PROIECTUL PSG, ANUL 4

PROIECTUL PSG, ANUL 4

Octombrie 2011 e luna în care destinul celor de la PSG pare să se fi schimbat definitiv. Atunci, după multe săptămîni de tatonări, șeicul Nasser Al-Khelaifi a preluat conducerea clubului din capitala Franței cu promisiunea fermă de a-l scoate la lumina pe care o merită o reprezentantă a Parisului. Nici acum nu-s clare motivele pentru care șeicul a ales PSG, la fel cum nu prea sînt clare motivele pentru care Manchester City a devenit brusc marea dragoste a unui alt șeic plin de bani. De fapt, nici nu contează, nu mai stă nimeni acum să-și pună această problemă. Important e că banii curg și la PSG și la City, iar titlurile au început să apară, consecință firească a unui robinet de finanțare ce nu are cum să se oprească atît timp cît lichidul negru ce-l alimentează există din plin.

BILETE LA TOATE MECIURILE LUI PSG DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:

Cînd a preluat cu puteri depline pe PSG, șeicul Al-Khelaifi structura un soi de plan cincinal, la capătul căruia echipa pariziană să cîștige, fotbalistic vorbind, tot ce se poate cîștiga. Ne aflăm înaintea celui de-al patrulea an al proiectului. Introduc în calcul și sezonul 2011-2012, căci octombrie e mult mai aproape de start decît de finiș. Acela a fost, de fapt, singurul campionat pe care PSG l-a pierdut, surprinzător, de la instalarea noului finanțator. Au urmat două titluri cîștigate de manieră mai mult sau mai puțin categorică, a venit și o Cupă a Ligii la palmares, o Supercupă recent, din acest punct de vedere lucrurile sînt în grafic.

Mi se pare limpede însă că în acest sezon PSG își propune mai mult pe plan internațional decît pe plan intern. Campionatul Franței nu pare a fi un obstacol prea dificil pentru Blanc și ai săi. Sincer, mă așteptam la mai mult în această perioadă de mercato de la Monaco. Dacă în vara trecută, în condițiile în care era totuși o nou promovată, echipa din Principat s-a mișcat bine, mă gîndeam că în această vară, cu garanția prezenței în Champions League, Monaco va reprezenta un pol de interes pentru fotbaliști importanți. N-a prea fost așa, ba chiar Monaco și-a pierdut și unul dintre staruri, pe James Rodriguez, iar dacă în cele din urmă va pleca și Falcao treaba se complică. Mai ales că s-a schimbat și antrenorul, o problemă în plus întotdeauna.

Chit că nu va fi o defilare, căci Ligue 1 e o competiție de uzură, cu multe deplasări complicate și adversari incomozi, cîștigarea campionatului nu mi se pare obiectivul principal. Acesta ar fi, în mod normal, Champions League. După doi ani în care s-a oprit în ”sferturi”, dar de fiecare dată eliminată de o echipă ce nu va reuși ulterior calificarea în finală, ar cam trebui să fie sezonul în care această graniță să fie depășită. Demersul nu-i simplu și e de ajuns să ne uităm la ce pățește City în această competiție, dar și la ce-a pățit Chelsea, cîți ani a trebuit să aștepte Abramovici pentru a vedea de aproape trofeul.

Am spus în precedenta postare pe acest blog că nu mi s-a părut prea coerentă campania de achziții din această vară. Nu am înțeles de ce a fost nevoie să fie luat David Luiz și încă pe o sumă colosală. 50 de milioane pentru un fundaș mi se pare enorm, în condițiile în care PSG nu are deocamdată aparatul de marketing de care dispune Real Madrid, capabil să rentabilizeze într-un interval relativ scurt orice transfer. Mi s-a părut mai degrabă un moft al șeicului, acela de a avea cuplul de fundași centrali ai ”naționalei” Braziliei. David Luiz nu era indiscutabil pentru Jose Mourinho, iar asta ar trebui să dea de gîndit, în condițiile în care Mourinho e în primul rînd preocupat de defensivă. În ultimul an a fost folosit preponderent în linia de mijloc, iar cei ce vorbesc de grave carențe de poziționare, de concentrare și de interpretare tactică a partidelor par a avea dreptate. L-aș fi văzut mai degrabă pe Marquinhos primind minute în plus în meciuri importante, ceea ce nu-i exclus totuși să se întîmple, de vreme ce Thiago a avut și-n sezonul trecut și probabil că va avea și-n acesta multe probleme medicale. Faptul că PSG nici n-a vrut să discute cu Barcelona pentru Marquinhos e o dovadă că se ia în calcul această posibilitate.

BILETE LA TOATE MECIURILE DIN LIGUE 1 GĂSIȚI AICI:

În continuare mi se pare că Edinson Cavani nu prea se regăsește în modulul lui Blanc. Nu e poziția lui aceea și de aceea cred că există destule posibilități ca el să plece. La fel cum, indiferent de ultimele declarații, există destule posibilități ca Angel Di Maria să vină în cele din urmă.Marele handicap al lui Cavani, dacă s-ar gîndi să-și schimbe domiciliul, vine din salariul uriaș pe care-l are la Paris, dar și din lipsa de variante viabile ca destinație. Unde să te duci totuși? În afară de City nu văd un alt club care să și-l permită.

Presiunea pe umerii lui Blanc e mare. În vara trecută se spunea despre el că e un antrenor punte între Ancelotti și Wenger, ce pare să fie marele obiectiv al șeicilor. Wenger a ales să înceapă la Arsenal încă un proiect, așa că Blanc trebuie să gestioneze situația și vestiarul, unde nu prea mai e loc de vedete. Chit că are contract pînă în 2016, nu cred că încă un sezon anonim în Champions League va ușor digerat în Qatar. Fotbalul se joacă la Europa, dar deciziile se iau în Qatar, pentru că de acolo vin banii.

