Au trecut 17 ani de atunci. 1995-1996 a fost sezonul în care am văzut primele meciuri pe stadioane din străinătate, în calitate de jurnalist. Experiențe greu de uitat, dar care, iată, s-ar putea repeta.
În octombrie 1995 am fost la Dortmund cu Steaua. Meci în grupele Ligii Campionilor, prima mea deplasare externă. Am zburat cu charterul Stelei, un Tupolev sovietic ce părea a se rupe la prima turbulență. N-a fost așa, adică nu s-a rupt. Am nimerit pe scaun lîngă Ionel Pîrvu, fundaș stînga pe vremea aceea, care s-a prins imediat că mi-e frică să zbor și m-a terorizat două ore cît am făcut pînă la Dusseldorf. La decolare mi-a arătat foarte amuzat Baloteștiul, unde încă mai erau vizibile urme ale avionului ce căzuse cu cîteva luni înainte, la fiecare gol de aer avea grijă să-mi zdruncine mai tare scaunul, iar la aterizare m-a anunțat că ne prăbușim sigur, căci a auzit el nu știu ce zgomot. Glume. Nu descoperisem Distonocalmul, așa că le-am luat, cum se spune, pe piept. În spate stătea artileria grea, cu Marius Lăcătuș șef, cu Vlădoiu, Panduru, Adi Ilie. Lăcă nu s-a așezat pe tot parcursul zborului, nici măcar la aterizare, a stat numai în picioare și a fumat cîteva țigări. Țiți Dumitriu era antrenor și mi-l amintesc la fel de volubil ca azi.
Am stat la Dortmund la un hotel foarte aproape de stadion, abia dat în folosință. Nu aveam chei la camere, am primit cartele pe care, evident, n-am știut să le folosim. Nici măcar în lift n-am putut să ne urcăm, căci trebuia inserat cardul ca să se poată activa butoanele, ceea ce era prea mult pentru noi, așa că am luat-o pe scări. Meciul l-am pierdut cu 1-0, dar țin minte perfect că l-am făcut praf pe Dumitriu în ziar pentru că n-a avut curaj să-i atace pe nemți. Reprezentam totuși țara ce făcuse o figură tare frumoasă la Mondialul american, așa că aveam pretenții nu glumă. Evident că la întoarcere l-am evitat pe Pîrvu și m-am așezat lîngă un coleg, jurnalist atunci la Fotbal Plus, azi secretar de stat la Ministerul de Interne.
La Barcelona am ajuns în aprilie 1996. Cu autocarul. Așa erau vremurile. Cu 100 de dolari în buzunar, pentru aproape două săptămîni, primiți drept diurnă de la Mitică Dragomir, patronul de atunci al ziarului, dar și cu un îndemn sincer din partea lui: ”Cere-i lu` tac-tu mai mulți bani, că eu n-am de unde să-ți dau, sînt vremuri grele”. Avea el o poveste cu vaca, pe care ne-o expunea mereu, ce nu mai poate fi mulsă că n-are de unde să dea lapte. Am aflat ulterior că avea suficient, dar noi eram tineri atunci, nu intram în detalii. Am făcut 3 zile și două nopți. Am schimbat două autocare, iar cînd am ajuns la Barcelona luasem forma scaunului, ca-n Tom și Jerry. Am plecat din București pe ninsoare, am ajuns la Barcelona aproape vara. La Barcelona jucau Hagi și Gică Popescu, iar antrenor era Cruyff. Au pierdut în 10 zile Cupa Spaniei, la Zaragoza, semifinala de Cupa UEFA cu Bayern și campionatul, tot cu Atletico. De atunci i s-a și tras lui Cruyff, de fapt.
La meciul cu Bayern, am ajuns la stadion cu mașina lui Gică Popescu, condusă de Giovanni Becali. La hotelul Princesa Sofia i-am cunoscut pe părinții lui Hagi și pe cei ai lui Gică Popescu. Veniseră cu toții să-și vadă copiii. Echipa stătea la același hotel și am apucat să dăm ochii cu cei doi Gică atunci cînd au coborît să plece spre stadion. Hagi jucase magistral turul de la Munchen, dăduse și gol, și era tare încrezător. Cînd a ajuns la stadion a aflat că nu e nici rezervă. Ăsta era obiceiul lui Cruyff, jucătorii vedeau abia în vestiar dacă joacă sau nu. Barcelona a pierdut cu 2-1 și acel meci. Între timp făcuse un egal la Santander, iar după 4 zile a pierdut iar în fața lui Atletico, tot pe ”Camp Nou”, luîndu-și adio și de la titlu. Reportajele pe care le anticipam s-au dus pe apa sîmbetei, astfel că drumul meu de întoarcere spre casă, evident tot cu autocarul, a fost mai greu decît la dus.
Au fost experiențe frumoase. S-au schimbat multe de atunci, mai ales la fotbal. Tragerea la sorți a semifinalelor oferă 4 meciuri de mare calitate, două în tur, două în retur. Real Madrid mi se pare favorită cu Dortmund. Știu că Borussia le-a pus mari probleme în grupă, dar datele s-au schimbat, Madridul lui Mourinho pare mult mai puternic decît în toamnă. Mourinho a pregătit totul extrem de minuțios, diabolic chiar, iar destinul pare că i se aliniază din nou. În 2010 a jucat finala Ligii la Madrid, a cîștigat-o și a plecat la Real. Acum poate juca finala la Londra și ar putea pleca, dacă e să dăm crezare zvonurilor, la o echipă din Londra. Sau din Anglia. Entuziasmul celor de la Dortmund pare a fi exact jocul pe care-l așteaptă madrilenii, cărora le plac tare mult adversarii care atacă și pe care-i pot surprinde cu contraatacul lor devastator. Șansele îmi par 60 – 40 pentru Real.
Același procentaj văd și la cealaltă semifinală. Dar pentru nemți. Bayern pare cea mai puternică din toate cele 4 semifinaliste, în vreme ce Barcelona are mari probleme. Starea lui Messi e o necunoscută, iar apărarea e lipsită de Puyol și Mascherano, stînd doar în Pique, mult mai nesigur și acum și un pic mai neliniștit, cred, căci Shaquira e plecată în America. La Bayern va lipsi Mandzukici, dar e pregătit Mario Gomez, deci nu văd o mare diferență. Ribery-Robben contra Jordi Alba-Dani Alves, iată ce perechi!, un entuziasm ofensiv fără margini. Muller și Schweinsteiger contra Iniesta și Xavi, Javi Martinez contra Busquets, Pedro contra Lahm, uiiiii ce dueluri ne așteaptă.
Oricare dintre cele patru poate prinde finala și, apoi, să o cîștige. La aceste meciuri contează orice detaliu, nu doar forma de moment, norocul e foarte important, arbitrajele de asemenea. Ne așteaptă, prieteni, 4 sărbători ale fotbalului înaintea Sărbătorilor de Paște.
După 0-2 în tur, tot ce i-a mai rămas lui Juventus de făcut e să apeleze la orgoliu. La orgoliul său de mare echipă a Italiei, dar și a Europei, la orgoliul lui Buffo, care a comis-o rău la Munchen, la orgoliul lui Pirlo, la orgoliul cu doze de nebunie al lui Pogba, la orgoliul specific zonei al lui Vucinici. Și la orgoliul fanilor ce vor umple sigur stadionul convinși că echipa lor va încerca imposibilul. Iar atunci cînd încerci imposibilul, vezi ceea ce a făcut Dortmund, e foarte posibil să-l transformi chiar în asta, în posibil.
