10 ANI ȘI ÎNCĂ UNUL

10 ANI ȘI ÎNCĂ UNUL

Fix cu o zi înaintea finalei de la Porto s-au făcut 10 ani de când Guardiola câștiga Champions League cu Barcelona. În acea finală de pe ”Wembley” cu Manchester United, apogeul carierei sale de antrenor. În toată această perioadă, Pep a fost singurul tehnician din fotbalul european căruia i s-au numărat trofeele necucerite. Mai exact cel mai important dintre ele, căci, de altfel, în anii ăștia, catalanul n-a stat chiar degeaba, dimpotrivă. Citeste mai mult …

TRIUMFUL LUI TUCHEL

TRIUMFUL LUI TUCHEL

Marele triumfător al acestui sezon de Champions League nu e Pep Guardiola, cu a sa revenire într-o finală după 10 ani, ci Thomas Tuchel. Și asta se poate spune chiar de azi, indiferent ce se va întâmpla la Istanbul, pe 29 mai. Deja a intrat în istoria competiției, devenind primul antrenor care ajunge în două sezoane consecutive în ultimul act, cu echipe diferite. Iar faptul că a schimbat băncile la mijloc de campionat transformă aplauzele inițiale în ovații. Citeste mai mult …

GUARDIOLA, DE LA COSTUM LA TRENING

GUARDIOLA, DE LA COSTUM LA TRENING

Acum exact 10 ani, Pep Guardiola și Jose Mourinho erau protagoniști ai unui duel ce împărțea planeta în două. Era, de fapt, o prelungire spre băncile tehnice a celei mai spectaculoase confruntări ce a existat în sportul mondial, cea dintre Messi și Cristiano Ronaldo. Am avut atunci, în mai puțin de o lună, nu un ”Clasico”, ci patru, în diverse competiții, iar derapajele au fost multe, fair-play-ul a fost dat de-o parte, s-au spus tot felul de lucruri pe care, evident, cei doi protagoniști azi le regretă. Citeste mai mult …

TUCHEL ȘI FAVORITA DIN OFICIU

TUCHEL ȘI FAVORITA DIN OFICIU

Când Thomas Tuchel a fost numit antrenor la PSG, nimeni n-a înțeles prea bine de ce. Sau, hai să zic aproape nimeni, că poate au fost unii care chiar au considerat că mutarea e demnă de așteptările parizienilor. Citeste mai mult …

GUARDIOLA, FAVORITUL DIN MARTIE, DAR ATENȚIE LA REAL MADRID!

GUARDIOLA, FAVORITUL DIN MARTIE, DAR ATENȚIE LA REAL MADRID!

”Și totuși, cine o să câștige Champions League”? Am primit întrebarea asta de zeci de ori de-a lungul anilor, și nu doar înaintea finalelor. Și mai mereu răspunsul a fost aproape imposibil de dat. Ăsta e farmecul acestei competiții, niciodată nu știi ce se poate întâmpla, căci mereu se întâmplă ceva. Și mai există un detaliu: detaliile. Nu există o altă întrecere unde detaliile să fie atât de importantă și să facă de cele mai multe ori diferența. Iar motivul e simplu. Valoarea celor implicați e atât de mare, pregătirea e atât de bine făcută, încât cea mai mică eroare devine decisivă.  Citeste mai mult …

CHIAR ÎN CRIZĂ DE PERSONALITATE, ATLETICO CREDE ÎN CALIFICARE

La momentul tragerii la sorți a ”optimilor”, duelul dintre Chelsea și Atletico părea a avea în trupa lui Diego Simeone o favorită destul de clară. Atletico mergea bine în La Liga, era la o distanță liniștitoare de marile sale rivale din interior, Real Madrid și Barcelona, oferind în plus un fotbal surprinzător de ofensiv pentru stilul atât de cunoscut al lui Cholo. Dincolo de Canalul Mânecii, la Chelsea nu era deloc liniște, Frank Lampard era pus serios sub semnul întrebării, iar rezultatele erau contradictorii. În plus, Thomas Tuchel era la Paris și nu părea speriat de posibilitatea de a fi dat afară de PSG. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă