Nu eram pregătit să scriu despre un astfel de subiect. De fapt, cred că nimeni nu e pregătit pentru așa ceva. Aveam de gând să scriu ceva despre Boateng, despre Kevin Prince Boateng, despre destinul său, despre steaua sa norocoasă care l-a făcut astăzi să urce într-un avion cu destinația Barcelona. Nu ca să viziteze Sagrada Familia ori să savureze gastronomia catalană, ci ca să semneze cu FC Barcelona, să joace alături de Messi și să se bucure de această ușă pe care destinul i-a deschis-o. Citeste mai mult …
Nu știu cum a reacționat Arsene Wenger în ziua în care a aflat vestea că Sir Alex Ferguson se va retrage de la Manchester United și, implicit, din fotbalul mare. E posibil să nu-l fi luat foarte tare prin surprindere. La acest nivel, informațiile circulă mult mai repede, iar cei implicați nu au, de regulă, nevoie de dezvăluirile din presă sau de comunicate oficiale ca să afle ceea ce se întâmplă în jurul lor. Cred însă că măcar un zâmbet în colțul gurii tot i-a provocat. Din acel moment, Wenger devenea ”the last man standing”. Asta ca să preiau un titlu de film. Nu știu ce rol i-ar fi convenit lui Arsene în acest film, nici măcar nu știu dacă l-ar prinde scenariul. Știu doar că și în momentul ăsta, în dreptul său stă ștampila de cel mai longeviv antrenor în activitate la același club. Iar când spun ”în momentul ăsta” mă refer la ziua în care a anunțat că, la finalul sezonului, va pleca de la Arsenal. Citeste mai mult …
Eram pregătit miercuri seară să văd cap-coadă duelul britanic dintre City și Liverpoool și, eventual, să-mi arunc un ochi și spre ceea ce se întâmplă la Roma. Mă gândeam, și nu cred că-s singurul, că acolo nimic nu se poate întâmpla după rezultatul din tur și că o eventuală surpriză s-ar putea produce pe ”Etihad”. În prima repriză cam așa am făcut, mai mult vedeam City-Liverpool, căci după startul excepțional de meci orice reușită a băieților lui Guardiola ar fi transformat duelul într-unul epic. Observam, așa cu coada ochiului, cum Barcelona e dominată categoric de o Roma în transă, cum suflă din greu și cum nu reușește să lege 3 pase în terenul advers, dar o victorie cu 3-0 mi se părea cam mult. După golul lui Salah de la Manchester am făcut rocada, televizorul a trecut pe ”Olimpico” și tableta pe ”Etihad”. Astfel că am avut ocazia să asist în direct la una dintre cel mai mari umilințe ale Barcelonei în Champions League de când mă ocup constant, în diverse feluri, de această competiție fantastică. De prin 1996 așa. Prima finală pe viu am văzut-o în 1997, Juve-Dortmund, la Munchen, și țin bine minte titlul cu care ProSport, în probe la acea vreme, a ieșit pe coperta acelui număr de antrenament: ”Juve, Juve, vai de tine!”. Cum acel număr n-a ajuns niciodată la cititori, deci nici acel titlu, îmi permit să-l reinterpretez azi, după 21 de ani: ”Barca, Barca, vai de tine!”. Citeste mai mult …
În mod normal, acest articol ar trebui să fie foarte scurt. Să aibă, de fapt, un singur cuvânt: MESSI. Eventual și același titlu. Pentru că, oricât ai vrea, n-ai cum să-l extragi pe argentinian din lectura dublei manșe dintre Barcelona și Chelsea. Gol în tur, două goluri și o pasă de gol în retur. Restul e deja istorie. Sau statistică, pentru amatori. Barcelona s-a calificat mai departe cu scorul general de 4-1 la capătul a două partide despre care nu se poate spune că le-a controlat. Dimpotrivă, la capătul a două partide în care adversarul a avut momentele sale foarte bune, chiar momentele sale de superioritate, la capătul a două partide în care a suferit, în care n-a avut posesia ca altădată și nici n-a avut ocaziile de altădată. Dar l-a avut pe Messi. Iar ceea ce spuneau Guardiola și Simeone, doi mari antrenori ai momentului, cum că echipa care-l are pe Messi în formă pleacă mereu favorită, pare adevărat. Citeste mai mult …
Sau ”Ici C’est fini” ar putea să fie titlul acestui text. Depinde din ce perspectivă priviți problema. Din perspectivă pariziană, da, s-a terminat! Încă un sezon în care eșecul din Champions League nu prea poate fi cosmetizat de succesele din fotbalul intern. E un fard destul de subțire, care nu poate să acopere cearcănele cu care, în mod sigur, s-au trezit francezii în dimineața zilei de miercuri, imediat după demonstrația de fotbal oferită de Real Madrid pe ”Parc des Princes”. De ce am spus francezii și nu parizienii o să încerc să explic imediat. Pentru că și francezii, indiferent dacă sunt fani ai PSG-ului ori nu, au motive suficiente de tristețe constatând că liderul autoritar din Ligue 1 nu face față concurenței din Champions League. Revenind la titlu, care pleacă, probabil ați înțeles, din sloganul celor de la PSG, atât de vizibil și cu care ei se mândresc suficient de mult, revenind la titlu deci am ales varianta cu Zidane. Pentru că, mi se pare, el este, una peste alta, eroul acestei duble manșe. Iar poziția sa, cine știe dacă nu cumva chiar pentru banca Parisului, e mai întărită ca oricând. Citeste mai mult …
Pep Guardiola a sosit în Anglia în vara lui 2016. Avea în bagajul său, printre altele (”accidental”, vorba lui Ilie Dumitrescu), trei titluri de campion al Spaniei, trei titluri de campion al Germaniei, două Champions League, două Supercupe europene și două Mondiale ale cluburilor. Toate păreau însă derizorii la acel moment, toate aceste trofee aveau în dreptul lor diferite comentarii negative. Ca oricare dintre noi, Guardiola are admiratori, dar și persoane care nu-l suportă. Perioada petrecută pe banca Barcelonei și duelul său, planetar la acea vreme cu Real Madrid-ul lui Mourinho, au radicalizat foarte mult sentimentele oamenilor față de el. În sensul că nu prea există cale de mijloc, ori îl simpatizezi, ori îl antipatizezi. Ceea ce, de exemplu, unui Jurgen Klopp nu i se întâmplă, despre el nu se poate spune că le este antipatic nici măcar dușmanilor înverșunați ai lui Liverpool. Cu Pep însă e altceva, iar motivul mi se pare evident, cel pe care l-am expus mai sus. Citeste mai mult …
Căutare
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Articole recente
Comentarii recente
- Gascoigne on BALONUL DE AUR ȘI CONTROVERSELE SALECum ar zice Octavian Popescu: ''Au ajuns toti schiopii sa ca?tige balonul de aur''.
- Marius on BALONUL DE AUR ȘI CONTROVERSELE SALESalut Andrei, Eu cred ca Madridul a avut o problema cu desfasurarea evenimentelor, de aici boicotul. Deja de cateva saptamani in [...]
- Gascoigne on REAL MADRID: PROBLEME ÎN PARADIS?In August n-ai cum sa te duci la Mallorca decat relaxat :)
- Gascoigne on CHELSEA, ÎNTRE HAOS ȘI INGINERII FINANCIAREAmericanii de Chelsea cred cu tarie in franciza, de-aia au transferat atat de multi jucatori. Vor sa devina varianta din [...]
Caută-mă!