De regulă meciurile dintre Juve și Real Madrid se jucau cu un obiectiv cert, trecerea mai departe. Duelurile dintre cei doi granzi ai fotbalului mondial au fost in general eliminatorii, de unde și starea de tensiune existentă la fiecare confruntare. E limpede cred, una e o dublă eliminatorie, alta e un dublu duel în faza grupelor, cînd eventualele greșeli mai pot fi corijate pe parcurs. Chit că de data asta Juve are o marjă mică de eroare.
Eu unul îmi aduc aminte cu mare drag finala din 1998 a Ligii Campionilor, cea jucată la Amsterdam și terminată cu 
victoria madrilenilor, cu golul lui Mijatovici, ce avea să se dovdească a fi fost din marcat din ofsaid. A fost prima mea finală de Champions League adevărată, adică la care am avut treabă. Am stat 5 zile la Amsterdam atunci și am descoperit tot ce era de descoperit în această perioadă. Fotbalistic și extrafotbalistic. :)) Văzusem pe stadion și finala precedentă, cea de la Munchen, dintre Juve și Dortmund, dar atunci fusese o deplasare ”de probă” pentru un ziar ”de probă”, un număr experimental al ProSport, care încă nu apăruse în mod oficial. Titlul atunci a fost ”Juve, Juve, vai de tine!”
Titulatura s-a schimbat ulterior în ”Real, Real, vai de tine!”, căci nu cred că Florentino Perez își aduce cu prea multă plăcere aminte de vizitele făcute la Torino, care i-au și grăbit oarecum terminarea primului mandat la Real. Au fost sezoanele 2002-2003 și 2003-2004, prima dată în semifinale, a doua oară în optimi. Juventus a barat atunci drumul Madridului spre ”La Decima”, drum pe care îl caută și acum. Atunci, în mai 2003, Realul s-a oprit în semifinale, la doar un pas de a doua finală consecutivă și, cine știe, dacă nu cumva al doilea trofeu consecutiv. Cine știe dacă nu cumva acea magnifică echipă ”galactică”, născută din nebunia lui Florentino Perez de a aduna laolaltă Baloane de Aur, nu ar fi reușit ceea ce n-a reușit nimeni nici pînă în ziua de azi, să ia de două ori la rînd trofeul.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Între timp, stadionul lui Juve s-a schimbat, dar cred că amintirile încă persistă în memoria lui Florentino. Paradoxal, Real Madrid s-ar putea răzbuna acum. Cu doar două puncte din 3 partide, Juve e în mare pericol de a rata calificarea în primăvară, ceea ce ar fi o stare vecină cu dezastrul, căci parcursul european devenise pentru ”Bătrîna Doamnă” prioritar după plimbarea de voie din Serie A în ultimele două campionate. Dacă rămîne cu două puncte și după 4 meciuri și, mai ales, dacă Galatasaray bate la Copenhaga și face 7 puncte, lucrurile se complică tare de tot pentru Juve. Nici un egal nu schimbă foarte tare datele problemei, iar campioana Italiei va avea un meci infernal la Istanbul, în ultima etapă, presupunînd aici că Real va bate, cum ar fi normal, Galata la Madrid și Juve pe FC Copenhaga.
Deși Real Madrid are calificarea asigurată, partida de la Torino nu-i lipsită de importanță. Real are nevoie de un meci de referință în acest sezon, căci în afară de jumătate de ceas pe ”Camp Nou”, în El Clasico, n-a izbutit așa ceva. Victoriile cu FC Sevilla, Rayo, Malaga, Galatasaray sau FC Copenhaga nu mă conving și nu conving pe nimeni. Real Madrid încă nu și-a găsit linia, drumul, apropo de ceea ce vorbeam mai sus, pînă acum Ancelotti a fost salvat de individualitățile de mare valoare de care dispune. Cristiano în primul rînd, dar și Bale, mai nou, Benzema sau Di Maria. Apărarea încă nu funcționează, iar problema, după cum spunea Varane, e colectivă, nu doar la compartimentul cu pricina. Johan Cruyff avea o vorbă, în cea mai prolifică perioadă a ”Dream Team-ului” său: ”Cel mai bun apărător al meu e Romario, pentru că e primul care începe să se apere”. Ideea a fost preluată ulterior de Guardiola și vă amintiți furia cu care presau în buza careului advers Eto”o, Messi și Henry, apoi Pedro, Messi și Villa.
