Sînt convins că și Real Madrid și FC Barcelona ar sări cu mare drag peste meciul de astăzi. Dacă ar putea. E un moment cît se poate de nepotrivit pentru un asemenea joc, date fiind circumstanțele. 16 puncte avans în clasament pentru Barcelona, 3 zile pînă la cel mai important meci al sezonului pentru Mourinho, cel de pe ”Old Trafford”, starea generală proastă prin care trece FC Barcelona, care numai de un ”Clasico” nu mai are chef, iată 3 motive în sprijinul primei afirmații din text.
Dar nu au ce face, trebuie să joace. Mie unul meciul îmi amintește de un alt Clasico jucat în condiții oarecum asemănătoare, în aprilie 2011, tot într-o sîmbătă, cu 4 zile înainte de finala Cupei de pe ”Mestalla”, dintre cele două. A fost un meci destul de urît atunci, în care ambele și-au dozat eforturile pentru partida ce urma să se joace cu trofeul pe masă. Barcelona avea 9 puncte avans, plus rezultatul direct, căci în tur fusese acel 5-0, campionatul era pe final, așa că egalul a părut un rezultat mulțumitor pentru ambele. Mi se pare că și acum sînt aceleași premise, fără ca asta să însemne că insinuez ceva.
Sigur, Real Madrid ar putea pune azi și mai multă sare pe rănile încă sîngerînde ale rivalului său. Dar acesta e un aspect ce n-a caracterizat, niciodată de-a lungul istoriei sale, acest club. De multe ori spre frustrarea suporterilor, avizi de sînge. Mourinho e un tip prea deștept ca să lase orgoliul să-i cucerească inteligența. Știe că meciul important cu adevărat e cel care urmează, căci și dacă Real bate azi pe Barcelona, tot rămîn 13 puncte avans, o prăpastie destul e mare cînd ar mai rămîne de jucat 12 etape, din care Barcelona are 7 partide pe teren propriu, iar deplasările, cu excepția celei de pe ”Calderon” nu-s deloc pretențioase. Real Madrid a pierdut campionatul în primele sale etape, cele din vară, urmare a unui program destul de bizar de pregătire fizică a jucătorilor alcătuit de staff-ul Realului, dar despre asta voi mai avea timp să scriu. Mai știe Mourinho că un meci cu Barcelona jucat la intensitate maximă poate aduce orice, inclusiv un eșec, dar, în cel mai rău caz, accidentări. De aceea va încerca să dozeze efortul unora dintre oamenii săi importanți, cazul Xabi Alonso, dar și să ofere minute altora, pentru a le vedea forma și capacitatea de a juca împotriva unui adversar tare. E cazul lui Kaka, pentru care spațiile pe care le oferă Barcelona ar putea fi extrem de profitabile, cazul lui Modrici, cazul lui Pepe, care trebuie să-și recapete ritmul și o poate face pe un stadion ce nu-i e ostil, e chiar cazul, de ce nu?, al lui Alvaro Morata. În ceea ce-l privește pe Cristiano Ronaldo, ar trebui să se afle în primul grup, al celor menajați, dar e greu de crezut că el va accepta acest rol împotriva Barcelonei. Poate doar dacă nu joacă Messi, care a fost răcit în ultimele zile, și despre care s-a spus că ar putea fi și el menajat.
Trecem cu ocazia asta la Barcelona. Unde e clară absența lui Xavi, ruptură musculară și pauză de 10 zile. Pare destul de limpede că Jordi Roura va începe cu David Villa, în perspectiva meciului cu Milan, și rămîne de văzut cine îl va înlocui pe Xavi. Presa catalană merge pe ideea cu Fabregas la mijloc, dar eu cred că acolo poate juca foarte bine Thiago, ale cărui calități naturale se apropie cel mai mult de ale lui Xavi. Despre Thiago s-a tot spus că e succesorul lui Xavi, dar niciodată nu i s-a dat ocazia să arate. E un fotbalist extrem de dotat, cu o știință a pasei incredibilă, obișnuiește să ceară mingea mai sus decît o face Xavi, iar asta e un mare ajutor pentru echipă, dar are cîteva carențe la nivel de atitudine ce i-au cam frînat creșterea. Ăsta ar putea fi momentul său, mai ales dacă va avea în față perechea Essien-Modrici.
