Mărturisesc că de fiecare dată cînd văd cum un fotbalist își termină cariera mă încearcă emoțiile. Mai ales atunci cînd e vorba de nume mari, cu care am fost într-un fel contemporan, pe care i-am admirat ani de-a rîndul. E pe undeva și un soi de ciudă pe anii care se scurg, un regret că timpul nu mai poate fi întors, o amară constatare că totul în viață trece atît de repede. Mereu am un nod în gît văzînd cum unii dintre acești mari fotbaliști nu reușesc să-și stăpânească lacrimile cînd vine momentul să iasă de pe teren, de regulă undeva înainte de finalul partidei, un gest devenit tradiție din partea antrenorilor, menit să asigure celui în cauză un meritat ”standing ovations”, dar și o doză de emoție suplimentară. Mă gîndesc mereu, văzîndu-le lacrimile ori tentativele de a și le stăpîni, că acești băieți deveniți între timp bărbați chiar au iubit profund ceea ce au făcut, chiar au jucat fotbal mai întîi din plăcere și abia apoi pentru bani, căci altfel nu s-ar explica aceste lacrimi din partea unor oameni care au suficient de mulți bani încât să nu aibă, ei și familia lor, grija zilei de mîine. Cred că în acele lacrimi stă și cheia succesului lor. Atunci cînd îți pare rău că nu mai poți face un lucru, înseamnă că ai iubit profund acea activitate. Iar atunci cînd iubești ceea ce faci, dincolo de banii cîștigați, mulțumirea e mult mai mare.
În acest week-end, cîțiva mari fotbaliști au ieșit din prim-plan. Nu vreau să spun că s-au retras definitiv, dar într-un fel tot o retragere este, căci adevăratul fotbal este aici, în Europa, nu în America ori în zona petro-dolarilor. Gerrard, Lampard, Drogba și Xavi, toți 4 fotbaliști uriași. Fiecare dintre ei a reprezentat ceva pentru acest sport și cred că vor avea locul lor în ierarhiile all-time. Unii mai sus, alții mai ceva mai jos. Fiecare dintre cei 4 are milioane de fani și reprezintă o bucățică din istoria fiecărui club în parte. Liverpool, Chelsea și Barcelona au acum un model în plus pentru cei care vor alege să le îmbrace tricoul peste ani. Fiecare dintre cei 4 a cîștigat trofeul rîvnit de toți, Champions League și fiecare, la momentul respectiv, a avut o contribuție la obținerea acestei performanțe. Fiecare dintre cei 4 ar fi meritat Balonul de Aur, niciunul însă n-a reușit să-l cîștige. Cred cu tărie că FIFA, dacă tot s-a insinuat în organizator și a transformat o anchetă jurnalistică de prestigiu, așa cum era Balonul de Aur pe vremea cînd era decernat doar de France Football-L`Equipe, într-un soi de afacere, cred așadar că ar trebui să ia în calcul și un premiu destinat întregii cariere. Sînt mulți care astfel ar primi un fel de reparație, căci Balonul e unul singur, dar fotbaliști uriași au fost mai mulți. Dacă tot avem premii pentru cel mai frumos gol ori pentru fotbalul feminin, de ce nu s-ar putea găsi timp și spațiu în ceremonie și pentru celebrarea unei întregi cariere. Ca la Oscar-uri.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Dintre cei 4 mai sus amintiți, ca palmares și importanță în fotbal, cred că Xavi ar trebui să fie cel mai frustrat că Balonul de Aur nu odihnește în vitrina sa de trofee, alături de celelalte medalii. A avut însă ghinionul ca perioada cea mai bună a carierei sale, cea mai prolifică, să se intersecteze cu acest duel continuu dintre Messi și Cristiano, duel care, hai să fim sinceri cu noi înșine!, ne-a oferit momente incredibile de fotbal și ne-a făcut să vibrăm la fiecare reușită a unuia dintre cei doi. Xavi nu și-a făcut însă un scop al carierei să cîștige trofee individuale, el a fost un om al echipei, poate și din pricina poziției pe care o ocupa în teren. El doar își făcea treaba și ajuta. Echipa în care juca, FC Barcelona sau Spania, să cucerească titluri ori pe colegul de echipă, Messi, să cîștige trofee. N-o să marșez pe ideea unora că Messi n-ar fi existat fără Xavi și Iniesta, pentru că mi se pare deplasată. Se încadrează în categoria inepțiilor spuse despre Messi, iar cea mai bună dovadă e sezonul pe care ne pregătim să-l încheiem, în care Messi a fost același, fără suportul lui Xavi ori Iniesta.
Dar nu Messi e destinatarul acestor rînduri. Ci Xavi. Dacă Messi e furtuna aducătoare de aplauze, Xavi a fost liniştea care genera această furtună. E cel care a creat contextul, e doctorul care a vindecat orice stare de anxietate, e mintea care a inspirat operele de artă ale geniului, e cel fără de care Messi s-ar fi simţit mult mai singur în toți acești ani, cînd n-atinsese maturitatea de azi. Xavi nu a fost fotbalistul fazelor de generic, nu a fost un geniu al dezechilibrului în acţiuni unu contra unu. Nu a fost bucătarul ce primeşte stele Michelin, acesta e Messi, dar a fost cel care i-a adunat ingredientele şi i-a preparat sosurile. Apoi a stat și a privit pe geamul mic al bucătăriei, cu un zîmbet larg pe chip, cum premiantul primeşte elogiile clienţilor din restaurant. Xavi nu a fost chirurgul care operează complicat, pe cord deschis sau pe creier, ci medicul generalist care te consultă şi-ţi depistează problema, cu stetoscopul atîrnat de gît.
Aţi avut vreodată curiozitatea să priviţi, într-o seară senină, cerul înstelat? N-aţi avut senzaţia că totul e o dezordine, că nimic n-are legătură sau sens? Vă sugerez să încercaţi să vă luaţi un punct de referinţă, să vă concentraţi asupra lui! Veţi descoperi cum totul prinde contur. Acesta a fost Xavi în joc. Nu l-ați văzut niciodată cu capul în pămînt, privirea sa a fost mereu sus, căutînd soluţii, teritorii neocupate, ca un Columb al timpurilor moderne. A fost cel care a dat sens unui desen de multe ori imposibil, oferindu-se coechipierilor, ca un far marinarilor dezorientaţi sau ca un indicator alpiniştilor rătăciţi. Mereu cu capul sus, mereu căutînd un coleg mai bine plasat, mereu disponibil să ajute.
Xavi a fost demn reprezentant al acelei categorii a geniilor anonimi. Nu știm ce mașină are, nu l-am văzut pozînd în lenjerie intimă, nu ne invadează televizoarele din reclame, n-am auzit să-și piardă nopțile prin cluburi, înconjurat de supermodele, și nici nu-l bănuim în stare să sară vreodată la gîtul antrenorului său. Puţine exemple de fotbalişti precum Xavi găsim în istorie, care să devină atît de importanţi fără a fi, în acelaşi timp, mediatizaţi.
Messi îi datorează multe, FC Barcelona îi datorează multe, Spania îi datorează multe. Luis Aragones a înțeles care e rolul lui Xavi și i-a oferit, la Euro 2008, un spațiu mai mare, ca să poată pasa. Toți fotbaliștii știu să dea o pasă, chiar și cei care joacă fotbal doar în parcuri știu, dar foarte puțini sînt cei care știu s-o dea acolo unde trebuie și cînd trebuie. Sînt cei însemnați. Iar Xavi a fost unul dintre ei. E cel mai important fotbalist din istoria Spaniei și nu doar datorită trofeelor. Pasele sale ”între linii” au scos naționala Spaniei dintre liniile pierzătoare în care se scufundase.
Pe undeva, poate că mai bine că Xavi n-a primit niciodată Balonul de Aur. I l-ar fi pasat imediat lui Messi, că să rezolve faza.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
P.S 1
Cineva mi-a scris azi pe facebook că n-a mai plîns de la nașterea ficei sale ca la retragerea lui Xavi. Îi respect sentimentele, chit că mi se pare cam mult. Xavi e totuși un catalan, nu un român. Ori poate că am devenit eu mai insensibil, odată cu trecerea anilor. M-a încercat o asemenea stare la retragerea lui Hagi. Cred că aș fi plîns și atunci, așa cum am făcut-o în 1994, cînd cu Suedia, dacă n-aș fi avut de scris, dacă n-aș fi fost cu treabă la acel meci de retragere al lui Hagi.
