Pînă să ajung la Jese și la situația lui, voi începe, cum e și firesc cred, cu ceea ce s-a întîmplat pe ”Santiago Bernabeu”. A fost un meci așteptat de toată lumea, mai ales după cele petrecute la ultimele dueluri dintre Real Madrid și Atletico pe acest stadion, dar și prin conjunctura în care Atletico vizita stadionul rivalei, din poziția de lider în Primera, ceea ce nu s-a mai intîmplat de ani buni. A ieșit însă un rezultat pe care nimeni nu-l intuia, care face ca returul de pe ”Calderon” să devină mult mai simplu pentru Real.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI ATLETICO MADRID DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Nu demult am scris pe acest blog despre faptul că zgomotul nu-i convine lui Simeone. Zgomotul făcut în jurul echipei sale, transformarea lui Atletico în favorită a meciurilor, chiar și atunci cînd adversar e Real Madrid. Lui Simeone nu-i place această presiune, dar mai mult decît lui, jucătorilor se pare că nu le place. Atletico a fost de nerecunoscut miercuri seară, iar acest 3-0, cu toate că unii ar putea vorbi și de ghinion, ținînd cont că au fost două autogoluri, mi se pare un rezultat just, dacă stăm să ne gîndim că Atletico a avut o singură ocazie în acest meci.
Foarte mult s-au concentrat jucătorii lui Simeone pe dueluri particulare. Pe Diego Costa nu l-am văzut decât ciondănindu-se cu Pepe, cu Arbeloa, cu Coentrao, cu Xabi Alonso și tot așa. E posibil să fi fost o strategie a celor de la Real, de a-l scoate din joc pe Diego Costa, de a-l atrage în diverse lupte conexe, dar fără complicitatea celui în cauză nu ar fi reușit. Diego Costa e un tip de jucător care, la rîndu-i, provoacă mult și parcă iubește aceste înțepături, mai degrabă golănești decât sportive. Dacă e ceva care să-l tragă în jos, ei bine asta este, acest stil ”de cartier” cu care înțelege să-și creeze avantaje în teren. Luat pe rînd de Pepe, de Arbeloa, de Xabi Alonso, ba chiar și de Coentrao, Diego Costa nu s-a mai gîndit la joc, iar Atletico a trebuit să se descurce fără cel mai bun om al său. Și nu s-a prea descurcat. Adăugați aici prestația modestă a lui Diego, cea destul de discretă a lui Arda, ghinionul de la golurile unu și trei, gafa lui Curtois de la golul doi, lipsa de concentrare a apărării și găsiți unele explicații ale dezastrului.
Nu toate explicațiile. Să nu se înțeleagă de aici că Atletico a pierdut meciul. Eu cred că, înainte de toate cele de mai sus, Real Madrid l-a cîștigat. Am văzut o echipă agresivă, inspirată, dornică de a-și crea ocazii, chiar în condițiile în care prestația lui Cristiano Ronaldo a fost departe de zilele lui bune. Cred, din acest punct de vedere, că-i vin numai bine lui Cristiano aceste etape de suspendare, își poate recăpăta astfel prospețimea fizică.
Ancelotti l-a surprins pe Simeone cu poziția lui Di Maria. Pe undeva forțat de achiziționarea lui Bale, Ancelotti a regîndit zona de acțiune a lui Di Maria, l-a scos din banda dreaptă unde-l tot vedeam cu Mourinho și l-a tras în centru. În principiu, pentru că pe parcursul meciurilor poziția lui se mai modifică, mai face schimb de locuri și mai ajunge în benzi. Dar în mod normal el acum joacă în linie cu Xabi Alonso și Modrici, într-un 4-3-3 pentru care Simeone nu a găsit antidot, iar Di Maria a răspuns cu o risipă de efort teribilă, dar și cu o inspirație în pase decisive de care, sincer, nu-l credeam în stare în sezoanele trecute, cînd acest aspect îi revenea lui Mesut Ozil.