Pe ”Bernabeu”, Real Madrid n-a mai bătut Barcelona, în campionat, din mai 2008. În ceea ce-i privește, catalanii n-au cîștigat decît o dată în ultimele 7 dueluri directe, sau de două ori în ultimele 8, cum preferați. Așa sună statistica. Dar statisticile devin neimportante în cazul unui meci în care sînt față în față Messi și Cristiano. Cei doi nu ies niciodată pe teren ca să se afle în treabă. Așa că ei trebuie să fie și azi garanția spectacolului.
Am tot vorbit în ultima vreme pe acest blog de acel meci Barcelona-Real Madrid de anul trecut, din ianuarie. Tot în Cupă, tot meci retur. A fost 2-2 atunci, dar rezultatul n-a fost deajuns pentru madrileni, ce pierduseră pe teren propriu. Însă, deși nu s-a calificat, Madridul a trasat atunci o bornă. De la acest egal, Barcelona a încetat să-și mai domine psihic rivalul așa cum o facea înainte, nu, nu de la acel 5-0 de pe ”Camp Nou”, ci de la acel 2-6 de pe ”Bernabeu”. Amintiți-vă cum s-au jucat următoarele dueluri de după acest 2-2! Niciodată, nici măcar în turul Supercupei, cînd Madridul avea certe probleme fizice din cauza lipsei de pregătire, deși a învins și putea s-o facă net, Barcelona n-a mai fost echipa care a condiționat partida.
Să ne înțelegem. Nu vorbesc de posesie. Aceasta rămîne a Barcelonei indiferent cu cine joacă. Vorbesc de control al meciului. De la acel 2-2, Mourinho a preluat controlul. A înțeles cum să oprească dezvoltarea jocului catalanilor, știa el oricum din perioada Inter, dar a avut nevoie de timp pentru a implementa strategia în rîndul lotului, și a făcut-o, ba a mai fost și sursă de inspirație pentru alții, vezi Milan ca ultim exemplu.
De la această bază pleacă meciul de azi. Dar și de la un amănunt, deloc neglijabil. A fost 1-1 în tur, iar la primul fluier al arbitrului Undiano Mallenco, Barcelona e echipa calificată. Într-un fel, Real trăiește situația Barcelonei. Jocul său în principal reactiv a fost intuit, iar exemplul dat de Manchester United, care nu s-a sfiit, cît e de Manchester United, să facă o întreagă repriză un soi de ”british catenaccio” pe ”Bernabeu” și să lase atacul în dreptului Realului. Asta nu i-a convenit lui Mourinho, s-a văzut din reacția sa iritată de la conferința de presă, dar n-a convenit nici jucătorilor săi, iar asta s-a văzut pe teren. Acum, întrebarea e simplă: va putea Barcelona să aplice tactica lui Manchester United? Adică să invite Madridul la joc, să facă așadar ceea ce nu-i place? Greu răspuns, dar mai degrabă nu. Filozofia acestei echipe a Barcelonei se învîrte în jurul balonului, a posesiei, nu a contraatacului.
Barcelona are însă probleme. De multă vreme lipsurile nu au fost atît de evidente. Lipsa antrenorului, din motive independente de el. Lipsa motivației, din motive ce țin de distanța față de Real în campionat. Și, mai nou, lipsa încrederii. S-a văzut sîmbătă cu Sevilla că rănile de pe ”San Siro” nu s-au cicatrizat, iar dacă există o echipă capabilă să facă și mai profunde rănile aceasta e Real Madrid. Mai ales că echipa lui Mourinho are mult mai buni jucători, în toate liniile, decît Milan.
Nu cred că va juca David Villa de la început. Cred însă că o va face cu Milan. E diferență mare între meciul de azi și returul cu italienii. Azi e nevoie de pase, de circulație, de asociere, de ”Sfînta Treime” Xavi-Iniesta-Fabregas adunată în jurul lui ”El Dios” Messi. De la Messi se așteaptă o reacție furioasă, mai ales după toată polemica iscată în jurul său la meciul tur. Doar că Messi nu prea a mai avut în ultmele săptămîni reacții prea furioase, în afară de cele la adresa coechipierilor săi.
Nici Real însă nu duce lipsă de probleme. 
