămîn la 7 puncte, iar duelurile cu Napoli nu-s deloc o formalitate. În special pentru Arsenal, care trebuie să meargă pe ”San Paolo”, dar nici Borussia nu cred că privește prea lejer un meci contra echipei lui Rafa Benitez, chit că e pe teren propriu. Sigur, meciul se poate termina la egalitate. Ce-am vrut eu să spun e că nici Borusia și nici Arsenal n-ar trebui să fie mulțumite cu un punct. Discuția e pur teoretică, pentru că derularea partidei poate face ca un punct să fie catalogat drept de aur, depinde cum se desfășoară ostilitățile.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Am vorbit înainte de meciul de la Londra despre laudele reciproce pe care și le-au adus cei doi antrenori. Între timp, Klopp a dat un interviu în ”The Guardian” în care și-a expus filozofia. Tot între timp, Klopp a prelungit cu Borussia pînă în 2018, ceea ce mai alungă puțin din zvonurile care vorbeau despre o posibilă plecare spre Premier League. Cu Klopp ”legat” de glie, șefii Borussiei pot privi liniștiți la viitor, chit că Levandowski va pleca, eventual chiar la Arsenal, ceea ce ar fi o mare lovitura data de Wenger, poate vor mai fi și alții, atît timp cît filozofia rămîne, tranziția e asigurată. Schimbarea unui astfel de antrenor, identificat cu clubul, poate fi traumatică, vedeți ceea ce se întîmplă la Manchester United sau la Barcelona, dacă antrenorul rămăne și-și menține ideile, e mai ușor să găsești jucători pe care să-i mulezi după ele.
S-a tot vorbit în aceste zile despre întoarcerea lui Mesut Ozil ca dușman tradițional al celor din Dortmund. Mi e pare că se exagerează nuanța. Ozil e inamicul numărul unu al Borussiei pentru că e foarte bun, e în formă și a primit acea recunoaștere la Arsenal pe care și-o dorea, acel protagonism la care tînjea. Faptul că s-a format la Schalke, inamicul numărul unu al Borussiei, nu cred că mai reprezintă ceva demn de luat în seamă. A trecut mult de atunci, iar explozia lui Ozil în Bundesliga s-a produs, aici e clar eșecul celor de la Schalke, la Werder Bremen, alături de Diego. Apoi a plecat la Real Madrid, ocazie cu care s-a văzut la față de 4 ori în sezonul trecut cu Borussia, pierzînd de două ori la Dortmund. La meciul din semifinale, toată lumea a fost de acord că Jose Mourinho a greșit plasîndu-l pe Ozil în banda dreaptă. Cel puțin la început, căci în repriza a doua Ozil a revenit în zona centrală, dar a fost foarte bine închis de Gundogan.
Acum, Gundogan nu va juca. Iar Wenger nu va face, sînt convins, greșeala lui Mourinho. Dileme prea multe nu cred că are, mai ales că lipsește în continuare Flamini, pe care alsacianul îl vede o piesă foarte importantă în angrenajul său. Miza este în permanenta asociere în teren pe care o încearcă Ozil cu Santi Cazorla și Rosicky, dar și felul în care va răspunde acestor asocieri Olivier Giroud. În condițiile în care va lipsi Hummels, Giroud poate produce daune apărătorilor centrali ai Borussiei, căci Sokratis Papastathopoulos nu e doar un nume greu de pronunțat pentru comentatori ci și un fundaș central o clasă sub Hummels.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:
Puține meciuri se anunță mai apetisante în această fază a grupelor decît dubla dintre Arsenal și Borussia Dortmund. Sînt două echipe frumoase, estetice, care-și propun să cîștige jucînd frumos, atractiv, plăcut ochilor celor care privesc, fără să apeleze la tactici cenușii, ce au ca bază scuza eternă cum că rezultatul e cel mai important. N-am nici un dubiu, Arsenal-Borussia și Borussia-Arsenal vor fi două meciuri foarte frumoase, singurul meu regret vine din faptul că sînt în același timp cu meciul Stelei, dar și cu un clasic al Ligii Campionilor precum Milan-Barcelona. Cred că varianta cea mai potrivită, la care aș apela și eu dacă n-aș avea de comentat și aș fi liber să aleg, e privitul în paralel a celor trei meciuri. Nu e același lucru ca privitul cap-coadă al unui joc, dar o partidă pe televizor și alte două pe computer (funcționează, credeți-ma, am experimentat eu de pe www.digisport.ro, evident doar pentru abonații RCS-RDS) garantează ideea că nu veți scăpa nimic important din cele trei meciuri.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Cea mai frumoasă caracterizare a meciului de la Londra a fost făcută de Jurgen Klopp. ”Dacă ar trebui să cumpăr bilet la un meci de fotbal, la meciul ăsta aș cumpăra”, a spus el și sînt de acord sută la sută. Si eu dacă mi-ar fi permis timpul și bugetul aș fi căutat bilet la meciul ăsta. Mai mult decît la cel retur, căci Londra compensează, ca oraș turistic incomparabil cu Dortmund-ul, atmosfera mai frumoasă de pe stadionul Borussiei.
Problema pentru Klopp e că va sta în tribună, ca orice spectator de lux. Va avea loc bun, sînt convins. E încă suspendat după ieșirea de la Napoli, dar lucrul ăsta nu pică deloc bine echipei, care ar fi avut nevoie de antrenor pe bancă. Chit că înlocuitorul lui Klopp din seara asta, Zeljko Buvac e un chiar un selecționer, al echipei naționale a așa numitei ”Republica Srbska”, enclava sîrbească de pe teritoriul Bosniei, echipă ce încă nu s-a adunat pentru vreun meci amical, dar speră s-o facă la finalul anului și să conteze pe Ibrahimovici, Marko Marin și Subotici, printre alții. Buvac însă nu e Klopp, iar prezența antrenorului pe bancă e importantă la un astfel de meci.
Pentru că, da, e un meci extrem de important pentru Borussia. La începutul sezonului, scriam tot aici că mă tem pentru Arsenal că nu va ieși din această ”grupă a morții”. Scriam înainte să înceapă meciurile și înainte ca Arsene Wenger sa reușească să pună la treabă lovitura ultimilor ani pe piața transferurilor, aducerea lui Mesut Ozil. Arsenal s-a schimbat mult față începutul sezonului în Premier League, iar calendarul, din punctul ăsta de vedere nu ajută pe Borussia, care are 3 puncte, ca și Napoli, numai că Napoli întîlnește echipa, aparent, mai slabă a grupei, Marseille și se poate desprinde decisiv. O dublă cu Arsenal poate fi pentru Borussia inclusiv una de zero puncte, dar și de 6 puncte, căci e totul e posibil între două echipe care trag, de regulă, cartea atacului.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Vorbind strict de meciul de azi, sînt două absențe importante: Flamini, la Arsenal, și Gundogan, la Dortmund. Mai 
importantă mi se pare cea a lui Gundogan, care-l obligă pe Klopp să-l folosească pe Nuri Sahin. Gundogan domină centrul terenului cu viziunea sa, în vreme ce Sahin pare extrem de departe de cel care strălucea în anului primului titlu pentru Borussia. Sahin e mai lent decît Gundogan, chiar dacă ușor mai tehnic, dar conexiunea dintre Gundogan și Lewandovski la pasele lungi e mai greu de realizat de Sahin.
În ceea ce-l privește pe Wenger, el îl va înlocui pe Flamini, cu Ramsey, pe care-l va trage lîngă Arteta. Tot răul spre bine, s-ar putea spune, căci așa e posibil să prindă loc în primul ”11” Santi Cazorla, iar ceea ce pot face împreună pe teren Santi Cazorla și Ozil e întotdeauna un pericol. Numai că, probabil, Wenger are și el un mic stress, căci retragerea lui Ramsey va expune puțin banda sa dreaptă, adică exact acolo unde Borussia e mai periculoasă, cu Schmelzer, Reus și Mkhytarian trăgîndu-se foarte des acolo.
Echipa care va primi gol va fi extrem de expusă în minutele care vor urma, pentru că pe spații libere și Borussia și Arsenal sînt letale. Fiecare dintre cei 4 jucători care stau în fața mijlocașilor închizători, și la Arsenal, și la Borussia, vor fi o teroare pentru apărătorii adverși.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:
Arsenal-Napoli mi se pare, am zis și în avancronica de la Steaua-Chelsea, meciul zilei de azi în Champions League. Vorbim de așa numita ”grupă a morții”, în care orice punct cîștigat e prețios și în care, în contrapartidă, orice punct pierdut îndepărtează ușor perspectiva calificării.
