Se spune că în spatele fiecărui bărbat de succes există o femeie puternică. N-am niciun motiv să nu fiu de acord cu chestia asta, dimpotrivă. Mai ales că azi e 8 martie. Îndrăznesc să preiau această teorie și s-o adaptez la ceea ce am văzut miercuri seară pe ”Wembley”. Și aș spune că în spatele ”Bătrânei Doamne”, în spatele gloriei și a uimitoarei capacități de rezistență, există niște bărbați de succes. N-o să mă refer la trecutul acestui club, ci la prezentul imediat. În spatele acestei calificări chinuite, miraculoase chiar, există câțiva bărbați cu putere de decizie. Și, mai mult decât atât, capabili să dezvolte această putere de decizie în decizii definitive. Citeste mai mult …
Se joacă în acest week-end european două confruntări ce pot deveni foarte importante, eventual chiar decisive, în traiectoria celor două campionate din care provin: Arsenal-Leicester și Juve-Napoli. Ambele cu implicații în lupta pentru titlu, ambele ușor inedite, căci nu prea ne-am fi așteptat la asemenea dueluri la începutul sezonului. Pentru că despre Leicester abia am scris cîte ceva pe acest blog, o să mă refer în cele ce urmează la partida de la Torino. Ocazie cu care fotbalul italian dă ceasul înapoi cu 30 de ani. Era atunci epoca lui Maradona și Platini, două genii care transformaseră Juve-Napoli din clasica dispută Nord vs Sud într-un duel pentru supremație în ”Il Calcio”. Citeste mai mult …
Caută-mă!