”Ole, Ole, Ole! Cholo Simeone!”. E scandarea favorită a fanilor lui ”Vicente Calderon” din ultimii doi ani și a devenit refrenul la modă în fotbalul spaniol. A fost și titlul unui articol de pe acest blog, scris la finalul lunii mai, atunci cînd ”Atleti” cîștiga în mod absolut surprinzător campionatul Spaniei. Cred însă că e la modă și acum, căci dacă astăzi Primera Division e singurul campionat din Europa cu trei pretendente reale la cîștigarea Champions League e doar meritul lui Diego Simeone. Evident și al celor care au avut curajul să-l așeze pe banca unui club cu atîtea probleme, neregulat și incert, cum e Atletico Madrid. Mergînd mai departe pe firul logicii de mai sus, dacă astăzi lupta pentru titlu în Primera Division e la fel de frumoasă și imprevizibilă ca în sezonul trecut, asta i se datorează tot lui Cholo Simeone.
Acest text nu se vrea o odă pentru antrenorul argentinian. Am mai spus-o, e o părere strict personală și nu cer nimănui să se alinieze la ea, Diego Simeone e cel mai bun antrenor din Primera Division în acest moment. Repet, e doar părerea mea. N-are performanțele lui Ancelotti, asta e limpede, însă are ceva în plus față de italian. A reușit să facă din Atletico o echipă cîștigătoare, o forță. Poate că nu toată lumea e de acord cu mine în această privință, dar eu cred că dacă Atletico Madrid a devenit o putere în fotbalul mondial este în mod evident meritul lui Diego Simeone. Lotul pe care l-a avut și-l are la dispoziție Simeone nu se compară nici cu al Realului, nici cu al Barcelonei. Am si aici o teorie, cu care puteți fi de acord ori nu. Cîți jucători din actualul lot al lui Atletico ați vedea în primul ”11” la Real sau Barcelona? Poate Koke, poate Arda, poate Godin. Poate. Luați bucată cu bucată și evaluați, comparați mai bine zis cu cei de la Barcelona sau Real Madrid, e posibil ca nici cei trei amintiți mai sus să nu fie preferați. Întrebarea ar merita pusă și la lotul de anul trecut, dar e foarte posibil, cu tot cu Courtois ori Diego Costa, răspunsul să fie tot unul mai degrabă negativ. Și atunci, nu e limpede meritul lui Simeone? Eu cred că da, chit că, da, e greu de crezut că Simeone însuși ar putea sta pe banca lui Real Madrid ori a Barcelonei. Și nu neapărat din pricina trecutului său de jucător, a legăturii cu Atletico, ci din pricina filozofiei sale. Simeone și Atletico Madrid sînt partenerii cei mai potriviți ai unei căsătorii deocamdată fericite. Am spus deocamdată, pentru că-n fotbal e mai rău decît în viață atunci cînd vine vorba de așa ceva, iar cel mai bun exemplu e Jurgen Klopp, despre care se credea că s-ar putea pensiona pe banca Borussiei Dortmund, iar acum lumea se întreabă inclusiv dacă va prinde acolo finalul de sezon.
BILETE LA TOATE MECIURILE LUI ATLETICO MADRID DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Atletico Madrid-Real Madrid de sîmbătă a fost un film pe care l-am mai văzut. De 5 ori doar în acest sezon. Nici al 6-lea episod nu ne-a surprins. După finala de la Lisabona, balanța lui Ancelotti în duelurile cu Simeone e de două egaluri, ambele pe ”Bernabeu”, și 4 înfrîngeri. Imediat după meci, Bernd Schuster, care analiza împreună cu Gică Craioveanu derby-ul la postul de radio Onda Cero, a spus un lucru extrem de adevărat: ”Dacă vii să joci împotriva lui Simeone cu aceeași tactică pe care ai folosit-o la meciurile pe care le-ai pierdut, normal e să pierzi din nou”. Schuster spunea asta la pauză, cînd încă nu apăruse schimbarea Khedira-Jese, care a dinamitat și ultima fărîmă de tactică a Realului din acest meci.
Adevărul e că Ancelotti a abordat ciudat partida. Nu l-a surprins cu nimic pe Simeone, dar mai rău e că nici n-a încercat. E posibil să nu-ți iasă de multe ori, e posibil ca antrenorul rival să-ți citească gîndurile și să-ți înțeleagă ideile, dar tot e mai bine decît să nu încerci nimic. Spuneam mai sus de finala de la Lisabona. Eu aș merge puțin mai în urmă. Anul trecut, cam pe vremea asta, Realul bătea de două ori pe Atletico în Cupă, 3-0 și 2-0. Cu cîteva luni mai devreme, în campionat, Atletico bătea pe ”Bernabeu”, e foarte adevărat, dar la fel de adevărat e că la acel eșec Realul a avut ocazii și putea foarte ușor să cîștige. Ideea e că de la acea dublă manșă din Cupă, Simeone l-a citit pe Ancelotti, iar în duelurile ce au urmat Realul a avut din ce în ce mai puține oportunități de a învinge sistemul gîndit de argentinian. Nu doar de a învinge, ci de a-și crea ocazii de gol. Inclusiv la finala de la Lisabona, pe care fanii Realului o scot la înaintare în fața fanilor lui Atletico, a fost cam același scenariu timp de 90 de minute. Ceea ce s-a întîmplat în prelungiri ține de alte aspecte. Iar după finala de la Lisabona bilanțul e cel de care aminteam mai sus.