P.S 2
Fotbalul ne-a mai oferit în acest week-end un motiv de emoție. Un prilej de a vedea latura optimistă a vieții, de a crede că nimic nu e imposibil atunci cînd crezi cu tărie. În 2014, Jonas Gutierrez anunța că e bolnav de cancer și că este sub tratament. Chimioterapie și citostatice. Un coșmar. Pe care însă argentinianul l-a învins. În aprilie 2015 revenea pe teren, cu ceva mai puțin păr din cauza tratamentului, dar cu aceeași energie și pasiune. În week-end a devenit eroul lui Newcastle, după ce a dat un gol și o pasă de gol în meciul decisiv al echipei sale pentru rămînerea în Premier League. Și el ar merita un Balon de Aur, pentru că a cîștigat cel mai important meci din viața sa.
P.S. 3
Vorbeam mai sus despre emoțiile pe care le au marii fotbaliști atunci cînd se retrag. Am descoperit întîmplător un filmuleț cu ultimele 5 minute pe care David Beckham le-a petrecut pe teren. Sînt imagini colosale, pe care vă învit să le vedeți și să le savurați. Cei care cred că David Beckham, ca și Xavi sau Gerrard, avea în cap doar bani poate că ar trebui să se mai gîndească, privind emoțiile ce copleșeau un barbat în toată firea. Dacă veți avea un nod în gît, nu-i nimic. Emoțiile fac parte din viața noastră.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
S-a dat așadar și Balonul de Aur, astfel că, măcar pentru vreo 10 luni de-acum înainte ar trebui să ia o pauză eterna dezbatere a ultimilor ani, Messi vs Cristiano. A cîștigat Cristiano, ceea ce pe mine unul nu m-a surprins defel. Am spus-o pe la emisiuni sau în alte contexte, încă de prin octombrie, că portughezul merită și va primi și în acest an trofeul, în ciuda încercărilor unora, bazate mai degrabă pe antipatii sau simpatii personale, de a spune că nu-l merită. Ma întorc puțin în timp, în ianuarie 2013. Încercam atunci să explic de a cîștigat Messi al 4-lea Balon de Aur consecutiv. Argumentele de atunci funcționează foarte bine și azi, dar în favoarea lui Cristiano.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
În noul sistem, de cînd FIFA s-a insinuat în ancheta tradițională a celor de la France Football, criteriile sînt destul de transparente. Nu se premiază doar trofeele cîștigate într-un an, sînt mai multe direcții recomandate celor care exercită acest vot. Trofeele cîștigate formează o primă bucată. S-au dus vremurile cînd, de exemplu, Cannavaro cîștiga Balonul de Aur doar pentru că era căpitanul campioanei mondiale. Trofeele cîștigate reprezintă, e clar, un criteriu important, dar nu decisiv. Aici, cel mai rău stătea Messi, în vreme ce Cristiano și Neuer avea cu ce să se laude.
Un al doilea criteriu e format de constanța arătată pe tot parcursul anului. Atenție, vorbim de an calendaristic, nu de an competițional. Anul calendaristic începe în ianuarie și se termină în decembrie, cînd se și votează de altfel. Iar ultima impresie contează mai mereu. Aici, la acest capitol și din acest punct de vedere, Messi a fost mult defavorizat de parcursul neregulat, mai degrabă prost, al echipei sale. Convulsiile de la Barcelona nu l-au ajutat pe argentinian, eșecurile l-au tras în jos în duelul său particular cu Cristiano, iar locul doi obținut de el se datorează mai degrabă acestei ultime impresii, dar și a imaginii, de care voi vorbi puțin mai jos. Manuel Neuer e și el defavorizat, paradoxal, de prestațiile impecabile ale echipei de club, chiar și ale ”naționalei”. Cînd Germania și Bayern obțin asemenea performanțe, e greu să spui că portarul e omul numărul unu. Dar și despre asta, mai tîrziu.
Din punct de vedere, al constanței, Cristiano a avut o superioritate evidentă. În afara unei perioade scurte, în finalul sezonului trecut, dar de care nu-și mai amintește prea multă lume, Cristiano a fost o mașină de goluri. Reușitele sale din 2014 sînt o cifră barbară, va fi greu să mai atingă cineva borna asta. În plus, Cristiano nu e genul care să dea goluri doar în meciurile banale, el apare în toate partidele importante ale Madridului din ultimii ani.
Și am ajuns la al treilea criteriu. Cel al imaginii de pe tot parcursul anului. Din punctul ăsta de vedere, Messi era de neînvins acum doi ani pe vremea asta. Aparatul de propagandă al Barcelonei funcționa impecabil, pe umerii unei prese, cea catalană, pentru care nu existau subiecte negative care să interacționeze cu starul argentinian. Cristiano s-a schimbat mult față de acea perioadă. A înțeles, el, dar și anturajul său, că imaginea contează, că nu e de ajuns să dai goluri dacă lumea te percepe ca pe un arogant aproape narcisist, obsedat de propria imagine și de propriile performanțe. Față de acum doi sau trei ani, Cristiano e altul. A învățat să fie mai popular, mai coleg, mai dedicat echipei, iar imaginea lui s-a îmbunătățit evident. În ceea ce-l privește pe Messi, convulsiile de care vorbeam mai sus au contaminat și această latură la care părea de neînvins. Mai nou, a intrat și el în malaxorul presei catalane, căci se apropie alegerile, ceea ce acum 4 ani era aproape o blasfemie.
Cam așa văd eu decernarea acestui Balon de Aur. Și de aceea mi se pare Cristiano Ronaldo un cîștigător absolut meritat.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Două vorbe și despre Manuel Neuer. E cel mai bun portar din lume la ora actuală. Dar rămîne un portar. Iar portarii au dificultăți în a figura pe lista marilor premii. Mi se pare oricum o mare victorie includerea sa între finaliști, prezența sa alături de cei doi coloși ai fotbalului din ultima perioadă. E și un mare paradox aici. Bayern și Germania nu pot propune, iată, decît un portar pe lista finală a Balonului. Nu poți nicicum spune că Neuer a fost omul cel mai important în cîștigarea titlului mondial de Germania și în cîștigarea campionatului de Bayern. Asta e, poate, marea dramă a portarilor și marele avantaj al marcatorilor. Pe undeva, era și situația lui Xavi sau Iniesta dn ultimii ani, ori a lui Sergio Ramos, anul acesta. Golgeterii primesc mereu protagonismul, cei care pasează sau care salvează goluri stau undeva în umbra celui care marchează.
Și încă un lucru. Termin aici această discuție, a meritelor, și mă întorc din nou în timp cu doi ani. În ianuarie 2013, cînd Messi primea al 4-lea Balon consecutiv, scriam așa, privind reacția de frustrare a lui Cristiano în momentul în care a auzit că Messi e iar cîștigător: ”Nu e un actor atît de bun. Limbajul trupului, buzele strînse și zîmbetul forțat, transformat mai degrabă în rictus, ne arată dezamăgire, frustrare. Doamnelor și domnilor avem privilegiul să fim contemporani cu cea mai mare rivalitate din istoria fotbalului. Un antagonism senzațional, grație căruia avem parte de tot ce e mai bun din partea celor doi. E felul lor de a înțelege o luptă sportivă, doar nu-și imaginează cineva vreo cafteală între ei pe culoare la Zurich. Cristiano nu e mulțumit cu el însuși, nu va renunța prea ușor la ideea de a-l învinge el pe Messi și de a-l supune atenției publicului pentru felul în care va reacționa. Nu stă în firea lui Cristiano să renunțe”.
Cred că am avut dreptate. Cristiano n-a renunțat, iar următorii doi ani au fost ai săi. Aștept acum reacția lui Messi, căci e în mare pericol să fie egalat la număr de Baloane cîștigate, și anume 4. Nici în firea lui Messi nu stă să renunțe așa de ușor.
Doamnelor și domnilor, spre marea noastra bucurie, bătălia continua!