LUIS SUAREZ ȘI BALOTELLI

LUIS SUAREZ ȘI BALOTELLI

A mai trecut o zi din Mondialul nostru. După părerea mea, în acest moment, sînt trei Mondiale în desfășurare. Al celor care participă sau au participat, al celor care nu participă, și au Mondialul de dat cu părerea, și Mondialul de scandal pe care-l vedem pe televiziunile de știri, întruchipat de un Bercea, căruia o tipă simpatică i-a zis Borcea (iată și legătura cu fotbalul!) și o Isaura, care i-a transformat pe toți în sclavii intereselor de moment. Dar să nu ne batem capul prea mult cu cealaltă actualitate, să rămînem la fotbal. Și la Campionatul Mondial. Au mai plecat acasă niște ”europene”, dovadă din ce în ce mai clară că e foarte greu pentru ”naționalele” Bătrînului Continent să evolueze cu randament rezonabil în America de Sud. Care continent și-a asigurat prezența în semifinale și în finala mică, împerecherea Brazilia-Chile vs Columbia-Uruguay urmînd să dea, probabil, adversara Germaniei în semifinale. Dar nu cred că e bine să ne hazardăm în pronosticuri la acest turneu final unde calculele hîrtiei au respectate parcă mai puțin ca niciodată.

<

O să mă refer în cele ce urmează la Italia-Uruguay printr-o paralelă Balotelli-Luis Suarez. E plin internetul de dinții lui Luis Suarez. De glume, de opinii, unele mai violente, altele doar ironice. Depinde pe ce parte a baricadei de găsești. Nu-s puțini cei care cred că Luis Suarez va avea mari probleme după această trăznaie în a-și continua drumul ce pare destul de clar spre un transfer în afara Angliei. Nu-s de aceeași părere. Dacă l-a mușcat pe Chiellini, să presupunem totuși că l-a mușcat și că fundașul lui Juve nu arăta, cum pretinde destul de patetic uruguayanul Lugano, o cicatrice mai veche, dacă l-a mușcat deci pe Chiellini nu înseamnă că Luis Suarez a devenit brusc un fotbalist mai prost sau mai puțin interesant pentru Real Madrid ori FC Barcelona. Cluburile care, se zice, l-ar vrea, fiecare cu armele sale, Madridul mizînd pe bani, Barcelona pe nevasta atacantului, care fiind născută la Barcelona și avînd familia acolo ar trage cu dinții, ai săi nu ai soțului, spre Catalunya. Luis Suarez va fi transferat, dacă va fi transferat, pentru că dă goluri și pentru ceea ce face în teren, fotbalistic vorbind. Comparația cu Balotelli va veni mai tîrziu, căci felul în care înțelege să joace Suarez pentru echipă nu se compară cu cel al fostului ”Super Mario”.

O să mă întorc cu 12 ani în urmă, cam în această perioadă. Se terminase Mondialul asiatic, iar Florentino Perez era hotărît să-l transfere pe brazilianul Ronaldo. Făcuse un Mondial fantastic și era o lovitură de genul celor pe care le dorește Florentino în fiecare vară. Printre colaboratorii săi apropiați n-a găsit chiar un consens. Jorge Valdano a fost unul dintre cei care s-a opus, pesemne avînd cine știe ce altă variantă. A adus ca argument viața dezordonată a lui Ronaldo, faptul că-i cam plac femeile și distracția. Florentino i-a ascultat argumentele, dar i-a servit o replică inteligentă: ”Jorge, nu-l iau de ginere, îl iau să dea goluri”. Ceea ce a și făcut. În sensul că l-a luat. Și ceea ce a făcut și Ronaldo, a dat goluri, și încă destule, cu toate probleme sale.

Întorcîndu-ne la Luis Suarez o să spuneți că problemele sale țin totuși de teren. E corect. Un astfel de gest poate avea consecințe. Imediate, dacă e cartonaș roșu, sau ulterioare, dacă se lasă, cum e posibil acum, cu vreo suspendare. Cred însă că Luis Suarez e mai util echipei la care joacă decît Mario Balotelli. La Balotelli nu există stare de mijloc atunci cînd e vorba de implicare, nu există ”așa și așa”, există doar două variante, da și nu. Cu Anglia a fost da. Cu Costa Rica și Uruguay a fost un nu categoric. Eu unul îl prefer pe Suarez, care dincolo de goluri are o implicare totală față de tricoul pe care-l poartă, de unde cred și aceste ieșiri, unui Balotelli inexistent și mai degrabă destructiv față de ai lui. Ieșirile lui Suarez pot fi, în opinia mea, destul de repede corectate cu o vizită la psiholog și nu cred că, în eventualitatea unui transfer la Real sau Barcelona, ar mai apărea așa ușor, căci concurența cu Cristiano, Benzema, Messi sau Neymar l-ar obliga la mai multă minte. Dinții lui Suarez sînt o touși anecdotă, golurile sale sînt însă o realitate pe care nu i-o poate mușca nimeni.

Despre Italia-Uruguay ar fi puține de spus. Italia avea nevoie de un 0-0, dar a încercat să-l obțină ușor atipic pentru ceea ce înseamnă fotbalul italian. A încercat un soi de ”catenaccio cu posesie” ceea ce nu prea i-a ieșit. Nici n-a atacat, nici nu s-a apărat organizat, așa cum îi știam pe italieni. Să nu uităm că la 0-0, înainte de ”mușcătură”, Suarez are un unu contra unu cu Buffon la care bătrînul Gianluigi a salvat uluitor. Italia a jucat intermitent la acest Mondial, trecînd de la foarte bine cu Anglia la mizerabil cu Costa Rica și ajungînd la un rezonabil cu Uruguay, pentru că nu trebuie să uităm de eliminarea lui Marchisio. Numai că granița dintre bucurie și deziluzie în fotbal e foarte mică, iar acest ”rezonabil” n-a folosit la nimic. Poate și pentru că nimeni de la italieni n-a arătat acel spirit de luptă și de sacrificiu pe care l-am văzut la uruguayeni. Inclusiv la Suarez, în felul său, dar în special la Cavani, care-n multe momente părea inexistent pentru un neavizat, dar asta doar pentru că era mai retras ca de obicei, alergînd spre zona lui Pirlo, ca să-l ”tamponeze” de fiecare dată cînd acesta primea mingea. Un Pirlo de la care cred că s-a așteptat prea mult, căci spre deosebire de Juventus nu avea alături de el un Pogba și un Vidal, care să-i asigure prin forța lor acea libertate de mișcare de care are nevoie.