Că e o grupă tare nu mai încape dubiu. E suficient să vedem pozițiile pe care le ocupă Napoli, Arsenal, Borussia și Marseille în campionatele lor interne. Învinsă la Napoli, Borussia are un pic de șansă, căci dacă juca în această rundă cu Arsenal putea avea mari probleme, în condițile absențelor cu care se confruntă. Marseille e însă un etaj mai jos decît Dortmund, iar liderul din Bundesliga poate bifa azi primele trei puncte din Liga Campionilor.
La Londra în schimb e altă poveste. Napoli a arătat bine în acest început de sezon. Dacă nu era acel egal cu Sassuolo arăta perfect. Iar Rafa Benitez îl știe bine pe Wenger, din perioada Liverpool și din perioada Chelsea. Nu l-a bătut pînă acum pe terenul lui pe alsacian, iar asta sigur îl motivează extra. Dincolo de joc, Napoli a arătat în meciurile importante că poate să-și schimbe registrul în funcție de adversar. Benitez e cunoscut pentru felul în care pregătește astfel de meciuri, pentru felul în care stabilește tactica în funcție de calitățile și defectele adversarului.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Cu Borussia, în prima etapă a Ligii, Napoli a stat în terenul său, a înghesuit zona centrală și nu le-a permis nemților să intre pe acolo, pe unde ei prefereau, oferindu-le în schimb zonale laterale. Cu Milan, Benitez și-a urcat echipa cîteva zeci de metri mai sus, blocînd astfel faza de construcție a milanezilor, despre care toată lumea știe că-i greoaie. Normal ar fi ca la Londra să se repete tactica din meciul cu Borussia, poate nu atît de jos, dar nici atît de sus ca împotriva lui Milan. Pe undeva pe la jumătate, căci dacă-i lași pe mijlocașii lui Wenger prea aproape de careul propriu se poate întîmpla orice, iar te duci prea sus în pressing echipa devine lungă și apar spațiile între linii, pe care abia le așteaptă Ozil.
În jurul germanului e construit noul joc al lui Arsenal. În condițiile numeroaselor absențe din lot, Wenger va apela din nou la tînărul Serge Gnabry, despre care am mai pomenit pe acest blog, în zona din dreapta, ocupată în mod normal de Walcott. Wilshere va fi tras spre stînga, căci lipsesc și Podolski și Santi Cazorla. Mai în spate, Arteta abia a revenit și nu cred ca va risca Wenger cu el, așa că logic ar fi să joace Flamini și Ramsey. Marea problemă a construcției la Arsenal e apărarea, unde Mertesacker și Koscielny nu au abilitatea tehnică de a începe cu pase curate fazele. Dacă vor reuși să-i preseze astfel încît să-i oblige să iasă cu pasă lungă sau, și mai rău, să greșească, oamenii lui Benitez pot da lovitura.
La Napoli, Higuain și Albiol sînt anunțați ca incerți. Nu cred însă că vor lipsi. Mă gîndesc dacă nu cumva Rafa Benitez va încerca să joace de la început așa cum a terminat meciul de campionat de la Genoa. Cu o linie de 3 mijlocași centrali, cei trei elvețieni, Inler, Behrami, Dzemaili, unul lîngă altul, pentru o densitate mai mare în raza de acțiune a lui Ozil. Caz în care, din formula de start ar pica Insigne sau Callejon. Lui Benitez îi va lipsi Maggio, va juca în locul lui Mesto, ceea ce poate fi o problemă pe faza ofensivă în acea zonă, astfel că acolo e nevoie de un om care să alerge mult, să coboare mult și să facă ambele faze.
Pentru ambele echipe, victoria e ideală. Ar face 6 puncte și ar privi mai liniștite duelurle ce vin. Pentru Arsenal, în special, victoria e vitală, căci urmează dubla cu Dortmund, în vreme ce pentru Napoli, care are de jucat cu OM, primul meci acasă, mi se pare că și un egal e foarte valoros.