Ancelotti nu e stilul de antrenor care să inoveze în permanență. Dar nici unul plat nu e. Am scris de multe ori aici și am analizat la Fotbal European mutările sale. Pare însă a dezvolta un ciudat complex Simeone, care parcă-i paralizează simțurile, îi îngheață ideile. A gîndit ciudat meciul ăsta. Practic nu l-a gîndit. Evident, din capul locului trebuie amintite absențele cu care s-a confruntat italianul înaintea acestui derby. Altceva e să joci cu Pepe și Ramos în apărare, cu Modrici la mijloc și cu Marcelo în banda stîngă. Intrăm însă pe teritoriul lui ”dacă” și n-avem de unde să știm ce s-ar fi întîmplat. Se vor repezi destui să spună că Real ar fi cîștigat. Eu aș lua-o ca în medicină, pe cazuistică, aș pune diagnosticul bazîndu-mă pe cazuri anterioare. Nu știu cît s-ar fi schimbat datele problemei. Probabil că Real ar fi jucat mai bine, s-ar fi apărat mai exact, dar nu știu în ce măsură scenariul ultimelor partide nu s-ar fi aplicat din nou. N-am această garanție, așa că prefer să analizez ce a fost, nu ce ar fi fost dacă.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
Iar ce-a fost, s-a văzut destul de clar. Un Real Madrid incapabil să iasă cu pasă din zona careului propriu, incapabil să ducă mingea spre atacanții săi, incapabil să construiască. Un Atletico Madrid dornic să arate că poate și pasa, că știe să si combine artistic, estetic, nu doar să distrugă și să faulteze. Cînd l-a pierdut pe Koke, destul de repede, Simeone putea să regîndească strategia și să-l introducă pe Mario Suarez. Sau pe Raul Garcia. L-a introdus însă pe Saul. 20 de ani abia împliniți, încă verde, dar mai tehnic și mai combinativ decît contondenții Raul Garcia și Mario. A fost o declarație de intenții limpede a argentinianului, care i-a ieșit de minune La fel cum i-a ieșit de minune manevra cu Mandzukic. Nu neapărat introducerea lui, ci poziția pe care a jucat. De regulă, cînd joacă împreună, Mandzukic e orientat spre dreapta și Griezmann spre stînga. De data asta, Simeone i-a inversat. Mandzukic spre stînga, în zona lui Varane, iar Griezmann spre dreapta, în cea a lui Nacho. Inițial părea o mutare greșită, căci Varane părea capabil să ducă această bătălie. Problema nici n-a fost la el, ci la Nacho, expus în mod clar aparițiilor pe care le aveau în zona lui Griezmann și Arda Turan, căci Varane era scos în mod constant spre bandă de Mandzukic. Ciudat e că Ancelotti n-a reacționat mai repede și nu le-a schimbat poziția celor doi. Mandzukic ar fi cîștigat duelurile cu Nacho, căci le cîștiga oricum și pe cele cu Varane, dar francezul cred că s-ar fi descurcat mai bine în fața lui Griezmann. Cînd a făcut-o, în repriza a doua, era tardiv, căci îl scosese și pe Khedira, zice-se accidentat, dar în locul său îl introdusese pe Jese, nu pe Illaramendi, cum poate era mai bine, mai natural. După ieșirea lui Khedira, tot greul defensiv a căzut pe umerii lui Kroos, a cărui scădere de randament e evidentă, la fel cum ar trebui în mod evident legată de absența lui Modric. Kroos e din categoria fotbaliștilor, știe cu mingea, o stăpînește perfect, o pasează ideal, problema lui e că un mijlocaș închizător trebuie să știe să joace și fără minge, să se poziționeze, nu să se asocieze. Priviți poziția lui Kroos la cele 4 goluri ale lui Atletico și încercați să vă imaginați unde ar fi stat Xabi Alonso la acele faze.
Două vorbe despre Cristiano Ronaldo. Glumind puțin, el parcă e înțeles cu Messi, parcă sînt vorbiți să cîștige pe rînd Baloanele de Aur pînă o să se pensioneze unul dintre ei. Două sezoane, Cristiano a fost excelent, iar Messi de nerecunoscut. Acum, portughezul pare a-și fi reluat rolul de acum trei ani, mai degrabă negativ, ușor arogant și fără prea mare greutate în teren. Spaniolii au un cuvînt, ”prepotente”, cam așa pare Cristiano. Inclusiv fiesta pe care s-a trezit s-o programeze în orele de după derby a enervat lumea. Sigur, el n-a încălcat nici un regulament (cum a făcut-o, de altfel, Neymar, care a organizat petrecerea de ziua lui joi seară, deși vineri dimineață avea antrenament. Evident că a întîrziat și a fost amendat), dar putea evita, se putea gîndi că e posibil ca lucrurile să nu iasă bine. Sau, dacă nu mai putea anula, putea destul de ușor să încerce să blocheze difuzarea imaginilor din interior, astfel că toate cele ce s-au petrecut să rămînă între pereții restaurantului La Finca, situat într-una dintre cele mai bune zone rezidențiale ale Madridului. Se spune că Florentino Perez ar fi încercat să-l determine pe Cristiano să anuleze evenimentul, dar n-a izbutit.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION ÎN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
P.S.
Am amintit ceva mai sus de Messi și Cristiano Ronaldo. Mergînd mai departe pe firul glumei, pare că de la acel scandal care a fost între Messi și Luis Enrique, la începutul anului (scandal care chiar a fost, deși amîndoi s-au chinuit să spună că nu e adevărat), Messi a devenit și impresarul lui Luis Enrique și acum se chinuie să-i cîștige antrenorului o prelungire de contract. Din victima ce părea la începutul lui ianuarie, Barcelona s-a metamorfozat într-o favorită la cîștigarea campionatului, ba chiar și a Champions League. Inovația lui Luis Enrique, cea cu Messi reașezat în banda dreaptă, chiar pare să funcționeze, rămîne să ne lîmurim a cui a fost ideea, a lui sau a lui Messi.
P.S. 2
Îmi doresc în continuare să văd un duel Simeone-Guardiola în Champions League.