În America de Sud se spune despre Uruguay că e o țară mică, pe care greu o identifici pe harta unui continent dominat de coloși, al cărei nume a ajuns cunoscut în Europa datorită fotbalului. Un fotbal ce aduce cîteodată cu unul de cartier, de curtea școlii, dar care produce și aduce după sine multe avantaje.

P.S.

Despre Grecia, numai de bine. Că a fost sau nu penalty (eu cred că a fost) nu mai contează. Prin calificarea în ”optimi” și posibil chiar în ”sferturi” (totuși vorbim de Costa Rica) grecii i-au servit cea mai bună scuză selecționerului nostru pentru barajul de anul trecut și pentru preliminariile ce urmează. Sînt o echipă puternică, nu?

P.S 2

Selecționerul italian și președintele federerației italiene au demisionat. Nu există nici o legătură între această realitate și P.S-ul de mai sus.

P.S 3

La început am ținut cu Spania. A ieșit. Apoi cu Italia. A ieșit. De acum înainte nu mai țin cu nimeni. Cred însă în continuare, așa cum am crezut din prima zi, că va cîștiga Brazilia

JURGEN ȘI JOSE. DUBII ȘI CERTITUDINI. ANTRENOR BUN ȘI ANTRENOR MARE

JURGEN ȘI JOSE. DUBII ȘI CERTITUDINI. ANTRENOR BUN ȘI ANTRENOR MARE

Doar în Champions League se mai văd situații de genul ăsta. Doar aici noțiunea de ”foarte aproape” e, de fapt, foarte departe. Despre cît de departe poți fi de cele mai multe ori cînd ești aproape s-ar putea discuta mult și bine. Pe undeva ideea derivă dintr-o alta, cea a certitudinilor și a dubiilor, e mult mai bine să ai dubii decît certitudini, oamenii care n-au dubii sînt cei mai predispuși la certitudinea eșecului.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Să vorbim totuși despre fotbal! Despre certitudinea unei calificări mai departe. Real Madrid o cam avea. Explicabil, pe undeva. De unde, probabil, și lipsa dubiilor. Lui Anceloti i-a trecut glonțul pe la ureche. Ar fi fost prea de tot pentru un antrenor de succes ca el să mai înregistreze un eșec de asemenea proporții, vecin cu umilința. Probabil că, la 2-0 pentru Borussia, atunci cînd Mkhitaryan a trecut și de ”San Iker” și se pregătea să trimită meciul în prelungiri, prin fața ochilor i-au trecut alte episoade asemănătoare din cariera lui. Acea finală cu Liverpool, acea eliminare cu Depor, poate chiar ultimul Clasico. Dacă armeanul inventat de Mircea Lucescu nu țintea un stîlp de cîțiva centimetri ci spațiul mult mai mare al porții și se făcea 3-0, nu știu zău dacă Real putea reveni.  Chit că Ronaldo putea să intre, și chiar cred că ar fi făcut-o într-un astfel de moment.

Aș vrea să mă refer în cele ce urmează la Jurgen Klopp. Am mai făcut-o pe acest blog, dar merită să insisit. Omul e un personaj. Înainte de asta, trebuie recuperat un adevăr, căci mi se pare că asistăm la un ușor masacru mediatic al Realului. Madridul a făcut o repriză secundă notabilă, pe care mulți o trec în plan secund. După o primă parte oribilă, Ancelotti a mutat inspirat cu Isco, iar echipa sa a avut destule ocazii de a marca. Să nu uităm că a lipsit Cristiano, element la fel de important ca lipsa lui Lewandowski din tur, căci eu cred că dacă era Cristiano pe teren măcar o ocazie din repriza a doua se fructifica, plus penaltyul pe care, în mod bizar (cu Xabi Alonso, Modrici și Benzema în teren) l-a bătut Di Maria.

Despre Klopp acum. Ilie Dumitrescu a spus la Euro Fotbal un lucru tare adevărat. Că ar merita Klopp o echipă cu potență pe măsura calităților sale, a ambițiilor sale  a felului în care înțelege să-și facă meseria. Și cred că e adevărat, chit că se vor supăra fanii Borussiei pe mine. Dortmund nu are cum concura, financiar vorbind, în momentul ăsta, cu marile forțe ale continentului. Am citit de curînd o analiză a situației economice a clubului. Sănătoasă, e limpede, dar asta nu implică și performanță. Borussia e condusă după principii economice extrem de solide, n-o să intru în detalii acum căci nu ăsta e subiectul, cu idei foarte bine conturate și cu reguli. Dar tocmai aceste reguli fac ca Gotze să plece, pentru că nu poate primi salariul de la Bayern, ca Lewandowski să plece, pentru că nu poate primi salariul de la Bayern, ca Reus să plece și el într-un viitor, mai mult sau mai puțin apropiat, ca Hummels de asemenea, poate Gundogan, deși aici e un uriaș semn de întrebare în ceea ce privește starea sa fizică. E nedrept ceea ce spun, cu siguranță, dar e un adevăr crud. Cred că din ce în ce mai mult că Borussia e o haină mult prea mică pentru aspirațiile lui Klopp.

Mi se pare un antrenor fenomenal. L-am văzut prima dată în 2006, la Mondialul din Germania. Făcea analize pentru ZDF și ARD. Era la Mainz, avea 40 de ani și nu era atît de cunoscut ca azi. Pe undeva cred că acea experiență televizată l-a ajutat în carieră. Îmi plăceau analizele lui, cît puteam să văd din ele, explicațiile pe care le oferea, greșelile de ordin tactic pe care le descoperea. Acum îmi place și mai mult. Își menține stilul, e fidel principiilor, indiferent de situație. Borussia există prin el, mai bine zis a existat prin el, căci e invenția lui pe undeva, dar de acum înainte mi-e greu să cred că va putea reuși mai mult. Și n-ar fi deloc logic ca reperul carierei sale să fie o finală pierdută cu Bayern și alte bătălii pierdute în Bundesliga, tot cu Bayern. Diferența dintre un antrenor bun și un antrenor mare e dată de performanțe. Iar performanțele înseamnă trofee, nu meciuri frumoase, cupe pe care să le ridici deasupra capului, nu să te regăsești aproape de ele și doar să le privești cu jind. Jurgen Klopp e un antrenor bun, un antrenor deosebit în peisaj, dar mare încă nu e. Citeam părerile unora, care scriau că e mult peste Ancelotti, că e peste Mourinho, că e peste Guardiola. Hmmm. E posibil. Dar cum facem să aflăm asta? Diferența e că toți cei amintiți au niște trofee cîștigate, nu unul, să putem vorbi de noroc, ci mai multe. Iar ideea, pe care iar am auzit-o, să-l vedem pe Pep sau Jose la echipe mai mici, e o bazaconie. Ei sînt antrenori de echipe mari și doar acolo vor antrena, pentru că doar echipele mari își permit să-i angajeze, pentru că trofeele cîștigate de ei multiplică numărul de zerouri din contracte. E ca și cum și-ai dori să-l vezi pe Al Pacino în filme de categoria B, cu bugete reduse. N-o să-l vezi, chit că scenariul ori regia ar putea fi de excepție, căci Al Pacino nu e actor de categoria B.

Pe undeva, în situația lui Klopp era Manuel Pellegrini. Care făcuse o treabă asemănătoare la Villarreal. Toată lumea dorea să vadă dacă Pelegrini e doar un antrenor bun sau poate deveni antrenor mare. A vrut și el să vadă asta, cred că vrea și acum. Dacă va lua campionatul cu City, drumul său se scurtează. La fel e și Klopp. Eu cred că el își dorește primul să vadă la ce nivel e față de cei pomeniți. Și chiar cred că Jurgen Klopp poate deveni nu antrenor mare, ci foarte mare. Dar nu cred că la Borussia e posibil asta.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Am pomenit de Mourinho. Poți să-l iubești sau să nu-l iubești. Poți să te declari de acord cu stilul lui, cu ideile lui, cu concepția lui sau poți să te delimitezi. Dar nu cred că există cineva care să nu-i recunoască valoarea. Poți spune chiar că are noroc, dar nu poți pune doar pe seama norocului tot ceea ce a făcut el pînă acum în fotbal.

Acea cursă de 50 de metri pe care o face după golul lui Demba Ba e o perfectă caracterizare a portughezului. E epic, e de legendă, e demonică dacă vreți. Toți am crezut că se duce să se bucure cu echipa, ei bine nu, el se ducea să dea indicații jucătorilor, să-i spună lui Torres ce să facă, lui Demba Ba unde să stea în minutele de final. În cei 50 de metri parcurși pînă la meleu, lui Mourinho i s-au arătat toate posibilitățile existente pînă la fluierul final, toate detaliile. Pe mine m-a dus cu gîndul la o altă cursă, cea a lui Guardiola, alt antrenor uriaș, pe același stadion, dar în sensul celălalt. La acea semifinală din 2009, cu golul lui Iniesta. Atunci, foarte tînăr fiind și la început de drum, Pep s-a pierdut cu firea, el chiar sărbătorea momentul, și a fost nevoie să intervină Silvinho, fotbalist cu multă experiență, care să-i dea cîteva sfaturi.

Guardiola era atunci, apropo de Klopp, doar un antrenor bun, care urma să cîștige campionatul în Spania. Între timp a devenit un antrenor mare. Dar fără sprijinul unei echipe mari, nu-s convins că n-ar fi rămas doar un pasional pasionat de fotbal.

CHELSEA CAUTĂ GOLUL, BORUSSIA CAUTĂ MIRACOLUL

CHELSEA CAUTĂ GOLUL, BORUSSIA CAUTĂ MIRACOLUL

Cînd pierzi cu 3-1 prima manșă a unei duble confruntări europene, marja de eroare pentru meciul retur e extrem de mică. Dar, chiar așa mică, tot e mai mare decît atunci cînd pierzi cu 3-0 prima partidă. Mai au motive Chelsea și Borussia Dortmund să viseze măcar la o calificare, sau rezultatele de săptămîna trecută fac ca și speranța, cea care moare ultima, să aibă nevoie de aparate pentru a fi ținută-n viață.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Să le luăm pe rînd. Chelsea are marele avantaj al acelui gol marcat la Paris. Al acelei greșeli comise de Thiago Silva, o greșeală de care el însuși, ca orice mare fotbalist, și-a dat imediat seama, dovadă manifestarea de bucurie solitară pe care a avut-o la golul de 3-1 marcat de Pastore. Thiago Silva știa că 2-1 e un rezultat foarte complicat în perspectiva unui meci pe ”Stamford Bridge”, căci un gol poate veni de oriunde, dintr-o fază fixă ori dintr-o eroare precum cea comisă chiar de el, dar un 2-0 e mai greu de dat. Mai degrabă ar trebui spus că a da două goluri fără să iei niciunul în fața unei forțe ofensive precum a PSG-ului e un demers cît se poate de complicat.