Arsenal e lider în Anglia. Are 8 puncte peste Manchester United, 5 puncte peste City, 4 puncte peste Chelsea și două peste Tottenham și Liverpool. După eșecul cu Aston Villa din etapa inaugurală, nu puțini au fost cei care vedeau un sezon vecin cu dezastrul pentru ”tunari”. A venit însă transferul lui Mesut Ozil, mutarea ultimilor ani pentru Arsenal, și lucrurile au început să se schimbe în bine. Deși Arsenal n-a jucat deocamdată cu marile favorite, exceptînd poate derby-ul cu Tottenham, lumea a început să privească altfel echipa lui Wenger. Și să-și pună întrebarea, ”oare e posibil?”.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Cînd a fost transferat Ozil, mă întrebam tot aici dacă neamțul va ajuta Arsenal să intre în lupta pentru titlu. Am fost sceptic atunci, mai sînt și acum. Si acum sînt de părere că nu Ozil era omul care îi lipsea în primul și-n primul rînd lui Wenger, însă nu pot să nu remarc că după venirea sa imaginea echipei s-a schimbat mult. Echipa pare mai liniștită lăsînd pe umerii lui Ozil sarcina ultimei pase, nu mai există acel sentiment de stres pe care-l observam de multe ori, căci Arsenal desena frumos, dar nu concretiza. Ozil s-a acomodat surprinzător de repede, ba parcă și Olivier Giroud a început să fie mai precis la momentul finalizărilor.
Aici vedeam eu poziția ce trebuia întărită, cea a omului de gol. A simțit asta și Jose Mourinho, care nu l-a mai lăsat pe Demba Ba să semneze cu Arsenal, în ultimele ore de mercato, deși totul era pus la punct în acest sens, ba chiar, se spune, jucătorul făcuse inclusiv vizita medicală. Mourinho a intuit că avînd un jucător de ultimă pasă ca Ozil, un marcator ca Demba Ba poate face din Arsenal un rival de temut în lupta pentru titlu. Încă mai cred că în iarnă, cînd se va redeschide mercato, Wenger va căuta să-și întărească această poziție.
Revenind la Arsenal, la poziția sa și la lupta pentru titlu, marele avantaj al ”tunarilor” poate fi, paradoxal, prezența lui Wenger pe banca tehnică. ”The last man standing”, scriam acum ceva vreme despre alsacian, devenit, după retragerea lui Sir Alex și mutarea lui Moyes la United, cel mai longeviv manager din Premier League pe banca unei singure echipe. Se spune că Ozil a ales Arsenal și nu PSG tocmai pentru posibilitatea de a lucra cu Wenger. În condițiile în care United, City și Chelsea au schimbat antrenorul, iar la Tottenham au venit extrem de mulți jucători noi, stabilitatea din punct de vedere al băncii tehnice pe care o are Arsenal e clar un avantaj. În aceeași situație e și Liverpool, poate nu întîmplător a doua echipă din fruntea clasamentului. Nu există nici un fel de schimbare de tactică, de strategie de joc, de discurs, nici măcar de preferințe față de unul sau altul dintre jucători, așa cum e la cele amintite. Arsenal joacă același fotbal de anul trecut, de acum doi ani, de acum trei, există acele automatisme de care toată lumea vorbește, jucătorii îl știu pe Wenger, iar Wenger îi știe pe jucători. Știe ce să le ceară, unde să-i așeze, cîte minute să le dea și împotriva cui. Ceea ce la City, United sau Chelsea încă nu se întîmplă, căci noii antrenori au nevoie de timp pentru a cunoaște perfect toate aceste date.
Din punct de vedere al lotului, Arsenal e clar sub City, Chelsea sau United, în această ordine. Însă acest avantaj oferit de Wenger nu e de neglijat. Care Wenger, iată, merge pe linia sa obișnuită, și propune un alt nume pentru Premier League, dar și, eventual, pentru ”naționala” Germaniei: Serge Gnabry. Abia a împlinit 18 ani, și deja e cel mai tînăr debutant din istoria lui Arsenal, căci Wenger l-a aruncat în luptă încă in octombrie anul trecut, în Premier League și Champions League. La prima vedere pare fratele lui Alex Oxlade-Chamberlain, dar nu e cazul, căci e născut la Stuttgart, din tată ivorian și mamă nemțoaică. Titular în premieră cu Stoke, în etapa trecută, Gnabry a repetat prezența în primul ”11” și la Swansea, făcînd încă un pas înainte, marcînd primul său gol pentru Arsenal. Primul al partidei, foarte important așadar, căci jocul era mai degrabă închis, puțin spectaculos, dar asta din vina celor de la Swansea, a lui Laudrup mai degrabă, care a tratat extrem de fricos acest meci cu Arsenal.
Gnabry pare mai bun decît Oxlade-Chamberlain. Stă mai bine din punct de vedere tactic, folosește la fel de bine ambele picioare, e riguros și nu se atuncă orbește în atac, stă aproape de fundaș și verticalizează atunci cînd e cazul. E un cîștig, în condițiile unui lot mai puțin populat, numeric, dar mai ales valoric. Poate aduce acea concurență benefică, fără de care nu există progres, și care poate ajuta enorm pe Arsenal.
