Nu știu vouă, dar mie ideea lui Platini de a ”lungi” faza optimilor în Champions League mi se pare foarte bună. Avem ocazia astfel să vedem două meciuri pe zi, ceea ce e foarte bine. Ideal ar fi fost un meci pe zi, dar asta e ceva mai greu de obținut la calendarul actual. Să ne imaginăm doar cum ar fi arătat optimile în formulă standard, 4 + 4, cît am fi avut de pierdut și cît avem de cîștigat așa, cu 2+2+2+2. Tur și retur.
Arsenal – Bayern e meciul zilei de azi. Mă tot chinui să găsesc un element care să-mi inspire șanse cît de cît egale pentru acest duel. Rețineți, am zis cît de cît egale, nu egale direct. Oricum am da-o, oricum am lua-o, Bayern e favorită. Și încă mare. Nemții au început 2013 în mare forță și n-au nici un gol primit în partidele jucate. Mergînd mai în spate în sezon, pentru Bayern, meciurile în deplasare au fost un adevărat deliciu. În Bundesliga, e adevărat, unde au cedat un singur punct departe de ”Allianz Arena”. În Ligă a fost acel eșec cu Bate Borisov, la Minsk, plus un egal cu Valencia, pe ”Mestalla”. Oups! Iată că am găsit un posibil element favorabil lui Arsenal!
Scot din context meciul cu Bate Borisov. Face parte din categoria excepțiilor, poate chiar a meciurilor suspecte, dacă ar fi să mă iau după unii care suspectează tot mai puțin pe ei înșiși, ca să nu facă atacuri de panică. Îmi amintesc meciul cu Valencia. Bayern a avut posesia, a avut și cifrele meciului în favoarea sa, dar s-a lovit de o o exprimare eroică a Valenciei, în 10 oameni încă din prima repriză, cu contraatacuri extrem de directe și periculoase. Valencia a dat gol în inferioritate numerică, iar Bayern a egalat în ultimele 10 minute.
Arsenal are nevoie de o exprimare eroică. Echipa lui Arsene Wenger, aș îndrăzni să spun că și Wenger însuși, au intersectat ridicolul sau penibilul în acest sezon prin cele două eliminări succesive din Cupa Ligii și Cupă în fața unor adversari de liga a 4-a și liga a doua. Rămași fără posibilitate de trofeu intern anul acesta, cei de la Arsenal au un singur obiectiv palpabil, clasarea pe un loc eligibil în Champions League, și un vis: cîștigarea acestui trofeu. Pare ceva de domeniul miracolului, dar cuvintele miracol și fotbal se mai și întrepătrund, vezi episoadele Chelsea din sezonul trecut.
La Bayern, senzația e că jucătorilor nu le-a căzut prea bine anunțarea, cam devreme, a venirii lui Guardiola. Cel puțin unor jucători. Au fost cam multe declarații de dragoste către Jupp Heynckes în ultima vreme . E un subiect separat, ce merită tratat cu atenție, dar are puțină legătură cu meciul de azi. La care Heynckes are puține dubii, căci absențele lui Boateng și Badstuber nu-i lasă prea mult loc de întors în apărare, iar revenirea lui Javi Martinez îi configurează o pereche cu Schweinsteiger în linia de dublu pivot.
Apropo de Schweinsteiger. Săptămîna trecută, Olaf Thon, fostul internațional german și jucător al lui Bayern, l-a cam atacat, spunînd despre el că venirea lui Guardiola îl cam termină pentru că e un jucător lent. E un moment numai bun pentru ”Schweini” să arate că nu-i chiar așa, mai ales în compania unei echipe care pasează.
În rest, echipa lui Bayern se cam știe. Inclusiv faptul că Robben va fi rezervă. Cel puțin așa crede presa germană. Eu cred că Heynckes nu-i chiar atît de decis, mai ales că la Arsenal pe stînga va fi Vermaelen, iar cuplul de fundași centrali, Mertesacker-Koscielny e tare expus unor jucători de explozie în ambele benzi cum sînt Ribery și Robben.