chel-psgPentru Mourinho e finala. Sau, după caz, prima finală. Chelsea e în pericol să cam termine sezonul dacă nu se califică. În campionat nu stă rău, dar cam stă la mîna altora, căci depinde mai mult de rezultatele pe care le vor face City și Liverpool (în ordinea asta văd eu favoritele la titlu în Anglia) decît de meciurile sale. Mourinho știe mai bine ca oricine să agite spiritele în fața unui astfel de joc. Înțepăturile destul de veninoase la adresa atacanților săi nu au venit degeaba înaintea unui duel în care e nevoie mai mult decît oricînd de goluri. Așteaptă reacția celor vizați, o reacție de orgoliu a unor oameni, gen Fernando Torres sau Eto`o, care au mai cîștigat ceva trofe la viața lor, ceva de genul unei mobilizări de tipul ”ia hai mă să-i arătăm ăstuia cine sîntem noi!”. La Real Madrid a mai obținut rezultate în urma unor astfel de mobilizări.

Eu cred că Mourinho va începe cu Eto`o acest meci. Nu-mi vine să cred că va forța un modul fără atacant de careu, așa cum a făcut la Paris, în condițiile în care are nevoie de goluri. Aș zice de mai mult de două goluri, căci PSG, la ce forță ofensivă are, poate marca oricînd. E posibil să joace Lampard alături de David Luiz, căci e nevoie de spiritul lui Frank, al cărui viitor pe ”Stamford Bridge” nu mi se pare atît de sigur. Poate să fie chiar ultima seară de Champions League pentru el. N-ar fi o mare surpriză un ”11” de start cu Eto`o și Torres împreună, cu atacantul camerunez mai orientat spre banda dreaptă, ca la Inter, pe zona unui Maxwell ce nu strălucește la capitolul siguranță defensivă.

Spre deosebire de anul trecut, PSG-ul lui Blanc ține mai mult de minge. În acest sezon are un singur meci în care n-a avut posesie superioară, cel cu Marseille din toamna trecută. În schimb parcă se apară mai prost, căci formula 4-3-3 preferată de Blanc lungește un pic echipa și face ca apărarea să aibă mai multă treabă, căci atunci cînd adversarul începe atacul PSG are mai mulți jucători în spatele liniei balonului și nu cu fața la minge, ca pe vremea lui Ancelotti.

Lipsește Ibrahimovici, dar asta poate să fie, paradoxal, și o veste bună, căci Cavani are ocazia să revină pe poziția care l-a consacrat. Cifrele lui Cavani diferă mult atunci cînd Ibra e sau nu pe teren: are un gol la fiecare 43 de minute cînd suedezul lipsește și un gol la fiecare 199 de minute cînd suedezul e alături de el. Mai există incertitudinea Verratti, dar e mai puțin preocupantă pentru Blanc de vreme ce există opțiunea Cabaye, care chiar cred că ar trebui să joace de la început, pentru că are experiența partidelor jucate pe stadioane britanice.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Pentru Real Madrid și Carlo Ancelotti lucrurile sînt un pic mai simple. Totuși un 3-0 în tur nu e chiar un rezultat oarecare. Ancelotti e însă un antrenor trecut prin multe. Aș zice că e antrenorul căruia ni s-au întîmplat foarte multe lucuri imposibile la prima vedere. N-ați uitat, și n-a uitat nici el, de acea finală a Ligii pierdută, cu Milan, după 3- la pauză. Ori de acel 0-4 cu Deportivo, tot la Milan fiind, după 4-1 acasă. Sau de semifinala din 1999, la Juve fiind de data asta, pierdută cu Manchester United la Torino cu 2-3 după ce Juve avusese 2-0. Ori de toate ce i s-au întîmplat în acest sezon la Real Madrid, în confruntările cu echipele mari. Fotbalul nu are logică de multe ori, de-aia e și frumos.

bor-realPentru Ancelotti marea dilemă e Cristiano Ronaldo. Să-l forțeze sau nu, în condițiile în care la antrenamentul oficial de luni s-a văzut că nu e refăcut. Dacă scorul în tur era 0-0 sau 1-0 sau chiar 2-0, cred că l-ar fi forțat. Așa însă nu pare a avea sens, căci o forțare implică riscul unei accidentări mai grave. Mai degrabă Cristiano va începe pe bancă acest meci și, în funcție de necesități, va fi sau nu introdus. Ceva de genul situației lui Messi din returul cu PSG de anul trecut. În lipsa lui Cristiano, Di Maria și Bale vor sta în spatele lui Benzema, iar Illaramendi și Modrici îl vor însoți pe Xabi Alonso la mijloc.

Bietul Jurgen Klopp ar da orice să aibă o dilemă precum cea a lui Ancelotti. Din păcate pentru el nu are dileme, căci nu are loc pentru ele din cauza problemelor. După ce că avea atîția absenți, acum nu poate conta nici pe Kehl, care e suspendat, iar Nuri Sahin e nerefăcut. Dacă în cele din urmă Sahin nu va putea juca, zona de închidere va sta pe umerii necunoscuților Jojici și Kirch, asta dacă nu cumva Klopp va încerca o surpriză aici, cu Grosskreutz dislocat în această zonă, știută fiind capacitatea de adaptare a lui în orice poziție.

Borussia are nevoie de un miracol și e limpede că-l va încerca. Revine Lewandowski și probabil că e ultimul meci european în tricoul Borussiei pentru el, astfel că va încerca, mai ales că e pe propriul teren, să fie generatorul de miracole. Cele 4 goluri din semifinalele de anul trecut sînt greu de atins, căci polonezului îi lipsesc mult oamenii din spate, care să-i ofere mingi. Oferă însă varianta paselor lungi, direct pe el, peste linia de construcție, astfel că e de așteptat un nou episod al duelurilor fizice cu Sergio Ramos.

