Marți, la Fotbal European, înainte așadar de cele două semifinale, a fost un moment în care s-a vorbit despre Benzema. Ion Crăciunescu și Ilie Dumitrescu discutau oarecum în contradictoriu despre francez, despre rolul lui în cadrul echipei, despre stilul său de a juca, despre ”ostracizarea” impusă lui Morata din pricina lui. Sunt sigur că astfel de discuții există și la alte emisiuni în care jocul campioanei Europei e analizat, sunt convins că și fanii Realului au, la rândul lor, această dezbatere. Ilie Dumitrescu a zis atunci un lucru: ”Benzema nu mai e demult un 9 clasic, un marcator, el a devenit acum și pasator, generator de situații, creator de ocazii”. Un soi de număr 9 spre 10, mi-am permis eu atunci să-l completez. Ceea ce a făcut Benzema miercuri seară, la acea fază care a decis practic calificarea, e cea mai bună completare a respectivului dialog. A fost o operă de artă, pe care sincer am fi așteptat-o de la un Neymar sau Ronaldinho, nu neapărat de la Benzema, o semnătură pe care francezul și-a pus-o cu cerneală ce nu se va șterge peste această campanie. Indiferent dacă ea se va termina ori nu cu succes. Citeste mai mult …
Legenda spune că după finala pierdută la Lisabona, Diego Simeone a intrat în vestiarul alor săi, inundat de lacrimi și cucerit de frustrare, și le-a promis că nu va pleca de la Atletico până când nu va răzbuna acea soartă potrivnică, acel ghinion care a făcut ca Atleti să ia gol la ultima fază care conta înaintea festivității de premiere. Am pomenit de această promisiune de multe ori pe acest blog atunci când a venit vorba de Cholo ori atunci când au apărut duelurile directe între cele două grupări madrilene. Nu știu cât e de adevărată legenda, știu că se spune că-n orice legendă un sâmbure de adevăr tot există. Dar mai știu, iar ceea ce s-a întâmplat marți seară îmi confirmă, că un coșmar nu încetează să te maltrateze atunci când ești prea mult cu gândul la el. Când devine o obsesie. E o vorbă care spune că atunci când fugi obsesiv după un lucru, bani, glorie, răzbunare, fuge și acel lucru de tine. Marți seară, răzbunarea a fugit de Simeone cu viteza lui Cristiano Ronaldo. Citeste mai mult …
Din două direcții diferite poate fi analizat acest Clasico de duminică seară. Mai întâi din punct de vedere al privitorului obișnuit, al spectatorului ori al telespectatorului, care-și dorea show grandios, goluri, emoție, polemici. Iar acest Clasico ne-a oferit din plin aceste lucruri. Dar poate fi privit și din punct de vedere al specialistului, care se uită dincolo de reușite personale și vede erorile colective, care nu privește doar purtătorul de balon, ci urmărește terenul în profunzime și analizează din acest punct de vedere partida. Citeste mai mult …
Pentru meciuri precum cel de marți seară s-a inventat această competiție. Champions League s-a născut să ofere spectacole grandioase, opere de artă și polemici. Și e făcută doar pentru cei puternici, pentru cei capabili să reziste presiunii și s-o ia de la capăt atunci când situația o cere. Champions League s-a născut pentru acele echipe care-și pot permite asta, care au jucători cu care s-o facă. Și nu-s multe, de aceea pătrunderea în semifinalele Ligii Campionilor e un premiu uriaș. Careul de ași al acestei competiții e, an după an, un cerc extrem de select, locurile sunt limitate, iar o calificare aici consumă toate resursele posibile. Nu oricine e capabil de asta, dar de foarte multe ori chiar și cei capabili rămân pe dinafară fiindcă nu e loc pentru toată lumea. Citeste mai mult …
De la acest Bayern-Real Madrid de miercuri seară, o primă manșă a ”sferturilor” ce ar fi putut deveni la fel de bine o finală, și zău că ar fi fost o finală pe cinste, am așteptat un prim răspuns la întrebarea pe care cred că toți iubitorii fotbalului și-o pun: care este cea mai bună echipă a momentului? Cu Barcelona implicată de Luis Enrique într-o teorie a haosului reinterpretată, cu Juventus așteptând, deocamdată, cuminte să revină la etajul granzilor Europei unde a locuit cândva, cu Monaco și Dortmund asumându-și rolul de echipe simpatice și simpatizate de toți și cu Leicester întrebându-se probabil și acum ce caută în această fază a competiției, duelul de pe ”Allianz Arena” urma să ne dea un prim răspuns, verdictul fiind așteptat pe ”Santiago Bernabeu”, săptămâna viitoare. Citeste mai mult …
De când Johan Cruyff a luat în stăpânire cu puteri depline filozofia de joc a Barcelonei, așezarea de tip 4-3-3 a catalanilor a devenit un soi de lege organică, aprobată de parlamentul din tribunele de pe ”Camp Nou” și promulgată de fiecare antrenor ce s-a așezat pe banca tehnică în ultimii 20 de ani. Au mai fost unii, vezi Van Gaal, care au încercat anumite ordonanțe de urgență, dispărute la presiunea populară, căci în prima perioadă a olandezului nu înțelegea nimeni acel sistem 3-3-3-1 pe care-l propunea, cu un tip numit Winston Bogarde ca fundaș central stâng, pe lângă care Jeremy Mathieu e pur și simplu un geniu. Mai apoi Guardiola încerca tot felul de nebunii, dar la el erau acceptate fără manifestații populare, fiindcă lumea știa că mai devreme sau mai târziu tot la 4-3-3-ul mentorului său se va întoarce. Luis Enrique se alătură și el grupului de antrenor care încearcă o schimbare a desenului tactic, doar că primele reacții, în ciuda victoriei de pe ”Calderon”, nu prea sunt pozitive. Citeste mai mult …
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!