Revenirea lui Xabi Alonso a pus un pic de ordine pe această zonă defensivă. S-a văzut foarte bine cu Rayo Vallecano, a fost un Real cu Xabi Alonso pe teren și cu totul altul, mult mai vulgarizat defensiv, fără el. Pentru Xabi Alonso meciul e special, pentru că se tot vorbește că va ajunge în vară, liber de contract, la Juve, așa că, dacă sînt adevărate informațiile, ar fi un prilej numai bun de negociere a salariului. Poate cu Xabi Alonso în teren, Ancelotti va izbuti ceea ce și-a propus în primul meci cu Juve, să-l anihileze pe Pirlo. Pe ”Bernabeu” nu s-a reușit asta, iar Pirlo a dictat jocul lui Juve, care a dominat inclusiv în 10 oameni și nimeni nu știe ce s-ar fi întîmplat în condiții de egalitate numerică. De aceea cred că va juca și Khedira, alături de Xabi și Modrici, faza de atac rămînînd în forța, viteza și știința jocului pe spații pe care le au Cristiano, Bale și Benzema. Benzema merită un aticol aparte, căci mie mi se par absolut nemeritate reacțiile ostile ale fanilor madrileni la adresa sa, în condițiile în care ceea ce aduce el în jocul echipei e foarte important.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Spuneam mai sus, Juventus a dominat mare parte din meciul de la Madrid. Poate că dacă n-ar fi fost eliminarea lui Chiellini n-ar fi pierdut, dar asta deja nu mai contează, să te lamentezi de o decizie a arbitrului nu o caracteristică a echipelor mari. Problema lui Conte nu e neapărat absența lui Chiellini, care e suspendat, căci Ogbonna poate face față fără probleme unui joc de genul ăsta, de altfel de aceea a și fost adus. Problema lui Conte e absența lui Lichtsteiner, fix pe partea în care acționează Cristiano Ronaldo. Să adăugăm aici și banda cealaltă, pe care va fi Bale, unde Asamoah încă nu convinge.
Întrebarea e dacă va reveni Conte la formula cu 4 fundași centrali, pe care a aplicat-o la Madrid. Mi se pare destul de plauzibil, chit că la Parma, în campionat, a jucat tot cu modulul clasic, de 3 fundași centrali. Caceres în dreapta e o soluție, a mai jucat acolo inclusiv într-o linie de 4, iar Ogbonna era la Torino fundașul central-stîng într-o linie de 3 oameni. Bonucci și Barzagli vor fi fundașii centrali, în dreptul lui Bonucci apărînd prima pasă, cea de ieșire din zona apărării, căci are pase mai curate și mai clare decît Barzagli. Ar trebui să vină triunghiul atît de bun de la mijloc, Vidal, Pirlo, Pogba, care începe să devină indispensabil, indiferent de formula de apărare. Eu cred că va juca Marchisio, iar în atac, lîngă Tevez, va fi Quagliarella, care a intrat foarte bine la Parma.
În prima partidă, s-a jucat cum a vrut Conte, dar de cîștigat a cîștigat Ancelotti. Ce va aduce meciul de la Torino, chiar e interesant de văzut.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
P.S. Încerc mereu să alături imagini articolelor. E mult mai usor, o imagine face cît 1000 de cuvinte. Iată mai jos cîteva din duelurile semnificative de care vorbeam mai sus
MAI 2003
Iată și un meci de referință ceva mai actual, în sezonul 2008-2009. Probabil ultimul mare meci european făcut de Del Piero:
Am spus-o de multe ori, viața îți oferă nebănuite momente de surpriză, chiar atunci cînd te aștepți mai puțin. Să lași viața să te surprindă, iată un sfat pe care n-o să încetez să-l dau tuturor.
Nu știu în ce măsură viața l-a surprins pe Alessandro Del Piero. Probabil că da.
Căci o știre apărută în TuttoSport-ul de azi, de care vă aminteam în revista presei, vorbește despre interesul celor de la Flamengo pentru fostul internațional italian, campion mondial în 2006, ajuns acum la 38 de ani.
Astă-vară, Alex Del Piero abandona Italia și lua drumul Antipozilor, pentru o experiență de viață și de fotbal. Australia, o țară-continent, liniștită, neatinsă de criza economică, trebuia să fie pentru ”Pinturicchio” ultima perioadă petrecută într-un sport pe care l-a iubit necondiționat. E posibil ca explorarea unor noi tărîmuri și descoperirea unui alt stil de fotbal să se fi constituit în scuzele perfecte pentru Del Piero. Îndrăgostit iremediabil de o ”Bătrînă Doamnă”, căreia i-a fost fidel timp de 19 ani, deși poate că ar fi putut lesne s-o înșele cu altele, mai dotate, mai bogate, mai apetisante, Del Piero ar fi vrut poate să mai joace la Juve, să mai îmbrace tricoul alb-negru fie și pasager, în momente punctuale.
