Sînt cam 150 de zile de când Pep Guardiola e ”in charge” la Bayern. N-am numărat și vacanța, am numărat zilele de cînd el a început să antreneze probabil cea mai bună echipă din lume în acest moment. Acest ”probabil” sună așa mai degrabă comercial, mai degrabă ca un serviciu adus fanilor celorlalte mari echipe europene, care nu vor să vadă realitatea. Iar realitatea e cea expusă în a doua frază.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Dar nu despre asta vreau să vorbesc acum. Ci despre Guardiola. Pe care nu puțini l-au privit cu reținere la momentul numirii sale. Am auzit destule păreri cum că Pep va deteriora jocul lui Bayern, în încercarea sa de a impune filozofia cu care cîștigase la Barcelona. Nu știu însă cîți dintre sceptici s-au gândit cu adevărat, înainte să arunce verdicte, cît de greu este să preiei o echipă care a câștigat tot, cît de greu este să-i chemi din nou la masă pe acei jucători sătui de atîtea delicatese, cât de greu e să convingi lumea că poți schimba ceva, fără să schimbi, în esență, mare lucru și cît de greu e să cîștigi în fața unor adversari care deja îți știu jocul pînă în cele mai mici amănunte. Dar despre acest din urmă aspect, ceva mai târziu.
Am văzut ultimul meci din Bundesliga al Bayern-ului. Accidental, s-a întîmplat să fie tocmai o victorie la Dortmund, pe terenul rivalei din campionat, o victorie concludentă ca scor, pe unele momente și ca joc. Deși nu trebuie dat deoparte contextul în care a fost obținut succesul, cu Borussia măcinată de accidentări, fără întreaga linie de apărare, mi s-a părut că Bayern încă își continuă procesul de omogenizare cu noul antrenor, fără ca asta să însemne că va deveni o clonă a Barcelonei lui Pep. Principiile acelui concept marca Guardiola se regăsesc ori încep să se regăsească în actualul Bayern, căci Guardiola nu e deloc un oarecare. Cifrele lui, că tot e la mare modă acest concept al cifrelor, în fața căruia ne subordonăm de multe ori, demonstrează asta. E o personalitate, un antrenor cu performanțe notabile, un om care a creat una dintre cele mai frumoase echipe din istoria de pînă acum a fotbalului, FC Barcelona. Are ideile lui, stilul lui, el nu știe să antreneze altfel decît plecînd de la concepțiile sale, în urma cărora a obținut rezultatele. Nici un om a cărui valoare a fost probată de performațe, în orice domeniu doriți, nu se duce la un alt job și continuă ca un robot ceea ce a făcut predecesorul său. E chestie de personalitate, de caracter, tot încearcă să pună o amprentă proprie asupra lucrurilor, să vină cu o idee nouă, cu o concepție. Altfel e văzut ca un oportunist, care cîștigă pe seama muncii celui pe care l-a înlocuit. Pep a fost adus pentru că șefii lui Bayern, care e un model de gestiune din acest punct de vedere, au intuit că poate aduce ceva în plus unui mecanism aproape perfect. În fond, Bayern putea să-și pună aproape orice antrenor dorea la momentul cînd s-a aflat că Jupp Heynckes nu mai vrea să continue. Și pe Mourinho putea să-l pună, cred că și pe Jurgen Klopp ar fi reușit să-l convingă în cele din urmă, chit că e un tip suficient de parolist. Însă Bayern deține acea capacitate de persuasiune, are atuurile sale. Guardiola vine cu altfel de gestiune, o gestiune bazată pe încrederea pe care o oferă jucătorilor săi, dar și pe care o pretinde de la ei, o gestiune în care mingea e cel mai important element, în jurul căruia se aliniază toate celelalte aspecte, într-o entropie studiată, deloc la voia întîmplării.
Poate că a mirat ieșirea nervoasă a lui Guardiola după victoria de la Dortmund. Acele amenințări la adresa acelor jucători care devin furnizori de informații pentru ziariști. Nu cred că Pep e atât de credul încît să nu-și dea seama că relațiile dintre anumiți fotbaliști și ziariști n-au cum să înceteze. Încearcă însă o limitare a lor. L-a enervat teribil faptul că ”Bild” a aflat primul ”11” pe care-l gîndise pentru Dortmund. Se spune chiar că l-a schimbat în ultimul moment, lăsîndu-l pe Gotze pe bancă tocmai din această cauză. Deși Mandzukici nu era complet refăcut. N-avem de unde să știm dacă e adevărat, cert e că atunci cînd Gotze a intrat pe teren lucrurile s-au schimbat, iar Bayern a cîștigat meciul. Gotze ca fals 9 a fost, se zice, ideea cu care Pep ar fi vrut să-l surprindă pe Klopp, pe principiul ”cel mai bun om al tău în zona cea mai slabă a adversarului”, idee preluată de la Cruyff. A reușit, dar nu de la început.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:
Guardiola s-a mai lovit de așa ceva pe cînd era la Barcelona. Pe rețelele de socializare, mulți ziariști spanioli apropiați lui Pep au povestit un episod similar petrecut înainte de ultimul său El Clasico, cel din aprilie 2012. Barcelona era la 4 puncte de Real, iar o victorie ar fi redus distanța la unul singur. Atunci, Guardiola a gîndit o formulă supriză, un 3-4-3, cu Tello pe zona lui Coentrao, cu Pedro, Alexis, Fabregas și Pique pe bancă. Formula a fost experimentată la antrenamentul închis din dimineața jocului, dar imediat a transpirat din vestiar către ziariști. Guardiola n-a schimbat atunci tactica, iar rezultatul se cunoaște, Mourinho a avut toate datele și a știut cum să le contracareze. Se spune că Guardiola a aflat cine a fost ”vorbărețul” și i-a cerut președintelui Rosell să-l vândă. Era vorba, nu-i greu de intuit, de unul dintre cei 4 rămași pe bancă, un nume foarte greu. Rosell n-a acceptat, iar aste, zice-se, l-a determinat pe Guardiola să ia decizia la care medita de ceva vreme, să plece de la Barcelona.