S-a dat așadar și Balonul de Aur, astfel că, măcar pentru vreo 10 luni de-acum înainte ar trebui să ia o pauză eterna dezbatere a ultimilor ani, Messi vs Cristiano. A cîștigat Cristiano, ceea ce pe mine unul nu m-a surprins defel. Am spus-o pe la emisiuni sau în alte contexte, încă de prin octombrie, că portughezul merită și va primi și în acest an trofeul, în ciuda încercărilor unora, bazate mai degrabă pe antipatii sau simpatii personale, de a spune că nu-l merită. Ma întorc puțin în timp, în ianuarie 2013. Încercam atunci să explic de a cîștigat Messi al 4-lea Balon de Aur consecutiv. Argumentele de atunci funcționează foarte bine și azi, dar în favoarea lui Cristiano.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
În noul sistem, de cînd FIFA s-a insinuat în ancheta tradițională a celor de la France Football, criteriile sînt destul de transparente. Nu se premiază doar trofeele cîștigate într-un an, sînt mai multe direcții recomandate celor care exercită acest vot. Trofeele cîștigate formează o primă bucată. S-au dus vremurile cînd, de exemplu, Cannavaro cîștiga Balonul de Aur doar pentru că era căpitanul campioanei mondiale. Trofeele cîștigate reprezintă, e clar, un criteriu important, dar nu decisiv. Aici, cel mai rău stătea Messi, în vreme ce Cristiano și Neuer avea cu ce să se laude.
Un al doilea criteriu e format de constanța arătată pe tot parcursul anului. Atenție, vorbim de an calendaristic, nu de an competițional. Anul calendaristic începe în ianuarie și se termină în decembrie, cînd se și votează de altfel. Iar ultima impresie contează mai mereu. Aici, la acest capitol și din acest punct de vedere, Messi a fost mult defavorizat de parcursul neregulat, mai degrabă prost, al echipei sale. Convulsiile de la Barcelona nu l-au ajutat pe argentinian, eșecurile l-au tras în jos în duelul său particular cu Cristiano, iar locul doi obținut de el se datorează mai degrabă acestei ultime impresii, dar și a imaginii, de care voi vorbi puțin mai jos. Manuel Neuer e și el defavorizat, paradoxal, de prestațiile impecabile ale echipei de club, chiar și ale ”naționalei”. Cînd Germania și Bayern obțin asemenea performanțe, e greu să spui că portarul e omul numărul unu. Dar și despre asta, mai tîrziu.
Din punct de vedere, al constanței, Cristiano a avut o superioritate evidentă. În afara unei perioade scurte, în finalul sezonului trecut, dar de care nu-și mai amintește prea multă lume, Cristiano a fost o mașină de goluri. Reușitele sale din 2014 sînt o cifră barbară, va fi greu să mai atingă cineva borna asta. În plus, Cristiano nu e genul care să dea goluri doar în meciurile banale, el apare în toate partidele importante ale Madridului din ultimii ani.
Și am ajuns la al treilea criteriu. Cel al imaginii de pe tot parcursul anului. Din punctul ăsta de vedere, Messi era de neînvins acum doi ani pe vremea asta. Aparatul de propagandă al Barcelonei funcționa impecabil, pe umerii unei prese, cea catalană, pentru care nu existau subiecte negative care să interacționeze cu starul argentinian. Cristiano s-a schimbat mult față de acea perioadă. A înțeles, el, dar și anturajul său, că imaginea contează, că nu e de ajuns să dai goluri dacă lumea te percepe ca pe un arogant aproape narcisist, obsedat de propria imagine și de propriile performanțe. Față de acum doi sau trei ani, Cristiano e altul. A învățat să fie mai popular, mai coleg, mai dedicat echipei, iar imaginea lui s-a îmbunătățit evident. În ceea ce-l privește pe Messi, convulsiile de care vorbeam mai sus au contaminat și această latură la care părea de neînvins. Mai nou, a intrat și el în malaxorul presei catalane, căci se apropie alegerile, ceea ce acum 4 ani era aproape o blasfemie.
Cam așa văd eu decernarea acestui Balon de Aur. Și de aceea mi se pare Cristiano Ronaldo un cîștigător absolut meritat.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Două vorbe și despre Manuel Neuer. E cel mai bun portar din lume la ora actuală. Dar rămîne un portar. Iar portarii au dificultăți în a figura pe lista marilor premii. Mi se pare oricum o mare victorie includerea sa între finaliști, prezența sa alături de cei doi coloși ai fotbalului din ultima perioadă. E și un mare paradox aici. Bayern și Germania nu pot propune, iată, decît un portar pe lista finală a Balonului. Nu poți nicicum spune că Neuer a fost omul cel mai important în cîștigarea titlului mondial de Germania și în cîștigarea campionatului de Bayern. Asta e, poate, marea dramă a portarilor și marele avantaj al marcatorilor. Pe undeva, era și situația lui Xavi sau Iniesta dn ultimii ani, ori a lui Sergio Ramos, anul acesta. Golgeterii primesc mereu protagonismul, cei care pasează sau care salvează goluri stau undeva în umbra celui care marchează.