La această echipă a nemților, extrem de puternică și compactă, eu unul am un singur dubiu: Van Buyten. Belgianul e greoi, pe cît de bun e pe sus, pe atît de greu se mișcă la combinații, ceea ce, la înălțimea lui, poate e și normal. Arsene Wenger pare a miza și el pe un modul 4-2-3-1, din ce în ce mai folosit în ultima vreme în întreg fotbalul, pentru că asigură o densitate optimă pe toate zonele terenului. Însă nu știu cît de bine se pretează Olivier Giroud unui duel particular, și francofon pe deasupra, cu Van Buyten.
Mai degrabă Wenger ar opta pentru Walcott în poziție centrală, cu Cazorla și Podolski în spatele lui și schimbînd mereu rolurile. Ceea ce i-ar da posibilitatea unei linii de mijloc mai sigure, mai compacte, cu Wilshere, Arteta și unul dintre Ramsey ori Abu Diaby. Ar avea ocazia Wenger să întărească puțin și flancurile, în special cel pe care vor acționa Ribbery și Alaba, cei doi formînd o societate excelentă în ultima vreme. Oricum, Jack Wilshere e baza în această echipă, el e spiritul lui Arsenal.
Gibbs e accidentat, Monreal nu poate juca în Ligă, soluția Vermaelen în stînga e cam unica. Dacă am dubii la Van Buyten, ar trebui să le am și la Mertesacker, nu? Cu tot avantajul lui de a cunoaște foarte bine fotbalul german. Apropo de asta, de urmărit jocul lui Podolski. N-a fost cea mai bună perioadă a lui la Bayern, astfel că ar avea un motiv în plus să se ambiționeze.
Mai e de discutat factorul ”Emirates”. Nu știu dacă întîmplător sau nu mutarea pe ”Emirates” a coincis cu scăderea performanțelor, dramatică în ultima vreme. La nivel financiar, cu siguranță există o legătură. Dar e posibil să fie și la nivel afectiv. Pe ”Highburry” parcă atmosfera era cu totul alta, mai britanică, mai apropiată, mai caldă, mai apăsătoare pentru rivali. ”Emirates” e ultramodern, dar pare cam rece.
Puțini jucători în istoria fotbalului au mișcat mai mulți bani decît a făcut-o Nicolas Anelka. De fapt, din ce știu eu, doar unul singur a reușit să-l depășească, și asta abia în ultimii ani: Zlatan Ibrahimovici. Dacă suedezul ar fi fost un pic mai statornic, atunci Anelka ar fi deținut recordul financiar al sumelor vehiculate cu transferurile sale. Și, mare atenție!, nu discutăm aici despre salariile sale și nici despre comisoanele plătite la fiecare tranzacție. Nu știu cine e impresarul lui Anelka, dar îmi imaginez că i-a fost tare bine în toți acești ani.
Începînd de azi e jucătorul lui Juventus. La 33 de ani, va împlini 34 în martie, Nicolas mai bifează un nume mare în CV-ul său. Relația sa cu ”Bătrîna Doamnă” e, deocamdată, pînă în vară, dar așa cum îl știm, omul rămîne deschis la negocieri și nu e exclusă o prelungire.
Născut la Versaille, zonă nobilă a Franței, ce i-a adus pesemne gustul pentru bani mulți și lux, Anelka s-a format la celebra școală Clairefontaine, celebră mai degrabă pentru antrenori decît pentru fotbaliști. A ajuns la PSG, cu care a debutat în fotbalul mare. La 17 ani, Arsene Wenger semnează primul cec al unui transfer de-al său: 760.000 de euro pentru trecerea la Arsenal. Două sezoane la ”tunari”, 23 de goluri în 65 de meciuri, campion al Angliei, idol deja pe ”Highburry” în acel ”french Arsenal”, care, spre deosebire de ”baby Arsenal” de pe Emirates, mai și cîștiga trofee. Și a început mișcarea banilor. Nu-i prima mare operațiune financiară marca Wenger.