Întrebat despre această partidă, proaspătul campion al Germaniei, Jupp Heynckes, a folosit un cuvînt ce definește felul gîndesc nemții. ”A fost DOAR 2-0 în tur”. DOAR. Bayern va tratata cu seriozitate germană acest meci, asta e sigur. L-a pierdut pe Kroos, dar în tur parcă nici nu s-a simțit. Sînt curios dacă vor juca din nou împreună Robben și Ribery, ceea ce ar însemna o forță colosală, sau se va apela la o variantă mai pașnică. Eventual cu 3 mijlocași centrali, căci revine Javi Martinez, ceea ce ar permite din nou o presiune constantă asupra lui Pirlo și ar elibera din sarcinile defensive ale lui Thomas Muller.
Juve are două mari probleme, în afară de cele două foarte mari, mă refer la golurile încasate la Munchen. Lipsesc Vidal și Lichtsteiner, două piese esențiale. Probabil că va intra Pogba. Nu cred că poate lipsi astăzi Vucinici, pe care l-aș pune alături de Matri, deși cred că va fi pînă la urmă titular Quagliarela. Sau, de ce nu?, Conte ar putea încerca surpriza cu o formulă mai ofensivă, ceea ce n-a mai făcut pînă acum, dar niciodată în acest sezon n-a fost pus în postura de întoare un handicap de 2-0 în fața unei echipe pe care toți o văd principala favorită la cîștigarea trofeului.
În avancronica partidei de pe ”Allianz Arena” (spre deosebire de emisiunea Euro-Fotbal, aici am voie să spun cum se numește stadionul) scriam despre examenul pe care actuala și viitoarea campioană a Italiei îl dă împotriva lui Bayern. Așa a fost. Pînă acum, Juve n-a prea avut adversari de acest calibru, în aceste două sezoane de supremație în Serie A, căci nici o echipă din Italia nu deține în acest moment forța pe care o arată viitoarea campioană din Bundesliga.
Primul examen a fost picat. Bayern a fost ca o avalanșă pentru Juve, care a avut noroc că și-a putut păstra respirația pînă la final. Și că a putut lăsa ceva speranțe pentru meciul retur. Speranța moare ultima și, cu toate că pare foarte greu, există și procente de reușită. Iar aici, indiferent că place unora și displace altora, ceea ce a făcut Steaua cu Ajax e un exemplu.
Juve a avut o mare problemă numită Andrea Pirlo. E referința sa în joc, farul care indică drumul celorlalte corăbii din teren. Cu Bayern, Pirlo a fost depășit. Și nu mă refer la faza primului gol, deși o astfel de greșeală din partea unui fotbalist cu o astfel de experiență e mai rar văzută, ci despre întregul context al partidei. Ritmul și presiunea sufocantă impuse de Bayern l-au scufundat pe Pirlo și poate că n-ar fi fost foarte rău dacă Antonio Conte ar fi apelat mai repede la Pogba.
Ar putea fi adăugat aici și Buffon, ale cărui două erori la cele două goluri sînt indiscutabile, dar care s-a mai scos pe durata jocului cu cîteva intervenții ce au limitat proporțiile scorului. Sigur, se pot găsi destui, și se vor găsi, sînt convins, mai ales pe la noi, unde aruncatul mizeriei sub covor e sport național, care vor aduce în discuție golul de 2-0 al nemților și poziția la limită a lui Mandzukici, ori o eventuală sancțiune pentru Ribery. Sînt detalii ce nu pot lipsi din lectura partidei, dar a pune eșecul pe seama lor ar fi o crasă lipsă discernamînt. Pur și simplu Bayern a fost prea bună.
Bayern mi se pare în momentul ăsta principala favorită la cîștigarea Ligii Campionilor. Peste Barcelona, care are probleme și s-a văzut asta la Paris, peste Real Madrid. Bavarezii inspiră teamă și impun respect. Reprezintă o mașină perfect pusă la punct, o tehnologie germană de multe ori impecabilă.