Mourinho are mari bătăi de cap fix la jucătorii săi cei mai importanți pe zona defensivă. Pepe e departe de cel din sezonul trecut, e lent, greoi și are dificultăți la luarea deciziilor sub presiune. Sergio Ramos alternează momentele bune cu cele de superficialitate, iar starea fizică a lui Xabi Alonso e o mare necunoscută. Pe capul lui Mourinho a mai apărut și problema Kaka. După cum a evoluat cu Deportivo și după cît de slab s-a prezentat în ultima vreme Di Maria, logic ar fi să fie titular. O linie de mijloc cu Kaka, Ozil și Cristiano sună excelent, dar se pare că Mourinho n-a uitat meciul cu Bayern de anul trecut, cînd tare mult s-a bazat pe Kaka și acesta l-a dezamăgit crunt. Se spune că de atunci Mourinho nu prea mai vede limpede folosirea brazilianului în meciuri capitale. Deși totul se duce spre ideea prezenței lui Higuain în atac, eu unul n-aș fi deloc surprins să-l văd pe Cristiano în poziție de 9 fals, căci Barcelona e rivalul ideal pentru așa ceva, cu spațiile ce le oferă pe terenul său.
Încă un lucru. Am vorbit de principiul vaselor comunicante după care se guvernează relațiile dintre cele două grupări. Aici intră și suporterii lor. Barcelona și Real își trag seva fericirii din nefericirea celeilalte. Dezamăgirea acelui 1-1 cu United a durat pentru madrileni fix pînă la eșecul Barcelonei de la Milano. Acum, dezamăgiți sînt catalanii, astfel că meciul de azi e, și din acest punct de vedere, extrem de important. Cupa nu mai e pentru Real Madrid trofeul pe care-l ironizau în sezonul trecut, cînd a cîștigat Barcelona, ci cel pentru care se ieșea în stradă, în 2011, cînd ironici erau catalanii.
Din astfel de meciuri, din astfel de dueluri, nu avem de cîștigat decît noi, cei care privim!
Așa e fotbalul cîteodată. De fapt, de foarte multe ori. Ceea ce e valabil azi, mîine s-ar putea să nu mai fie valabil. Cine-i nu-i bun azi, e posibil să redevină mîine. Cam asta e situația lui David Villa și Kaka, ambii redeveniți foarte importanți fix în etapa de dinainte de ”Clasico”.
Barcelona traversează o zonă de turbulențe cu care nu era obișnuită. Fără pilot, cu un copilot ce oferă mai mult dubii decît garanți, și cu cel mai important motor expunînd oarece probleme tehnice, de turație. Acum o lună și jumătate vorbeam de o Barcelona aproape perfectă. Între timp lucrurile s-au reașezat, iar prestația oribilă de la Milano, care nu s-a văzut nici în ultimul sezon al lui Rijkaard, cînd Ronaldinho și Deco veneau la antrenamente direct de la discotecă, a oferit o altă perspectivă echipei catalane.
Și așa a apărut David Villa. A reapărut, de fapt, căci el nu dispăruse nicăieri. N-a fost la Milano din pricina unei colici renale, dar tare mă îndoiesc că ar fi prins primul ”11”. Ar fi fost însă o bună variantă de recurs. Sîmbătă, cu Sevilla, Barcelona pedalat în gol, la 1-0 pentru oaspeți. Messi căuta să le facă pe toate în zonă centrală și nu-i ieșea nimic. A fost nevoie ca Barcelona să regăsească abecedarul fotbalului, unde nu se vorbește de pase dublate sau redublate, nici de pase filtrante, pe poziții viitoare. Ci se vorbește de cea mai simplă acțiune posibilă: minge în bandă, centrare, gol.
Luați golul lui David Villa cu Sevilla. Luați golul lui Schelotto din ”Derby della Madoninna”. În avancronica meciului Milan-Barcelona scriam că Milan primește multe goluri din astfel de faze, din astfel de cetrări din benzi, din pricina carențelor fundașilor săi centrali. Dar și anticipam că Barcelona nu va folosi această formulă, căci nu are atacantul de careu. Ei bine acum îl are. De fapt, l-a avut dintotdeauna. Situația lui David Villa e un pic mai complicată, ea merită tratată separat și o voi face curînd. S-au bătut cîmpii mult în legătură cu situația sa, cu viitorul său, cînd existau doar două baze de discuții. 1. După 8 luni de accidentare, cam în tot atîtea luni de la momentul revenirii poți spera să-ți reapară forma maximă. 2. Cînd contractul ți se termină în 2014, e logic ca, în timp ce tratativele se poartă, să apară varianta transferului, ca un soi de amenințare. Încă nu sînt convins că David Villa va fi titular cu Real Madrid în Cupă. Mai degrabă nu. Dar sînt convins că va fi cu Milan. Sînt două meciuri complet distincte ca abordare.