Real Madrid îl ia cu 34,5 milioane de euro. Lorenzo Sanz era președinte, sîntem în 1999, iar suma, o nebunie la acea vreme, nu mai fusese niciodată plătită de Real pentru un fotbalist. ”Una maravillosa locura”, așa a caracterizat Sanz transferul puștiului de 19 ani, care zăpăcise Anglia cu calitățile sale explozive. Nu s-a acomodat la Real, Vicente Del Bosque nu l-a prea înghițit, vestiarul nu l-a prea plăcut, căci crizele sale de personalitate se dovedeau deja ușor excesive. A și primit la un moment dat 45 de zile de suspendare pentru că, episodul e un pic neclar, a refuzat să se antreneze. Și-a pus cu toate astea semnătura pe Liga Campionilor cucerită în finala de la Paris, cu Valencia, în 2000, golul său marcat în semifinala cu Bayern Munchen rămînînd extrem de important. Pentru cine nu-și mai amintește, imaginile sînt mai jos:
În finală a jucat puțin, dar ”La Octava” îi aparține și lui. S-a întors la PSG, care a plătit 33 de milioane de euro, o altă nebunie, a francezilor de această dată. S-a certat cu Luis Fernandez, astfel că pentru sezonul 2001-2002 s-a dus la Liverpool, un împrumut pentru care ”cormoranii” au plătit 2 milioane de euro, o nimica toată în contextul dat.
În 2002 merge la Manchester City, pentru alte 20 de milioane de euro. A lăsat o bună impresie la echipa ”cetățenilor”, proaspăt revenită în Premier League, unde a împărțit zona de atac cu Fowler. Marchează 36 e goluri, astfel că Fenerbahce s-a gîndit că ar avea nevoie de el. Sîntem în ianuarie 2005, iar suma de 11 milioane de euro plătită de turci nu e nici ea o mare grozăvie. Nu i-a plăcut la Istanbul, deși a cîștigat un titlu cu Fener, se spune că nu ieșea din casă și se juca încontinuu PlayStation. În vara următoare, alt transfer, Bolton, 12 milioane de euro, alt record, de data asta pentru echipa engleză.
În ianuarie 2008, Chelsea plătește 21 de milioane de euro pentru el. Nu joacă rău, dă goluri, devine chiar golgeter al Angliei.
Dar de această perioadă se leagă ratarea penaltyului decisiv în finala Ligii Campionilor de la Moscova, cu Manchester United.
Cu Carlo Ancelotti, care l-a vrut la Juventus și în 1999, dar n-a putut plăti suma cerută de Arsenal, cîștigă un nou event, dar plecarea italianului a coincis cu începutul sfîrșitului. Marginalizat de Villas-Boas, se înțelege cu chinezii de la Shanghai Shenhua, evident pentru un alt record, al salariului pe care urma să-l încaseze, 12 milioane de euro pe sezon, contract pe două sezoane.
Problemele financiare au pătruns însă și-n economia fotbalistică a Chinei, astfel că, iată-l pe Nicolas în fața unei noi provocări. E prima sa mutare, de cînd a plecat de la Clairefontaine spre PSG, cînd nu se plătește nimic pentru el, ceea ce deja e o știre de presă.
Ce va face el la Juventus? E o întrebare fără răspuns deocamdată. Nu s-a mai antrenat de vreo două luni, vine într-o echipă ce nu suferea la nivel ofensiv, căci mai există un Matri, un Vucinici, un Quagliarela, chiar și un Giovinco (bine că s-a accidentat Bendtner, căci altfel apărea și danezul la numărătoare), iar Juve l-ar vrea acum și pe Lisandro Lopez, de la Lyon, infinit mai util decît Anelka. Poate fi bun în anumite momente conjuncturale, dar e greu de presupus că va fi un transfer care să revoluționeze jocul lui Juve.
Mai sînt și problemele sale de comportament. Nu de mult s-a contrat cu un ziarist, care-l întrebase ceva de salariul uriaș primit de la chinezi: ”Ocupă-te tu mai bine de salariul tău și lasă-mă pe mine să mă ocup de-al meu!”. Apoi și-a expus părerea despre cei care-l critică: ”Nu e suficient că ați citit kilometri de cărți, cultura generală nu servește la mare lucru. Eu vorbesc trei limbi și am învățat și puțină chineză, iar Teorema lui Pitagora nu mi-a folosit la nimic în viață”. Era un fel de răspuns la coperta din Le Parisien, unde titlul mare era: ”Mercenarul”.