Avem un Messi, cum procedăm? Parafrazînd o rubrică dintr-o revistă de la noi, întrebarea și-o pun nu doar adversarii Barcelonei, care au în Messi cel mai important reper atunci cînd își calculează strategia defensivă, ci și cei de la Barcelona. Antrenorii în primul rînd. De la Guardiola încoace, care l-a scos la masă pe Messi în primele sale zile ”in charge”, căutînd în primul rînd să-i înțeleagă felul de a fi, toți cei care s-au așezat pe banca Barcelonei după plecarea lui Pep au avut această problemă. Poate mai puțin Tito Vilanova, numai că, din nefericire, tocmai cel care se presupune că trebuia să aibă cea mai bună relație posibilă cu starul argentinian n-a apucat s-o pună în aplicare, din cauza unui destin nemilos și nedrept.
”Messi Club Barcelona” e o găselniță jurnalistică mai veche. Dacă ar exista, vezi titlul acestui articol, un manual de ultilizare a relaților cu Lionel Messi ar fi bine. Numai că nu există. E limpede că pe Messi nu ai cum să-l privești ca pe un fotbalist oarecare. Cei care pretind, fără să fi călcat vreodată într-un vestiar sau fără să fi avut vreodată tangențe cu lumea fotbalului mai departe de ecranul televizorului, cei care pretind deci că Messi trebuie tratat ca toți ceilalți jucători din lot sînt într-o mare eroare. Nicăieri nu se întîmplă asta, iar capacitatea antrenorului de a gestiona o astfel de relație cu cel mai important și, în consecință, cel mai capricios fotbalist pe care-l are la dispoziție îi aduce sau nu beneficii. După acea cină, Guardiola a știut cum să-l ia pe Messi astfel încît să-i impună și ce să mănînce la micul dejun. A înțeles că-și dorește neapărat să meargă la Olimpiada de la Beijing și l-a lăsat să plece, deși erau primele sale săptămîni ca antrenor și avea mare nevoie de cel mai important om al său. Messi s-a dus la Beijing, a cîștigat aurul, s-a întors fericit, extrem de motivat și oarecum obligat față de Pep, iar în anii ce au urmat relația lor a funcționat perfect, în avantajul ambilor și al echipei.
BILETE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Luis Enrique a venit la Barcelona după o experiență oarecum nefericită cu Francesco Totti, la Roma. Care nu l-a ajutat în cele din urmă, dimpotrivă. Caracter puternic, ușor încăpățînat și cu certe deficiențe de comunicare cu jucătorii (a spus-o Bojan, unul dintre cei cu care a lucrat la Roma) Luis Enrique a vrut să se impună chiar în fața starului echipei. Și-a arătat mușchii, după care s-a îmbrăcat și a plecat. De tot. Lumea a crezut că învățat cîte ceva din acel eșec, dar semnele de întrebare au apărut după dezvăluirile din presa catalană referitoare la conflictul pe care l-ar fi avut cu Messi. Chiar dublu conflict, căci se pare că au fost două înfruntări între Luis Enrique și Messi. Chit că ambii au dezmințit, iar Messi a dat chiar și un interviu pe această temă, mi se pare limpede că a fost ceva acolo. Cînd un ziar de casă al Barcelonei cum e ”Sport” face astfel de dezvăluiri ”top secret” e greu de crezut că totul e inventat. Poate un pic înflorit, sigur cu ceva interese, căci vor fi alegeri la vară, dar inventat nu.
Vă amintiți povestea de acum vreo doi ani, cînd Marca scria despre conflictul apărut între Jose Mourinho pe de-o parte și Iker Casillas și Sergio Ramos pe de altă parte. Am scris la vremea respectivă despre acel conflict și despre un soi de ultimatum dat de cei doi fotbaliști, ceva de genul ”ori el, ori noi”. Deși mulți n-au crezut atunci și au comentat apoi pe principiul ”dacă eu nu cred sigur nu s-a întîmplat”, lucrurile s-au confirmat ulterior, iar plecarea lui Mourinho a arătat că Marca nu inventase. Poate doar înflorise, dar nu inventase. Despre relația dintre ziarele de sport din Spania și cluburile mari se poate scrie și vorbi mult. Presa știe multe, căci în fiecare vestiar există personaje mai prietene cu ziariștii și dornice să ofere informații. La vremea lui, Guardiola îl bănuia pe Fabregas că ar fi ”furnizor” și ceruse chiar să fie transferat, iar refuzul conducerii s-a constituit într-unul dintre motivele divorțului dintre Pep și Barcelona. Asta și ca o posibilă explicație a plecării lui Fabregas din vara trecută. Dar nu ăsta e subiectul.
Revenind la Luis Enrique și Messi, n-avem cum să știm sigur ce s-a întîmplat între ei. Ci doar să bănuim că după acel meci cu Real Sociedad de pe ”Anoeta” a mai existat o a treia discuție, iar lucrurile s-au calmat. Poate că Luis Enrique și-a dat seama că Messi e mult mai important pentru echipă chiar decît el și a acționat în consecință. De atunci, Messi e omul numărul unu al Barcelonei la fiecare meci, poziția lui în teren s-a schimbat oarecum, iar atitudinea de asemenea. La acest din urmă aspect poate că a contribuit si cîștigarea Balonului de Aur de către Cristiano Ronaldo, care trebuie să-l fi mobilizat la maxim pe argentinian. Competiția dintre ei continuă, iar dacă Ronaldo a înțeles acum doi ani că trebuie să-și schimbe atitudinea din afara terenului, poate că și Messi a priceput că ar fi bine să și-o schimbe puțin pe cea din teren, din timpul jocurilor. Cînd lui Messi îi iese jocul, Barcelonei îi merge bine. Cînd Messi e fericit, Barcelona e mulțumită.