Repet ce-am scris mai sus. Nu cred că Guardiola e așa naiv încît să nu-și dea seama că n-are cum să oprească legăturile dintre jucători și ziariști. Presa caută aceste informații, mai ales acum cînd on-line-ul funcționează pe ideea de ”breaking news”, iar fotbaliști dornici să ofere secrete în schimbul unor anumite avantaje există și vor exista. Dacă însă a ieșit public acum cu această amenințare, înseamnă că Guardiola se simte foarte stăpîn pe el, mult mai stăpîn decît era, de exemplu, la Barcelona. Cu victorii precum cele de la Dortmund, încrederea fanilor în el sporește. Ceea ce încearcă Guardiola la Bayern n-a mai reușit nimeni. Să preia cea mai puternică echipă din lume și să o facă și mai puternică. Cînd ai un astfel de obiectiv, orice detaliu contează.
P.S. Acest text a apărut in premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/
Finalurile de an calendaristic, nu fotbalistic, căci în fotbal anul începe în iunie și se termină în mai, aduce după sine decernarea premiilor. Superlativele anului își primesc trofeele și, implicit, recompensa. Care e cu dublă direcție, de simpatie și antipatie. Niciodată decernarea unui premiu nu poate mulțumi pe toată lumea, de fiecare dată există suporteri ai celorlalte tabere, cele perdante, care vor considera că sînt nedreptățiți. Balonul de Aur e cel mai important trofeu fotbalistic la nivel personal, iar în ultimii ani discuțiile legate de el au stîrnit polemici aprinse. Mai ales că în ultimii ani disputa a fost între Messi și Cristiano Ronaldo, între FC Barcelona și Real Madrid așadar, cluburi cu largă reprezentare afectivă la nivel global.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Acum cîteva luni, prin vară, cînd afară era cald și bine, mă întrebam tot aici pe blog cine va lua Balonul de Aur. Spunram atunci că e logic să te gîndești la un fotbalist de la Bayern. Eu mă gîndeam în acele zile la Robben, între tim a apărut numele lui Ribbery, care a și cîștigat de alfel un trofeu personal nu demult. Încercam în acest articol să explic din nou criteriile pe baza cărora se acordă acest Balon de Aur. Acest nou Balon de Aur, căci de cînd FIFA s-a amestacat în tradiționla anchetă a celor de la France Football, criteriile s-au mai schimbat. Înainte era clar, votau corespondenții L`Equipe-France Football, căci era premiul revistei. Era o mînă de oameni, căci oricît de prestigios ar fi grupul de presă nu putea acoperi toate continentele. Cu ajutorul FIFA, votul a devenit universal, pătrunzînd în cele mai îndepărtate colțuri.
Am spus mai sus că am încercat să explic din nou. O mai făcusem la începutul anului, imediat după ce Messi a primit al patrulea Balon consecutiv. Am încercat atunci sa explic de ce întotdeauna Messi. O să reiau cîteva din explicații. În primul rînd, s-au dus vremurile cînd doar trofeele contau. S-au dus așadar vremurile cînd un fundaș precum Cannavaro cîștiga Balonul de Aur doar pentru că era căpitanul unei campioane mondiale ce avea în lot mai mulți potențiali cîștigători decît el, dacă e să vorbim de valoare. Trofeele cîștigate reprezintă o parte din motivația celor care votează.
A doua motivație e dată de parcursul pe întregul an. În general însă ultima impresie contează, așa e întotdeauna. Consistența pe tot parcursul anului reprezintă un criteriu foarte important.
Și ar mai fi vorba de imagine. Cei care votează aînt și ei oameni ca noi toți, chit că acum sînt alături de ziariști și selecționeri ori căpitani de echipă. Au și ei preferații lor, simpatiile ori antipatiile lor. Eventual frustrările lor, eventual invidiile lor. Din acest punct de vedere, Messi pleca întotdeauna în avantaj, imaginea sa, plecată de la felul lui de a fi, dar și șlefuită, e limpede, de o echipă întreagă de profesioniști în PR și comunicare, fiind mai bună decît a lui Cristiano, pe care, paradoxal, nu-l avantaja prea tare faptul că arată precum un star de cinema și are alături de el una dintre cele mai frumoase și dorite femei din lume. Și tot din acest punct de vedere, mediatizarea lui Messi și Cristiano, excesivă pe alocuri, îi ajută și în această competiție pentru Balonul de Aur. Fanii lui Real Madrid sînt identificați cu Cristiano, cei ai Barcelonei cu Messi, dar cei ai lui Bayern nu cred că sînt unanim alături de Ribery. Unii cred că l-ar prefera pe Robben, ca să nu mai spun că nemții ar merge mai degrabă alături de unul de-al lor. E un criteriu să știți, degeaba strîmbă din nas unii citind aceste rînduri.
Impactul mediatic pe care-l are Bundesliga la nivel global a crescut mult, foarte mult și de cînd a venit Guardiola la Bayern, căci s-a creat un curent de interes fantastic plecat de la admiratorii lui Pep, printre care mă număr, care au început să studieze mai atent ce și cum face el la Bayern. Însă Bundesliga nu are impactul mediatic de care beneficiază Barcelona, din inerția creată tot de acea echipă a lui Pep, ori Real Madrid sau Manchester United sau Arsenal sau Liverpool sau AC Milan sau Juventus. Asta e situația, Bayern nu se numără printre primele 5 echipe iubite în alte țări decît Germania, chit că a luat Liga Campionilor. Faceți un exercițiu simplu! Cîți dintre prietenii pe care-i aveți simpatizează pe Bayern? Și cîți pe Barcelona, Madrid, United sau celelalte? Cam așa e și la nivel global.