Motto-ul său, ”cine n-are dușmani înseamnă că n-a făcut nimic în viață” e, în sine, o teoremă, care, pesemne, i-a folosit mai mult decît cea a lui Pitagora.
UPDATE
În continuare nu-l înțeleg pe Victor Valdes. Nici dupa conferința de presă pe care a susținut-o și în care a încercat să să explice motivele pentru care nu mai vrea să continue la FC Barcelona. La fel cum am scris și despre Radamel Falcao și transferul său la AS Monaco, e bine să nu încercăm noi să gîndim, cu mintea noastră, în locul fotbaliștilor. Ei au unitățile lor de măsură și, după atîția ani petrecuți în jurul acestui fenomen numit fotbal, timp în care am cunoscut destule personaje și am aflat destule situații, sînt din ce în ce mai convins că mare parte dintre fotbaliști nu decid doar ei atunci cînd vine vorba de astfel de afaceri. Căci, una peste alta, un transfer e o mare afacere nu doar pentru fotbaliști. Iar un transfer al unui jucător liber de contract e deja o mega-afacere.
Rămîne de văzut acum ce reacție va avea FC Barcelona.
Lucrurile sînt, cred, cunoscute. Victor Valdes a anunțat, prin vocea impresarului său, Gines Carvajal, că nu mai vrea să-și prelungească înțelegerea cu FC Barcelona în 2014, atunci cînd ea expiră. A spus-o cît se poate de clar, cît se poate de limpede, fără nici un fel de interpretări, fără să lase întredeschisă ușa unor eventuale negocieri ulterioare, nu, a închis-o pur și simplu în nasul oficialilor catalani. Ba pe Zubizarreta l-a și lăsat un pic în ofsaid, și împreună cu el și pe cei de la cotidianul Sport, directorul sportiv al Barcelonei anunțînd, declarație cu care Sport a ieșit pe copertă prin iarnă, că negocierile cu Valdes sînt pe drumul cel bun și că portarul va prelungi pînă în 2018.
Pînă a discuta despre ceea ce înseamnă Valdes pentru Barcelona, și chiar înseamnă enorm, să ne oprim un pic la gestul său. Să ne înțelegem, nu cred că e cineva atît de dereglat încît, neavînd absolut nici o problemă, să plece din Barcelona și de la această echipă a Barcelonei. Victor Valdes n-avea nici o problemă. Aparent, căci niciodată nu o să știm noi cei din afară ce se întîmplă sută la sută într-un vestiar. Era titularul postului, nimeni nu-i punea în discuție această poziție de vreme ce tocmai i se prelungise contractul lui Pinto pentru încă un an, e catalan, deci e de-al casei, e dintre cei crescuți în La Masia, relația cu ceilalți jucători din lot părea foarte bună, iar publicul de pe Camp Nou îi trecea cu vederea destul de ușor greșelile pe care le făcea, căci mai făcea și greșeli.
Și totuși ceva e la mijloc. Se spune că portarii au o anumită doză de nebunie, fără de care n-ar putea să reușească. Poate că în dreptul acestei nebunii s-ar înscrie decizia de a pleca de la Barcelona.
Merită să ne întoarcem în timp cu aproape 4 ani. În primăvara lui 2009, prin martie, anunțul că Victor Valdes a semnat un contract de reprezentare cu Gines Carvajal a stîrnit oarece murmur de nemulțumire la Barcelona. Gines Carvajal e unul dintre cei mai cunoscuți impresari din Spania, de numele său fiind legați Raul, Michel Salgado și Iker Casillas, chiar dacă Iker a renunțat între timp la serviciile sale, iar legăturile cu nucleul dur al vestiarului lui Real Madrid erau evidente. Cei care previzionau probleme și-au văzut așteptările confirmate. O lună mai tîrziu, prin aprilie 2009, cînd FC Barcelona deschisese discuțiile de prelungire a acelei înțelegeri, ce expira în 2010, Carvajal a dat de înțeles că lucrurile nu-s așa de simple cum par. El cerut ca Valdes să primească un salariu echivalent cu al lui Iker Casillas, considerînd că ambii portari au valoare egală.
