Începe un nou Mondial, o ediție pe care am așteptat-o și pe care sperăm s-o savurăm. Neimplicați fiind, din păcate, va trebui să ne alegem cu toții o echipă favorită. Pe care s-o urmărim și de la care să sperăm să cîștige competiția. În ceea ce mă privește, e simplu: Spania. Aș vrea ca Spania să cîștige și acest turneu final, dar mi se pare extrem de greu. Țin cu Spania, dar cred că favorită e Brazilia. Și o să explic mai jos de ce cred asta. Iar meciul cu Croația de azi poate fi un prim moment de a vedea dacă această părere e una corectă. Doar un prim moment, căci pînă la partidele decisive mai e. Să nu uităm, de exemplu, că Spania a pierdut primul meci în Africa de Sud și a cîștigat pînă la urmă Mondialul.
Faptul că Brazilia e favorita majorității specialiștilor nu înseamnă neapărat că e și cea mai puternică. Acum cîteva săptămîni, eu am considerat Bayern Munchen drept cea mai puternică echipă de club din lume, dar specificam că asta nu înseamnă că neapărat va cîștiga Champions League. Și n-a cîștigat. Poate că-n momentul ăsta Brazilia nu e cea mai puternică selecționată prezentă la acest turneu final. Aș înclina spre Spania, fără să fiu neapărat subiectiv, privind la numele ce compun lotul, dar și la numele rămase în afara lui, nu din pricina accidentărilor. E și ăsta un criteriu. Germania ar fi imediat după, căci accidentarea lui Reus și lipsa unui golgeter (Klose are totuși niște ani) sînt puncte valabile contra nemților.
Și atunci de ce Brazilia? Brazilia nu e departe de cele două amintite mai sus. Are în plus de partea sa cîteva argumente. Acela al țării gazdă, în primul rînd. Știm bine, am avut la fiecare turneu final exemple de acest gen (unele oribile, vezi de Coreea de Sud), echipele gazdă primesc un pic de ajutor din partea arbitrilor. Interesul e ca gazdele să meargă cît mai departe în competiție. Iar acum, pe fondul tulburărilor din Brazilia, cu atît mai mult. E un curent foarte mare împotriva Mondialului, care, trebuie să ne imaginăm, va crește în proporții dacă Brazilia va fi eliminată timpuriu. Măcar acum, oamenii sînt ocupați să susțină echipa națională, căci fotbalul e o religie în Brazilia, dar dacă nu vor mai avea ce să susțină își vor canaliza energia spre alte lucruri. Pe undeva, guvernanții brazilieni și-au făcut-o cu mîna lor, căci împotriva recomandărilor FIFA au decis ca acest turneu final să aibă 12 orașe gazdă (FIFA propusese 8), dincolo de deciziile mai mult decît bizare privind fiecare stadion. Spre exemplu, stadionul din Sao Paulo, unde se joacă azi Brazilia-Croația, a fost construit în zona cea mai defavorizată, din punct de vedere al infrastructurii, din tot orașul. Iar ăsta e doar un exemplu. Se vorbește că s-a furat la greu, că banii au intrat în buzunarele unor favorizați ai regimului, în detrimentul celor foarte mulți săraci. Vă sună cunoscut, nu-i așa? Președintele Braziliei, care e femeie, Dilma Rouseff, va veni la meciul inaugural, dar nu va rosti nici un discurs, o premieră în istoria Mondialelor, și nici nu va apărea foarte des în imaginile de pe tabela stadionului, de teamă să nu se enerveze lumea. Bine măcar că, din ce se aude, va veni Jennifer Lopez, care cred că și-a dat seama că n-are nimeni nimic cu ea. Peste toate astea, Blatter spune că misiunea sa la FIFA încă nu s-a încheiat. După Africa de Sud, Brazilia, Rusia și Qatar, mă întreb ce-ar trebui să mai urmeze pentru că domnul Blatter să-și considere misunea încheiată?