Deocamdată e devreme să tragem concluzia că Arsenal e intrată în lupta pentru titlu. dar, văzînd problemele cu care se confruntă celelalte, pare momentul cel mai bun din ultimii ani.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Rămîn la Premier League pentru că sîmbătă s-a jucat Tottenham-Chelsea. Un meci bun, fără să fie colosal ca altele, dar cu acel ritm de Premier League ce ține din primul pînă în ultimul minut. Cu două reprize complet distincte, cu un Mourinho ce pare să-și fi dat seama că Mata nu e genul pe care să-l marginalizezi din cine știe ce motive, de orgoliu sau tactice. Și cu un Chiricheș doar rezervă, deși orizontul de așteptare, după debutul rezonabil din Cupa Ligii, era mare.
Deocamdată, Chiricheș nu mi se pare apt pentru un meci de o asemenea intensitate. Mai mult ca sigur îl vom vedea joi în Europa League. Cu Chelsea, Villas Boas a apelat la Dawson și Vertonghen. Mult mai experimentați, mult mai obișnuiți cu adversari ce uzează de toate mijloacele. Am văzut, de exemplu, un Fernando Torres extrem de motivat, cu resurse pe care nu i le bănuiam. Poate că citise presa spaniolă de sîmbătă, care vorbea de interesul spaniolilor pentru selecționarea în ”La Roja” a lui Diego Costa. Al cărui meci, cîteva ore mai tărziu, pe ”Bernabeu”, a fost enorm. Nu știu în ce măsură Chiricheș ar fi făcut față, deocamdată, unui asemenea duel, căci Torres a împărțit coate cu o generozitate de care nu-l credeam în stare. Cei care se așteaptă ca fostul stelist să devină titular indiscutabil ar trebui să facă exact asta, să mai aștepte. Chiricheș va avea opțiunile sale, căci meciuri sînt destule și vor apărea și probleme de lot la Tottenham, dar eu îi socotesc titulari indiscutabili, nu doar la Spurs, în general, pe cei care sînt aleși să joace în derbyuri, în meciurile cu miză mare, care contează,cei ce sînt aleși să joace în condițiile în care nu există probleme de lot. Cred că pentru Chiricheș, pe care s-au plătit bani frumoși, aceste ultime luni ale lui 2013 sînt doar de acomodare.
Ceva și despre Chelsea. Vine la București într-un moment de oarecare liniște după acest egal cu Tottenham. E totuși un punct scos pe terenul unei echipe bune, posibilă rivală la titlu sau la Champions League. Au fost două reprize distincte, a doua mult mai bună, atunci cînd Mourinho a și schimbat sistemul tactic. Începuse, surprinzător pentru el, cu un 4-4-2, cu Oscar ca pereche a lui Torres în ofensivă, pe post de număr 10 cu libertate de mișcare. Încă nu înțeleg de ce-l vede Mourinho pe Oscar drept decarul său, cînd are în echipă un decar adevărat, pe Mata.
Cu Oscar peste tot și pe nicăieri, Chelsea a avut mari probleme în prima repriză. Tottenham a acționat foarte bine între liniile sale, iar tranziția de la apărare la atac n-a avut de cine să fie realizată, căci Oscar se poziționa mai aproape de Torres decît era cazul, iar Hazard ajungea greu în posesie. La pauză, Mourinho a corectat, revenind la așezarea din sezonul trecut, despre care se spunea că era impusă de Roman Abramovici: Oscar, Mata și Hazard în spatele lui Tores și în fața lui Ramires și Lampard. Lucrurile s-au reparat și cred că dacă Torres nu cădea pradă excesului de zel și nu era eliminat, Chelsea putea chiar cîștiga.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI CHELSEA GĂSIȚI AICI:
Termin cu Manchester United. Mai multe decît după derbyul cu City nu prea am de adăugat. Poate doar o glumă pe care am primit-o de la un prieten din Anglia, mare fan al lui Manchester United: ”11 ani s-a chinuit David Moyes să aducă pe Everton peste Manchester United la 1 octombrie. În sfîrșit, a reușit”. E o glumă cam amară, dar adevărată.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI MANCHESTER UNITED GĂSIȚI AICI:
P.S.