Casillas cîștiga la Real Madrid 7,5 milioane de euro, un contract nou pe care tocmai îl semnase. Trebuie precizat însă că Iker era campion european cu Spania, cu contribuție esențială la cîștigarea trofeului, vezi ”sfertul” cu Italia decis la penaltyuri (la acea dată Valdes nu era în circuitul echipei naționale decît pasager) și luase două campionate consecutive cu Real. La Barcelona, 7,5 milioane de euro cîștigă Xavi, iar Iniesta, David Villa și Dani Alves au 7 milioane. Asta ca un reper. Negocierile n-au fost simple. Părțile s-au înțeles în cele din urmă pentru o înțelegere pînă în 2014, cu 5 milioane salariu fix și încă 2 milioane pe post de bonusuri. Bonusuri care, ținînd cont de performanțele ulterioare ale echipei, au cam fost bifate.
Astăzi, se spune că Gines Carvajal (care mai nou îl reprezintă și pe Deulofeu, noua perlă de la La Masia, deci, posibil, alte viitoare probleme) a cerut 10 milioane de euro net salariu anual ca bază de pornire a negocierilor. Informația nu e certă și pare să provină din interiorul clubului. Ceea ce pare destul de aproape de certitudine e că Valdes are o soluție de viitor, există un as în mînecă. Revin la o frază de mai sus, nimeni nu pleacă de la Barcelona și de la FC Barcelona dacă n-are o alternativă mai bună.
În Anglia se aude din ce în ce mai pronunțat că De Gea nu s-a acomodat la Manchester United, incluzînd în această neacomodare toate capitolele, inclusiv cel al vremii, dar și al competiției, astfel că Valdes ar putea fi o soluție bună. Unii spun că și City-ul lui Txiki Beguiristain e pe listă, dar e greu de crezut de vreme ce acolo e Hart. Aceeași situație e și la Bayern-ul lui Guardiola, unde e Neuer. Cît ar fi cei doi de legați de Valdes, în special Pep, Hart și Neuer sînt doi portari excelenți, mai tineri, plus că că sînt titularii posturile în echipele lor naționale. Chelsea îl are pe Cech, plus opțiunea Curtois, ar mai rămîne Liverpool și acel schimb Valdes-Reina, dar să pleci de la Barcelona ca să te duci la Liverpool mi se pare cam exagerat, sau chiar Arsenal, unde postul de portar nu-i atît de bine acoperit. Însă nici Liverpool și nici Arsenal nu plătesc salarii de 7 milioane de euro.
E de văzut acum reacția Barcelonei. Clubul pare în stand-by și oarecum în stare de șoc, căci după toate problemele lui Tito Vilanova nu era cazul să apară o alta, dar e de presupus că va acționa în vară, cînd se pot scoate ceva bani dintr-un eventual transfer. Problema e că va fi greu de găsit un înlocuitor cu calitățile lui Valdes. Cea mai importantă e jocul de picior, esențială la orice portar al Barcelonei de azi. Valdes e cel ce începe acțiunile de atac, procentajul său de pase corecte fiind apropiat de cel al unui jucător de cîmp. A fi portar la Barcelona nu-i așa simplu cum pare. Vorbim de un portar care trebuie să-și mențină nivelul de concentrare intact timp de 90 de minute, deși posesia echipei sale se apropie de cele mai multe ori de 70 %, vorbim de un portar care trebuie să rezolve în general situații de contraatac, cu adversari în superioritate și cu foarte mult spațiu la dispoziție, căci FC Barcelona nu prea se apără în zona propriului careu. Vorbim de un portar care trebuie să rezolve și fazele fixe, în condițiile în care FC Barcelona e vulnerabilă la aceste situații. Toate aceste aspecte se adaugă la cel din start, cu jocul de picior.
Victor Valdes este cel mai bun portar din istoria Barcelonei. A cîștigat tot ce se putea cîștiga la nivel de club și la nivel de echipă națională. 5 campionate, 2 Cupe, 5 Supercupe ale Spaniei, 3 Ligi ale Campionilor, 2 Supercupe europene, 2 Mondiale de cluburi, un Euro și un Mondial cu Spania. Are de 4 ori consecutiv cîștigat trofeul Zamora în Spania și poate cea mai importantă contribuție la prima Ligă a Campionilor cucerită de FC Barcelona, în 2006. Toate acestea din 2002, cînd Louis van Gaal l-a debutat la prima echipă pînă astăzi, la 31 de ani. Și-i mai rămîne un sezon, cel actual.