Accidentarea lui Tony Kroos, foarte gravă din păcate pentru el, sezon aproape terminat, ridică unele probleme, dar s-a văzut cu Juve, în nici un caz probleme de nerezolvat. Thomas Muller pe locul lui, Robben și Ribery în benzi. Ba chiar mi se pare o soluție mai bună pentru Heynckes, căci Thomas Muller l-a substituit perfect pe Kroos, ba chiar a făcut mai bine decît el misiunea de a-l tampona pe Pirlo. În plus, puține echipe se pot lăuda cu o asemenea calitate pe extreme. Lahm-Robben și Alaba-Ribery, sună formidabil, să recunoaștem. Dar și cu o asemenea eficacitate în gura porții, unde există o concurență, Mandzukici vs Mario Gomez, generatoare de mari performanțe.
Dacă aș fi Guardiola, aș începe să-mi pun unele întrebări în legătură cu momentul ales pentru a prelua această echipă.
Există o vorbă veche în fotbal care spune că nu e bine să dai toate golurile într-un singur meci, chiar dacă ai posibilitatea, e mai bine să mai lași și pentru alte confruntări. Mai degrabă o superstiție decît o teorie, această idee a avut puține de-a face cu Bayern de-a lungul timpului, iar cine nu crede n-are decît să-l întrebe pe Johan Cruyff cum s-a simțit cînd bavarezii, invitați de onoare la meciul său de retragere, au dat un 8-0 sec Ajax-ului chiar la Amsterdam. Așa că acest 9-2 cu Hamburg, din week-end, devine mai degrabă anecdotă.
Juve vine și ea după o victorie în ”Derby d”Italia”, mult mai puțin generoasă ca scor, dar suficient de concludentă ca prestație. Ambele echipe sînt așadar liniștite în ceea ce privește competiția internă, așa că sînt clar dispuse la orice în această dublă manșă din Champions League.
Aici însă e altceva. Această competiție are darul de a scoate ce e mai bun din fiecare participantă. Care dacă sînt bune oricum, cazul ambelor în această seară, promite un duel de zile mari. Bayern are o mică problemă. Lipsește Javi Martinez, pe lîngă absența deja intrată în cotidian a lui Badstuber. E disponibil din nou Boateng și cred că va fi utilizat din primul minut, alături de Dante, în locul belgianului Van Buyten. Boateng e mai mobil și mai util în fața unui adversar ce nu are, cu excepția, poate, a lui Matri un atacant veritabil de careu.
Și mai departe e destul de simplu. La prima vedere. Fără Javi Martinez, Heynckes îl va trimite de la început pe Luis Gustavo. N-aș zice că e neapărat un handicap, căci Javi Martinez n-a făcut un sezon demn de cei 40 de milioane de euro plătiți pentru el, dar acomodarea cu un alt fotbal, altă țară, alte obiceiuri nu-i întotdeauna facilă. Luis Gustavo e mai agresiv, nu-i la fel de bun pe faza de construcție ca spaniolul, dar un doar un amănunt. Agresivitatea sa trebuie însă bine controlată, căci Luis Gustavo e capabil și de o eliminare, ceea ce ar fi o mare eroare din partea sa.La meciul cu Leverkusem de acum ceva vreme, Heynckes a probat o linie mediană de 3, cu Luis Gustavo, Javi Martinez și Sckhveinsteiger în același timp, dar această așezare e mai probabilă pentru meciul retur, depinzînd evident și de rezultatul de azi. Fără Javi Martinez și fiind meci acasă, e greu de crezut deci că-l vom vedea pe Timoșciuk.
Apoi ar veni temuta linie de 3 a nemților. Riberry în stînga, Kroos în centru, Thomas Muller, aparent în dreapta. De ce aparent? Urmăriți-l pe Muller în joc. Veți vedea cum se deplasează constant spre centru, nu în diagonală ca Ribery, ci spre o poziție mai centrală, mai apropiată de un al doilea vîrf. În același timp, vîrful, Mandzukici sau Gomez, dar cel mai probabil Mandzukici, se lasă spre dreapta, ceea ce face ca misiunea fundașilor centrali adverși să fie foarte dificilă.