Acest text se adresează, așa cum se vor adresa și cele care vor urma avînd ca temă campionatul Angliei, celor care au capacitatea de a înțelege că blogul meu nu are nici o legătură cu televiziunea care va transmite sau nu Premier League. Cei care nu înțeleg asta și continuă să-mi pună obsesiv aceeași întrebare vor primi în continuare același răspuns: NU ȘTIU pentru că nu e treaba mea.
A început și Premier League, alături de Primera Division. Primele două campionate ale Europei, în statistici, fotbaliști implicați, coeficienți și cote de interes. Dacă despre debutul Barcelonei și debutul Realului am scris într-un text anterior, e timpul să analizăm puțin și etapa inaugurală din Anglia. Am așteptat să joace și Manchester City, pentru a avea toate datele.
Nu vreau să fac o analiză foarte complexă. E totuși prima etapă. Acum ceva vreme, cînd încă mai erau două săptămîni pînă la ora debutului, mă întrebam ce se întîmplă cu Premier League la nivel de transferuri? Care păreau, și par, mai puține ca în alți ani. Scriam acolo că Manchester City s-a mișcat cel mai bine, iar meciul cu Newcastle de luni a confirmat pe deplin asta. În momentul ăsta, repet, e prematur poate să avansăm idei de genul ăsta, dar în momentul ăsta Manchester City mi se pare în pole-position. Are un lot fabulos, dublat pe aproape toate posturile numai cu jucători de valoare, iar concurența interna va fi acerbă și se va nota. Am spus de zeci de ori asta, NIMIC NU E MAI RĂU PENTRU UN FOTBALIST DECÎT LIPSA CONCURENȚEI. Atunci cînd știe că nu are alternativă pe postul său, oricine cade, instinctiv, omenește vorbind, într-un soi de automulțumire. Cînd n-ai cu cine să te compari, ți se pare că ești cel mai bun.
Concurența la City e colosală. Poate așa se explică și reacția lui Nasri, care a intrat excepțional în joc, atunci cînd a fost introdus, în minutul 62. Nasri nu era tocmai cel mai implicat jucător în sezonul trecut. Nu știu dacă în limba franceză există o expresie de la noi, pe care nu-mi permit s-o folosesc aici, dar pe care o știți sigur cu toții atunci cînd caracterizați un astfel de jucători. Ceva cu vîntul :))): Francezii o au pe a lor în schimb, ”je m`en fiche”. Cam așa era Nasri atunci cînd intra pe parcursul meciurilor sub mandatul lui Mancini. Acum a fost altceva, a alergat mult, s-a implicat, iar premiul a venit sub forma unui gol.
Nu știu dacă va prinde loc de titular în meciul următor. Aici e nevoie de o paranteză. La cîte meciuri și competiții se dispută în Anglia, fiecare om al lotului va bifa destule minute. Eu mă refer la meciurile care contează, meciurile tari, cele europene, derbyurile. Acolo trebuie să apari pe gazon, nu în cele obișnuite, și acolo se observă cine e jucător de bază și cine e jucător de lot.
Ca și în meciurile de pregătire, Manuel Pellegrini a mers pe aceeași idee de la Villarrreal și Malaga. Un 4-4-2 destul de clasic, cu tenta lui de 4-4-1-1, cu Dzeko vîrf de lance și Aguero în postură de vîrf 2. Cu Navas inițial pe banda dreaptă, liniar, aspect care cam lipsea în sezonul trecut cînd din benzi se pleca aproape mereu în diagonale spre centru, cu Silva în cealaltă parte și cu doi închizători, Toure Yaya și Fernandinho, capabili să dea și pase de calitate. City e o candidată la toate competițiile în sezonul ăsta și, poate, după două semifinale, inginerul Pellegrini va face pasul către marea finală a Ligii Campionilor.
Mergem mai departe! Rămînem în Manchester ca să vorbim puțin de United. A cîștigat la Swansea, dar jocul a semănat cu cel din sezonul trecut. Pe umerii lui Van Persie a stat această victorie, iar dacă nu am fi fost informați, prin absurd, că Sir Alex Ferguson nu mai e pe bancă, nu ne-am fi dat seama de schimbare. David Moyes încă nu a reușit să imprime acel entuziasm de la Everton, care la United, pe vremea lui Sir Alex, era frecvent domolit de rigori tactice. Dar e abia prima etapă, iar adaptarea la un nou antrenor, vezi și cazul lui Ancelotti la Real Madrid, nu-i așa facilă în toate situațiile. La City se pare că merge mai ușor, asta și pentru că Pellegrini parcă a lăsat mai ușoare frînele tactice pe care le impunea Mancini, dînd mai multă libertate în teren.