BILETE LA TOATE MECIURILE LUI ATLETICO MADRID DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
O să mă refer puțin, pe final, la jocul dintre Barcelona și Atletico, din Cupa Spaniei. Învins în meciul de campionat de Luis Enrique, un eșec tactic pe care de foarte puține ori l-a trăit în ultimii ani, Diego Simeone a reaționat în consecință și a umblat la manualul de utilizare anti-Messi. Atletico și-a făcut jocul obișnuit pentru o dublă manșă, ducînd meciul spre un 0-0 cu rezolvare pe ”Calderon”. Barcelona a avut doar 5 minute electrizante, primele, apoi s-a lovit de acel zid ”made in Simeone”. Asocierea cu Marele Zid din China e și mai la modă acum, de cînd un miliardar chinez a preluat 20 de procente din acțiunile campioanei Spaniei. Simeone i-a orientat spre stînga pe Koke și Arda Turan, nu din intîmplare, căci acolo pierduse meciul de campionat, cu experimentul, falimentar atunci, Jesus Gamez plus Tiago. De fiecare dată cînd Messi primea mingea se trezea cu trei oameni în fața lui și primea doar ajutorul lui Dani Alves, care a jucat cu totul altceva decît de obicei, mult spre centru, pe poziția normală a lui Xavi. Dani Alves e un subiect care ar merita comentat în săptămînile următoare, căci mi se pare că Barcelona ar trebui să încerce să-l păstreze.
Dar la fotbal se întîmplă să apară și neprevăzutul. Nu totul e în manuale. O confuzie în propriul careu, o fază judecată și jucată superficial de Juanfran, un penalty ratat în primă fază și un gol care face ca returul să se schimbe complet. De la excelentul 0-0, care o împingea tot pe Barcelona să atace în retur, Atletico s-a trezit în situația de a fi nevoită să dea două goluri pentru a se califica. Situație ușor inedită în mandatul lui Simeone, căci Atletico rezolva în general calificările în deplasare. Cu atît mai interesant devine returul de pe ”Calderon”.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION ÎN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
S-a dat așadar și Balonul de Aur, astfel că, măcar pentru vreo 10 luni de-acum înainte ar trebui să ia o pauză eterna dezbatere a ultimilor ani, Messi vs Cristiano. A cîștigat Cristiano, ceea ce pe mine unul nu m-a surprins defel. Am spus-o pe la emisiuni sau în alte contexte, încă de prin octombrie, că portughezul merită și va primi și în acest an trofeul, în ciuda încercărilor unora, bazate mai degrabă pe antipatii sau simpatii personale, de a spune că nu-l merită. Ma întorc puțin în timp, în ianuarie 2013. Încercam atunci să explic de a cîștigat Messi al 4-lea Balon de Aur consecutiv. Argumentele de atunci funcționează foarte bine și azi, dar în favoarea lui Cristiano.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
În noul sistem, de cînd FIFA s-a insinuat în ancheta tradițională a celor de la France Football, criteriile sînt destul de transparente. Nu se premiază doar trofeele cîștigate într-un an, sînt mai multe direcții recomandate celor care exercită acest vot. Trofeele cîștigate formează o primă bucată. S-au dus vremurile cînd, de exemplu, Cannavaro cîștiga Balonul de Aur doar pentru că era căpitanul campioanei mondiale. Trofeele cîștigate reprezintă, e clar, un criteriu important, dar nu decisiv. Aici, cel mai rău stătea Messi, în vreme ce Cristiano și Neuer avea cu ce să se laude.
Un al doilea criteriu e format de constanța arătată pe tot parcursul anului. Atenție, vorbim de an calendaristic, nu de an competițional. Anul calendaristic începe în ianuarie și se termină în decembrie, cînd se și votează de altfel. Iar ultima impresie contează mai mereu. Aici, la acest capitol și din acest punct de vedere, Messi a fost mult defavorizat de parcursul neregulat, mai degrabă prost, al echipei sale. Convulsiile de la Barcelona nu l-au ajutat pe argentinian, eșecurile l-au tras în jos în duelul său particular cu Cristiano, iar locul doi obținut de el se datorează mai degrabă acestei ultime impresii, dar și a imaginii, de care voi vorbi puțin mai jos. Manuel Neuer e și el defavorizat, paradoxal, de prestațiile impecabile ale echipei de club, chiar și ale ”naționalei”. Cînd Germania și Bayern obțin asemenea performanțe, e greu să spui că portarul e omul numărul unu. Dar și despre asta, mai tîrziu.
Din punct de vedere, al constanței, Cristiano a avut o superioritate evidentă. În afara unei perioade scurte, în finalul sezonului trecut, dar de care nu-și mai amintește prea multă lume, Cristiano a fost o mașină de goluri. Reușitele sale din 2014 sînt o cifră barbară, va fi greu să mai atingă cineva borna asta. În plus, Cristiano nu e genul care să dea goluri doar în meciurile banale, el apare în toate partidele importante ale Madridului din ultimii ani.
Și am ajuns la al treilea criteriu. Cel al imaginii de pe tot parcursul anului. Din punctul ăsta de vedere, Messi era de neînvins acum doi ani pe vremea asta. Aparatul de propagandă al Barcelonei funcționa impecabil, pe umerii unei prese, cea catalană, pentru care nu existau subiecte negative care să interacționeze cu starul argentinian. Cristiano s-a schimbat mult față de acea perioadă. A înțeles, el, dar și anturajul său, că imaginea contează, că nu e de ajuns să dai goluri dacă lumea te percepe ca pe un arogant aproape narcisist, obsedat de propria imagine și de propriile performanțe. Față de acum doi sau trei ani, Cristiano e altul. A învățat să fie mai popular, mai coleg, mai dedicat echipei, iar imaginea lui s-a îmbunătățit evident. În ceea ce-l privește pe Messi, convulsiile de care vorbeam mai sus au contaminat și această latură la care părea de neînvins. Mai nou, a intrat și el în malaxorul presei catalane, căci se apropie alegerile, ceea ce acum 4 ani era aproape o blasfemie.
