Manchester United a mai pus mîna pe un super-fotbalist, o țintă în această perioadă de mercato. Radamel Falcao a ales Manchester United (sau a fost obligat să aleagă, aici am niște dubii și eu cred că nu el a fost cel care a ales), iar cu asta s-a închis o posibilă telenovelă fotbalistică. Pîna în vara viitoare, cu voia lui Jorge Mendes, atotputernicul impresar, probabil cel mai influent agent de fotbaliști al acestor zile.
”El Tigre” Falcao poate fi subiectul mai multor analize. Mai multe analize într-una singură, ca la ofertă. Să le luăm pe rînd.
BILETE LA TOATE MECIURILE REALULUI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Mai întîi unele explicații. Am spus mai sus că eu cred că nu Radamel a fost cel care și-a ales clubul la care să joace. Pe cît de bun este ca fotbalist (sper că e la fel de bun și acum, după teribila accidentare din iarnă) pe atît de slab pare ca personalitate în raport cu impresarul său. Jorge Mendes l-a mutat pe Falcao pe unde a vrut și cum a vrut. Din Argentina la Porto, fieful său. Apoi la Atletico Madrid, cu o inginerie financiară de care s-a vorbit la vremea respectivă, un fond de investiții ce era, de fapt, proprietarul jucătorului. De la Atletico, deși era dorit de jumătate din Europa, Falcao a ajuns tocmai la Monaco, unde se preconiza să apară un nou ”El Dorado” fotbalistic. Se preconiza doar, pentru că în cele din urmă n-a mai apărut, un divorț cu balamuc și mușchii pe care Putin și-i arată în ultimul timp reprezentînd factorii ce au dus la diluarea aproape dramatică a averii oligarhului rus Ribolovlev. Iar de la Monaco, Falcao a fost mutat în ultimele ore de mercato, spre Manchester United, un transfer bizar căci nu se auzise nimic despre un posibil interes al lui United pentru columbian. Am toate motivele să cred că Jorge Mendes a așteptat pînă în ultima zi de mercato un semn de la Florentino Perez, pesemne conform unei înțelegeri anterioare, care n-a mai venit.
Luni seară, la postul de radio Cope, un jurnalist cunoscut în Spania, Paco Gonzales, pe care-l știu de pe vremea cînd ascultam emisiunea sa ”Carrusel Deportivo” pe Cadena SER (s-a ”transferat” în 2010 de la SER la Cope, iar evenimentul a fost mediatizat ca un transfer din fotbal), luni seară așadar acest jurnalist, ale cărui surse n-am nici un motiv să nu le consider foarte bune, vorbea despre o frază spusă de Florentino Perez ca justificare a faptului că Falcao n-a mai ajuns la Madrid. ”Dacă-l iau pe Falcao ar trebui apoi să plec și să-l las președinte pe Jorge Mendes”. Sigur că trebuie privit în spatele cuvintelor, căci evident Mendes n-ar avea cum să ajungă președinte la Real nefiind socio, dar un adevăr există. Anume că influența lui Jorge Mendes la Real este și-a așa foarte mare, grație fotbaliștilor aflați sub contract cu el, Cristiano în primul rînd, dar și Pepe, Coentrao, Varane, Marcelo și, ultimul pe listă, James Rodriguez. Posibil să fie în fraza de mai sus și un răspuns la misterul plecării lui Di Maria de la Real. La fel posibil este ca relațiile dintre Jorge Mendes și Real Madrid, care au stat la baza tranzacțiilor din ultimii 10 ani, tranzacții ce însumează mai bine de 200 de milioane de euro, să capete de acum o altă dimensiune.
În ultimul text de pe acest blog, în care am analizat eșecul Realului de la San Sebastian, scriam că Ancelotti nu trebuie în nici un caz pus în spatele faptului că Falcao n-a ajuns la Real. Mă gîndeam că Jorge Mendes căuta să țină deschise și alte uși importante, cum e Manchester United. Asta rămîne valabil, dar adăugați aici și informațiile de mai sus, pentru un tablou complet. Cineva, suporter al lui Liverpool, se întreba de ce Radamel n-a ajuns la Liverpool, care chiar avea nevoie de un înlocitor pentru Suarez. Altcineva, suporter al lui Arsenal, își punea aceeași problemă, căci și Arsenal avea nevoie de un atacant. Fanii Barcelonei se întreabă și ei de ce n-a fost adus Falcao înaintea lui Suarez. Și mai sînt exemple. La toate acest întrebări, răspunsul trebuie căutat la o singură adresă. Cea a lui Jorge Mendes. Uitați-vă cîți jucători de-ai lui Mendes există la Liverpool, la Arsenal, la Barcelona, la Bayern! Nu prea există, nu-i așa? În fotbalul de azi, relațiile sînt cele mai important capital al unui impresar, dar și al unui director sportiv.