Toate acestea pentru un club la care a intrat pe cînd avea 10 ani. Și toate acestea în condițiile în care n-a vrut să se facă portar, iar la 18 ani a avut nevoie de vizite la psiholog, pentru că voia să renunțe.
Pentru final, am păstrat un film realizat de Canal Plus din Spania, cu Victor Valdes în rol principal.Veți afla tot ce trebuie să știți despre el.
Prima parte:
Partea a doua:
Un eveniment oarecum banal a avut loc acum cîteva zile. Messi i-a trimis un tricou lui Gerd Muller, un tricou al Barcelonei cu numărul 10 pe spate. Numărul său adică. Un gest de curtoazie făcut de argentinianul de 25 de ani față de neamțul de 67, al cărui record de goluri într-un an tocmai îl bătuse.
E limpede că sîntem în fața unui act de PR al clubului catalan. Un act de PR ca multe altele, făcut de un departament special, cu un rol extrem de bine stabilit și extrem de bine pus la punct. Și care-și face foarte bine treaba, dovadă imaginea foarte bună de care se bucură clubul FC Barcelona, pe de-o parte, și jucătorii săi, pe de altă parte.
Dincolo de gest și de poză, dincolo de cifrele în sine, recordul lui Messi de anul trecut, luat în calcul sau nu de FIFA are deja o mai mică importanță, a readus în discuție un nume uriaș. Un gigant al fotbalului, pe care puțini din cei care consumă astăzi acest fenomen au apucat să-l vadă. Au auzit cîte ceva despre el, dar de văzut nu prea au reușit, pentru că nu prea au avut unde.
Iată în imaginea de mai jos comparația dintre cei doi fotbaliști. Messi și Gerd Muller. Anii 2012 și 1972.
Evident, e greu de făcut o comparație între două epoci. E ca și cum ai compara un Mercedes din anul 1972 cu unul din 2012. Multe s-au echimbat de atunci, tehnologia a evoluat, oamenii au evoluat, fotbalul a evoluat.
Messi a izbutit însă un lucru grozav. L-a readus în prim plan pe Gerd Muller, poate primul ”killer” de careu din istoria fotbalului. Cu picioarele sale scurte și cu un centru de greutate foarte jos, Muller reușea mișcări rapide și surprinzătoare, de unde și golurile sale, multe din poziții imposibile. S-a vorbit de Gerd Muller în ultimele săptămîni ale anului trecut cît în toți cei 30 de ani trecuți de la retragerea sa.
Vă învit să urmăriți filmulețele de mai jos! E week-end, așa că există mai mult timp pentru așa ceva.
Primul îl are ca protagonist chiar pe Gerd Muller. Veți vedea imagini inedite, îl veți descoperi pe cel poreclit, în acele vremuri, ”Bombardierul”. Cifrele sale sînt colosale: 68 de goluri în 62 de meciuri cu ”naționala” Germaniei Federale, cu care a fost campion mondial în 1974. 365 de goluri în 427 de meciuri în Bundesliga plus 66 de goluri în 74 de meciuri de cupe europene, toate în tricoul lui Bayern Munchen, pe care l-a purtat din 1964 în 1979.
De altfel, și azi Gerd Muller lucrează în cadrul clubului bavarez. Cînd Pep Guardiola a semnat cu Bayern, scriam că e unul dintre cele mai serioase și stabile cluburi din Europa. Un club care-și respectă valorile trecutului așa cum puține altele o fac. Gerd Muller a beneficiat de acest lucru, la începutul anilor 80, atunci cînd, alunecînd pe panta băuturii, a fost salvat de clubul bavarez și recrutat în corpul tehnic de antrenori, acolo unde se află și acum.
Dar nu doar Gerd Muller a fost readus în prim-plan de Messi. Cînd Messi a cîștigat Balonul de Aur, pentru a 4-a oară consecutiv, Messi a bătut recordurile altor 3 fotbaliști formidabili: Johan Cruyff, Michel Platini, Marco van Basten.
Despre fiecare ați auzit cîte ceva. Despre unii mai mult, despre alții mai puțin. Cruyff a fost un geniu al fotbalului, Platini e pe nedrept confundat doar cu președintele de azi al UEFA, cu tot ceea ce se leagă de acest for, cît despre Van Basten, ei bine a fost poate cel mai elegant atacant din istorie. Sper să vă facă plăcere să vedeți sau să revedeți imagini cu cei trei și sper că limba engleză să nu fie un impediment prea mare. Eu vă asigur că merită. Vizionare plăcută.
JOHAN CRUYFF
MICHEL PLATINI
MARCO VAN BASTEN
<
Au trecut deja 24 de ore de la anunțul oficial făcut de Bayern Munchen, care confirmă contractul pe 3 sezoane cu Pep Guardiola, dar subiectul rămîne intens dezbătut în presă ori pe rețelele de socializare. Am încercat pe acest blog, imediat după ce știrea a devenit publică, să găsesc cîteva explicații. După ce, cu numai o zi înainte, ofeream cîteva din ideile lui Pep, spuse încă de pe vremea cînd era jucător activ, în 2002, despre cum vede el fotbalul. Idei pe care le-am regăsit mai apoi în jocul Barcelonei și pe care, probabil, le vom regăsi în jocul lui Bayern.
Sînt destui care critică alegerea lui Guardiola. O semnalează ca pe o cale comodă de a reveni în fotbal. Dintre variantele pe care se zice că le-a avut la dispoziție (se zice, astfel că nu trebuie să fim siguri de ele), City, Chelsea, Milan, Inter, PSG ori ”naționala” Braziliei (care, se zice din nou, i-a fost oferită în toamnă) a ales Bayern. Un loc unde se găsesc numai avantaje și puține inconveniente. Există pe undeva și opinia că nu s-a dus în Anglia ca să nu se dea cu ochii, din nou, cu Jose Mourinho, dar și destule ironii care vizează orașul Munchen, ales în detrimentul Londrei.
Fiecare cu părerea lui. Eu unul regret doar că nu vom putea vedea un duel Pep-Jose în campionatul Angliei. Și-i înțeleg alegerea lui Pep. Orașul e foarte frumos, cine a fost la Munchen știe asta. Împrejurimile sale, mai ales în drumul spre Garmisch, oferă un loc ideal, idilic poate, pentru traiul unei familii cu copii, cum e cea a lui Pep. Aerul e curat, locurile sînt curate, disciplina și rigurozitatea nemțească fac ca totul să fie perfect, oamenii nu sînt exaltați și au un respect aproape bisericos față de noțiunea de viață privată. Sigur, Londra cea cosmopolită are atracțiile ei, dar Guardiola nu s-a dus să facă turism, ci să muncească. Iar la nemți noțiunea de muncă e cel mai bine pusă la punct.
Bundesliga e în creștere, economia e sănătoasă, stadioanele sînt mereu pline și asigură o ambianță propice. E un campionat spectaculos, cumva pe stilul lui Pep, care poate modela pe Bayern după ideile sale, în fața unor adversari ce nu se vor betona în zona propriului careu, cum făceau în 80 la sută din cazuri adversarii Barcelonei. Echipa e oricum foarte puternică, are un stil de joc semănat de Van Gaal și bine îngrijit de Heynckes, stil cu care Guardiola poate obține ceea ce nemții își doresc cel mai tare: supremația europeană.
În plus, aminteam și în postul precedent de asta, Guardiola are spatele asigurat de oameni care știu ce-i ăla fotbal. Beckenbauer, Rummenigge, Hoeness, plus Mattias Sammer, cel mai nou ”recrut” în zona conducerii, sînt monumente în lumea fotbalului. La Barcelona, cel puțin în ultima vreme, a fost mai mereu singur în războaiele cu Real Madrid, ceea ce l-a îndepărtat puțin de zona antrenoratului și l-a dus spre cea a polemicilor, a înțepăturilor de la conferințele de presă, ceea ce nu prea reprezenta elementul său.
Cum se va adapta Bayern la stilul lui Guardiola?
Ei bine, asta e o întrebare bună. Mai ales cum se va adapta Uli Hoeness, ale cărui implicări în zona pregătirii echipei sînt discutate în Germania? Va avea Pep puteri depline în alegerea transferurilor? La Barcelona era știută idiosincrazia pe care o avea față de fotbaliștii propuși de alții. La fel de cunoscută era și răceala cu care privea excesele de personalitate ale jucătorilor, din vestiar sau din teren, bineînțeles cu excepția numită Messi. Robben și Ribery ar trebui să fie din ce în ce mai buni prieteni dacă vor o coabitare liniștită cu noul antrenor, pentru care noțiunea de vestiar e sfîntă. În vestiar, Pep nu vrea vedete cu figuri, vezi îndepărtarea din primele zile ale sale la Barcelon a lui Ronaldinho și a lui Deco, apoi îndepărtarea lui Samuel Eto’o și Ibrahimovici, chiar și a lui Maxwell și Toure Yaya, ultimele două survenite după ieșirile prea puternic mediatizate ale impresarilor celor doi, Mino Raiola și Dmitri Selcuk.
Mai sînt multe necunoscute. Mai ales în ceea ce privește zona tactică, zona dispunerii în teren a jucătorilor. Nu cred că se discută felul în care va juca Bayern cu Guardiola, stilul de joc e limpede și, cred, nenegociabil, un tiki-taka în limba germană, un fel de ”tiki-taken”. Vom avea cu siguranță timp să vorbim și să analizăm cînd va începe noul sezon din Bundesliga. August nu e chiar atît de departe.
Pînă una alta, Bayern e una dintre favoritele Ligii Campionilor în acest sezon. Ce ați zice de un duel Barcelona-Bayern? Poate chiar o finală pe ”Wembley”? Un fel de trecut și viitor pentru Pep.
E ştirea zilei. De fapt, e confirmarea unui zvon apărut acum cîteva zile. Plecat de la un oficial al lui Adidas care a dat în vileag un contract semnat de Pep cu concernul respectiv, parte a înţelegerii sale cu Bayern, clubul bavarez fiind extrem de apropiat de Adidas, nu doar din punct de vedere al echipamentului sportiv.
Nemţii au avut aşadar dreptate. Iar cei care n-au crezut în această posibilitate, printre care mă număr şi eu, trebuie acum să-şi înghită maliţiozitatea.
Pînă să discutăm la rece despre această mutare şi să răspundem la unele întrebări, repede o mică analiză. Bayern are azi destule din ingredientele care-i convin lui Guardiola pentru a prepara un fotbal apetisant. Un portar foarte bun cu mingea la picior, Manuel Neuer. Fundaşi centrali la fel de buni pentru construcţie. Un lateral de tip Dani Alves în persoana lui Lahm. Javi Martinez, pe care l-a vrut la Barcelona, unul dintre puţinii care pot interpreta rolul lui Sergio Busquets de la catalani, rol indispensabil în piesa lui Pep. Toni Kroos şi Thomas Muller, fără a-l scoate din context pe Schweinsteiger, dimpotrivă, pentru linia de creaţie. Două extreme, Robben şi Ribery, şi pe ultimul l-a vrut la Barcelona. Un atacant de tip Kluivert în persoana lui Mario Gomez. Plus Mandzukici, jucătorul de careu, aşa-numitul, în spaniolă, rematador.
Vă invit să citiţi în acest articol părerile lui Guardiola despre fotbal spuse în 2002, pe vremea cînd era jucător! Veţi regăsi detalii din actualul lot al nemţilor. Ca să nu mai spun că Bayern are capacitatea de a aduce şi alţi jucători.
Şi ăsta e un aspect important. Stabilitatea. Financiară şi nu numai. La Bayern, Pep va avea în spate monumente de tip Beckenbauer, Rummenigge, Uli Hoeness. Nu va mai fi singur împotriva furtunilor, aşa cum s-a întîmplat în ultima sa perioadă la Barcelona.
Guardiola şi Bayern. Ce asociere colosală!
Pînă îl vom vedea pe banca nemţilor, să ne reamintim de perioada sa excepţională de la Barcelona.
Momente precum acesta:
Sau dueluri precum acesta:
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!