Și încă un lucru. Termin aici această discuție, a meritelor, și mă întorc din nou în timp cu doi ani. În ianuarie 2013, cînd Messi primea al 4-lea Balon consecutiv, scriam așa, privind reacția de frustrare a lui Cristiano în momentul în care a auzit că Messi e iar cîștigător: ”Nu e un actor atît de bun. Limbajul trupului, buzele strînse și zîmbetul forțat, transformat mai degrabă în rictus, ne arată dezamăgire, frustrare. Doamnelor și domnilor avem privilegiul să fim contemporani cu cea mai mare rivalitate din istoria fotbalului. Un antagonism senzațional, grație căruia avem parte de tot ce e mai bun din partea celor doi. E felul lor de a înțelege o luptă sportivă, doar nu-și imaginează cineva vreo cafteală între ei pe culoare la Zurich. Cristiano nu e mulțumit cu el însuși, nu va renunța prea ușor la ideea de a-l învinge el pe Messi și de a-l supune atenției publicului pentru felul în care va reacționa. Nu stă în firea lui Cristiano să renunțe”.
Cred că am avut dreptate. Cristiano n-a renunțat, iar următorii doi ani au fost ai săi. Aștept acum reacția lui Messi, căci e în mare pericol să fie egalat la număr de Baloane cîștigate, și anume 4. Nici în firea lui Messi nu stă să renunțe așa de ușor.
Doamnelor și domnilor, spre marea noastra bucurie, bătălia continua!
Mergem mai departe cu povestea Baloanelor de Aur. O dovadă în plus că există în istoria fotbalului și alte nume foarte mari, nu doar Messi ori Cristiano Ronaldo și al lor etern duel pentru supremație.
Săptămîna trecută, în EPISODUL 1, i-ați putut admira pe Ronaldinho, Zidane, Van Basten, Rumenigge, Cruyff și Beckenbauer. Dacă l-ați ratat, nu-i nimic, AICI găsiți poveștile celor 6.
Astăzi vă propun alte nume mari, uriașe chiar. Tot din trei momente istorice diferite, prilej foarte bun de a observa cum a evoluat fotbalul cu trecerea anilor. Sînt filme ceva mai vechi, e de fapt o serie produsă de France Football despre trofeul pe care prestigioasa revistă l-a inventat. Filmele sînt în limba franceză, dar imaginile nu au nevoie de traducere.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Încep cu RONALDO VS ȘEVCENKO. Doi golgeteri, doi mari atacanți. Despre Ronaldo ați mai putut citi și vedea imagini pe acest blog. Despre Andrei Șevcenko încă nu. Apare cu această ocazie pentru prima dată.
Mai departe, vă invit să ne delectăm cu EUSEBIO VS GEORGE WEAH. Și ei sînt în premieră pe acest blog. N-au avut parte de expunerea mediatică de care ar fi meritat. În special Eusebio, căci așa erau vremurile, însă veți pe imagini ce fotbalist colosal a fost.
Pentru final, am păstrat PLATINI VS DI STEFANO. Astăzi, cei doi sînt mai degrabă asociați cu funcțiile pe care le au. Michel Platini de președinte al UEFA, probabil viitor al FIFA, iar Alfredo Di Stefano, președinte de onoare la Real Madrid. Contestat pentru anumite decizii de azi, Michel Platini a fost un fotbalist uriaș, în veme ce Di Stefano, prezent mereu alături de noile achiziții ”galactice” ale lui Florentino Perez la Real, a fost imens în perioada cînd Real Madrid stăpînea lumea și cucerea cu lejeritate Cupa Campionilor Europeni.
Sper că v-au plăcut imaginile. Dacă da, rămîneți aproape, vor urma și altele!
Atît de mult se vorbește în aceste zile despre Balonul Aur de ai senzația că e cel mai important trofeu la care s-ar gîndi un fotbalist. Dacă ar fi să ne luăm după discuțiile din media sau de pe rețelele de socializare, cîștigarea Campionatului Mondial ori a Champions League nu se compară cu performanța de a obține Balonul de Aur. În esență, FIFA și-a atins scopul. În publicitate se spune că nivelul de discuții e cheia oricărei campanii reușite. Ba chiar există și teoria discuțiilor negative. La cît se comentează despre Balonul de Aur, campania e o mare reușită la nivel mediatic și propagandistic și mă gîndesc că festivitatea de decernare va fi la fel de urmărită ca finala Champions League.