Mai departe despre Brazilia. Fotbalistic vorbind, Brazilia are o echipă suficient de echilibrată. Are o apărare foarte bună, unii o văd cea mai bună a turneului, Alves-David Luiz-Thiago Silva-Marcelo, un mijloc rezonabil, dar și un atac la care ar fi loc de mai bine. Deja spaniolul Diego Costa le-ar fi venit de minune aici. Nu prea are un lider de anvergură – deși toată lumea îl vede pe Neymar, eu cred că mai repede liderul ar trebui căutat în zona de apărare – dar are un selecționer dintre cei mai buni posibili. Felipe Scolari a cîștigat Mondialul cu Brazilia în 2002 și a fost extrem de aproape să cîștige Europeanul cu Portugalia, în 2004. Din multele rînduri ce i-au fost dedicate în această perioadă, mi-a atras atenția o povestioară din 2002. Se spune, în Japonia fiind, la unul din ultimele antrenamente, i-a chemat Ronaldinho și Rivaldo lîngă el și le-a spus, aparent încet, dar suficient de tare încît să audă și Ronaldo: ”Aveți grijă cu el, vă rog să-i dați mingea precis fiindcă e un pic cam gras și nu poate să alerge”. A fost suficient pentru ca Ronaldo să se motiveze și să facă un turneu final fabulos. Poate e doar o anecdotă, dar Felipao, cel care se consideră ”un amestec de tată, unchi și antrenor”, mi se pare liderul acestei ”naționale”. Se pare că a reușit să obțină acea atmosferă de competiție în lot, de care vorbesc toți cei care au fost implicați la un turneu final, ceea ce, spre exemplu, Brazilia n-a avut în 2006, atunci cînd a avut un lot absolut fabulos, cu toate starurile mondiale posibile, dar n-a făcut nici o brînză.
O particularitate a acestui Mondial, sper că întîmplătoare nu dirijată, e că în primele meciuri din mai multe grupe se întîlnesc favoritele. Brazilia-Croația azi, apoi Spania-Olanda, Anglia-Italia, Germania-Portugalia, Columbia-Grecia, Argentina-Bosnia. Mi se pare mult mai bine așa decît dacă favoritele s-ar fi întîlnit în ultimele meciuri.
Croația nu-i un adversar oarecare pentru Brazilia. Ba chiar selecționerul Niko Kovac spune că a depistat slăbiciunile din echipa Braziliei, adăugînd că acea apărare de care vorbesc toți nu-i chiar așa grozavă. O să vedem. Cert e că tripleta Modric-Rakitic-Kovacic de la mijlocul terenului pare capabilă de orice. Cu Brazilia lipsește Mandzukic, care e suspendat, iar asta e o absență importantă. Se spune că va juca Jelavic, de la Hull City, dar eu cred că e foarte posibil să-l vedem pe Eduardo, omul lui Mircea Lucescu de la Șahtior.
Pentru Croația, e doar un meci, pentru Brazilia însă e o obligație.
Bun, deci ne-am liniștit! E Grecia. Știm cu cine vom juca la baraj, știm că meciul decisiv e acasă, avem aproape o lună de zile timp să ne cunoaștem mai bine adversarul, dar și să înțelegem, dacă n-am reușit chestia asta pînă acum, că plecăm cu șansa a doua în această dublă mansă. Inclusiv în acest duel cu Grecia. Chiar dacă unii cred altceva.
Ne-am dorit acest baraj încă din momentul cînd am aflat componența grupei preliminare. Am obținut barajul, am tot discutat despre reacțiile pe care unii le-au avut după ce ne-am cîștigat dreptul de a juca acest meci decisiv. Toate aceste discuții nu mai contează acum, important e ce va fi.
Ne-am dorit Grecia, parcă mai mult decît Ucraina. Și am obținut Grecia. Acum ne dorim calificarea, să vedem dacă o vom și obține.
Apropo de discuții. Am tot auzit în aceste zile tot felul de scenarii. Conform cărora Franța nu are cum să lipsească de la un Mondial, Cristiano Ronaldo de asemenea, Ibrahimovici și el ar fi bine să fie prezent, de unde toată lumea vedea o tragere mai mult sau mai puțin dirijată. Mărturisesc că m-am numărat printre ei. Mă așteptam ca Portugalia să pice cu Islanda, Franța cu Ucraina, iar restul chiar nu mai conta.