Cam așa văd eu decernarea acestui Balon de Aur. Și de aceea mi se pare Cristiano Ronaldo un cîștigător absolut meritat.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Două vorbe și despre Manuel Neuer. E cel mai bun portar din lume la ora actuală. Dar rămîne un portar. Iar portarii au dificultăți în a figura pe lista marilor premii. Mi se pare oricum o mare victorie includerea sa între finaliști, prezența sa alături de cei doi coloși ai fotbalului din ultima perioadă. E și un mare paradox aici. Bayern și Germania nu pot propune, iată, decît un portar pe lista finală a Balonului. Nu poți nicicum spune că Neuer a fost omul cel mai important în cîștigarea titlului mondial de Germania și în cîștigarea campionatului de Bayern. Asta e, poate, marea dramă a portarilor și marele avantaj al marcatorilor. Pe undeva, era și situația lui Xavi sau Iniesta dn ultimii ani, ori a lui Sergio Ramos, anul acesta. Golgeterii primesc mereu protagonismul, cei care pasează sau care salvează goluri stau undeva în umbra celui care marchează.
Și încă un lucru. Termin aici această discuție, a meritelor, și mă întorc din nou în timp cu doi ani. În ianuarie 2013, cînd Messi primea al 4-lea Balon consecutiv, scriam așa, privind reacția de frustrare a lui Cristiano în momentul în care a auzit că Messi e iar cîștigător: ”Nu e un actor atît de bun. Limbajul trupului, buzele strînse și zîmbetul forțat, transformat mai degrabă în rictus, ne arată dezamăgire, frustrare. Doamnelor și domnilor avem privilegiul să fim contemporani cu cea mai mare rivalitate din istoria fotbalului. Un antagonism senzațional, grație căruia avem parte de tot ce e mai bun din partea celor doi. E felul lor de a înțelege o luptă sportivă, doar nu-și imaginează cineva vreo cafteală între ei pe culoare la Zurich. Cristiano nu e mulțumit cu el însuși, nu va renunța prea ușor la ideea de a-l învinge el pe Messi și de a-l supune atenției publicului pentru felul în care va reacționa. Nu stă în firea lui Cristiano să renunțe”.
Cred că am avut dreptate. Cristiano n-a renunțat, iar următorii doi ani au fost ai săi. Aștept acum reacția lui Messi, căci e în mare pericol să fie egalat la număr de Baloane cîștigate, și anume 4. Nici în firea lui Messi nu stă să renunțe așa de ușor.
Doamnelor și domnilor, spre marea noastra bucurie, bătălia continua!
S-a dat așadar și Balonul de Aur, astfel că, măcar pentru vreo 10 luni de-acum înainte ar trebui să ia o pauză eterna dezbatere a ultimilor ani, Messi vs Cristiano. A cîștigat Cristiano, ceea ce pe mine unul nu m-a surprins defel. Am spus-o pe la emisiuni sau în alte contexte, încă de prin octombrie, că portughezul merită și va primi și în acest an trofeul, în ciuda încercărilor unora, bazate mai degrabă pe antipatii sau simpatii personale, de a spune că nu-l merită. Ma întorc puțin în timp, în ianuarie 2013. Încercam atunci să explic de a cîștigat Messi al 4-lea Balon de Aur consecutiv. Argumentele de atunci funcționează foarte bine și azi, dar în favoarea lui Cristiano.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
În noul sistem, de cînd FIFA s-a insinuat în ancheta tradițională a celor de la France Football, criteriile sînt destul de transparente. Nu se premiază doar trofeele cîștigate într-un an, sînt mai multe direcții recomandate celor care exercită acest vot. Trofeele cîștigate formează o primă bucată. S-au dus vremurile cînd, de exemplu, Cannavaro cîștiga Balonul de Aur doar pentru că era căpitanul campioanei mondiale. Trofeele cîștigate reprezintă, e clar, un criteriu important, dar nu decisiv. Aici, cel mai rău stătea Messi, în vreme ce Cristiano și Neuer avea cu ce să se laude.
Un al doilea criteriu e format de constanța arătată pe tot parcursul anului. Atenție, vorbim de an calendaristic, nu de an competițional. Anul calendaristic începe în ianuarie și se termină în decembrie, cînd se și votează de altfel. Iar ultima impresie contează mai mereu. Aici, la acest capitol și din acest punct de vedere, Messi a fost mult defavorizat de parcursul neregulat, mai degrabă prost, al echipei sale. Convulsiile de la Barcelona nu l-au ajutat pe argentinian, eșecurile l-au tras în jos în duelul său particular cu Cristiano, iar locul doi obținut de el se datorează mai degrabă acestei ultime impresii, dar și a imaginii, de care voi vorbi puțin mai jos. Manuel Neuer e și el defavorizat, paradoxal, de prestațiile impecabile ale echipei de club, chiar și ale ”naționalei”. Cînd Germania și Bayern obțin asemenea performanțe, e greu să spui că portarul e omul numărul unu. Dar și despre asta, mai tîrziu.
Din punct de vedere, al constanței, Cristiano a avut o superioritate evidentă. În afara unei perioade scurte, în finalul sezonului trecut, dar de care nu-și mai amintește prea multă lume, Cristiano a fost o mașină de goluri. Reușitele sale din 2014 sînt o cifră barbară, va fi greu să mai atingă cineva borna asta. În plus, Cristiano nu e genul care să dea goluri doar în meciurile banale, el apare în toate partidele importante ale Madridului din ultimii ani.
Și am ajuns la al treilea criteriu. Cel al imaginii de pe tot parcursul anului. Din punctul ăsta de vedere, Messi era de neînvins acum doi ani pe vremea asta. Aparatul de propagandă al Barcelonei funcționa impecabil, pe umerii unei prese, cea catalană, pentru care nu existau subiecte negative care să interacționeze cu starul argentinian. Cristiano s-a schimbat mult față de acea perioadă. A înțeles, el, dar și anturajul său, că imaginea contează, că nu e de ajuns să dai goluri dacă lumea te percepe ca pe un arogant aproape narcisist, obsedat de propria imagine și de propriile performanțe. Față de acum doi sau trei ani, Cristiano e altul. A învățat să fie mai popular, mai coleg, mai dedicat echipei, iar imaginea lui s-a îmbunătățit evident. În ceea ce-l privește pe Messi, convulsiile de care vorbeam mai sus au contaminat și această latură la care părea de neînvins. Mai nou, a intrat și el în malaxorul presei catalane, căci se apropie alegerile, ceea ce acum 4 ani era aproape o blasfemie.
