Pentru al treilea an consecutiv, Supercupa Europei propune o confruntare între două echipe din Primera Division. Real Madrid și FC Sevilla se întâlnesc, la fel ca și-n 2014, în primul duel european cu trofeul pe masă din sezonul 2016-2017. Se va juca în Norvegia, la Rosenborg, iar Real Madrid va avea de suportat handicapul multor absențe importante, începând cu Cristiano Ronaldo și Gareth Bale. Pentru FC Sevilla, triplă câștigătoare a Europa League, e încă o tentativă de a pune mâna pe Supercupă după cele două eșecuri anterioare, de data asta fără Unai Emery, ci cu Jorge Sampaoli pe bancă, dar și cu foarte multe nume noi în lot. Real Madrid-FC Sevilla e meciul zilei, programul fiind completat cu partide de Cupa Ligii, de la noi, din Anglia, din Franța, dar și cu foarte multe competiții de la Olimpiadă. Detalii și cote mai jos. Citeste mai mult …
Faptul că Portugalia, o națiune ce l-a oferit fotbalului pe Eusebio, preluându-l din Mozambicul natal și ridicându-l la nivelul geniilor Pele, Maradona sau Cruyff, o națiune ce i-a dat pe Figo și pe Ruis Costa, pe Futre și pe Jordao, pe acest fenomen numit Cristiano Ronaldo, faptul că Portugalia celor amintiți și a multor altora nu a câștigat până duminică niciun trofeu major la nivel de echipă națională e totuși un paradox. Vorbim despre o națiune pentru care fotbalul e un sport național, e o stare de spirit, e un fenomen ce se trăiește la intensitate maximă, iubit cu patos, fierbinte ca soarele din Algarve sau dulce ca un vin de Porto. Faptul că Portugalia nu avea un trofeu iar Danemarca, de exemplu, îl avea de două decenii și ceva era, trebuie să recunoaștem, o mică nedreptate. Reparată în această zi de 10 iulie 2016, pe un ”Stade de France” ce nu-și credea ochilor, într-un Paris ce se pregătea de sărbătoarea ”albaștrilor” și s-a trezit peste noapte vorbitor de portugheză. Citeste mai mult …
După o lună de meciuri, spectacol, surprize și decepții, Euro 2016 a ajuns la final. Astăzi, pe ”Stade de France”, Portugalia și Franța se luptă pentru coroană în cea mai importantă partidă a anului, evident atunci când vorbim despre echipe naționale. Portugalia e la a doua finală, după cea din 2004, și speră să facă pasul spre trofeu, bazându-se în acest sens pe prezența lui Cristiano Ronaldo în echipă, dar și pe forma bună a altor componenți precum Pepe, care e refăcut, Nani ori Renato. De partea cealaltă, Franța a câștigat de-a lungul timpului toate competițiile pe care le-a organizat și speră să repete performanța și de data aceasta, la capătul unui turneu final înaintea căruia era văzută de mulți drept principală favorită. Portugalia-Franța e meciul zilei, dar se mai joacă fotbal azi în diverse locuri ale planetei, precum Brazilia, SUA, dar inclusiv în Europa, unde campionatele nordice sunt în plină desfășurare. Tot azi se dispută și mare premiu de Formula 1 de la Silverstone. Amănunte și cote, mai jos. Citeste mai mult …
Hai să începem cu sfârșitul, vreți!? Ca într-un film, când ni se oferă scena de final sau, în fine, apropiată de final, și abia apoi suntem întorși în timp pentru a vedea derularea acțiunii până la acel moment. Mi-a rămas în minte acea secvență de după fluierul final, cu Cristiano Ronaldo și Gareth Bale îmbrățisându-se cavalerește, ca doi coechipieri ce sunt, și rămânând apoi câteva secunde într-o scurtă conversație. Mie mi s-a părut mai mult un monolog, căci parcă de vorbit a vorbit mai mult Cristiano, dar e posibil ca Gareth să fi fost prea marcat de efort și de eșec ca să poată face mai mult decât să asculte. Nu știu ce i-a zis acolo Cristiano, nimeni nu știe. Doar ei doi. Inclusiv portughezul a ținut să amplifice misterul spunând că vrea să țină pentru el totul. Această scenă de final adună însă laolaltă trecutul, prezentul și viitorul. Cel puțin la Real Madrid. Citeste mai mult …
Azi vom afla prima finalistă a campionatului european. Portugalia și Țara Galilor își dispută la Lyon primul bilet pentru ultimul act de duminică, de pe ”Stade de France”, într-un duel puțin anticipat la începutul competiției. Gareth Bale și Cristiano Ronaldo vor fi cu siguranță protagoniștii confruntării, cele două superstaruri de la Real Madrid fiind cei mai importanți jucători ai fiecărei echipe. La portughezi, Pepe are ceva probleme medicale, dar nu spune că nici nu concepe să piardă partida, în schimb la galezi lipsesc doi jucători importanți, ambii suspendați, Ben Davies și, mai ales, Aaron Ramsey, ultimul fiind cel mai bun pasator al echipei. Dincolo de prima semifinală a Europeanului, programul e completat cu partide din primul tur preliminar pentru pătrunderea în Champions League, de prima semifinală a Copei Libertadores, de dueluri din Brazilia și SUA, dar și cu tenis de la Wimbledon. Detalii mai jos. Citeste mai mult …
Portugalia nu-i sub nicio formă o prezență surprinzătoare într-o fază atât de înaltă a unui campionat european. Dimpotrivă. Dacă ne uităm în urmă, descoperim că Portugalia se află în fața celei de-a 5-a semifinale din totalul de 7 participări la un turneu final pe continentul nostru. Așadar e departe de a fi o surpriză, e mai degrabă o confirmare. Iar faptul că a ajuns în această fază a competiției fără să reușească să câștige, în 90 de minute, nicio partidă poate fi catalogat în diverse moduri. Mulți spun că n-a câștigat niciun meci, dar la fel de mulți ar putea să ofere cealaltă față a monedei: anume că n-a pierdut niciun meci. Citeste mai mult …
Caută-mă!