Situația lui Kaka e pe undeva similară. Rămas la Real doar din pricina diferențelor fiscale între Madrid și Milano, a făcut un meci splendid pe ”El Riazor”. Un gol splendid și o pasă genială la faza golului doi au adus aminte de Kaka de la Milan, imperialul brazilian din ploaia milaneză la acea semifinală de Ligă cu Manchester. În condițiile în care Di Maria e departe de forma sa din alte perioade, ba mai are și ieșiri de-a dreptul infantile generatoare de probleme pentru echipă, Kaka ar putea fi soluția. Rămîne de văzut dacă și Mourinho vede clar această soluție. Coabitarea dintre cei doi n-a părut prea grozavă, iar coabitarea în același ”11” cu Cristiano Ronaldo nu aduce probleme în partide normale, dar poate genera în confruntări precum cele cu Barcelona, unde toată lumea trebui să se și apere, nu doar să atace. Kaka a jucat bine în acel 2-2 de anul trecut de pe ”Camp Nou”, tot din Cupă, un fel de preludiu pentru orgasmele ulterioare, căci deși atunci nu s-a calificat, Realul a oferit, pentru prima dată, o imagine superioară Barcelonei.
V-am rămas dator cu cîteva comentarii despre meciul Barcelonei de duminică la prînz. E un pic cam multă aglomerație de subiecte în perioada asta, dar nu-i deloc rău. Sincer, am și uitat de Barcelona-Getafe. Nefiind obișnuit cu ora ușor ”matinală” la care a început partida, am deschis televizorul cînd scorul era deja 3-0. Și meciul, în concluzie, terminat.
Comentarii după un 6-1 nu prea se pot face. Poate doar că Barcelona a dat 6 goluri cu 6 marcatori diferiți, ceea ce vine într-o contradicție cu opinia celor care văd o Messi-dependență. Poate și că dintre cei 6 marcatori, doi dintre ei, Alexis și Villa, s-au reîntîlnit cu această bucurie de a marca. Și, nu în ultimul rînd, că Iniesta a făcut iar o partidă excelentă, a fost stăpînul terenului. Dacă Messi e ucigașul de superlative, Iniesta e inventatorul lor. Orice minge pleacă din ghetele acestui băiat, cu o imagine atît de departe de cea a unui superstar, se transformă, se metamorfozează într-un bun prieten al celorlalți jucători. Mingea pentru Iniesta nu e doar un instrument, e o prelungire a corpului său, a personalității sale. Scriam atunci cînd Messi a primit Balonul de Aur că, dacă s-ar întîmpla ca Iniesta să-l primească, i l-ar pasa imediat argentinianului.
Nu știu ciți au pățit ca mine și au ratat începutul meciului de pe Camp Nou. Barcelona nu mai jucase la acea oră din 1965. Madridul a mai făcut-o, chiar în campionatul trecut, atunci cînd au început spaniolii să folosească această oră de start. S-au tot codit catalanii, au tot insinuat că publicul lor nu e obișnuit, dar realitatea s-a dovedit alta. 85.610 spectatori, a 4-a ”intrare” din acest sezon, după cele două Clasico și meciul cu Atletico, ceea ce e chiar remarcabil. Cred că dacă se juca la 9 seara sau chiar mai devreme, la 7, erau mai puțini spectatori.
Eu cred că Barcelona va mai juca la ora aceasta. Dincolo de succesul de casă, a fost și succesul de rating. Meciul a fost transmis în direct pe canalul unu al televiziunii de stat din China. La începutul partidei, jucătorii Barcelonei au făcut poza de grup cu un mesaj în limba chineză. Nimeni n-a înțeles despre ce e vorba, a părut un mesaj publicitar. N-a fost chiar așa, a fost pur și simplu un mesaj cu ocazia anului nou chinezesc, care a început chiar duminică. La Beijing era ora 7 seara, oră perfectă pentru orice transmisiune televizată. Aceeași oră era și în Hong Kong și Singapore. La Tokyo era ora 8 seara, deci la fel de bine. La New Delhi, un alt teritoriu pe care sigur marile puteri fotbalistice vor căuta să-l exploreze, era 5 după-amiază, la Dubai era 3 după-amiaza, la Doha ora 14 și tot așa. În America de Sud era ceva mai devreme, dar nu ore imposibile, doar America era un pic defavorizată.