Ca orice fotbalist mare, căci Del Piero face parte din această specie rară de Fotbaliști, cu ”F” mare, i-a venit greu să se lase, să abandoneze pasiunea vieții sale, să renunțe la minge, la ghete, la tricou și la mirosul ierbii. Ar mai fi stat, dar n-a vrut să-și folosească numele pentru asta, n-a vrut să facă presiuni, prin intermediul presei și publicului. N-a vrut să rămînă dacă nu mai era dorit. Se spune că în viață, mai importante decît deciziile în sine sînt momentele în care le iei. Așa că a ales să plece, departe, cît mai departe. Mai jos, veți găsi un film care sper eu vă va face mare plăcere, în care veți regăsi tot ceea ce a însemnat Del Piero pentru Juve.
A gîndit poate că va trece neobservat într-o țară în care fotbalul ocupă un loc secundar, mult după rugby, cricket sau baschet. Și-a dat repede seama că nu-i așa cînd cîteva sute de fani ai celor de la FC Sidney, noua lui destinație, s-au prezentat imediat la aeroport ca să-l întîmpine. Împreună cu ei, zeci de reprezentanți ai presei au creat o atmosferă un pic haotică, un pic sud-americană, care l-a surprins pe Alex. Dacă mai e ceva care să-l poată surprinde după atîția ani de fotbal în Serie A. Și-a dat poate seama că fotbalul, chiar și în Australia, e același, are același scop, pe care el l-a cunoscut foarte bine: să cîștigi.
FC Sidney e o echipă fondată în 2004, an în care Del Piero avea 10 ani de fotbal mare în spate. Startul n-a fost grozav, eșec cu 0-2 pe teren propriu, apoi încă o înfrîngere. Lucrurile se mișcau destul de greu. Del Piero era folosit ca fals 9, poziție pe care jucase în ultima vreme și la Juve, cu libertate de mișcare și neimplicat în rigori tactice defensive. Era și normal, între noi fie vorba. A marcat cîteva goluri, majoritatea din lovituri libere, apoi a fost un pic retras, în zona de creație, care i-a priit mai mult. Experiența îl ajuta, pasele sale deveneau decisive într-un fotbal mai degrabă fizic. Exista însă o problemă, mare. Pasele bune devin decisive dacă are cine să le transforme în gol. Ceea ce la FC Sidney nu prea există.
Schimbările la nivelul băncii tehnice n-au ajutat echipa. Care, în ciuda golurilor lui Del Piero, dar și a paselor sale, a terminat pe ultimul loc anul 2012. Atunci a apărut primul zvon al unei posibile plecări spre un campionat mai bine poziționat. Simțea că mai poate juca și voia s-o facă. Cu contract pînă în 2014, a dezmințit aceste zvonuri. 2013 a început bine, echipa a părut că dă semne de revenire. Un 7-1 cu Wellington Phoenix, cu Del Piero marcînd 4 goluri, a reprezentat un soi de declic.
În aceeași perioadă, Del Piero anunța formarea unei echipe auto, împreună cu actorul american Patrick Dempsey, cunoscut mai ales din ”Anatomia lui Grey”. Se va numi ”Dempsey/Del Piero Racing Team” și va concura la celebrul concurs de 24 de ore de la Le Mans. Sporturile auto au fost cea de-a doua mare pasiune a lui Del Piero și nu-i exclus să auzim din ce în ce mai multe despre el în acest domeniu.
Și cu fotbalul cum rămîne? Rămîne, cum am stabilit, marea pasiune. FC Sidney e antepenultima într-un campionat cu 10 echipe, dar nu-i departe de locul 6, ultimul care duce la play-off. Iar acum a apărut această posibilitate.
Flamengo. Rio de Janeiro. Brazilia. Fotbal în stare pură. Seedorf, care va împlini 37 de ani în curînd, e un exemplu de urmat. E unul dintre cei mai buni din campionat. Nu știu sigur dacă oferta într-adevăr există. Se spune că Flamengo, Zico de fapt, care e director sportiv, caută o figură care să o înlocuiască pe cea a lui Ronaldinho. În Brazilia lumea are nevoie de idoli, de fotbaliști pentru care mingea să nu aibă secrete. Mi se pare că Del Piero face parte din această categorie.
Dacă va ajunge ori nu în Brazilia vom vedea. Pentru Alex Del Piero simplul fapt că e din nou în prim-plan e o mare victorie. La 38 de ani, viața l-a surprins plăcut.
La fel cu sper să vă surprindă plăcut acest film creat de RAI pentru Del Piero, la momentul retragerii de la Juve.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!