Apropo de Swansea, viitorul adversar al Petrolului, pe care mulți o văd, eronat după părerea mea, o echipă ce poate fi învinsă. Mi-a plăcut o caracterizare, pe care am citit-o pe Twitter în timpul meciului, ”Are echipament ca Real Madrid, joacă la fel ca Barcelona și pierde la fel ca Arsenal”. :))) Despre Arsenal, ceva mai încolo, tot în acest registru.
Există însă o mare problemă la Manchester United. Ea se are nume și prenume: Wayne Rooney. ”The goal machine” e altădată a devenit acum un actor cu rol secundar. Priviți imaginea de mai jos:
Echipa se bucură în întregime, el e departe. Se spune în televiziune că o imagine face cît o mie de cuvinte. Așa mi se pare și mie. Limbajul trupului de puține ori păcălește. Rooney nu e fericit în momentul ăsta. Nu știu dacă e o strategie a impresarilor, așa cum se întîmplă în fotbal, căci și la precedenta renegociere de contract au existat tensiuni, discuții și amenințări, iar rezultatul a fost un salariu foarte mare. E posibil. Mi se pare însă și o criză de personalitate, de ego. Poate și un soi de frustrare. Rooney nu mai e numărul unu la echipă, acesta e Van Persie, nu cred că se poate discuta asta. Pînă și David Moyes a avut momentul său de scăpare, sau poate de sinceritate, cînd a declarat că nu-l va lăsa să plece pe Rooney pentru că nu poate lăsa echipa fără variante în cazul în care lipsește Van Persie. Apoi a revenit și a încercat s-o dreagă, dar răul era deja făcut. Lui Rooney nu i-a picat deloc bine. Vrea să plece, voia să plece însă din sezonul trecut. Poate că după atîția ani la Manchester ar vrea să schimbe ceva în viața lui, poate că vrea să se convingă de ceea ce spun mulți, anume că e între primii 3 atacanți de careu din lume. Atunci cînd analizam obsesia Realului pentru Bale, am scris că în locul lui Florentino Perez m-aș arunca fără ezitare pe pista Rooney. Cu Cristiano, Ozil și Isco, Rooney ar face un careu de poveste la Madrid.
Două vorbe despre Chelsea. Echipa de start din prima etapă nu aduce noutăți în concepția de joc a lui Jose Mourinho. 
Lipsește David Luiz, ceea ce întărește ideea că, în ciuda declarațiilor, el poate pleca. Nu știu dacă spre Barcelona, așa cum ar vrea presa spaniolă, mai degrabă spre Manchester, asta dacă United acceptă să-l lase pe Rooney la Chelsea și să ia un profil de jucător de care, poate, nu are nevoie. La United mai multă nevoie ar fi de un Modrici, de Ozil nu mai vorbesc, decît de un David Luiz. Sau de un Mata, despre care s-a mai vorbit. Un Mata care n-a jucat în prima etapă. A apărut în locul său acest De Bruyne, despre care toată lumea vorbește extrem de frumos, și care se unește la constelația de staruri, incredibilă poate acum vreo 10 ani, din ”naționala” Belgiei, pe care, personal, abia aștept s-o văd la Mondialul din Brazilia. La Chelsea, revenirea la obiceiurile din primul mandat al lui Mourinho par a se face destul de facil. Rămîne de văzut ce se va întîmpla cu Rooney sau cu Lukaku, pentru că mie mi se pare că Fernando Torres nu e un profil care să-i convină lui Mourinho, la fel și Demba Ba.
Termin cu Arsenal. Promiteam mai sus să mă mențin într-un anume registru, mai degrabă vesel. Cred că fanii lui Arsenal vor zîmbi, căci destul au stat încruntați în aceste zile. La Arsenal nu s-a schimbat nimic. Cuvîntul ”prepare” apare la fel de frecvent în ziarele britanice, atunci cînd vine vorba de ținte din mercato. Arsenal se pregătește mereu să facă o ofertă, dar fie n-o face, fie nu-i oferta care trebuie. Iar jucătorii pleacă în alte detinații. Am văzut că s-a realizat și o echipă tip a celor care au fost în discuții cu Arsenal și au ajuns la alții. N-o mai găsesc, dar după modelul de la emisiunea Fotbal European, sigur se va găsi cineva să mă ajute.