Să trecem la Juve! Ceea ce se întîmplă la campioana Italiei în ultimele sezoane e o demonstrație de lucru bine făcut. Și urmează vremuri și mai bune. Deocamdată acest meci cu Bayern e cel mai greu din mandatul lui Conte, e adevăratul examen al unei echipe ce a subordonat Serie A. 
E posibil să asistăm la o schimbare de filozofie la Conte. În primul rînd la așezare. Obișnuita linie de 3 din apărare e foarte posibil să se transforme într-una de 5. Veți spune că e același lucru, dar e foarte important poziția în care vor sta cei doi laterali, probabil Lichtsteiner și Asamoah, cît de departe vor fi ei de fundașii centrali din zona respectivă, Barzagli și Chiellini. În special cei din dreapta, acolo unde erupe vulcanul Ribery, au un rol foarte important, iar faptul că Lichtsteiner a fost menajat cu Inter arată că și Conte înțelege bine acest lucru. Apoi mai e varianta Pogba. În mod normal, mijlocul lui Juve e clar, Vidal-Pirlo-Marchisio, dar mie nu mi s-ar părea deloc straniu să-l vedem pe Marchisio mai în față și pe Pogba alăturîndu-se lui Vidal și Pirlo. Ar dispărea oarecum dependența de Pirlo, căci dacă Bayern își face pressingul obișnuit, Pirlo va fi asfixiat, și ar apărea, prin apariția lui Pogba, ceva mai multă contondență, cu riscurile de rigoare, vezi Franța-Spania și cele două ”galbene” în 100 și ceva de secunde. Marchisio nu va dispărea, căci n-are cum să dispară, Claudio e un element fundamental în această echipă, dar ar putea fi avansat, într-un soi de 5-3-1-1, în spatele vîrfului, ca să poată primi între linii, să dea ultima pasă sau să încerce șutul, fază care nu i-ar fi străină nici lui Pogba.
Juve nu e Hamburg, dar nici Bayern nu e Inter. Meciul va fi deschis, cît poate fi de deschis un astfel de joc în care e implicată o echipă italiană în deplasare, dar posibilitățile ca totul să se decidă încă din tur mi se par destul de puține.
A fost un sezon plin de meciuri de fotbal de maximă calitate, iar următorul se anunță cel puțin la fel de bun. Sînt foarte multe întrebări pe care le-am primit în legătură cu posibilitatea amatorilor de fotbal de calitate de a asista la unele meciuri, de felul în care se pot achiziționa bilete pentru astfel de meciuri. O să încerc să le răspund în cele ce urmează, fără ca asta să însemne că voi un realiza un ghid. Mai degrabă voi încerca să dau niște sfaturi și ar fi interesant dacă toți cei care au avut astfel de experiențe le-ar împărtăși aici, astfel ca mai multă lume să știe cum să facă.
Există tot felul de promoții, de oferte de excursii în străinătate la meciuri de fotbal. Mai nou am văzut că și site-urile ziarelor de sport se ocupă cu așa ceva. Mai sînt diverse agenții de turism, care oferă același lucru. Inevitabil însă se oferă pachete, care conțin, dincolo de bilete de intrare, și cazare sau transport. Ceea ce poate fi un avantaj, dar de multe ori și un inconvenient.
Încă de la început trebuie făcută o precizare. Ca și în cazul unui concediu obișnuit, în primul rînd se vorbește despre buget. Meciurile mari, iar aici sînt incluse partidele din Champions League, El Clasico și derbyurile europene necesită o sumă de bani mult mai mare decît partide obișnuite de campionat. E bine să va stabiliți încă de la început prioritățile. Vreți să mergeți la un meci obișnuit al Barcelonei, al lui Real Madrid, AC Milan, Inter, Juve, Bayern, Manchester United, Liverpool sau Arsenal? Integrat eventual într-un week-end turistic, în care să includeți și alte obiective ale zonei respective? Sau vă doriți un meci mare? Trebuie să știți că bugetul în această a doua situație poate fi de cîteva ori mai mare. E posibil ca doar biletul de intrare să vă coste cît toată excursia în situația meciurilor obișnuite.