Pentru că de vreo cîțiva ani, Balonul de Aur s-a transformat în ”Balonul Messi vs Cristiano”, m-a gîndit că n-ar fi rău să cunoaștem și alți posesori ai acestui trofeu. De pe vremea cînd el era doar un premiu oferit de France Football și redactorii săi din toată lumea, pe criterii subiective ori nu, pe care nu le comenta însă nimeni. Despre bătălia de anul acesta pentru Balonul de Aur am scris pe acest blog, despre dezbaterea Messi vs Cristiano Ronaldo de asemenea. Așa că, hai să vedem și alte exemple!
Am ales astăzi trei dueluri. Din trei epoci diferite. Ronaldinho vs Zidane, Van Basten vs Rumenigge și Cruyff vs Beckenbauer. O să încerc în zilele următoare să completez acest tablou de onoare al premianților cu alte nume. Sînt filme ceva mai vechi, e de fapt o serie produsă de France Football despre trofeul pe care prestigioasa revistă l-a inventat. Filmele sînt în limba franceză, dar imaginile nu au nevoie de traducere.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Mai întîi RONALDINHO vs ZIDANE. Despre fiecare dintre ei am postat pe acest blog diverse filme. Despre Zidane, AICI. Iar despre Ronaldinho, AICI. Cei doi au fost de multe ori față în față. În aceeași echipă, niciodată. Ar fi fost, să admitem, genial.
În continuare, VAN BASTEN vs RUMENIGGE. Doi mari atacanți din istoria fotbalului. Van Basten a fost și e prezent pe acest blog, AICI. Rumenigge însă nu. E un prilej să-l descoperiți, sau redescoperiți după caz, pe ”Kalle”, un uriaș golgeter.
Și, în sfîrșit, CRUYFF vs BECKENBAUER. Două legende alte fotbalului, două nume imense. Fiecare creator de legende în felul său, fiecare un reper în felul său. Puțini i-am văzut jucînd pe viu. Dacă aș putea, m-aș întoarce în timp ca să trăiesc pe viu finala Mondialului din 1974, dintre Germania Federală și Olanda. Merită însă efortul de a-i revedea pe ambii.
Spune Zlatan Ibrahimovici că el nu are nevoie de un Balon de Aur ca să știe că este cel mai bun din lume. Tipic pentru Zlatan. Dacă n-ar fi zis asta, poate că aș fi fost un pic îngrijorat, poate că m-aș fi gîndit că, ajuns la 32 de ani, zice-se vîrsta de la care un bărbat începe să se maturizeze (începe, dar nu se știe niciodată cînd se încheie procesul respectiv, căci dacă ar fi să dăm crezare femeilor, niciodată nu se termină), Ibra a început să se vadă pe sine altfel decît până acum. Pentru că, el, Zlatan Ibrahimovici, e un tip diferit, trebuie să-l luăm ca atare, să-l privim așa cum e.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Problema lui Ibrahimovici nu e că nu va cîștiga, probabil, niciodată Balonul de Aur. Am pus acel ”probabil” ca să mă asigur, căci cine știe. În principiu însă nu prea văd cum ar putea s-o facă. Și nu pentru că nu ar avea valoare. Ohoo, Ibrahimovici are valoare și încă multă. E unul dintre cei mai buni fotbaliști din istoria acestui sport, dar oare peste vreo 10-20 de ani va fi repartizat pe același etaj cu marile figuri, gen Pele, Maradona, Zidane, Cruyff, Ronaldinho, Messi ori Cristiano? Asta e problema lui, sincer nu știu cît il preocupă asta, e ceva însă care-l trage puțin în jos.
Unii spun că ar fi caracterul. Poate şi trecutul genetic al lui Zlatan are o mare importanţă în felul său de a fi, rădăcinile balcanice fiind în puternic contrast cu rigoarea nordică pe care o reprezintă. Zlatan pare într-o continuă rebeliune contra propriului interes, ceea ce n-ar fi o mare problemă totuși, problema apare doar atunci când această auto-rebelizare se îndreaptă împotriva intereselor echipei sale, fie ea de club ori națională. Ibrahimovici e capabil să țină în spate echipa, să marcheze goluri decisive și senzaționale, dar în același timp el nu pare dispus să accepte o integrare în anumite rigori tactice. Îl vedeți vreodată pe Zlatan acceptînd ceea ce ce acceptă Rooney la Manchester United. Îl vedeți vreodată pe Zlatan sacrificîndu-se în folosul echipei? Eu, unul, nu prea. Zlatan poate da un gol magnific, iar peste două minute își poate lăsa, cu aceeași lejeritate, echipa în 10 oameni, pentru că s-a enervat cine știe din ce motiv, Zlatan poate da un super gol cu capul, dar imediat va uita să țină prima bară, la un corner advers.
Imaginea contează foarte mult, nu doar în fotbal, oriunde. Imaginea e foarte importantă în decernarea Balonului de Aur, un trofeu, în paranteză fie spus, ce începe să devină deja un obietiv ușor paranoic pentru fotbaliștii de valoare. Pare că de acest Balon depinde viitorul omenirii și al fotbalului, implicit. Zlatan și-a dat seama de asta. Dacă ar fi zis ”n-am nevoie de un Balon de Aur pentru a fi fericit” toată lumea l-ar fi aplaudat. În fond, face ce-i place și mai e și plătit regește pentru asta. Pedalînd pe ideea autoproclamării pe un tron pe care singur și l-a comandat, Zlatan a adus din nou în discuție latura complicată a caracterului său. Lumea nu-l mai aplaudă acum, ci zîmbește ușor malițios, ”da da, sigur că da, ești cel mai bun din lume”.
S-a vorbit despre plecarea lui de la Barcelona, s-a scris că Messi ar fi fost principalul motiv. Acel mesaj, trimis prin sms lui Guardiola, după un meci cu Getafe în deplasare ( pe care l-am și comentat la DigiSport, cînd Ibra a dat două goluri). ”Am înțeles, deja nu mai sînt important în echipa”, se zice că i-ar fi scris Messi lui Pep, în autocar, în drum spre aeroportul Barajas, deși era la cîteva scaune în spatele antrenorului. Eu îmi amintesc bine cum juca Ibrahimovici la Barcelona. Părea totuși din alt film, în special atunci cînd echipa n-avea mingea și trebuia să facă pressing, chestie la care suedezul participa rar spre deloc. Poate dacă ar fi fost un altfel de caracter, Pep ar fi găsit o cale să-i împace pe cei doi, să-i facă să înțeleagă că e important să fie amîndoi în echipă. Pep și-a dat însă seama că nu va putea să-l convingă pe Zlatan să joace pentru ceilalți, așa că nu s-a opus plecării lui. V-ați întrebat de ce oare Zlatan îl înțeapă doar pe Guardiola și niciodată pe Messi?
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN LIGUE 1 GĂSIȚI AICI:
La final, încă o scurtă poveste despre Ibra. Are legătură cu cea de mai sus. Cînd a fost nevoit să-şi schimbe paşaportul, a trebuit să completeze, logic, un formular. Ajuns la anul naşterii, a trecut doar 81. Întrebat de ce n-a completat şi celelalte două căsuţe, a răspuns, în stilu-i caracteristic: “Doar n-o fi 1881, că n-am 130 de ani”. I s-a părut o glumă bună. Lui. Nu şi celui de dincolo de geamul ghişeului, care i-a returnat formularul, îndemnîndu-l să completeze căsuţele rămase lipsă: “Aici în Suedia avem reguli. Dacă nu le respectăm, sistemul nu funcţionează”.
Pentru Zlatan, regulile nu există. Există doar excepţiile. El e una. De multe ori, excepţiile se transformă în probleme. Cînd vîsleşti doar în slujba propriului ego, rişti să răstorni corabia. Nu poţi schimba direcţia vîntului, dar poţi să-ţi ajustezi pînzele astfel încît să ajungi la destinaţie. Dar pentru asta trebuie să respecţi regulile căpitanului. Asta dacă nu cumva tu, ca matelot, te crezi mai important decît cel ce conduce corabia.
P.S. Acest text a aparut in premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/
UPDATE
30 de momente inedite cu Zlatan Ibrahimovici:
Un top 50 al golurilor sale în întreaga carieră:
Si un interviu cu starul suedez realizat de postul francez beIN Sport:
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!