Și dacă tot am spus că o imagine face cît o mie de cuvinte, mi se pare că situația de la Arsenal nu necesită o mie de cuvinte. Ea poate fi încadrată în poza de mai jos și în mesajul acelui fan către Arsene Wenger:
Nu știu cum a reacționat Arsene Wenger la aflarea veștii că Sir Alex Ferguson se va retrage. E posibil să nu-l fi luat foarte tare prin surprindere. La acest nivel, informațiile circulă mult mai repede, iar cei implicați nu au, de regulă, nevoie de dezvăluirile din presă sau de comunicate oficiale ca să afle ceea ce se întîmplă în jurul lor. E posibil însă ca știrea să-i fi provocat alsacianului o certă surpriză, căci într-adevăr a fost ceva surprinzător. La fel de posibil e să-i fi provocat un zîmbet în colțul gurii.
Depinde din ce punct de vedere privești lucrurile. În acest moment, Wenger e ”the last man standing”. Asta ca să preiau un titlu de film. Nu știu ce rol i-ar conveni lui Arsene în acest film, nici măcar nu știu dacă l-ar prinde scenariul. Știu doar că în momentul ăsta, în dreptul său stă ștampila de cel mai longeviv antrenor în activitate la același club. Legătura dintre Wenger și Arsenal e arhicunoscută, nu mai intru în detalii, nu mai aduc în discuție acel titlu atît de celebru ulterior, ”Arsene, who?”.
Între Wenger și Ferguson, realțiile au fost reci. Asta ca să păstrez o nuanță elegantă. Nu s-au bălăcărit unul pe altul, dar numai pentru că eticheta în Anglia e un pic alta. Probabil că nu se urăsc de moarte, însă nici nu ar putea sta vreodată la masă ca să savureze o sticlă de vin bun. Pesemne că s-ar certa imediat, pe soiul vinului ori pe cine achită nota de plată. S-au înțepat de-a lungul timpului, problema lui Wenger a fost că rezultatele echipei sale nu l-au ajutat. Are și el atuurile sale însă, căci fotbalul prestat de Arsenal în toată această perioadă a fost mult mai frumos, estetic vorbind, decît cel al lui United. Estetica însă nu se premiază decît în modă, la fotbal contează rezultatele. Iar aici, Wenger e jos de tot în raport cu Sir Alex.
În momentul ăsta, Wenger pare de neatins la Arsenal. Într-un text mai vechi, scriam că Arsene Wenger nu e antrenorul lui Arsenal, e Arsenal însuși. Cred însă cu toată convingerea că o schimbare i-ar prinde bine. Și, poate, ar prinde bine și clubului. Ca să plece, Wenger are nevoie de o scuză. Și, evident, de o motivație. Scuzele sînt ușor de găsit, mai ales dacă echipa nu prinde Liga Campionilor, ceea ce e încă posibil după egalul dintre Chelsea și Tottenham. Iar motivația ar putea veni dinspre Franța natală. Și ar avea trei litere mari, ”P”, ”S” și ”G”, plus ceva palpabil, de culoare verde și de circulație internațională, mă refer aici la Euro.
Astăzi, la ora cînd scriu aceste rînduri, PSG nu știe pe cine se bazează în sezonul viitor. Sau, cel puțin, vezi ideea din primul paragraf, așa știm noi, că nu știe. Dacă Ancelotti e la Real și Mourinho la Chelsea, cine ar fi cel mai potrivit dacă nu Wenger? O întoarcere acasă a fiului rătăcitor ar fi o excelentă lovitură de imagine pentru un club tot mai tare acuzat că și-a pierdut identitatea franceză. Eventual întărită cu alte repatrieri, de genul Benzema, Nasri sau Abidal. Poate chiar Ribery, căci și la Bayern e un mister în momentul ăsta componența lotului în sezonul ce vine.
E doar o ipoteză, nu o informație. Informația poate fi cea, vehiculată în anumite medii din Anglia, că Wenger s-ar cam gîndi, pentru prima dată în ultimii 15 ani, să plece. E departe de a fi certitudine, să ne înțelegem. Traversăm perioada în care zvonurile sînt la loc de cinste, iar manipularea prin presă, despre care poate o să scriu în zilele următoare, e o armă des folosită de impresari și cluburi.
Wenger rămîne, deocamdată, ”dinozaurul” din Premier League. În acest moment nu mai e în umbra lui Sir Alex. E în sfîrșit primul într-o ierarhie. Dacă asta va fi o motivație suficientă pentru sezonul viitor, vom vedea.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!