Priviți graficul de mai jos. A fost realizat de institutul german Sport & Markt și oferă o privire de ansamblu asupra echipelor străine preferate în anumite țări. E vorba, evident, de țările importante din punct de vedere economic.
După cum se poate vedea, doar în China și Japonia nu conduce Barcelona. În China, Real Madrid e la putere, grație turneelor de vară făcute acum un deceniu de Madridul ”galactic”, ce i-au folosit extrem de mult, la nivel de afaceri și lui Florentino Perez, a cărui firmă, ACS, a primit construcția a două inele de centură pentru Beijing. Apoi vine Manchester United, clubul care a deschis practic drumul tuturor spre acest colț al lumii. Surprinzătoare, dacă e să ne referim la graficul de mai sus, e plasarea Interului pe primul loc în Japonia, dar și lipsa Madridului de acolo, însă Japonia e o piață destul de ciudată.
În condițiile în care Barcelona și Real Madrid sînt din ce în ce mai presate, în Spania, să accepte schimbarea contractului drepturilor tv, ce le oferă avantaje imense în raport cu celelalte echipe de Primera, piața asiatică e extrem de importantă. Și atrăgătoare. Nu-i exclus așadar să-i vedem din ce în ce mai des pe Messi și Cristiano Ronaldo înainte de masa de prînz.
UPDATE
În continuare nu-l înțeleg pe Victor Valdes. Nici dupa conferința de presă pe care a susținut-o și în care a încercat să să explice motivele pentru care nu mai vrea să continue la FC Barcelona. La fel cum am scris și despre Radamel Falcao și transferul său la AS Monaco, e bine să nu încercăm noi să gîndim, cu mintea noastră, în locul fotbaliștilor. Ei au unitățile lor de măsură și, după atîția ani petrecuți în jurul acestui fenomen numit fotbal, timp în care am cunoscut destule personaje și am aflat destule situații, sînt din ce în ce mai convins că mare parte dintre fotbaliști nu decid doar ei atunci cînd vine vorba de astfel de afaceri. Căci, una peste alta, un transfer e o mare afacere nu doar pentru fotbaliști. Iar un transfer al unui jucător liber de contract e deja o mega-afacere.
Rămîne de văzut acum ce reacție va avea FC Barcelona.
Lucrurile sînt, cred, cunoscute. Victor Valdes a anunțat, prin vocea impresarului său, Gines Carvajal, că nu mai vrea să-și prelungească înțelegerea cu FC Barcelona în 2014, atunci cînd ea expiră. A spus-o cît se poate de clar, cît se poate de limpede, fără nici un fel de interpretări, fără să lase întredeschisă ușa unor eventuale negocieri ulterioare, nu, a închis-o pur și simplu în nasul oficialilor catalani. Ba pe Zubizarreta l-a și lăsat un pic în ofsaid, și împreună cu el și pe cei de la cotidianul Sport, directorul sportiv al Barcelonei anunțînd, declarație cu care Sport a ieșit pe copertă prin iarnă, că negocierile cu Valdes sînt pe drumul cel bun și că portarul va prelungi pînă în 2018.
Pînă a discuta despre ceea ce înseamnă Valdes pentru Barcelona, și chiar înseamnă enorm, să ne oprim un pic la gestul său. Să ne înțelegem, nu cred că e cineva atît de dereglat încît, neavînd absolut nici o problemă, să plece din Barcelona și de la această echipă a Barcelonei. Victor Valdes n-avea nici o problemă. Aparent, căci niciodată nu o să știm noi cei din afară ce se întîmplă sută la sută într-un vestiar. Era titularul postului, nimeni nu-i punea în discuție această poziție de vreme ce tocmai i se prelungise contractul lui Pinto pentru încă un an, e catalan, deci e de-al casei, e dintre cei crescuți în La Masia, relația cu ceilalți jucători din lot părea foarte bună, iar publicul de pe Camp Nou îi trecea cu vederea destul de ușor greșelile pe care le făcea, căci mai făcea și greșeli.
Și totuși ceva e la mijloc. Se spune că portarii au o anumită doză de nebunie, fără de care n-ar putea să reușească. Poate că în dreptul acestei nebunii s-ar înscrie decizia de a pleca de la Barcelona.
Merită să ne întoarcem în timp cu aproape 4 ani. În primăvara lui 2009, prin martie, anunțul că Victor Valdes a semnat un contract de reprezentare cu Gines Carvajal a stîrnit oarece murmur de nemulțumire la Barcelona. Gines Carvajal e unul dintre cei mai cunoscuți impresari din Spania, de numele său fiind legați Raul, Michel Salgado și Iker Casillas, chiar dacă Iker a renunțat între timp la serviciile sale, iar legăturile cu nucleul dur al vestiarului lui Real Madrid erau evidente. Cei care previzionau probleme și-au văzut așteptările confirmate. O lună mai tîrziu, prin aprilie 2009, cînd FC Barcelona deschisese discuțiile de prelungire a acelei înțelegeri, ce expira în 2010, Carvajal a dat de înțeles că lucrurile nu-s așa de simple cum par. El cerut ca Valdes să primească un salariu echivalent cu al lui Iker Casillas, considerînd că ambii portari au valoare egală.
Casillas cîștiga la Real Madrid 7,5 milioane de euro, un contract nou pe care tocmai îl semnase. Trebuie precizat însă că Iker era campion european cu Spania, cu contribuție esențială la cîștigarea trofeului, vezi ”sfertul” cu Italia decis la penaltyuri (la acea dată Valdes nu era în circuitul echipei naționale decît pasager) și luase două campionate consecutive cu Real. La Barcelona, 7,5 milioane de euro cîștigă Xavi, iar Iniesta, David Villa și Dani Alves au 7 milioane. Asta ca un reper. Negocierile n-au fost simple. Părțile s-au înțeles în cele din urmă pentru o înțelegere pînă în 2014, cu 5 milioane salariu fix și încă 2 milioane pe post de bonusuri. Bonusuri care, ținînd cont de performanțele ulterioare ale echipei, au cam fost bifate.
Astăzi, se spune că Gines Carvajal (care mai nou îl reprezintă și pe Deulofeu, noua perlă de la La Masia, deci, posibil, alte viitoare probleme) a cerut 10 milioane de euro net salariu anual ca bază de pornire a negocierilor. Informația nu e certă și pare să provină din interiorul clubului. Ceea ce pare destul de aproape de certitudine e că Valdes are o soluție de viitor, există un as în mînecă. Revin la o frază de mai sus, nimeni nu pleacă de la Barcelona și de la FC Barcelona dacă n-are o alternativă mai bună.
În Anglia se aude din ce în ce mai pronunțat că De Gea nu s-a acomodat la Manchester United, incluzînd în această neacomodare toate capitolele, inclusiv cel al vremii, dar și al competiției, astfel că Valdes ar putea fi o soluție bună. Unii spun că și City-ul lui Txiki Beguiristain e pe listă, dar e greu de crezut de vreme ce acolo e Hart. Aceeași situație e și la Bayern-ul lui Guardiola, unde e Neuer. Cît ar fi cei doi de legați de Valdes, în special Pep, Hart și Neuer sînt doi portari excelenți, mai tineri, plus că că sînt titularii posturile în echipele lor naționale. Chelsea îl are pe Cech, plus opțiunea Curtois, ar mai rămîne Liverpool și acel schimb Valdes-Reina, dar să pleci de la Barcelona ca să te duci la Liverpool mi se pare cam exagerat, sau chiar Arsenal, unde postul de portar nu-i atît de bine acoperit. Însă nici Liverpool și nici Arsenal nu plătesc salarii de 7 milioane de euro.
E de văzut acum reacția Barcelonei. Clubul pare în stand-by și oarecum în stare de șoc, căci după toate problemele lui Tito Vilanova nu era cazul să apară o alta, dar e de presupus că va acționa în vară, cînd se pot scoate ceva bani dintr-un eventual transfer. Problema e că va fi greu de găsit un înlocuitor cu calitățile lui Valdes. Cea mai importantă e jocul de picior, esențială la orice portar al Barcelonei de azi. Valdes e cel ce începe acțiunile de atac, procentajul său de pase corecte fiind apropiat de cel al unui jucător de cîmp. A fi portar la Barcelona nu-i așa simplu cum pare. Vorbim de un portar care trebuie să-și mențină nivelul de concentrare intact timp de 90 de minute, deși posesia echipei sale se apropie de cele mai multe ori de 70 %, vorbim de un portar care trebuie să rezolve în general situații de contraatac, cu adversari în superioritate și cu foarte mult spațiu la dispoziție, căci FC Barcelona nu prea se apără în zona propriului careu. Vorbim de un portar care trebuie să rezolve și fazele fixe, în condițiile în care FC Barcelona e vulnerabilă la aceste situații. Toate aceste aspecte se adaugă la cel din start, cu jocul de picior.