BILETE LA TOATE MECIURILE LUI MANCHESTER UNITED DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Acum, că Falcao e înregimentat la Manchester United, toată lumea se întreabă cum va funcționa echipa de-aici încolo. ”El Tigre” asigură acea vivacitate în fața porții pe care Van Persie a cam pierdut-o și pe care Rooney a fost nevoit s-o treacă în plan secund, după nenumăratele permutări la care a fost supus. Întrebarea tuturor e dacă Van Gaal va renunța la acest modul 3-4-1-2 pe care l-a importat de la ”naționala” Olandei, dar care n-a prea funcționat la United pînă acum, sau va merge pe aceeași linie și-n continuare? O astfel de schimbare necesită săptămîni bune de acomodare a jucătorilor, căci pare simplu la televizor, dar nu-i deloc ușor să schimbi un sistem cu care ai fost obișnuit ani de zile.
Van Gaal a primit nu doar creditul șefilor lui United ci și foarte multe transferuri. Implicit, la fel de multe responsabilități. Di Maria și Falcao în primul rînd, dar și Ander Herrera, Rojo, Blind ori Shaw (cred totuși că și Mata ar putea rămîne tot în zona noilor veniți), iată nume ce, spre deosebire de ce a primit David Moyes, reprezintă un soi de minirevoluție în lot. Nu-l apăr pe Moyes, l-am criticat deseori aici, dar transferurile pe care le-a primit el nu se compară cu ce-a primit Van Gaal.
Rămînînd la United, logic ar fi ca Falcao și Van Persie (care cred că e de neatins pentru Van Gaal) să formeze linia de doi atacanți, cu Rooney în spatele lor. Presupun că Rojo a fost adus pentru a fi titular în meciurile importante, la fel cum Mata și Di Maria n-ar trebui să lipsească. Sînt curios dacă Blind va juca în spate sau în linia de mijloc, căci am văzut la Mondial, poate juca și acolo. Apărarea rămîne marele semn de întrebare, căci am văzut multe slăbiciuni în acest compartiment în acest debut de sezon și multe dificultăți de interpretare a sistemului propus de Van Gaal.
Manchester United are o superechipă. Din păcate n-o putem vedea și-n Europa, dar poate e mai bine asta pentru ei, căci Van Gaal are timp să implementeze. Cei care o văd deja pe United campioană ar trebui să se mai gîndească. Ideile lui Van Gaal nu-s simplu de înțeles, iar de pașii greșiți, care sigur vor mai apărea, vor profita ceilalți, care n-au probleme de omogenitate.
În ecuația titlului din Premier League, mare atenție la cel de-al doilea sezon al lui Mourinho! Chelsea mi se pare marea favorită a acestui sezon.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Nu mă așteptam ca actualitatea să intre atît de brusc peste amintirile recent încheiatului Mondial. Ba chiar aș fi fost tentat să mai scriu ceva despre turneul final din Brazilia, însă cele petrecute la Juventus m-au făcut să-mi schimb ideea. De regulă veștile neașteptate sînt și cele care te șochează cel mai tare. Faptul că Antonio Conte a decis să plece de la Juventus e limpede o decizie neașteptată. Deci șocantă.
Căsătoria dintre Antonio Conte și ”Bătrîna Doamnă” traversa momente complicate încă din sezonul trecut. Ba chiar, spre final, atunci cînd Conte refuzase prelungirea contractului scadent în 2015, devenise una mai degrabă de conjunctură. Părțile erau împreună, dar separate. Parcă așteptau un prilej să purceadă la oficializarea despărțirii. Iar asta nu e în regulă. Campionatul Mondial nu a ajutat la o împăcare, chit că atenția presei și a suporterilor era îndreptată spre Brazilia. Iar despărțirea a venit imediat după terminarea turneului final.
