Cu siguranță, nici pentru Chelsea și nici pentru Benfica, finala Europa League de la Amsterdam nu era un obiectiv la începutul sezonului. Ambele erau în grupele Ligii Campionilor și ambele erau implicate în lupta pentru cîștigarea titlului în campionatul intern.
Lucrurile s-au schimbat între timp. Finala Europa League nu mai e acum un obiectiv, e mai degrabă o necesitate. Mai ales pentru Benfica. Lusitanilor le bate la ușă un coșmar. Să conduci campionatul de la început și să pierzi, în prelungirile penultimei etape, mare parte din opțiunile de a cîștiga titlul, asta mi se pare aproape o tragedie. În sens fotbalistic, evident. Benfica a venit la Amsterdam traumatizată după deplasarea de la Porto, iar aici poate fi o problemă. Starea psihică e într-o mare legătură cu starea fizică. De fapt, creierul comandă mușchii, iar atunci cînd creierul nu e în regulă, nici mușchii nu-ți mai stau alături.
Jorge Jesus e cu totul alt tip de antrenor decît Rafa Benitez. Benfica va căuta probabil să aibă controlul partidei, să aibă posesia, să dicteze ritmul. Rămîne de văzut dacă va și reuși. Lipsește Maxi Pereira, căpitanul, dar și un notabil element de pericol pentru adversari. Construcția atacurilor se derula, de regulă, pe partea lui Maxi Pereira. Fără el va fi mai greu, căci Salvio, cel care va juca în locul său pe banda dreaptă, nu are aceleași calități. Normal ar fi ca rolul lui Maxi să se translateze spre banda cealaltă, la Nico Gaitan, un număr 11 reconvertit în mijlocaș de bandă. Gaitan e puternic, destul de tehnic, crează o bună asociere cu fundașul Malgarejo, astfel că se presupune că această parte stîngă va fi principala armă a portughezilor.
Problema lui Gaitan, dar și a lui Salvio, e slaba participare defensivă. Se presupune că într-o finală, ambii vor fi mult mai concentrați, mult mai determinați. De încercat vor încerca, asta e limpede, rămîne de văzut cît vor putea să ducă din punct de vedere fizic.
Pentru Rafa Benitez, absența lui Eden Hazard poate rezolva mai multe dileme. Cu belgianul apt, era aproape obligatorie tripleta Hazard-Oscar-Mata în spatele lui Torres. Rămînea în aer Lampard, căci Ramires pare destul de sigur de locul său în primul 11. Ramires e cel care trebuie să asigure ordinea, din punctul de vedere al lui Chelsea, în teritoriul lui Gaitan. Dacă va reuși să stopeze fluxul ofensiv al perechii Gaitan-Malgairejo, atunci Benfica va suferi mult.
Rafa Benitez, spuneam mai sus, e un antrenor diferit de Jorge Jesus. E mai degrabă unul de profil defensiv, de școală italiană să zicem, paradoxal, căci trecerea lui prin Serie A a fost un fiasco. Aduce într-un fel cu Diego Simeone. Ambițiile creative ale echipelor lui Benitez sînt de multe ori trecute în plan secund, mai ales dacă există avantaj pe tabelă și în special după ce există acest avantaj. Atunci cînd Chelsea e în avantaj, îl apără mai degrabă, nu caută să-l dubleze, să-l mărească. Echipa se strînge mult, coboară spre propriul teren, ține de minge, forțează recuperări și contraatac, pe fondul calității excepționale a jucătorilor din față.
Dacă admitem că va juca Ramires, rezultă că Lampard va fi lîngă David Luiz în rol de dublu pivot. Lampard merită această finală, pentru felul în care s-a pregătit și jucat în acest sezon. Nu știu cîți ar fi arătat un asemenea profesionalism în condițiile în care viitorul său este încă incert. Mai e și opțiunea Victor Moses, dar cred că nigerianul va intra mai degrabă pe parcurs, căci caracteristicile sale îl fac util în orice situație.
Chiar dacă e un pic în umbra finalei Champions League, meciul din seara asta e totuși o finală. Iar o finală, cu trofeul la cîțiva metri, are farmecul său. E prima dintr-o serie de patru cu care vom încheia această lună mai și nu cred că nu vom avea parte de un spectacol agreabil.