Înainte să se repeadă asupra mea cei care au devenit peste noapte admiratori ai campionatului german, îi rog să-și reamintească, să revadă, cum a fost a doua zi de după finala germană a Ligii Campionilor. În duminica respectivă, știrile cu și despre Bayern campioană a Europei au fost, în multe locuri ale lumii, depășite ca impact emoțional de informația, lansată în primele ore ale dimineții chiar pe site-ul oficial al clubului catalan, Neymar la Barcelona.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Bun. Să revenim la prezent și la întrebarea care ne macină: cine? Cred că putem exclude din start numele lui Messi. A cîștigat campionatul cu Barcelona, dar a avut un an oribil la nivel personal. Din aprilie încoace sare dintr-o leziune musculară în alta. Cine pune însă în discuție cele 4 Baloane precedente cîștigate de el fie greșește, fie e orbit de antipatie. Ar mai fi Cristiano, grupul celor de la Bayern, Ibrahimovici și, ca de obicei în ultimii ani, Xavi și Iniesta, care probabil nu vor cîștiga prea curînd.
Multă lume a sărit la beregata lui Sepp Blatter pentru declarațiile făcute la adresa lui Cristiano și Messi. Chit că ele n-au fost atît grave, e clar că președintele FIFA nu era cazul să se pronunțe față de un premiu pe care-l ofera. E posibil însă ca prin aceste declarații să-i fi făcut un mare serviciu lui Cristiano Ronaldo. A creat un curent de opinie conform căruia FIFA are ceva cu Cristiano și, în speță, cu Real Madrid. Curent speculat prompt de aparatul de PR și relații publice din spatele lui Cristiano și din spatele Realului. E posibil ca acest curent, care se adaugă unei forme excepționale pe care o traversează Cristiano, să ajute la momentul votului. În momentul ăsta, Cristiano e cel mai bun din lume, indiferent de ce vor spune simpatizanții altor fotbaliști.
În dreptul lui Ribery stau trofeele și golurile marcate pentru Bayern. Parcursul ireproșabil al campioanei Europei în Bundesliga și Champions League nu-l ajută însă pe francez. Cristiano salvează Madridul cu golurile sale în majoritatea partidelor, mai nou o face și cu Portugalia, pe care a dus-o aproape de unul singur la Mondiale, Ribery nu prea, căci Bayern n-are nevoie de asta. Dacă am spus despre Cristiano că e cel mai bun din lume la această oră, la fel trebuie să spun despre Bayern, e cea mai puternică echipă din lume în acest moment. Însă e o echipă, un conglomerat de valori, care funcționează ca atare. Cînd Barcelona era cea mai puternică echipă din lume, era Barcelona lui Messi, care dădea o tonă de goluri, Bayern-ul de azi nu e al lui Ribery. Eu așa cred. În schimb, Madridul e al lui Cristiano, la fel și Portugalia.
Pînă la decernare, mai avem timp. Mai sînt meciuri de Liga Campionilor, etape din campionate. Să ne bucurăm, așa cum am mai spus-o în multe ocazii, că putem fi contemporani cu aceste valori. Că le putem vedea și admira fiecare mișcare. La vremea lor, Platini și Maradona împărțeau același campionat, dar imaginile pe care le avem în memorie despre ei sînt destul de puține. Pentru că așa erau vremurile, pentru că Serie A, chit că era cel mai tare campionat din lume, nu se vedea decît în Italia. Acum, grație televiziunii, știm tot.
P.S.
Updatez acest text cu ultima ”ispravă” a lui Cristiano Ronaldo, cele 3 goluri marcate Suediei lui Ibrahimovici, în returul barajului. Reacția comentatorului e genială:
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:
S-au făcut de curînd 100 de zile de cînd Guardiola e ”in charge” la Bayern Munchen. 100 de zile în care am citit tot felul de păreri, mai mult sau mai puțin avizate, mai mult sau mai puțin bazate pe realitate, mai mult sau mai puțin concrete. Nu puțini au fost cei care l-au acuzat pe Guardiola că distruge stilul Bayern, mitul echipei nemțești care te macină și apoi te calcă în picioare, nemțește, fără prea multe artificii, direct pe punctul slab și fără milă. Nu știu însă cîți se gîndesc cu adevărat înainte să arunce verdicte cît de greu este să preiei o echipă care a cîștigat tot, cît de greu este să-i chemi din nou la masă pe acei jucători sătui de atîtea delicatese, cît de greu e să convingi lumea că poți schimba ceva și cît de greu e să cîștigi în fața unor adversari care deja îți știu jocul pînă în cele mai mici amănunte.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
De la această ultimă parte a frazei o să încep analiza de față. Ultima dată am scris despre Bayern la începutul lui august. N-am apucat să văd de atunci atît de multe meciuri ale lui Bayern pe cît aș fi vrut. L-am văzut în schimb pe cel de la Manchester, de miercuri seară, în Champions League. Căci, da, apropo de meciul Stelei cu Chelsea, despre care am zis că de Liga Campionilor, cel de la Manchester a fost unul de Champions League. Am văzut un Bayern imperial, care a condus meciul aproape în totalitate, doar finalul, după eliminarea lui Boateng și schimbările lui Pep, aducînd ușoare emoții în tabăra bavarezilor. Mi s-a părut un Bayern care-și continuă procesul de omogenizare cu ideile noului antrenor, fără ca asta să însemne că va deveni o clonă a Barcelonei lui Pep. Ideile acelui concept marca Guardiola se regăsesc ori încep să se regăsească în actualul Bayern.
În textul de care aminteam mai sus încercam să explic de ce misiunea lui Guardiola nu e așa ușoară precum cred unii. Dincolo de aspectele pomenite mai sus, de performanțele echipei din perioada Heynckes, Guardiola nu e un oarecare. E o personalitate, un antrenor cu performanțe notabile, un om care a creat una dintre cele mai frumoase echipe din istoria de pînă acum a fotbalului. Are ideile lui, stilul lui, el nu știe să antreneze altfel decît plecînd de la concepțiile sale, în urma cărora a obținut rezultatele. Nici un om a cărui valoare a fost probată de performațe, în orice domeniu doriți, nu se duce la un alt job și continuă ca un robot ceea ce a făcut predecesorul său. E chestie de personalitate, de caracter, tot încearcă să pună o amprentă proprie asupra lucrurilor, să vină cu o idee nouă, cu o concepție. Altfel e văzut ca un oportunist, care cîștigă pe seama muncii celui pe care l-a înlocuit.
Cifrele lui Guardiola, că tot e la mare modă acest concept al cifrelor, în fața căruia ne subordonăm de multe ori, demonstrează că nu-i un oarecare. Cu meciul de la Manchester, Guardiola are 302 meciuri în palmaresul său de antrenor profesionist, la Barcelona B, FC Barcelona și Bayern. Procentajul victoriilor sale se apropie de 80 la sută. Numărul trofeelor cîștigate, 15, îl depășește pe al multor antrenori consacrați, ce se apropie de pensie. Pep are 42 de ani.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI BAYERN MUNCHEN GĂSIȚI AICI:
Zilele trecute am citit o declarație a lui Rafinha, fundașul dreapta titular în această perioadă în care Pep ne oferă o nouă ”Guardioladă”, cum erau numite inovațiile sale în perioada Barcelona. Ceva mai tîrziu însă despre asta. Spunea Rafinha că ”deja adversarii știau foarte bine cum jucăm și era nevoie de o schimbare”. Sînt convins că de aceea a fost adus Guardiola, pentru această schimbare. Bayern putea să-și pună aproape orice antrenor dorea la momentul cînd s-a aflat că Jupp Heynckes nu mai vrea să continue. Și pe Mourinho putea să-l pună, cred că și pe Jurgen Klopp ar fi reușit să-l convingă în cele din urmă, chit că e un tip suficient e parolist. Însă Bayern deține acea capacitate de persuasiune, are atuurile sale. Nu discut aici adversitatea pe care ar fi născut-o în Germania dacă-l numea pe Klopp, e alt subiect. Poate și asta a contribuit, într-o foarte mică măsură, la numirea lui Guardiola.
Pep a fost adus pentru că șefii lui Bayern, care e un model de gestiune din acest punct de vedere, au intuit că poate aduce această schimbare. Privind, eventual, și la trecutul lui Pep. Barcelona în vara lui 2011 era în aceeași situație, dar șefii Barcelonei n-au simțit momentul schimbării. Poate nici Pep atunci. Cu siguranță însă l-a simțit în 2012 și de aceea a și plecat. În fond nu-l împiedica nimeni să continue la Barcelona, nimeni nu-l putea da afară prea lesne, însă el, cred, și-a dat seama că nu are capacitatea de a supraveghea acea schimbare.
La Barcelona, Guardiola ar fi fost obligat să schimbe jucătorii pentru a schimba un stil pe care aceștia îl au în sînge. Nu putea face asta și s-a dat la o parte. Încearcă Tata Martino acum cîte ceva și e posibil ca un antrenor ce n-a fost prea apropiat de club să reușească. La Bayern, Guardiola n-a avut nevoie să schimbe jucătorii. Avea și are în continuare nevoie de timp pentru ca aceștia, de mare valoare majoritatea, să-i înțeleagă concepția. Un stil de joc nu se poate schimba peste noapte și nici în 100 de zile, însă ceva semne tot avem. La pauza meciului de pe ”Etihad Stadium”, Bayern avea peste 70 la sută posesie. Și în fața cui? În fața unei echipe, City, care încearcă să introducă oarecum același stil, căci și Pellegrini e un antrenor căruia îi place conceptul. Am văzut un Bayern care pasa în cele mai grele momente de pressing ale adversarului și care nu renunța la idee chiar dacă se întîmpla ca mingea să fie pierdută. Vă amintiți acel Clasico de pe ”Bernabeu” cînd Valdes a greșit în primele secunde o minge și Realul a deschis scorul? Vă amintiți că atunci, deși greșise grav, Valdes n-a degajat niciodată mingiile care-i venea și le-a jucat, sau a încercat să le joace, cu pasă? Acesta e stilul Guardiola.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:
Vorbeam ceva mai sus de Rafinha, de titularizarea sa în banda dreaptă și de noua ”Guardioladă”. Se numește Philippe Lahm. Căpitanul și cel mai bun fundaș dreapta al Germaniei de la Brehme încoace. Care la Bayern, în meciurile importante cel puțin, joacă mijlocaș defensiv. După Messi ca fals 9, Mascherano ca fundaș central și Adriano, de asemenea, ca fundaș central, e o nouă găselniță. Bazată pe trecutul lui Lahm, care pe cînd era junior la Bayern B a mai jucat această poziție, dar în principal pe calitățile sale, pe inteligența sa în joc. În unicul său eșec în perioada Bayern, cel din Supercupa Germaniei cu Borussia, Guardiola a jucat la mijloc cu Thiago, Muller și Kroos, o garanție a posesiei, dar o mare problemă atunci cînd se pierdea mingea. A învățat ceva din acel meci, iar de atunci Lahm a fost din ce în ce mai folosit pe această poziție. Și văzînd randamentul său excelent, știind că Mascherano nu s-a mai întors niciodată la Barcelona în linia de mijloc, nu-i exclus să-l vedem pe Lahm tot acolo chiar și după ce se va reface Javi Martinez. Pe care, cred, Guardiola l-ar vedea mai degrabă în linia de fund, dată fiind capacitatea sa de a iniția acțiunile de atac cu pasă curată, limpede.
Nu știu dacă Bayern va cîștiga ceva în sezonul ăsta. Cred însă că Guardiola e încă la începutul aventurii sale bavareze. Cu victorii precum cea de la Manchester, încrederea în el va spori. Încrederea fanilor, dar în special a jucătorilor, care trebuie să simtă că ideile antrenorului sînt cele adecvate pentru a se implica și a le pune în practică. Cine vrea să vadă Bayern-ul din sezoanele trecute, cred că va trebui să se uite din ce în ce mai mult la înregistrări.
O să încerc să ating în cele ce urmează două subiecte, diferite clar ca temă, dar legate ambele de FC Barcelona. Și totuși, dacă vorbim despre posesie, n-avem cum să nu ne gîndim și la Iniesta, iar dacă vorbim despre Iniesta n-avem cum să nu atingem subiectul delicat al salariului pe care și-l dorește, iar dacă vorbim despre salariile de la FC Barcelona ajungem la principiul dominoului. Dar și la Cristiano Ronaldo. Toate se leagă în fotbal, veți vedea.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Să le luăm pe rînd. În week-end s-a întîmplat un eveniment. După 316 partide consecutive, Barcelona ju a mai avut posesie superioară adversarului. Mai exact, a pierdut la acest capitol meciul cu Rayo Vallecano, scor 48 la 52, de procente, evident. Despre faptul ca Real Madriul lui Schuster fusese ultima echipă care să ia la posesie Barcelona ați aflat, poate, tot de pe acest blog, înca din ianuarie, la un articol despre Sneijder. Oricum, și dacă ați aflat atunci și dacă știați de dinainte tot n-ați dat, sînt sigur, prea mare importanță acestui aspect. Să spui că Barcelona are posesie mai bună ca adversarul, indiferent cine a fost acesta, devenise o formulă redundantă, era cumva de la sine înțeles.
Paradoxul face ca acest eveniment notabil al pierderii posesiei să vină la o victorie cu 4-0 în deplasare. Probabil că sînt destui cei care nu mai înțeleg nimic. Pierzi raportul posesiei cu Rayo, dar cîștigi cu 4-0, ai în schimb raport favorabil cu Bayern Munchen, dar pierzi cu 4-0.
Cînd vorbeam de posesie la Barcelona, vorbeam de un stil de fotbal. Inventat de Ajax-ul anilor 70, perfecționat pînă aproape de perfecțiune de Barcelona lui Guardiola, între 2008 și 2011. Acel ”catenaccio cu posesie” prin care Barcelona a cîștigat atîtea trofee în aceste 3 sezoane s-a cam stins odată cu plecarea mentorului său. Imediat după meciul cu Ajax din Liga Campionilor, scriam aici despre o jumătate de repriză în care Barcelona s-a apărat în propria jumătate iar mingea a fost a olandezilor. Speculam atunci că a fost o strategie impusă de Gerardo Tata Martino. Și acum cred același lucru. Anume că Barcelona încearcă o schimbare de stil, din mers, nimic revoluționar sau convulsiv, doar o chestiune de rentabilizare. Rămîne să ne convingem în meciurile următoare. Pînă la anumite explicații, vă invit să vedeți momente din meciul cu Ajax în care se vedea o Barcelona cu totul altfel decît ne obișnuisem și în care pînă și Messi are o altă poziționare:
În cel de-al doilea filmuleț, se văd foarte clar cele două linii de 4 despre care aminteam în articolul de analiză a primei etape din Champions League. Care să fie contribuția lui Tata Martino? Cu siguranță există și e posibil ca un om ce vine din afară, primul practic ce iese din tiparele ultimilor antrenori ai Barcelonei, olandezi sau din cadrul clubului, să fi observat asta în timp ce se uita, cu alți decît un telespectator obișnuit, la meciurile Barcelonei. A observat ceva ce a observat toată lumea, ceva ce am discutat și noi la Fotbal European de zeci de ori. Anume că Barcelona lui Tito Vilanova, chiar și cea alui Pep din ultimul an, nu mai face acel pressing feroce atunci cînd pierde mingea. Martino și-a asumat încă de la început această misiune, de a încerca să readucă acest pressing. De încercat a încercat și s-a văzut asta, dar e posibil ca rezultatele să nu-l fi mulțumit, mai ales că jucătorii de acum au alte caracteristici față de jucătorii de atunci. A dispărut Eto`o, cu al său efort considerabil, s-a mai diluat și capacitatea lui Pedro de a alerga constant, Messi e mai mereu spre centrul terenului, astfel că prima consecință a pierderii balonului era o Barcelona lărgită pe o suprafață mare de teren, expusă contraatacurilor, în special dacă echipele adverse, vezi Bayern, știau să profite de spații.
Pe undeva e un paradox. Barcelona încearcă să devină și o echipă reactivă, ce se bazează pe contraatac, pe pase lungi, pe degajări ale portarului. La Guardiola, Valdes avea indicația să joace mereu cu pasă, la Tata Martino el degajează fără dubii. Cu alte cuvinte, caută să nu-și expună echipa la riscuri inutile. Iar ca el procedează și ceilalți jucători. Paradoxul e că în vreme ce Barcelona caută să se transforme într-un Bayern din sezonul trecut, Bayern-ul lui Guardiola de azi încearcă să devină Barcelona de acum 3 ani. E tare interesant cine va reuși mai bine.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Rămînem la Barcelona. Și trecem la Andres Iniesta. Fără legătură cu subiectul de mai sus, deși Iniesta e clar unul dintre cei pe care noul stil nu prea îi avantajează. Vorbim de salariu și de contract. Pe scurt, căci informațiile sînt și contradictorii și aruncate special pe piață. Contractul lui Andres Iniesta expiră în vara lui 2015. Doi ani fără 3 luni, așadar. Timp ar mai fi pentru discuții, vor spune cei învățați cu amatorismele de la noi. Deja la Barcelona se simte o oarecare presiune, iar marea greșeală a catalanilor e că nu i-au prelungit contractul lui Iniesta acum o lună. Așa cum au făcut cu Busquets. Trebuia cu el să înceapă și apoi cu Busquets. S-au bazat probabil că Andres e un băiat bun, de mare caracter, ceea ce e perfect adevărat.