Nu întîmplător, cred eu. Nu pare o decizie pe care Antonio Conte s-o fi luat la nervi, într-un moment de furie. Pare o decizie gîndită de mai multă vreme și calculată. Dacă ar fi demisionat joia sau vinerea trecută, căci situația la Juve era aceeași și atunci, impactul n-ar fi fost același. Lumea era ocupată cu masacrul de la Germania-Brazilia și cu finala ce urma să vină, știrea n-ar fi trecut neobservată, dar nici n-ar fi făcut vîlva de azi. Iar Antonio Conte și-a dorit această vîlvă, și-a dorit ca lumea să știe că pleacă pentru că e nefericit.
Mai bine un sfîrșit de groază decît o groază fără sfîrșit. E o vorbă veche, dar care se poate adapta la situația de la Juve. Conte și șefii clubului erau clar pe poziții divergente. După trei titluri consecutive, obținute cu destulă lejeritate, el ar fi vrut altceva. Asta s-a observat din obsesia pe care o făcuse pentru depășirea graniței celor 100 de puncte. Cînd cîștigi un titlu e frumos, cînd îl iei și pe al doilea e minunat, cînd vine și al treilea parcă începe să devină banal, iar meritele se ascund în spatele slăbiciunilor contracandidatelor. Conte a simțit asta și a vrut ca titlul al treilea să nu fie unul banal, ci să fie însoțit de o altă mare performanță. Nu i-a ieșit în Europa, s-a orientat spre cele 100 de puncte.
Conducerea are însă alte planuri. Sau cel puțin asta lăsa să se înțeleagă. Un soi de calmare a arsurilor financiare, după cîteva sezoane complicate din acest punct de vedere, căci a construi un stadion nu e chiar atît de simplu de suportat, vezi și cazul Arsenal. Mi se pare că Marotta și ceilalți ar fi dorit un sezon de tranziție, fără mari cheltuieli, cu Scudetto ca obiectiv prioritar. Din nou. Iar asta se ciocnea frontal cu ambițiile lui Conte. Nu știu dacă modelul Simeone și ceea ce a reușit argentinianul la Atletico i-au sporit neapărat aceste ambiții lui Conte, dar tind să cred că da. Însă Atletico, dincolo de Simeone, pe care am putea să-l comparăm cu Conte la felul în care trăiește fotbalul, pe bancă și în afara ei, Atletico deci a făcut și investiții pe care Juve nu prea le-a realizat. Juve n-a cumpărat cu Conte antrenor nici un fotbalist mai scump de 15 milioane, iar acesta a fost Matri, o deziluzie totuși. Juventus e încă pe minus, în 2013 avea 163 de milioane de euro datorii la bănci, probabil că acum cifra e ceva mai mică, dar tot cu minus iese. Am spus și mai sus, un stadion nu se amortizează așa ușor și e o investiție pe termen lung.
Conte nu s-a putut pune însă în situația lui Wenger. Poate și pentru că e mai tînăr, mai dornic de performanțe. L-ar fi vrut pe Alexis Sanchez, nu s-a putut. L-ar fi vrut pe Cuadrado, nu prea se poate, l-a primit în schimb pe Evra. A solicitat în mod clar ca Vidal să nu plece și se pare că el va ajunge în cele din urmă la Manchester United. Situația lui Pogba încă e neclară, cu un impresar, Mino Raiola, predispus la scandal. Iturbe și Morata, achizițiile ce i-au fost oferite în această vară (UPDATE: Iturbe a ajuns la Roma), sînt jucători buni, de mare viitor, însă prezentul e cel care-l roade pe Conte. Nu poți concura astfel cu Real Madrid, Barcelona, Bayern, Chelsea, PSG, City sau Dortmund, care, iată!, îl cumpără pe golgeterul din Serie A chiar din Torino. Iar Conte a spus-o destul de clar: ”nu poți intra cu 10 euro într-un restaurant unde masa costă cam 100 de euro”.
Un divorț e traumatic, indiferent de situație. Odată pronunțat însă trebuie uitat, căci viitorul e cel mai important. Pentru ”Bătrîna Doamnă” viitorul are o doză mai mare de incertitudine decît acum două săptămîni. Juve e ca un avion care și-a început manevrele de decolare, a început să ruleze pe pistă, motoarele începeau să tureze spre capacitatea maximă, dar brusc, exact cînd să decoleze, comandantul frînează, parchează aeronava, coboară și pleacă, lăsîndu-i pe toți cu ochii în soare. Găsirea unui alt comandant s-a dovedit o misiune în cele din urmă simplă. De văzut cum se va descurca el cu motoarele avionului pe care tocmai l-a preluat.