Cam așa văd eu decernarea acestui Balon de Aur. Și de aceea mi se pare Cristiano Ronaldo un cîștigător absolut meritat.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Două vorbe și despre Manuel Neuer. E cel mai bun portar din lume la ora actuală. Dar rămîne un portar. Iar portarii au dificultăți în a figura pe lista marilor premii. Mi se pare oricum o mare victorie includerea sa între finaliști, prezența sa alături de cei doi coloși ai fotbalului din ultima perioadă. E și un mare paradox aici. Bayern și Germania nu pot propune, iată, decît un portar pe lista finală a Balonului. Nu poți nicicum spune că Neuer a fost omul cel mai important în cîștigarea titlului mondial de Germania și în cîștigarea campionatului de Bayern. Asta e, poate, marea dramă a portarilor și marele avantaj al marcatorilor. Pe undeva, era și situația lui Xavi sau Iniesta dn ultimii ani, ori a lui Sergio Ramos, anul acesta. Golgeterii primesc mereu protagonismul, cei care pasează sau care salvează goluri stau undeva în umbra celui care marchează.
Și încă un lucru. Termin aici această discuție, a meritelor, și mă întorc din nou în timp cu doi ani. În ianuarie 2013, cînd Messi primea al 4-lea Balon consecutiv, scriam așa, privind reacția de frustrare a lui Cristiano în momentul în care a auzit că Messi e iar cîștigător: ”Nu e un actor atît de bun. Limbajul trupului, buzele strînse și zîmbetul forțat, transformat mai degrabă în rictus, ne arată dezamăgire, frustrare. Doamnelor și domnilor avem privilegiul să fim contemporani cu cea mai mare rivalitate din istoria fotbalului. Un antagonism senzațional, grație căruia avem parte de tot ce e mai bun din partea celor doi. E felul lor de a înțelege o luptă sportivă, doar nu-și imaginează cineva vreo cafteală între ei pe culoare la Zurich. Cristiano nu e mulțumit cu el însuși, nu va renunța prea ușor la ideea de a-l învinge el pe Messi și de a-l supune atenției publicului pentru felul în care va reacționa. Nu stă în firea lui Cristiano să renunțe”.
Cred că am avut dreptate. Cristiano n-a renunțat, iar următorii doi ani au fost ai săi. Aștept acum reacția lui Messi, căci e în mare pericol să fie egalat la număr de Baloane cîștigate, și anume 4. Nici în firea lui Messi nu stă să renunțe așa de ușor.
Doamnelor și domnilor, spre marea noastra bucurie, bătălia continua!
Messi vs Cristiano Ronaldo a fost duelul cu care ne-am ocupat timpul în ultimii 5 ani. Fiecare cu apărătorii lui, cu detractorii lui, funcție de simpatie și antipatie. Nu-mi amintesc de vreo rivalitate sportivă care să fi generat atîtea discuții și, într-un final, certuri. Dezbaterea în sine e falsă. Am spus-o și scris-o de multe ori pe acest blog. Motivul e atît de simplu încît nu-l vedem. Fotbalul e un sport de interactivitate colectivă, unde nu există lupta unui individ contra altui individ decît la o scară redusă. Nici măcar statisticile abundente nu oferă o bază de plecare, căci ele aduc doar nişte date, importante în context, dar nu determinante. E un demers sută la sută de marketing şi publicitate, menit să creeze competiţie între două branduri foarte puternice, antagonice pe alocuri, competiţie ce generează profit părţilor implicate. Inclusiv, sau mai ales, celor doi în cauză.
Ceea ce s-a văzut inclusiv în ”amicalul” dintre Argentina și Portugalia disputat marți seară. Afișul a fost excepțional, Messi vs Cristiano, și a vîndut foarte bine. Chit că nici unul nici altul nu s-au omorît cu firea, ba chiar, probabil că după înțelegeri prealabile, au ieșit la pauză, lăsîndu-i pe toți cei care-și doreau cine știe ce duel între ei cu buza umflată. Și cu banii luați, cazul spectatorilor și al televiziunilor, căci nici biletele și nici drepturile tv n-au fost ieftine.
Alta e discuția. Mulți văd în concurența dintre cei doi un duel în sine. Eventual unul fizic. Dușmănia vinde mai bine decît prietenia, căci generează dezbateri, așa că e bine ca lumea să trăiască zilnic cu senzația că Messi și Cristiano nu se suportă, vorbesc urît unul de altul, iar în meciurile directe se înjură și se caută pe teren pentru a se ridiculiza. Imaginile cu cei doi discutînd chiar amical pe ”Old Trafford” n-au dat deloc bine vînzătorilor de idei preconcepute. Deși nu era prima dată cînd se întîmpla asta, să ne amintim de finala Cupei Spaniei de pe ”Mestalla” cînd Cristiano l-a căutat special pe Messi pentru a-l consola.
În caz că-şi imaginează cineva că Messi şi Cristiano ar încinge o cafteală dacă, presupunere absurdă, s-ar întîlni pe înserat pe o stradă pustie, acel cineva are clar probleme psihice şi ar trebui să afle, dacă n-a aflat, că medicina a făcut miracole. Coborînd pe scara presupunerilor spre unele chiar posibile, dacă Messi și Cristiano s-ar întîlni din întîmplare pe cine știe ce insulă exotică ori și-ar intersecta iahturile în cine știe ce ape cristaline, cu siguranță nu s-ar lua la pumni sau la înjurături și nici n-ar căuta să scufunde ambarcațiunea celuilalt. Cum e posibil să se întîmple cu fanii celor doi. Sigur, vorba lui Gică Craioveanu, nici nu s-ar invita la cină unul pe celălalt, pentru că asta se face doar între prieteni. Messi nu e prieten cu Cristiano, dar nici nu e dușman, inamic. E rival, dar nu cred că ar avea nici o problemă să joace împreună dacă, presupunere mai puțin absurdă decît precedentele, s-ar ivi această posibilitate. Mai ales ca această varianta chiar a existat la un moment dat.