Și aceste meciuri, să le zicem ”obișnuite”, trebuie diferențiate. Premier League și Bundesliga sînt campionate cu un un public local extrem de fidel, în special campionatul Germaniei, astfel că posibilitatea achiziționării biletelor la prețuri oficiale este destul de mică. Pentru aceste două campionate se aplică procedura partidelor mari, pe care o voi expune mai jos. Spania și Italia însă sînt mai relaxate.
Dacă de exemplu vreți să mergeți neapărat la un meci acasă al Barcelonei sau al lui Real Madrid, un meci normal, de genul celor cu Rayo Vallecano sau Levante sau Celta Vigo, n-ar trebui să fie prea multe probleme. Site-ul oficial al fiecărui club oferă posibilitatea achiziționării biletelor on-line. Există o procedură, căci ambele cluburi au suficient de mulți abonați, care, evident, au întîietate. Dar, de regulă, la acest gen de meciuri, rămîn destule bilete disponibile, căci vorbim și de stadioane mari, bilete care se pot achiziționa inclusiv de la casele din zona arenelor. Același lucru e valabil și în cazul campionatului italian și al celui francez, chiar și la unele meciuri ale PSG-ului. Ceva mai greu e la Juventus, căci stadionul e un pic mai mic și, fiind nou, iar echipa avînd evoluții foarte bune, suporterii vin de regulă în număr mare indiferent de adversar. Așadar, sfatul meu în acest caz e să apelați la site-urile oficiale ale cluburilor, căci procentajul de reușită e foarte mare.
Sigur că toată lumea își dorește un meci mare. Aici intervine problema banilor. Un bilet la un Clasico, la un Derby d`Italia, la un Inter-Milan, la meciuri tari de Liga Campionilor sau la meciurile din Premier League și Budesliga costă foarte mult. Există mai multe opțiuni de achiziționare a lor. Cea mai bună, la care apelează majoritatea agenților de turism sau a site-urilor de care vorbeam la început este VIAGOGO. E cea mai cunoscută, cea mai serioasă și cea care poate oferi bilete de intrare la majoritatea evenimentelor din lume, și nu mă refer aici doar la cele sportive.
De ceva vreme, pe acest blog, poate ați observat, există bannere ale acestei agenții. E o colaborare pe care am început-o, dar nu asta mă face să spun că sînt cei mai buni, ci experiențele pe care le-au avut oameni pe care-i cunosc și care au apelat la ei. Și nu doar pentru bilete la fotbal, ci și la turnee importante de tenis sau concerte.
Ideea e simplă. O agenție vă oferă un bilet la un meci pe care-l cumpără tot de aici, dar adaugă un comision, logic, plus că include acest bilet într-un pachet turistic, cu cazare și transport. Mult mai simplu mi se pare achiziționarea biletului on-line și apoi, separat, a cazării și a transportului. Există atît de multe variante de zbor astăzi, nu mai vorbesc de cazare, astfel încît să ne putem calcula un buget personal, fără să fim obligați să plătim suplimentar.
Apropo de cazare. Stadioanele, de regulă, sînt departe de centrul orașelor. Luați în calcul atunci cînd vă faceți o rezervare la ce oră e meciul. Un meci care se termină foarte tîrziu poate aduce după sine mari dificultăți de transport înapoi, astfel că un hotel din zona stadioanelor, la care să se poată ajunge pe jos, poate fi mai util. Rețelele de transport în comun în marile orașe europene funcționează mai bine ca la noi, dar cînd apare o revărsare de cîteva zeci de mii de oameni tot e foarte dificil. Eu unul îmi amintesc de un Barcelona-Real Madrid, în Supercupa Spaniei, astă-vară, care s-a terminat după miezul nopții, astfel că priveam împreună cu colegii mei cum mii de oameni au luat-o pe jos, pe Avenida Diagonal, pînă în centru, pentru că taxiurile erau puține, iar transportul în comun nu mai funcționa. Noi anticipasem problema și ne-am luat un hotel la care am putut ajunge, într-un sfert de ceas, mergînd pe jos. Aici nu pot să dau sfaturi, în ceea ce privește hotelul, căci e vorba de portofelul fiecăruia, de bugetul planificat.
Revin la bilete de intrare. Premier League, spuneam, se înscrie la același standarde ca un meci important de Champions League. E foarte greu de găsit un bilet la preț mic la meciurile lui Arsenal, în special, Manchester United, Liverpool. La Chelsea există ceva posibilități, dar trebuie acționat foarte repede, căci se epuizează rapid. Spre exemplu, la meciul cu Steaua, se puteau cumpăra de pe site-ul lor, inclusiv în ziua partidei, fără nici un fel de problemă, tichete în zona ”Hospitality”, destul de scumpe, dar cu nivel de confort foarte bun, cu catering inclus. Pe Viagogo, prețurile la partidele din Premier League sau Bundesliga diferă în funcție de importanță.
Procedura e destul de simplă și nu diferă de achiziționarea on-line a unei perechi de blugi. Site-ul este, de fapt, un intermediar între posesorii de bilete, în marea lor majoritate de abonamente, și cumpărător. Astfel că mai există, destul de rar, situații în care vînzătorul nu mai poate vinde repectivul bilet, dar site-ul garantează recuperarea banilor. De regulă asta nu se întîmplă și sînt destule cluburi care deja au semnat parteneriate cu acest site. Dacă sînteți atenți veți vedea panouri cu reclame pe marginea terenurilor la multe meciuri.
Am mai spus-o, din punctul ăsta de vedere sînt un norocos. N-am mai plătit bilete de intrare la un meci din 1995. Există evident și reversul medaliei, căci în această perioadă sînt extrem de puține meciurile la care să fi mers sau la care să mă fi uitat fără să am treabă. Ceea ce am scris mai sus nu reprezintă în nici un fel un îndrumar, ci niște doar niște idei, bazate pe informații adunate de-a lungul timpului de la oameni, cunoscuți sau nu.
Așa cum am spus și la început, ar fi foarte bine ca toți cei care au alte informații, au găsit alte căi de achiziție sau pur și simplu au avut experiențe în acest sens să le scrie aici, astfel ca această postare să devină într-adevăr un ghid pentru toți cei interesați.
”Credeți în miracole?” mă întrebam înainte de meciul dintre Arsenal și Bayern. De crezut poate că au fost destui care au crezut, dar miracolele, ca să se întîmple, trebuie să aibă o bază de plecare.
Cea mai bună caracterizare a meciului dintre Arsenal și Bayern a fost făcută la EuroFotbal, imediat după meci. MM parcă a zis. ”Luați jucătorii lui Arsenal, bucată cu bucată, post cu post, și vedeți care dintre ei e mai bun decît cei de la Bayern, luați și ei în aceleași condiții, bucată cu bucată, post cu post”. Mi se pare cea mai corectă abordare a acestei partide. Eu aș merge chiar mai departe și aș întreba ce jucător din actualul lot al lui Arsenal ar intra, nu în primii 11, ci în primii 18. Poate Theo Walcott, deși nu duce lipsă Bayern de un astfel de profil, iar Robben, să nu uităm, a fost rezervă marți. Poate Wilshere, dar și pe poziția lui stă bine Bayern. Oricum, de primul ”11”, să zicem cel standard, de gală cum se obișnuiește să se spună, cei doi nu se apropie.
Concluzia pe care a tras-o L`Equipe, în pagina sa dedicată acestui meci, mi se pare la fel de potrivită. Nu cred că mai e nevoie de traducere a titlului, e extrem de sugestiv. Cotidianul francez acordă multă atenție lui Arsenal prin prisma lui Arsene Wenger și a apropierii acestui club de fotbalul francez, de-a lungul timpului.
Nu se poate trece peste această partidă fără să aducem în față numelui lui Arsene Wenger. ARSENE WENGER NU E ANTRENORUL LUI ARSENAL, E ARSENAL ÎNSUȘI. Nu cred că există antrenor pe planeta asta care să fi supraviețuit atîția ani fără trofeu! Nici măcar Sir Alex Ferguson nu cred că ar fi reușit. La el n-a fost cazul, dar uite că la Wenger e. Și încă de ceva vreme. Vorbim totuși de Arsenal, nu de Everton, asta ca să dau exemplul lui David Moyes, un alt longeviv. Arsenal e un club cu pretenții, dar ale cărui pretenții s-au redus în ultima vreme la simple participări în Liga Campionilor. Și eliminări mai mult sau mai puțin glorioase, în perioada primăverii.
Un alt mesaj pe care l-am primit în timpul emisiunii de marți de pe DigiSport 1 spunea cam așa: ”Nu vrem o mașină de făcut bani, nu vrem o mașină de cheltuit bani, vrem o echipă care să-și respecte numele și atunci cînd trebuie să scoată cîteva milioane pentru a achiziționa un fotbalist bun sau un portar bun. Cu rost și demnitate”. Foarte adevărat. Sigur că toți fanii din lume ar vrea ca echipa lor să-și permită să cumpere cei mai buni fotbaliști din mercato, dar asta nu se poate. Arsenal s-a obișnuit cu această politică de la mutarea pe ”Emirates”, un proiect care a costat mult și care costă încă. Arsenal face însă an de an profit, cîteva milioane, dar face. Plătindu-și datoriile către bănci, care nu-s puține. În detrimentul performanțelor mă tem. Căci Arsenal e o echipă care face jucători pentru alții, iar exemplul Van Persie e elocvent, la fel Fabregas, la fel Song, la fel Nasri, bine că nu l-au pierdut și pe Walcott.
Priviți cu atenție cele două imagini. Trecerea anilor e evidentă. Dincolo de starea firească a lucrurilor, căci acesta e cursul vieții, omul îmbătrînește, nu are ce să facă, e diferența dintre stările de spirit. În prima e Wenger cu ultimul titlu de campion al Angliei. Era la moda Arsenal atunci, ”The Invincibles”, cu legiunea sa franceză, cu Bergkamp, cu Ljunberg, cu Ashley Cole și Kolo Toure, că tot vorbeam mai sus de fotbaliști făcuți pentru alții, cu un record de 49 de meciuri fără eșec încă neegalat. Cel din dreapta e cel de azi, nu neapărat cel bătut de Bayern, Bradford sau Blackburn, o inundație de litere B ce au puține lucruri în comun una cu alta. La fel cum puține lucruri au în comun Arsenal de azi cu Arsenal de atunci. Atunci, ca să nu mai răsucim cuțitul în rana fanilor, o dublă Arsenal-Bayern nu s-ar fi terminat în nici un caz în minutul 20.
”Arsene, who?”. Vă amintiți, e titlul dat de The Sun, atunci cînd Wenger a fost instalat. Prima lui conferință de presă a fost o teleconferință, căci era încă în Japonia. ”Arsene, what?” ar putea fi un titlu de azi. Deocamdată, Wenger a obținut o prelungire cu încă doi ani a contractului său. Mă întreb de ce nu vrea să încerce și ate provocări, să vadă cum e și în alte părți. Mi-e teamă că dacă merge pe linia asta, peste doi ani, sau mai devreme, titlul să nu devină: ”Arsene, what the fuck!”.
Două vorbe și despre Bayern. Doar două. Fie, trei: Foarte, foarte puternică. Nu știu dacă e principala favorită la cîștigarea Ligii Campionilor, dar în primele 3 favorite sigur e. Și nu pot să nu mă întreb de ce a fost nevoie de Guardiola? Tare e posibil ca Pep să fi greșit. În caz că Bayern ia Liga Campionilor, cam așa mi se pare.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!