Foarte rar se intimplă în Anglia ca un antrenor să fie primit, la primul său meci pe teren propriu, așa cum a fost primit Rafa Benitez, la Chelsea-Manchester City. „Rafa împotriva furtunii” a fost titlul din Daily Telegraph în acea zi și cam așa e. Suporterii lui Chelsea nu-l prea suportă pe Rafa de pe vremea cînd acesta antrena Liverpool, iar declarațiile sale din acea perioadă, împotriva lui Mourinho în principal, sînt înțelese acum ca declarații împotriva lui Chelsea. Chestie de percepție totuși.
Rafa nu e însă un antrenor oarecare. A ciștigat de doua ori campionatul în Spania, ultima data luptînd cu cel mai galactic Real posibil (Casillas, Roberto Carlos, Cambiasso, Zidane, Figo, Beckham, Guti, Raul, Ronaldo), dar și o Cupa UEFA. Apoi, fără practic să-și desfacă toate bagajele, a luat Liga Campionilor cu Liverpool, iar doi ani mai tîrziu a mai ajuns într-o finală (de acolo i se trage în raport cu fanii lui Chelsea). Și, ca un scurt paragraf iîn CV, a mai luat și un Mondial al Cluburilor cu Inter. În paranteaza fie spus, are și acum aceasta şansă la Chelsea, asta asșa, ca o demonstrație că viața te mai surprinde cîteodată.
E injust să-i fie aplicată lui Rafa Benitez ștampila de antrenor slab doar pentru nereușita de la Inter. Hai să ne gîndim repede și să spunem ce antrenori au facut performanță la Inter după razboi!? Herrera și Mourinho. Sau pentru că nu a luat titlul cu Liverpool? Dar ce s-a ales din Liverpool după plecarea lui se vede!
Benitez era la Abu Dhabi cînd a primit telefonul lui Abramovici. Fix acum un an îl refuzase, cînd Chelsea căuta un înlocuitor pentru Vilas Boas. Probabil că se săturase de cariera de analist tv și-l măcina dorul de fotbal. Sau poate că e conștient de calitatea lotului pe care-l are pe Stamford Bridge și crede în posibilitatea de a ciștiga ceva în acest sezon. Altfel e greu de explicat cum de a acceptat să semneze un contract doar pînă în vară, în loc să stea liniștit pe banii lui Moratti, deloc puțini vă asigur.
A schimbat ceva din corpul tehnic. I-a adus pe Bolo Zenden ca asistent, plus echipa sa obișnuită, Paco de Miguel, ca preparator fizic, Xavi Valero, ca secund. A schimbat și medicul echipei și l-a adus inclusiv pe Ivan Ortega, fizioterapeutul personal al lui Fernando Torres. „El Nino” e marele său pariu. Dacă îl va face să dea goluri din nou, ca la Liverpool, Rafa va cîștiga mult din simpatia lui Abramovici, căci Torres e marele of al patronului.
Pe vremea cînd era „cormoran”, Rafa era considerat cel mai bun tactician dintre antrenori. Chiar peste Mourinho. Sînt chestiuni discutabile. Indiscutabilă e pasiunea acestui om pentru fotbal.
Și mai e ceva. Sînt multe date ce indică un final prost de poveste. Dar marile capodopere au mereu această senzație în primele capitole!
Caută-mă!