Da, Victor Pițurcă a pregătit foarte bine meciul! Meciul Turcia-Ungaria. E o glumă care a circulat pe rețelele de socializare imediat după partida noastră de la Amsterdam. Glumă, glumă, dar e foarte adevărată. Acest egal dintre turci și unguri e rezultatul perfect pentru noi. Așadar, să-l felicităm pe Victor Pițurcă pentru el” :))

V-am avertizat înainte de meci să nu vă faceți iluzii! Cine și-a făcut s-a lămurit repede. Chiar prea repede ne-au dat gol olandezii, mă așteptam să ținem și noi de 0-0 pînă la pauză măcar, cum a făcut Estonia. Care Estonia, apropo, și-a luat 3 bucăți, nu 4 ca noi.

Eu unul nu mi-am făcut nici o iluzie. Sau dacă mi-am făcut, s-a spulberat în momentul cînd am aflat echipa. Mi s-a părut că Pițurcă a jucat la alibi. A aruncat mai mult contingent Steaua în teren ca să aibă o scuză și să nu mai poată ”finanțatorul” să-i reproșeze acest aspect. Pe Chipciu nu l-a băgat de-al naibii, ca să dea cu tifla ziariștilor. Tot d-aia cred că l-a ținut în teren și pe Bogdan Stancu, care iată bifează 180 de minute în această ”dublă”, cea mai mare realizare a sa după ce, se spune, și-a făcut transplant de păr, căci părul era tot ce-i lipsea, prilej cu care n-a mai dat cu capul în minge vreo două luni. Atacant fiind. Pe Mutu cred că l-a băgat special la 0-3 ca să-l enerveze, poate de nervi ia un ”roșu” și scapă de grija lui la următoarele meciuri. Nu mă mai întreb de ce mama dracu l-a adus pe Keșeru dacă nu i-a acordat nici măcar un minut, că n-are nici un rost. Știu răspunsul.

Să nu credeți că ceea ce am spus mai sus e o glumă. Cea cu cu tifla dată ziariștilor. Poate nu știați, dar asta e o metodă de nădejde a selecționerului. Într-o vreme avea o dispută cu un fost coleg de-al meu, care-i tot afla echipa de start și o dădea în ziar, așa că o schimba în ziua meciului. Între timp a scăpat de grija asta. Colegul nu mai e la ziar, faptul că afla tot ce mișcă la ”națională” s-a dovedit un aspect minor, altele sînt calitățile de bază acolo. Chestie de deontologie.

Lumea vrea acum demisia selecționerului. Păi de ce acum? Că șansele de a prinde barajul sînt la fel de mari, dacă nu cumva mai mari după egalul dintre Turcia și Ungaria. Ca de obicei, după meciuri de genul celui de la Amsterdam, ”naționala” României devine ”naționala” de calcule. La calcule ne pricepem de vreo 10 ani încoace. Iar calculele astea spun așa: am bătut în Turcia, iar Ungaria nu. Am făcut egal pe terenul ungurilor și am scăpat de deplasarea în Estonia, care e posibil să mai dea bătăi de cap unora. Sîntem, deci, pe plus. Ne-a bătut Olanda în două meciuri, și ce dacă? Erau înfrîngeri ”bugetate”, olandezii o să-i bată și pe ceilalți. Avem șansele în mîinile noastre, depindem numai de noi. Avem Ungaria și Turcia pe teren propriu, în interval de 4 zile. Aici ne jucăm viitorul. Batem Ungaria, facem egal cu Turcia și gata, se vede barajul. Să mă gîndesc că le batem pe amîndouă, parcă n-am curaj. Înainte de Ungaria, scriam că am încredere în Pițurcă. Îmi mențin părerea. După meciul cu Ungaria, scriam că am încredere în norocul lui. M-am obișnuit cu ifosele lui, cu superstițiile lui, cu maniera lui de a judeca totul ca o partidă de poker. Iată ce scriam vinerea trecută: ”Norocul e aliatul lui în aceste preliminarii. Am bătut Turcia cum am bătut, am scos un punct în Ungaria cum l-am scos, mai rămîne să facă turcii egal cu ungurii marți ca să fie totul bine”.

Deci, cum ar veni, totul e bine. De ce ne facem atîtea griji?