Victor Valdes este cel mai bun portar din istoria Barcelonei. A cîștigat tot ce se putea cîștiga la nivel de club și la nivel de echipă națională. 5 campionate, 2 Cupe, 5 Supercupe ale Spaniei, 3 Ligi ale Campionilor, 2 Supercupe europene, 2 Mondiale de cluburi, un Euro și un Mondial cu Spania. Are de 4 ori consecutiv cîștigat trofeul Zamora în Spania și poate cea mai importantă contribuție la prima Ligă a Campionilor cucerită de FC Barcelona, în 2006. Toate acestea din 2002, cînd Louis van Gaal l-a debutat la prima echipă pînă astăzi, la 31 de ani. Și-i mai rămîne un sezon, cel actual.
Toate acestea pentru un club la care a intrat pe cînd avea 10 ani. Și toate acestea în condițiile în care n-a vrut să se facă portar, iar la 18 ani a avut nevoie de vizite la psiholog, pentru că voia să renunțe.
Pentru final, am păstrat un film realizat de Canal Plus din Spania, cu Victor Valdes în rol principal.Veți afla tot ce trebuie să știți despre el.
Prima parte:
Partea a doua:
Se spune că fericirea stă în acele momente în care fiecare dintre noi reușim să alungăm din mintea noastră gîndurile negre. E foarte simplu de spus, mult mai greu de făcut, mai ales atunci cînd gîndurile negre sînt multe, și vin ca o consecință logică a unui stil de viață pesimist, negativist.
Se mai spune că fotbalul e o stare de spirit. La Barcelona starea de spirit e una de fericire absolută. Jucătorii catalani reușesc, timp de 90 de minute, să-și scoată din minte orice fel de gînduri negre și să se lase conduși de instincte.Cînd te simți bine și conexiunea dintre creier și instincte funcționează, rezultatele se văd imediat.
Un tur de campionat a durat această stare de spirit la Barcelona. Un tur de campionat aproape perfect, 55 de puncte din 57 posibile, 18 victorii din 19 și un singur egal, în meciul cu Real Madrid din octombrie în care, e o informație nu o opinie, Barcelona n-a avut nici un fundaș central, jucînd cu Adriano și Mascherano, iar Dani Alves a trebuit să iasă, accidentat, după 20 de minute, lăsîndu-i locul lui Montoya. Paradoxal, Montoya a avut în piciorul său drept șansa unui procentaj perfect de sută la sută, un procentaj ireal totuși.La fel de ireal ca și distanța de 18 puncte dintre Real și Barcelona.
Am spus de multe ori în sezonul trecut că totul curgea în favoarea cîștigării titlului de Real Madrid. Golurile madrilenilor din finaluri de meci contrapuse cu ratări ale catalanilor, noroc contra ghinion, lipsa accidentărilor contrapusă cu multele probleme, calendarul, arbitrajele și multe altele. Acum totul merge lin spre Barcelona și nu cred că e cineva care ar mai paria astăzi că titlul va merge în altă parte, chiar dacă, evident, cota e fabuloasă.
La Malaga, Barcelona a avut noroc. Meciul nu era ușor, căci Malaga nu-i deloc o echipă rea, însă cadoul făcut lui Messi în prima repriză, pe o porțiune de joc echilibrat, a schimbat datele problemei. A venit apoi golul lui Fabregas, ale cărui schimbări de poziție cu Iniesta destabilizează orice apărare, și totul a fost mai simplu. Fără necesitate stringentă de a da gol, Barcelona s-a limitat să țină de minge, iar aici modulul Xavi-Iniesta-Fabregas-Messi, plus Sergio Busquets, de care scriam că face foarte grea viața lui David Villa și-l menține, deocamdată, în postura de rezervă, acel modul deci e esențial. E foarte greu să joci împotriva Barcelonei dispusă astfel, iar Malaga, o echipă de pase prin excelență, a observat-o.
Și încă un lucru. Se aștepta mult de la Izco Isco. Nu l-ați prea văzut, nu-i așa? Asta pentru că acolo a fost Sergio Busquets, cel mai bun dintre fotbaliștii invizibili din lume.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!