Borussia are oarecum un model de joc. Cel al ultimei jumătăți de oră de pe ”Bernabeu”. Cred că dacă Lewandowski juca atunci, nu rata șansa unui gol, ceea ce ar fi făcut ca returul de azi să fie primvit în altă dimensiune.

Și totuși, chit că par meciuri cu deznodămînt așteptat, a se citi calificare, e bine să așteptăm înainte de a da verdicte. Pariurile considerate sigure sînt, în general, cele mai păguboase.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

PSG, ANCELOTTI, MOURINHO ȘI PROIECTUL LUI JURGEN KLOPP

PSG, ANCELOTTI, MOURINHO ȘI PROIECTUL LUI JURGEN KLOPP

Miercuri, au fost două ”sferturi” un pic diferite de cele de marți. S-a jucat puțin mai deschis, iar consecința a fost ca numărul golurilor macate s-a mărit. Cum golul e apogeul spectacolului într-un meci de fotbal rezultă că și spectacolul a fost superior, pe măsura așteptărilor. Pe undeva logic, căci în afară, să zicem, de Chelsea, nici Real, nici PSG și nici Dortmund nu se hrănesc din filozofia lui Simeone, dar nici n-au problemele lui Manchester United.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

Încep cu meciul de pe ”Bernabeu”. Și încep cu echipa care a pierdut drastic partida și, foarte posibil, calificarea. În sezonul trecut Borussia a fost marea revelație în Champions League și și-a cîștigat o grămadă de simpatizanți, dincolo de fanii pe care-i avea din perioada sa anterioară de glorie, mijlocul anilor `90. Jurgen Klopp propunea un fotbal pe cît de atractiv estetic pe atît de competitiv și eficient. Părea un proiect de lungă durată, părea o trupă a cărei formare abia era la început și căreia i se anticipa un viitor luminos. Pe baza talentului jucătorilor și a ideilor antrenorului.

Ce s-a ales din acele planuri? N-aș vrea să mă hazardez și să răspund că praful. Dar nici nu am cum să nu observ felul în care cuvîntul ”viitor” e privit acum la Borussia față de cum era privit anul trecut pe vremea asta. În momentul de față, Borussia are mult mai multe semne de întrebare decît de exclamare. Anul trecut pe vremea asta ne miram de explozia lui Lewandowski, de forma lui Gotze, de talentul lui Reus, de calitatea lui Hummels, de știința lui Gundogan și de metodele lui Klopp. Acum ne întrebăm care e următorul pe lista plecărilor din Dortmund, după ce au făcut asta, pe rînd, Gotze și Lewandowski, iar întrebarea care urmează, logic, e dacă nu cumva inițiatorul proiectului va alege el însuși să plece. Pe undeva, cred că Mario Gotze, cu a sa plecare spre Munchen, a fost cel care a rupt armonia din lot, a fărîmițat planurile de viitor. După el a venit Lewandowski, iar în vară e posibil să urmeze și alții. Am văzut cu toții miercuri seară diferențele dintre Borussia cu efectivul complet și Borussia cu efectivul înjumătățit.

Evident mi se va pune în față numărul mare de absențe din tabăra Borussiei. De parcă ar fi cineva vinovat pentru asta. Altcineva, mai bine zis. Cînd o echipă are atîția jucători acidentați ceva nu e în regulă acolo, ceva se întîmplă. Revenind la jocul de pe ”Bernabeu”, sînt cîteva observații. În primul rînd, Jurgen Klopp nu și-a trădat filozofia, în ciuda problemelor de lot. A încercat să joace la fel, înlocuind piesele lipsă cu altele, ca-ntr-un puzzle. Cum piesele lipsă erau unicat, cele de rezervă au dat rateuri. Borussia a luat trei goluri pe 3 greșeli individuale, una mai mare ca alta, în orice caz greu de imaginat la un astfel de nivel. Cea de la golul de 3-0, cu Piszczek pasînd în zonă centrală ca un începător e uriașă. Cea de la golul de 2-0 e la fel de mare, iar cea de la primul gol, comisă de Hummels, e rodul unei stări de spirit precare. Dacă priviți faza cu atenție, Hummels se repede să-l ajute pe nefericitul Durm, care nu cred să fi dormit prea bine în noaptea de dinainte știind că-l va avea pe Bale adversar, cu posibilitatea ca și Cristiano să apară pe acolo. Hummels s-a temut prea tare totuși, căci faza nu părea chiar periculoasă, dar și-a lăsat toată zona din spatele lui liberă. Exact acolo a pasat Carvajal și așa a venit golul de 1-0, timpuriu, care a condiționat apoi tot jocul, căci una e să începi meciul în dezavantaj și alta e să încerci să menții un 0-0 și un plan tactic inițial cît mai mult posibil. Apropo de plan, Klopp a intuit problemele lui Durm și l-a mutat acolo pe Grosskreutz, trecîndu-l pe Reus în dreapta, căci Reus, al cărui viitor la Dortmund mi se pare incert, nu e atît de dornic să facă faza defensivă.

Cît despre Real Madrid, un 3-0 în prima manșă e un rezultat greu de întors. În ciuda scorului și a numărului foarte mare de șuturi trase pe poarta lui Weidenfeller, 16, Madridul n-a dat totuși senzația unui control absolut al partidei. Ba chiar au fost unele momente cînd Borussia a dominat jocul. Ce te faci însă dacă la mijloc îl ai pe Sahin, imobil, lent și fără idei, îl ai pe Kehl, experimentat, dar plat, iar în față îl ai pe Aubameyang, care irosește ocazii ce nu vor mai veni cu liniștea cu care-și face freza aia complicată. Problema lui Ancelotti în acest moment aici e, în faptul că echipa sa nu controlează un joc pe care-l are la dispoziție. N-a făcut-o cu Barcelona cînd avea 2-1 și 3-2, n-a făcut-o cu Sevilla cînd avea 1-0, n-a făcut-o nici cu Borussia, dar de data asta a avut noroc că-n poartă era Casillas, iar Pepe a prins o zi colosală. Pînă la returul din Germania, pentru Real vine o partidă tare grea pe ”Anoeta”, unde, dacă nu cîștigă, reintră într-o stare de spirit proastă. Iar asta în perspectiva vizitei la Dortmund, unde Borussia nu se va lăsa așa ușor, poate fi o problemă, căci, știți bine, fotbalul e o stare de spirit.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