Franța a picat cu Ucraina, dar Portugalia a dat peste Suedia, deci unul dintre Cristiano și Zlatan va sta acasă. Mare noroc a avut Croația, cu Islanda. Cît despre noi, să zicem că am avut și noi norocul nostru, norocul proverbial al selecționerului.
BILETE DE INTRARE LA MECIUL FC BARCELONA – REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
E o vorbă foarte veche: ”Să te temi de greci chiar și atunci cînd îți fac daruri”. Daruri ne-a făcut Alexander Frei, fostul jucător de la Basel, care a tras Grecia pentru noi ca adversar. Să nu ne bazăm însă pe ele. Nouă entuziasmul nu ne folosește, mult mai bine ne mobilizăm cînd avem un adversar complicat. Să nu uităm valul de entuziasm de după tragerea la sorți a grupelor Ligii Campionilor, cînd am aflat cu cine are Steaua de jucat. Ce s-a ales de entuziasmul acela, vedem astăzi, ce se va alege de promisiunea calificării în primăvară, vedem după meciul cu Basel.
Înapoi la Grecia. E o echipă grea, i-aș zice chiar urîtă. Aici ne asemănăm, căci nici noi nu debordăm de frumusețe și entuziasm estetic. Nu cred că fotbalul românesc e peste cel din Grecia, nu-s convins că dueluri ale cluburilor noastre cu cluburile lor s-ar termina cu victorii pentru noi. Fotbalul grec are și mulți străini, la fel cum echipa națională are mulți componenți ce joacă în afară.În plus, „naţionala” Greciei, pregătită acum de un portughez, Fernando Santos, cel care, dincolo că l-a antrenat pe Marius Niculae la Sporting Lisabona, a reuşit performanţa să antreneze şi pe Porto şi pe Benfica, în Portugalia, ceea ce spune multe despre el, Grecia aşadar stă pe bazele puse de Otto Rehhagel. Iar acolo unde pun nemţii bayele, se vede mulţi ani după aceea.
Grecia e o echipă care dă greu goluri. A dat doar 12 într-o grupă relativ simplă, în care Bosnia, de exemplu, a dat 30. Dar e și o echipă care primește greu goluri. A luat 4, dintre care 3 de la Bosnia. E o echipă cu o medie de vîrstă mare, dar asta nu mi se pare deloc un punct negativ. Dimpotrivă, aceste partide decisive se cîștigă mai mult cu experiență decît cu entuziasm. Sînt cîțiva jucători, gen Papastatopoulos, de la Dortmund, care a trecut și pe la Milan, gen Samaras, gen Karagounis și Katsouranis, campioni europeni și titulari în 2004, care știu să abordeze partide complicate. Căci așa a fi această dublă mansă, una extrem de complicată.
Nu-s foarte convins că faptul că vom juca returul la București e un element sută la sută pozitiv. Publicul nostru are tendința de fi mai exigent decît trebuie, de a se lua prea mult după ce se scrie în ziare, de a crede că selecționerul e prost și că toți cei 55.000 de spectatori ar fi mult mai buni pe acest post. Mi-e teamă de o reacție precum cea din finalul meciului cu Estonia, mi-e teamă că o pasă înapoi va fi taxată mai mult decît ar fi cazul. Cîteodată, presiunea propriului public e mai greu de gestionat decît cea a publicului advers, căci ostilitatea te motivează, neîncrederea te distruge. Sper să nu fie așa. Nu cred că există vreun jucător din cei convocați care să nu realizeze ce important e acest baraj pentru el și pentru România, ce importantă ar fi prezența la Mondialul brazilian pentru România. Un Mondial brazilian ce se anunță de pe acum cel mai tare turneu final, prin numele pe care le propune la start din istorie.
Nu vreau să mă refer acum la selecție. Mai e timp pînă la meci. Deocamdată, trebuie să recunoaștem că Grecia e adversarul care ne va da, cum se spune, ora exactă. Portugalia sau Croația erau adversari cu care nu avea șanse. Cu Grecia avem, dar așa cred și ei. să vedem acum cine crede mai mult în șansa lui.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!