Massimiliano Allegri e cea mai bună dintre cele trei variante despre care se vorbea în orele de după demisia lui Conte. Spaletti și Mancini, cu stilul lor trist, gri, nu s-ar fi potrivit. Sincer, cred că Cesare Prandelli regretă acum că s-a grăbit să semneze cu Galatasaray. Mi se pare că era opțiunea cea mai corectă. Allegri vine în buzunar cu titlul cîștigat la Milan, dar și cu eșecul sezoanelor următoare, fix cele de domnie ale lui Conte. Plus problema Pirlo, care nu e chiar cea mai simplă, căci Allegri e cel care i-a dat, cum s-ar zice, papucii lui Pirlo, chit că problema a fost de ordin financiar. Dacă Allegri i-ar fi spus lui Galliani că are nevoie în continuare de Pirlo, eu nu cred că Milan l-ar fi lăsat să plece. Allegri are contract pe doi ani cu Juve, Pirlo de asemenea, va fi interesant de văzut cum va decurge colaborarea lor.
În condițiile plecării lui Conte, Serie A devine mai interesantă. Napoli cu Benitez, Roma cu Rudi Garcia, Inter cu Mazzari, Fiorentina cu Montella, chiar și Milanul cu Inzaghi încep să-și reconsidere pozițiile, poate chiar și strategiile în mercato. Opțiunile lor cresc, în aceeași măsură cu cît șansele lui Juve se mai diminuează.
Enrique Cerezo, președintele clubului Atletico Madrid, campioana Spaniei și vicecampioana Europei, a fost la București într-o scurtă vizită cu caracter de afaceri. Nu doar fotbalistice, ci și și personale, Enrique Cerezo fiind un important om de afaceri al Spaniei, implicat puternic în lumea producțiilor de televiziune și film. A ales să vină la Digi Sport pentru un interviu pesemne și pe considerentul că e canalul care transmite în exclusivitate pentru România campionatul spaniol.
Ca de fiecare dată cînd am ocazia să cunosc astfel de personalități, puternice și importante, nu contenesc să mă mir de nivelul de educație pe care-l posedă. De felul în care se comportă, extrem de relaxat, politicos și cu foarte mult bun simț. I-a plăcut ce-a văzut la Digi, de vreo trei ori a lăudat studiourile și dotările pe care Digi Sport și Digi 24 le au, inclusiv la începutul emisiunii. Nu cred că a făcut-o doar din politețe, ar fi spus-o o singură dată, nu de trei 3, cred că într-adevăr i-a plăcut.
La fel cum cred că i-a plăcut și ediția specială de Fotbal European la care a fost invitat. Care trebuia să fie mai lungă, mult mai lungă, așa ne înțelesesem, doar că avionul privat cu care a călătorit s-a nimerit să ajungă la București în plină furtună, ceea ce a făcut ca aterizarea să întîrzie mai mult de oră. Apoi un telefon pe care l-a primit în timp ce era în studio, prin care i s-a conformat o primă întîlnire, în acea seară, cu premierul României a făcut ca dintr-o oră să rămînă mai puțin de jumătate. Ar mai fi stat, se vede că-i place să vorbească despre fotbal, dar n-a putut.
Eu unul am avut ceva emoții. Se vede un pic la început. Nu neapărat pentru că stăteam lîngă șeful campioanei Spaniei, pe care l-am văzut de sute de ori în transmisiunile Digi Sport, ci pentru că trebuia să facem emisiunea în limba spaniolă. Vorbesc rezonabil spre bine spaniola, mă pot înțelege cu oricine, dar o emisiune e un pic mai greu, căci trebuie foarte repede să gîndești în română și apoi să faci instantaneu traducerea. Dar am decis că e mai bine așa pentru că mi s-a părut mult mai simplu, mult mai cursiv dialogul. Ne-a ajutat în luarea deciziei și experiența pe care, de exemplu, a avut-o George Dobre atunci cînd l-a avut invitat în studio pe Joan Laporta, fostul președinte al Barcelonei, și a trebuit să vorbească în limba română și să folosească un translator. Atunci a ieșit un dialog cu multe pauze, dar și ceva sincope în traducere, așa că am decis să facem dialogul în spaniolă și apoi să subtitrăm. Cred că a ieșit bine.
Cam asta ar fi. Dacă ați ratat interviul la difuzarea lui în direct sau în reluările de pe programele Digi, îl găsiți mai jos:
Caută-mă!