La Paris, duelul dintre Chelsea și noul Chelsea a avut unele momente bizare. La 1-0, cu gol în minutul 3, francezii parcă s-au speriat. Blanc, a cărui muncă la acestă superconstrucție e lăudabilă, dar care, parcă, n-are, ca antrenor, anvergura starurilor din teren, a avut un atac de panică și a cerut echipei sale să treacă imediat la planul B. Cred că așa s-a întîmplat, căci astfel nu-mi explic cum Chelsea, o echipă ce nu agreează prea tare elementul posesie, s-a trezit brusc cu mingea în stăpînire. Pesemne că Blanc, știind că lui Mourinho nu-i place defel un astfel de joc, a căutat să întindă o capcană. Numai că a căzut el singur în ea, căci dacă ajunge Cavani să fie aproape fundaș dreapta și să degajeze mingi din colțul careului propriu înseamnă că planul a scăpat de sub control. Chelsea domina autoritar, David Luiz părea Iniesta la un moment dat, iar Hazard, Oscar și Willian, probabil cea mai muncitoare și dinamică linie de 3 din PremierLeague, combinau aproape de granița careului. Ba o și penetrau deseori, problema venind din lipsa omului care să transforme în gol situațiile create. Radamel Falcao și Diego Costa sînt deja pregătiți pentru un transfer din sezonul viitor.

La pauză, Blanc a schimbat tactica, a reparat greșeala. PSG a revenit la conducerea jocului, chit că golul de 2-1 a căzut în urma unui autogol. În repriza a doua Motta a fost imperial, iar Lavezzi și Cavani au alergat imens. A lipsit Ibrahimovici, care s-a și acidentat, deci va lipsi și la Londra. Sigur că e o absență importantă, dar pentru un meci în deplasare, tripleta Lucas Moura-Cavani-Lavezzi poate fi mult mai productivă, căci Chelsea trebuie să dea totuși două goluri. Apropo de Ibrahimovici. Imediat a fost scoasă pe tapet caracterizarea pe care i-a făcut-o Arrigo Sacchi: ”mare cu adversari mici, mic cu adversari mari”. Adevărul e că a strălucit prin absență, dar eu cred că a avut în permanență acea problemă musculară. A simțit el ceva și nu forțat, dar n-a putut evita accidentarea.

Cît despre Mourinho, cred că în repriza a doua a preluat el gafa din start comisă de Blanc. 1-1 era un rezultat tare bun în perspectiva returului. Nici 1-2 nu era rău, chit că l-a introdus pe Torres, pe care, zău dacă pricep de ce-l ostracizează așa. Obsesia lui de a aduce un atacant, neapărat unul care să-l aibă ca impresar pe Jorge Mendes, îl împinge la astfel de gesturi. Și la declarații precum una făcută la conferința de presă: ”Fundașii au și ei dreptul să comită erori, pentru că îi avem pe atacanți care comit erori de la începutul sezonului”. Asta după ce catalogase golul de 3-1 drept ”o glumă proastă” și spuse că la golul de 1-0 ”pasa decisivă am dat-o noi”. Dincolo de absența vîrfului de atac (are totuși 3 atacanți în lot), un gol precum cel luat în ultimele secunde de la Pastore, un fotbalist care nu e Messi, e ridicol și e departe de exigențele unei astfel de faze a competiției.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:

CE PREȚ ARE GARETH BALE? ȘI CÎT POATE COSTA UN FOTBALIST?

CE PREȚ ARE GARETH BALE? ȘI CÎT POATE COSTA UN FOTBALIST?

UPDATE

Gareth Bale a ajuns, în cele din urmă, la Real Madrid. Prezentarea lui oficială poate fi văzută chiar aici:

Care este prețul real al unui fotbalist?E o întrebare ce preocupă lumea, mai ales în această perioadă de mercato. Cînd, ca-n orice perioadă de mercato, sîntem pur și simplu bombardați cu zvonuri care mai de care mai bombastice și cu prețuri care mai de care mai astronomice. În ultima vreme, atunci cînd se vorbește de valoarea de piață a unui fotbalist, se face trimitere către www.transfermarkt.de. Care, fără să fie o sursă de neglijat, e totuși doar un site, iar cotele pe care le găsim acolo sînt aleatorii într-un fel, stabilite de cei care au în grijă acest site pe baza unor coeficienți mai degrabă matematici. Adevărul e însă unul singur: VALOAREA DE PIAȚĂ A UNUI FOTBALIST E DATĂ DE SUMA SA DE TRANSFER.



Să intrăm în fondul problemei. Și anume la Gareth Bale.

Nu mai e o noutate, Real Madrid și l-a dorit mult pe galez. La fel, dacă e să dăm crezare informațiilor din ziarele din Spania și Anglia, Bale a vrut și el neapărat să meargă la Real Madrid. Eu am unele rezerve în legătură cu aceste ”dorințe” ale unor fotbaliști. Cred mai degrabă că sînt folosite ca instrumente de manipulare de ei sau de agenții lor. Despre asta însă, cu altă ocazie. Să rămînem la Bale! Ultimele cifre sînt de-a dreptul incredibile. 98,5 milioane de euro refuzate de Tottenham. 130 de milioane cerute. Am spus incredibile, dar mi se par de-a dreptul aberante. E mult, e foarte mult, e mult prea mult.