Există însă destule situații cînd prietenia, în sensul adevărat al cuvîntului, nu există nici între oameni de la care parcă ai aștepta lucrul ăsta. Cazul lui Xabi Alonso și Iker Casillas. Cunoașteți poate valurile pe care mijlocașul lui Bayern le-a făcut declarînd deunăzi că Manuel Neuer e cel mai bun portar de care a jucat. Nicidecum Iker Casillas, fostul lui coechipier de la Real Madrid și de la ”naționala” Spaniei, omul și căpitanul alături de care a trăit cele mai mari performanțe. Într-o discuție pe această temă purtată pe facebook am încercat să-l ”scot” pe Xabi Alonso spunînd că poate expresia ”a jucat” se referă la portarul cu care chiar poți juca, în sensul de a schimba cîteva pase, Casillas fiind la acest capitol departe de Neuer. Era o glumă evident, căci cuvintele lui Xabi Alonso au fost clare, fără echivoc.
Răceala dintre cei doi era cunoscută. N-au fost niciodată prieteni, dar în ultima vreme înghețul devenise destul de evident. Se spune că abia dacă se salutau la antrenamente și se evitau pe cît posibil. Totul a plecat de la înfruntarea pe care Casillas și Ramos au avut-o cu Jose Mourinho, pe care Xabi Alonso n-a înțeles-o, el fiind public de partea antrenorului portughez. Ba chiar, informația apare în Marca de joi, Xabi Alonso și Sergio Ramos au fost foarte aproape de o confruntare fizică în vestiar, în primăvară.
Se vorbea despre această răceală, dar de transpirat n-a transpirat mare lucru în media. Pentru că nu era productiv, nu era folositor. Mult mai productiv era să fie întreținută dușmănia dintre Messi și Cristiano decît să fie dezvăluită distanțarea dintre Iker și Xabi. Eu cred că era mult mai posibilă varianta ca Messi și Cristiano să cineze împreună decît ca Iker și Xabi să facă același lucru. Acum Xabi Alonso e criticat și atacat dinspre Madrid pentru actul său de trădare
Faptul că doi jucători din aceeași echipă nu se înțeleg e destul de obișnuit în fotbal. În fond, nu le cere nimeni să fie prieteni. Fiecare, la locul de muncă, avem colegi care ne sînt mai simpatici sau mai antipatici. Treaba și-au făcut-o însă impecabil și nimic n-a lăsat să se întrevadă că mijlocașul cheie al echipei nu vorbește cu căpitanul și cu fundașul central cel mai important. Să ne amintim de sprintul lui Xabi Alonso de la Lisabona, din tribună direct în teren. Sînt convins că la fel ar fi procedat dacă, să spunem, se ajungea la penaltyuri și Casillas îl apăra pe cel decisiv.
Prietenia și dușmănia în fotbal sînt noțiuni extrem de relative. Aș zice că și în politică, dar intrăm pe un teren sensibil și tocmai ce am ieșit dintr-o campanie sîngeroasă, unde fanii uneia sau alteia dintre tabere nu admit că ar putea exista și păreri contrarii. De multe ori ceea ce pare o certitudine e de fapt o cortină de fum care ascunde un alt adevăr.
E timpul pentru un nou episod din cea mai frumoasă telenovelă fotbalistică a ultimilor ani. Place sau nu unora, convine sau nu altora, ”El Clasico” e singurul meci care în ziua de azi oprește planeta în loc pentru două ore și o împarte în două. Se vor găsi cu siguranță și cîțiva care să spună că nu-s interesați de acest meci. E problema lor, deși nu i-aș crede în totalitate, mai degrabă văd în asta o tentativă de a-și expune o falsă superioritate bazată pe un sentiment de inferioritate pe care-l au din cine știe ce motive.
Am văzut de curînd promo-ul pe care Sky Sport l-a făcut pentru acest prim ”Clasico” al sezonului. Cu voia celor două echipe și a sorților vom mai avea și altele în afară de returul de pe ”Camp Nou”. Spunea așa acel promo: ”Cel mai mare meci al planetei a devenit și mai mare”. Și se termina cu imaginea lui Luis Suarez, adăugat începînd cu acest meci la constelația de valori pe care Real Madrid și FC Barcelona o propun. Și vorbim de platforma ce deține majoritatea meciurilor din Premier League, un campionat ce propune săptămînal dueluri extrem de atractive, dar nici unul de aceste dimensiuni. Pe undeva, poate asta e problema Angliei în raport cu Champions League și cu turneele finale rezervate echipelor naționale. Atunci cînd cel mai bun fotbalist al sezonului 2012-2013 din Premier League, l-am numit pe Bale, a ales Realul, cînd Gheata de Aur a Europei, l-am numit pe Suarez, a ales Barcelona, cînd golgeterul Mondialului, l-am numit pe James Rodriguez, și cel mai bun pasator al campioanei mondiale și al Bundesligii, l-am numit pe Kroos, aleg Realul, cînd cel mai promițător talent al lumii, l-am numit pe Neymar, alege Barcelona, cînd toate aceste nume au ales să se înroleze alături de cei mai buni fotbaliști ai momentului, Cristiano Ronaldo și Messi, au făcut-o evident și pentru bani, dar și pentru această bătălie dintre cei doi coloși ai fotbalului mondial.