UPDATE 28 decembrie
Anul 2012 s-a încheiat cu bine pentru Lionel Messi. Nici pentru el, nici pentru noi, sfîrșitul lumii n-a venit. 91 de goluri marcate într-un an reprezintă o bornă ce va fi greu de atins de cineva în viitor. Recunoscut ori nu de FIFA și UEFA, recordul va rămîne menționat de fiecare dată cînd cineva se va apropia de aceste cifre.
Vă invit să priviți mai jos felul în care Messi a marcat aceste 91 de goluri. Veși descoperi, în această imagine publicată pe www.fcbarcelona.cat, contra cui, unde și de unde pe teren au fost marcate aceste goluri, dar și cine au fost cei care l-au ajutat pe argentinian să marcheze, prin pasele lor decisive.
Apoi vă invit să le revedeți. Eventual să vă alegeți golul preferat. Eu unul rămîn cu cel ce are numărul 51, marcat într-un meci cu Brazilia.
Și acum vă invit să citiți textul e mai jos, scris imediat după meciul cu Benfica, din Champions League. Cînd destinul lui Messi a intersectat, pentru o fracțiune de secundă, drama unei accidentări extrem de grave. A fost ca și cum, pe autostradă vieții aflîndu-se, mașina de lux numită Messi a atins banda de siguranță. Zgomotul acela a îngrozit pe toată lumea. Din fericire, cel ce are în grijă, de acolo de sus, de destinul acestui băiat, a redresat imediat situația și totul a revenit la normal.
A fost, poate, un moment de neatenție. Destinul nu obișnuiește să aibă însă astfel de momente. Mai degrabă a fost o atenționare. În viață orice e posibil.
6 decembrie 2012
Ar fi trebuit să fie faza care să lumineze o partidă cenușie, o partidă pe care Barcelona parcă n-a vrut s-o joace și s-o cîștige. Ar fi trebuit sa fie o fază ca oricare alta, o fază pe care am mai văzut-o de zeci de ori: Messi scăpat singur spre poarta adversă, față în față cu portarul. De cele mai multe ori o fază terminată cu gol.
De data asta a fost altfel. Faza de poartă s-a terminat într-o liniște uluitoare.
Stadionul a tăcut pur și simplu. Nu că de regulă pe Camp Nou e o atmosfera incendiară, căci nu e nici măcar la meciul cu Real. Dar nu era vorba de liniștea dată de tribune goale ori de spectatori liniștiți, era o liniște vecină cu teroarea, cu groaza, o liniște aterizată pe Camp Nou ca un viscol ce a criogenat orice urmă de viață. Daca nu era tîrziu în noapte, aproape că s-ar fi putut auzi mașinile ce treceau prin fața stadionului, paharele sparte la barul hotelului Princesa Sofia, de peste drum, ori plînsetul nou-născuților la maternitatea din apropiere.
Sînt exagerări, evident. Însă groaza de pe chipurile spectatorilor, îngrijorarea jucătorilor din teren și preocuparea lui Tito Vilanova nu sînt. La fel și asteptarea de după, cu oameni din toată lumea străbătînd internetul pentru a descoperi ceva. De bine sau de rău, orice. Cei de la Barcelona, conștienți probabil de nivelul de așteptare, au căutat să dea știri cît mai repede. Iar propoziția „no es gran cosa” publicată pe twitter de un ziarist de la Radio Catalunya, a fost probabil cea mai distribuită.
Miercuri seara, lumea la Barcelona a conștientizat un lucru important: a-l avea în lot pe cel mai bun fotbalist din lume implică și posibilitatea de a-l vedea accidentîndu-se. E o lege a fotbalului, iar Messi nu e ca un cadou de Crăciun pe care-l primești și pe care-l pui bine, undeva unde să nu poată fi stricat de cineva. Messi e fotbalist și e supus regulilor jocului. Iar Barcelona, ca echipă, de asemenea. Chiar dacă Barcelona fară Messi e greu de imaginat, această posibilitate există, iar miercuri a fost foarte aproape să devină realitate.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!