Să luăm ca reper trei nume vehiculate intens în această vară. Neymar, Falcao, Cavani. Toți 3 au schimbat echipele, iar cifrele lor de transfer s-au situat undeva în jurul cifrei de 60 de milioane de euro. Toți 3 erau jucători determinanți la cluburile de la care au plecat. Neymar e văzut drept principalul pericol pentru cuplul Messi-Cristiano Ronaldo, în duelul lor particular din ultimii 5 ani, pe toate planurile posibile, iar pasul său spre Europa era obligatoriu. În ceea ce-i privește, Radamel Falcao și Edinson Cavani veneau cu o rentă impresionantă de goluri la echipe precum Atletico și Napoli, ce depindeau mult de prestațiile lor.

E oare Gareth Bale mai valoros decît cei trei în acest moment? Și, dacă am admite că ar fi, e chiar atît de valoros încît să coste cu 50 la sută, aproape, mai mult decît ei? Poate costa un fotbalist aproape 100 de milioane de euro?


Acum ceva vreme am scris un articol despre Cristiano Ronaldo: ”Fotbalistul de milioane. De 100 de milioane”. Aceeași întrebare mi-am pus-o și atunci. De acord, Cristiano a costat aproape 100 de milioane, însă tranzacția cu Manchester United a fost una destul de complicată, la care madrilenii au fost oarecum obligați să plătească. Găsiți AICI toate detaliile. Cristiano era însă Balon de Aur, o certitudine cu alte cuvinte, iar evoluțiile sale ulterioare au confirmat acest lucru. Și l-au ajutat pe Florentino Perez să rentabilizeze transferul. În paranteză fie spus, nu cred că lui Cristiano îi convine acum să afle, în fiecare zi, că în timp ce prelungirea înțelegerii sale cu Madridul încă trenează, Florentino e dispus să aducă un jucător mai scump decît el.

Un jucător, și acum vorbim de Bale, care e, orice s-ar spune, încă la stadiul de promisiune. Care n-a cîștigat nimic în cariera lui, a suferit cîteva accidentări grave, una dintre ele chiar foarte gravă, și care, nu-i amănunt chiar de neglijat, nu va participa probabil niciodată la un campionat mondial. Au și aceste Mondiale rolul lor în amortizarea costurilor unor fotbaliști. Așteptați să vedeți ce vîlvă se va face la anul în jurul unora. În vara trecută, cota lui Bale oscila între 35 și 45 de milioane de euro. A făcut un sezon bun, nimic de zis, dar în nici un caz încît să determine o creștere a cotei sale la granița sutei de milioane.

Să ne înțelegem! Bale e un fotbalist foarte bun. La 24 de ani, marja sa de creștere e însemnată. Însă a plăti 100 de milioane de euro pentru el mi se pare o nebunie, o obsesie aproape, o excentricitate, un snobism. Florentino Perez pare în această situație un colecționar foarte bogat care-și permite luxul să facă orice nebunie îi trece prin cap pentru a-și lărgi colecția de obiecte rare. Cu amendamentul că, deși abia a obținut un nou mandat de 4 ani în fruntea Realului, Perez reprezintă totuși altceva decît un miliardar excentric, căci se folosește de banii clubului, nu de ai lui. Scriam acum cîteva zile de schimbarea de strategie a Realului, sper să nu mă fi înșelat.

Dorința lui Bale, cît o fi ea de sinceră, de a trece la Real Madrid s-a lovit de două mari probleme. Una se numește Daniel Levy. E bossul lui Tottenham și a scos untul în vara trecută din Perez cu transferul lui Modrici. După ce făcuse la fel cu Chelsea, un an înainte, sau cu Manchester United în cazul lui Berbatov. Levy a jucat o carte, să vedem dacă și cea cîștigătoare. Se spune că i-ar fi promis lui Bale că-l va lăsa să plece dacă echipa nu se va califica în Champions League, dar promisiunile în lumea fotbalului nu se onorează mereu. Levy e un negociator puternic și știe că oricum avea de cîștigat. Indiferent dacă-l vinde sau nu pe Bale.

A doua problemă venea de la partenerii galezului. Despre contractul lui Bale cu British Telecom am scris acum cîteva săptămîni. BT Sport, operatorul British Telecom, tocmai a cîștigat dreptul de difuza un meci pe etapă din actualul sezon al Premier League. Găsiți AICI și videoclipul de promovare, cu Bale într-unul din rolurile principale. Mai nou, în aceeași situație se află și EA Sports, care are prevăzută pentru luna septembrie lansarea produsului său premium FIFA 2014. Iar Gareth Bale, ghiciți, nu?, e printre protagoniștii promo-ului. Practic, cu el începe. Iată-l, în cele ce urmează:

A fost destul de complicat pentru EA Sports să schimbe acum promo-ul, mai ales că Bale pare a fi și coperta jocului pe teritoriul Marii Britaniei.

Nu toate-s însă în defavoarea lui Bale. Contractul său cu Adidas expiră în vara viitoare, ceea ce-i permite o renegociere în termeni mai buni.



Deocamdată nu intru în subiectul legat de locul pe care Bale l-ar avea, sau nu, în actuala echipă a Realului. Prefer să aștept să se facă transferul, dacă se face. Termin cu o opinie pur personală, fără pretenția de a fi cea mai bună. În locul lui Bale, dac-aș fi Florentino Perez (din păcate nu sînt și nici nu întrevăd șanse să devin) m-aș fi orientat fără nici cea mai mică ezitare către Rooney. Situația sa e una specială, vrea să plece, iar United mai degrabă l-ar fi lăsat la Real decît la Chelsea. Și dacă aș fi în situația lui Levy, tot la Rooney m-aș fi gîndit.

Deja am intrat în altele. Cum aici nu e un joc de tip manager, prefer să mă opresc. Întrebarea mea însă rămîne. În spaniolă ar suna chiar interesant: Cuanto vale Bale? Merg însă pe varianta româna: CHIAR FACE BALE 100 DE MILIOANE DE EURO?

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă