Teroarea e din nou prezentă în America. E rău, indiferent de opțiuni politice, simpatii sau antipatii, dincolo de orizonturi de gîndire și de comprații. E rău pentru că imaginile oamenilor însîngerați, suferinzi, îngroziți, înlăcrimați nu pot bucura decît ochii psihopaților. Mai ales că vorbim despre oameni nevinovați, oameni care n-au nici un amestec în disputele politice și conflictele militare ce generează aceste atacuri care conțin o doză egală de lașitate și sadism.

Cel mai rău e că s-a întîmplat la un eveniment sportiv. La un maraton, adică exact cea mai grea probă sportivă posibilă, cea care la pune la încercare toate calitățile și toată pregătirea de care poate fi capabil un sportiv. Mult mai rău e că, la momentul primei explozii, trecuseră multe zeci de minute de cînd primul concurent trecuse linia de sosire. Cu alte cuvinte, atunci, la acel moment, se apropiau de final mulți dintre cei care se înscriseseră la acest maraton tradițional nu neapărat din dorința de a-l cîștiga, ci din aceea de a participa, de a-și testa limitele, de a-și verifica pasiunea pe care o au.

Au fost și vor fi multe reacții. Mi-a atras atenția una, pe care am citit-o pe una dintre rețelele de socializare. Nici nu mai rețin care. Cineva observa pe imagini cum, imediat după explozie, și după ce prima sperietură fusese oarecum depășită, au existat concurenți care, privindu-și ceasul, au continuat să alerge, să caute linia de sosire. Erau cu siguranță oameni pentru care competiția era cu ei înșiși, cu timpii pe care-i făcuseră la alte concursuri, cu recorduri personale pe care căutau să le egaleze sau să le depășească. Oameni care au înțeles imediat că nimeni și nimic nu trebuie să-i oprească, nimeni și nimic nu trebuie să stea în calea dorinței lor de a duce pînă la capăt ceea ce și-au propus.

În esență, e spiritul care trebuie să ne guverneze. Cursa vieții nu trebuie stopată, nimic nu trebuie să te facă să te oprești din alergare, spre ceea ce ți-ai propus. Poate cîteodată încetinești, te adăpostești, aștepți că pericoul să treacă și rănile să se vindece, dar apoi trebuie să mergi mai departe. Cine n-o face e doar un învins.

P.S.

Ceea ce s-a întîmplat la Boston, deși s-a întîmplat destul de tîrziu, a devenit imediat subiect de primă pagină pentru aproape toate ziarele care se respectă. Revista presei de astăzi e o dovadă. Nu căutați pe acolo ziare din România. Nu e cazul.