Fără Mourinho și Guardiola, e un pic altfel, nu credeți? Cei doi avea bătălia lor și era una interesantă în felul ei. Ancelotti și Luis Enrique sînt altfel de antrenori, nu-s interesați decît de aspectele legate de joc, genul de război psihologic și mediatic nu pare să le convină.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
E greu de făcut o avancronică a unui astfel de meci. Paradoxal, deși sînt două echipe pe care le cunoaște toată lumea, sînt foarte multe semne de întrebare. În ambele tabere. Și e normal să fie așa, ”El Clasico” nu e un meci obișnuit, el poate condiționa în bine sau rău tot sezonul. Nu-i același lucru să cîștigi un astfel de meci sau să-l pierzi. Starea de spirit se schimbă în funcție de rezultat, iar fotbalul e o stare de spirit, nu-i așa?
La Real Madrid, întrebările sînt mai puține. Cea mai importantă e legată de starea fizică a echipei. Va reuși Ancelotti să recupereze jucătorii după două deplasări consecutive și cu o zi mai puțin de odihnă decît rivalii catalani? Veți spune că meciul cu Liverpool, cel puțin în a doua sa repriză, n-a necesitat cine știe ce efort, dar nu-i așa, la un astfel de nivel și la un astfel de calendar, o zi în plus contează. Adăugați și zborurile, care au și ele importanța lor.
La nivelul echipei de start, există mult mai puține semne de întrebare la Real Madrid decît la Barcelona. Practic, absența lui Bale alungă orice fel de incertitudine, dacă ea ar fi existat, din mintea lui Ancelotti. În mod normal va juca Isco, dar întrebarea care se pune acum e pe ce poziție? Va repeta Ancelotti modulul 4-4-2 folosit cu Liverpool, cu Cristiano și Benzema în față? Sau va încerca să-l retragă pe Isco pe aceeași linie cu Modric și Kroos și-l va avansa puțin pe James Rodriguez? Capacitatea defensivă a Realului e destul de mică, tranziția negativă se face greoi în cazul pierderilor de balon, iar o astfel de așezare permite o mai bună dispunere în teren. Calitățile defensive ale lui Isco le-am văzut în finala Cupei Spaniei, tot cu Barcelona, cînd a jucat în locul lui Cristiano, dar în teren a stat pe linie cu Xabi Alonso și Modric, lăsîndu-i lui Di Maria partea din fața lui.
Ar fi posibil oare să-l vedem și pe Khedira? Introducerea lui în meciul de pe ”Anfield” a trecut oarecum neobservată, dar Khedira îi oferă lui Ancelotti acea soluție pe care nu prea o are în lot după plecarea lui Xabi Alonso. Nu cred că poate juca din primul minut, ar fi o mare surpriză, dar cred că dacă Real Madrid va avea avantaj, spre final îl vom vedea și pe german.
Va fi din nou titular Marcelo? Probabil că da, deși Marcelo oferă în același timp și avantaje și dezavantaje. Se apără prost, dar atacă excelent. Pe acea parte ar trebui să activeze Dani Alves și cum Cristiano se va trage mult spre centru vom avea un duel brazilian exploziv, care poate decide meciul, căci ambii sînt capabili de bune și de rele. Arbeloa, excelent din punct de vedere tactic, e oricînd o soluție.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
Barcelona în schimb are mai multe probleme. Paradoxal, deși e lider, n-a primit gol și are 4 puncte avans față de Real, n-aș paria pe primul ”11” al catalanilor. Dacă aș fi Luis Enrique m-aș întreba pînă în ultimul moment cum e mai bine să joc. Cu Luis Suarez titular sau ca variantă pentru partea a doua? Faptul că Pedro a fost titular și cu Ajax și cu Eibar mă face să cred că e scos din calculele echipei de start. Munir și Sandro, cu tot talentul lor, ar fi ”pan con tomate” pentru Ramos și Pepe. Și atunci, va juca oare Iniesta mai avansat, modelul Tata Martino și Tito Vilanova? Ceea ce ar permite utilizarea lui Xavi și Rakitic de la început, pe ideea că bătălia de la centrul terenului are nevoie de un om în plus, care ar trebui să fie Iniesta. Asta ar însemna însă că Messi și Neymar să rămînă singuri și de conexiunea lor să depindă golul catalanilor.
Dintr-un alt punct de vedere, Luis Suarez n-ar trebui să lipsească. Messi și Neymar nu prea fac pressing, iar pressingul îi incomodează teribil pe madrileni pe momentul construcției. Dar poate oare duce Luis Suarez un asemenea efort?
Un alt semn de întrebare îl vizează pe Mascherano. Cum e greu de crezut că la un astfel de meci ”El Jefecito” poate fi lăsat pe bancă, se pune problema unde va fi folosit? A jucat la mijloc în ultimele două partide, poziția lui naturală, și n-a făcut-o rău. N-are calitățile lui Busquets, dar are acea agresivitate și acel simț al anticipației ce pot aduce mult ajutor. Daca totuși va fi coborît în apărare, ce se va întîmpla cu Mathieu? Sau cu Jordi Alba? Mathieu n-a jucat cu Ajax, ceea ce poate fi un semn. Se presupune ayunci că va ieși din schemă Jordi Alba? Mie mi se pare destul de probabil. Fără Mathieu, Barcelona ar fi exact în situația de la Paris, cu PSG, la fazele fixe, ar sta adică în doar doi jucători, Pique și Busquets (la Paris au fost Mathieu și Busquets). Real Madrid e la fel de puternică atunci cînd are faze fixe ca PSG, astfel că e nevoie de 3 oameni înalți acolo, plus eventual Suarez. Privind situația în oglindă, Real Madrid e moale la fazele fixe pe care trebuie să le apere, astfel că 3 oameni acolo, plus Suarez, ar putea găsi o soluție.
Ar fi simplu să spunem că Real Madrid-FC Barcelona e un duel Cristiano Ronaldo vs Messi. E însă mult mai mult decît atît, un meci de șah în care fiecare mutare trebuie gîndită cu multă atenție.
BILETE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!