Între timp însă a apărut o problemă: Cristiano Ronaldo. Căruia i s-a prelungit contractul și mărit considerabil salariul. Efectul de domino de aici apare. E limpede pentru toată lumea că nu va trece mult timp și i se va mări salariul și lui Messi. Cine crede că în ziua de azi fotbaliștii au o slăbiciune pentru culori, club, imn sau suporteri și admit sa facă, financiar vorbind, compromisuri, ori e tare credul ori joacă un rol prost. Mi-a plăcut declarația lui Bale, ”aș fi venit la Real și pentru un euro, nu pentru o suta de milioane”. Foarte corect, doar că eu sînt tare curios dacă ar fi venit pentru un salariu nu de un euro ci, hai să fiu generos că nu dau de la mine, de un milion de euro pe an. Sînt singurul care cred asta?
Revin la Iniesta. Principiul dominoului îl include. Se spune că Barcelona îi oferă 12 milioane pe sezon plus alte 3 milioane în bonusuri. În vreme ce el ar vrea 17 milioane. Aici informațiile sînt contradictorii, căci unii vorbesc de sume nete alții de brute, impozabile. Ce e foarte limpede e că Iniesta ar vrea să aibă al doilea salariu din lotul Barcelonei, după Messi, evident, a cărui supremație orice om de bun simț, iar Iniesta a dovedit că așa e, n-o poate pune la îndoială. În favoarea solicitării sale vine și salariul ce i s-a oferit lui Neymar, devenit el al doilea după Messi.
Mi se pare că Iniesta are dreptate. Dincolo că e jucătorul pe care-l simpatizez cel mai mult din fotbalul de azi, că mi se pare cel mai apropiat a stil de un alt favorit de-al meu, Zidane, și că am tot scris că ar merita Balonul de Aur, importanța lui Iniesta în jocul Barcelonei de azi e la ani lumină de cea a lui Neymar. Neymar poate să devină, iar eu cred că va deveni, doar că Iniesta e o certitudine. E clar că e al doilea jucător din lot după Messi, ca valoare, ca influență, ca rol.
În mod normal, iar tatăl lui Iniesta, care îi e și impresar, s-a exprimat în acest fel, părțile se vor înțelege. Iniesta va semna, poate nu la suma pe care a cerut-o el, dar nici la cea oferită de club. E o lege a negocierilor. Barcelona nu-și poate permite să-l piardă, dar trebuie să-i ofere prețul corect. Corect în raport cu Messi sau Neymar, nu neapărat în raport cu piața.
Începe Liga Campionilor. Îndrăznesc să spun și aștept să fiu contrazis cu argumente, competiția cea mai puternică din lume, la nivel de cluburi. Tot ceea ce înseamnă Liga Campionilor e la superlativ, de fotbaliștii implicați la felul în care e gestionată de UEFA. E întrecerea la al cărei start toți ar vrea să fie prezenți, e întrecerea pe care toți ar vrea s-o transmită și toți ar vrea s-o comenteze.
Am mai spus, după părerea mea, vorbim de doua competiții într-una singură. Liga Campionilor și Champions League. Fiecare parte cu farmecul ei. Liga Campionilor e cea din faza grupelor, cînd alături de cei puternici avem ocazia să vedem și echipe din zone mai puțin favorizate, fotbalistic vorbind. Iar Champions League e cea din primăvară, cu dueluri eliminatorii, cu meciuri în care nici o greșelă nu mai e permisă, căci nu mai există marjă de eroare.
Haideți să facem, pentru început, o trecere în revistă a fiecărei grupe în parte. Rapid, fără prea multă filozofie sau analiză, plecînd de la calculul hîrtiei, urmînd să vedem în decembrie dacă ostilitățile s-au derulat așa cum era de așteptat. Apoi, vom vorbi puțin și despre meciurile importante de azi.
Grupele Ligii Campionilor, ediția 2013-2014, în caz că nu le știți încă pe dinafară, sînt acestea:
În Grupa A, Manchester United pare să fie principala favorită. Și cred că va fi una dintre echipele calificate. Nu va avea însă meciuri preasimple și asta pentru că toate celelalte trei competitoare au un joc oarecum asemănător, un fotbal de atac, ofensiv, mai puțin închistat de rigori tactice. Aș merge pe mîna Șahtiorului lui Mircea Lucescu, care deși nu mai e la fel de bună ca anul trecut are totuși experiența gestionării unor astfel de dueluri. Meciurile deschise cred că avantajează echipa lui Lucescu, adversarii deschiși mai bine zis. Cu toată prietenia pentru Gică Craioveanu, nu știu în ce măsură va izbuti Real Sociedad să survoleze perioada extrem de agitată care urmează, cu meciuri din 3 în 3 zile, la un lot nu foarte amplu și nici experimentat.
Grupa B are două favorite certe. Real Madrid și Juventus. Eu cred că asta va fi ordinea finală a clasamentului, dar nu exclud o surpriză din partea lui Juve. Campioana Italiei s-a întărit spectaculos în această vară, iar proiectul lui Antonio Conte cu siguranță poate trece mai sus decît sezonul precedent, cînd s-a oprit în ”sferturi”. Pentru asta e foarte importantă clasarea finală în grupă, căci locul secund îți poate scoate în cale o cîștigătoare de grupă. Se va decide ierarhia finală în dubla dintre cele două favorite, dar nici partidele cu Galata nu trebuie tratate cu seninătate prea mare. În special cele de la Istanbul. Dacă anul trecut, Galata avea noroc la tragere și reușea să iasă în primăvară, acum nu cred că se mai poate întîmpla asta.
Grupa C e una destul de cenușie. PSG a avut noroc, a beneficiat de o tragere bună. Cred că putem vorbi despre campioana Franței ca despre o calificată sigură în primăvară. Pentru locul al doilea, mi se pare că Benfica are un ușor avantaj, mai ales pentru că nu și-a pierdut numele importante.
Grupa D seamănă destul de mult cu grupa B. Are două favorite certe și rămîne de văzut ordinea finală a ierarhiei. Merg parcă pe mîna lui Bayern, care pare mai închegată, chit că lotul încă se chinuie să aglutineze ideile tactice ale lui Guardiola. Dubla Bayern-Manchester City mi se pare însă un mare punct de atractie.
Grupa E e grupa despre care se va discuta cel mai mult. Nu cred va avea vreo problemă Chelsea și aștept să văd cum se va descurca Steaua. Mi se pare sub Schalke, așa că o calificare în primăvară ar fi o surpriză plăcută. Indiferent de ce vor spune fanii steliști. Mi se pare însă peste Basel, așa că o necalificare în primăvara Europa League ar fi o surpriză neplăcută.
Grupa F ar trebui să poarte numele de ”grupa morții”. De fiecare dată avem una. Mi se pare un pic sub cea similară din sezonul trecut, unde aveam Real, City, Dortmund și Ajax. Dortmund e iar ghinionistă din acest punct de vedere, însă Napoli și Arsenal sînt sub Real și City, chit că OM pare mai bună ca Ajax-ul de anul trecut. Vor fi meciuri splendide, pe care le vom savura. Borussia mi se pare cu un pas înainte și cred că de data asta Arsenal nu va trece de grupe. Napoli are în Rafa Benitez un antrenor care adoră astfel de meciuri pe care să le poată pregăti așa cum știe din punct devedere tactic.
Grupa G ar trebui să aibă un lider clar, Atletico. Nu poate juca însă Diego Costa în primele meciuri, ceea ce ar putea fi un ușor handicap. Nu văd însă cum ar putea rata calificarea. Atletico reprezintă, am scris-o cu ocazia Supercupei Spaniei, cea mai bună echipă din Spania fără minge, atunci cînd posesia e la adversar. Între Porto și Zenit se va da lupta pentru celălalt loc calificant, iar aici văd echipa din Sankt Petersburg cu un ușor avantaj, grație antrenorului italian și a vedetelor du greutate din lot.
Grupa H e și ea o grupă unde se cască o prăpastie între primele două și celelalte două. Barcelona și Milan vor merge mai departe, nu cred că se îndoiește cineva, iar Barcelona e favorită la locul unu pentru că problemele sale sînt parcă mai mici decît cele ale Milanului.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Să vorbim puțin și de meciurile importante din prima zi!
Galatasaray-Real Madrid are aceleași considerente tactice ale duelului din primăvară, din ”sferturi”. Destul de puține s-au schimbat față de acea dublă la Galata, destul de multe la Real. În aprilie, totul s-a decis încă din prima manșă, căci Galatasaray a fost prea simplă pentru Madrid. Nu știu dacă și ce s-a schimbat la Galata de atunci. Poate stadiul de formă în care se află azi Drogba și Sneijder, care în primăvară erau departe de vremurile lor bune.
Marea problemă a Galatei vine din zona de apărare. Chit că față de anul trecut a venit Chedjou, zona centrală e departe de a oferi maximă siguranță. Iar părțile laterale cu atît mai puțin. Eboue e un adversar de genul pe care Cristiano îi manincă pe pîine, căci se apără larg, oferă spații și nici nu prea benefiziază de ajutor din linia de mijloc. Lipsește Altintopp, ceea ce ar putea fi totuși un plus, căci va juca probabil Sabri, care pare mai dedicat fazei defensive. Pe partea cealaltă, dacă va juca Bale, aceeași teorie. Ar fi straniu să-l revedem acolo pe Riera, așa cum pretinde presa turcă. El n-a jucat deloc în acest sezon, pentru că în Turcia e o limită de 6 străni în echipă, iar Terim îl preferă pe Chedjou. În Ligă nu există această limită, dar parcă e anormal să fie folosit un fotbalist cen-a mai jucat din mai.
La Real, cred că va reintra Khedira printre titulari. Și mi se pare posibil să fie lăsat pe bancă Isco, iar Bale să fie folosit în zonă centrală, pentru a-l ajuta pe Benzema să preseze greoaia apărare a turcilor. Iar Di Maria să joace în dreapta. Va apăra Casillas, o experiență cel puțin bizară pe care o încearcă Ancelotti, căci n-am mai văzut pînă acum o astfel de rotație la vreo echipă de nivel mare.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
În Manchester United-Leverkusen e de presupus că vom asista la prima titularizare a lui Fellaini. Probabil alături de Carrick, așa cum scriam și într-o descriere a situației din Premier League de după transferuri. Cred că va juca Valencia în dreapta și aștept să văd cine va fi în stînga. Kagawa n-a prea fost folosit de David Moyes pînă acum, dar cum meciul e pe teren propriu parcă tot pe Welbeck îl văd acolo.
United n-a mai dat gol din acțiune de ceva vreme, în ultimele 3 partide de campionat marcîndu-se de două ori din faze fixe, un penalty care n-a prea fost și o lovitură liberă.
Leverkusen face parte din categoria echipelor ”cu design”. Joacă frumos și suficient de ofensiv. Kiessling e golgeterul echipei și nu pot să nu mă întreb de ce oare marile nume din Germania și Europa n-au ochi și pentru el, căci mi-l reamintesc marcînd goluri de pe vremea cînd comentam Bundesliga la Sport Klub. Bayer joacă într-un 4-3-3 destul de clasic, cu Sam într-o formă destul de bună. El și Kiessling au marcat, împreună, 8 din cele 11 goluri ale echipei, cîte 4 fiecare, și ar trebui să fie principala preocupare a celor din Manchester.
Ne-a lipsit duelul dintre Mourinho și Guardiola în ultimul sezon. Ne-au lipsit confruntările lor de idei, dialogurile lor de la distanță, surprizele pe care și le pregăteau. Odată cu semnarea contractului pe 4 ani și prezentarea oficială a lui Jose Mourinho la Chelsea, orice fel de dubiu a fost înlăturat. Asta dacă într-adevăr exista, deși în fotbal pînă nu se pune semnătura pe un contract oficial, nimic nu e sigur.
Jose Mourinho și Pep Guardiola se vor reîntîlni așadar la Praga, în Supercupa Europei. Bayern Munchen – Chelsea, reeditarea finalei Ligii Campionilor dn 2012, devine cu această ocazie și mai atractivă. Practic nu se putea un început mai bun de sezon european decît această confruntare. E un meci un pic straniu pentru amîndoi, căci nici unul n-are vreun merit pentru că au ajuns aici. Au primit această partidă ca un fel de primă de instalare, ca un fel de bonus, deși nu-s foarte convins că e cel mai fericit moment, și pentru unul și pentru celălalt, al unei asemenea confruntări.
Mourinho încă nu e stăpîn pe situație la Chelsea. Are un lot impresionant, tocmai ce a mai adăugat două nume, dar parcă nu e hotărît care îi sînt jucătorii titulari în partide de maximă importanță așa cum e cea cu Bayern. Încă nu știe cum să procedeze cu Mata, care e locul lui Torres, dacă să mizeze pe Lampard și Terry la nesfîrșit, dacă să revină la modelul din primul lui mandat londonez sau să-l aplice pe cel de la Inter sau Real.
Guardiola nu se simte nici el prea bine la Bayern. Jucătorii, dar mai ales suporterii, n-au terminat de aglutinat ceea ce vrea el să ofere drept fel principal. Acest fotbal de posesie, pe principiul „cît e mingea la mine și nu la adversar jumătate din meci e cîștigat”, nu pare un fel de mîncare pe care nemții, obișnuiți cu altfel de ingrediente, să-l savureze cu prea multă plăcere. E de presupus că în meciul cu Chelsea va evita conceptul său favorit cu „9 fals” și va căuta ingredientul numit Mandzukici între Robben și Ribbery. Mai departe e clar, acel 4-3-3, pe care televiziunile din Germania îl citesc ca un 4-1-4-1, deși mie unul nu mi-e clar în care fază a jocului Thomas Muller stă pe aceeași linie cu Robben.
Caracteristica acestui meci mi se pare limpede: înainte de a vrea să cîștigă această Supercupă, Mourinho și Guardiola nu vor în ruptura capului să piardă. Mai ales unul în fața celuilalt. Pare redundant, dar nu e chiar așa. Gîndiți un pic problema și-mi veți da dreptate.
Despre Jose Mourinho am scris de nenumărate ori în timpul acestor aproape 6 luni de existență a acestui blog. Unul dintre primele articole importante a fost despre el și despre problemele lui de la Real Madrid. Am încercat să găsesc cîteva explicații ale conflictului pe care l-a avut cu Casillas și alți jucători importanți din lot, am scris despre cearta pe care a avut-o cu Cristiano Ronaldo, ceartă ce e acum dovedită de declarațiile ranchiunoase ale antrenorului la adresa jucătorului, am postat filmul documentar realizat de ITV despre ”Special One” Jose Mourinho, iar la final am încercat să-i iau apărarea, într-un moment în care toate tunurile erau îndreptate împotriva sa, în Spania și în general, și căutat să explic că perioada sa la Real Madrid n-a fost un eșec.
Despre Guardiola am scris mai puțin. Aici, pe blog, în altă parte am mai făcut-o. S-a suprapus scurta perioadă de existență a blogului cu anul sabatic pecare și l-a luat. Am încercat și eu să anticipez unde va merge să antreneze (veți găsi în această postare și un filmuleț cu pasele pecare le dădea Pep în perioada sa de jucător și veți rămîne, ca și mine, surprinși cît de mult seamănă Xavi cu el), am rămas un pic surprins, ca toată lumea de altfel, căci știrea a fost realmente surprinzătoare, cînd am aflat că va antrena pe Bayern Munchen, iar apoi am încercat să analizez, așa cum se putea face fără prea multe date, ce-ar putea face Pep la Bayern.
Duelurile dintre Guardiola și Mourinho au fost întotdeauna excelente. Am avut ocazia să comentez foarte multe ”Clasico”, fie la Barcelona, fie la Madrid. erau, așa cum spune mereu Ilie Dumitrescu, adevărate seminarii. Partide de șah, în care mutările erau gîndite cu mult timp înainte. Extrem de bun prieten cu Pep în perioada comună la Barcelona, Mourinho n-a putut uita apoi, sînt convins de asta, că el ar fi putut deveni antrenor al Barcelonei, în vara lui 2008 și a încercat mereu să le arate catalanilor că au greșit. La fel cum sînt convins că plecarea lui Pep de la Barcelona are mare legătură cu Mourinho și cu felul în care acesta a dus lupta, devenită uneori de gherilă, dintre ei.
Mourinho vs Guardiola a fost, în acești ani, un film excepțional. Cu doi actori colosali. Pînă sa-i avem din nou față în față, vă propun să vedeți un film cu adevărat excelent despre ei, despre duelul lor. Se numește ”Pep y Mou, vidas cruzadas”. Pe mine unul m-a captivat. Poate și pentru că e în limba spaniolă și mi se pare că sună foarte bine. E vorba despre duelul fostului traducător și al fostului copil de mingi, care ajunseseră, la un moment dat, să împartă lumea în două.
Vizionare plăcută!
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!