Cred că Di Maria a fost omul meciului, dar mie mi se pare că Jese merită și el această titulatură. Mi-a plăcut mult felul în care a înțeles Jese să-și joace șansele, să-și forțeze într-un fel norocul. Norocul lui s-a numit accidentarea lui Bale, dar în momentul ăsta Ancelotti are o mare problemă. Și nu e simplă.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
La 20 de ani, Jese arată o personalitate de invidiat. Spunea Ilie Dumitrescu la Fotbal European că e ”obraznic”, fotbalistic vorbind, ceea ce e foarte bine. Spre exemplu, eu unul aș vrea ca și Torje să fie la fel de ”obraznic”, să aibă același tupeu pe care-l are Jese. Lucru, de altfel, pe care Gică Craioveanu l-a sfătuit pe Torje, într-o discuție relaxată, acum cîteva luni, la Barcelona. Tupeul lui Jese vine însă și din promovarea care i se face. Acum vreo 3 ani, Marca i-a dedicat un reportaj exclusiv, în care era asemuit, nici mai mult nici mai puțin, cu Cristiano Ronaldo. Dar ține și de caracter, de personalitate. Faptul că el a declarat că-n 4 ani vrea să ia Balonul de Aur vine în sprijinul celor de mai sus.
Așadar Ancelotti are o problemă. Ce va face cu Jese atunci cînd Gareth Bale va fi apt de joc? Și nu mă refer la meciuri obișnuite de campionat, în care se mai rotesc jucători, ci la cele importante. În Clasico, de exemplu. Sau în Champions League. Va putea el să țină pe banca de rezerve un fotbalist de 100 de milioane, așa cum e Bale? Mie unul mi se pare greu de crezut. La Fotbal European, marți, am spus că nu-l văd pe Jese în lotul Realului peste două campionate. Nu în campionatul viitor, peste două campionate. Mie mi se pare că revăd explozia lui Soldado, nu neapărat pe cea a lui Negredo, căci actualul fotbalist de la City n-a avut atît de multe oportunități. Ca și Jese, Soldado avea o concurență fantastică: Ronaldo, Raul, Van Nistelroy, pe care n-a reușit s-o depășească. Și a plecat.
Mi se pare că Jese seamănă foarte mult cu Pedro, de la Barcelona. Ca situație. Explozia lui Pedro, destul de bruscă și ea, care l-a dus direct la Mondialul din 2010, e asemănătoare cu cea a lui Jese. Nu știu dacă Jese va ajunge în Brazilia, dar știu că, spre deosebire de Pedro, Jese e într-un limpede dezavantaj. E cunoscută politica lui Florentino Perez, mult diferită de cea a Barcelonei. Prea puțin s-a bazat el de-a lungul timpului pe fotbaliști promovați de la Academie, din ”La Fabrica”. A preferat să aducă nume cu care să-și poată dezvolta politica agresivă de marketing, care să susțină un buget de jumătate de miliard de euro.
Totuși, personalitatea lui Jese ar putea să-l ajute. El nu pare dintre cei care să bată timid la ușa primei echipe, mai degrabă e din categoria celor care sparg ușa și intră. De văzut însă dacă nu cumva ușa spartă de el cade peste patrimoniul societății. Bale face parte din această categorie. A costat prea mult, iar un al doilea caz Kaka nu cred să-i convină lui Florentino. La fel cum nu cred să-i convină lui Jese postura de jucător de lot. Dacă a spart ușa să intre, e posibil să spargă și geamul ca să iasă.
Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
S-a schimbat liderul în Spania, după 59 de etape în care Barcelona a condus caravana Primerei Division. 59 de etape însemnînd ceva mai mult de un campionat și jumătate. Iar schimbarea de lider n-a readus în frunte pe Real Madrid, ci pe Atletico Madrid. Dacă tot am apelat la statistici, s-o mai facem o dată. Atletico nu mai fusese pe locul unu de 18 ani, de la sezonul eventului, `95-`96, cu Radomir Antici ca antrenor.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI ATLETICO MADRID DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Dincolo de cifre, faptul că Atletico Madrid e lider solitar în Primera, iar Barcelona și Real Madrid sunt cu 3 puncte mai jos, demontează din start teoria multora cum că Primera Division e un campionat bipolar, neinteresant, acaparat, mediatic și sportiv, de lupta pentru putere a celor doi coloși, Real și Barcelona. Ei bine, poate că așa a fost, deși eu unul nu găsesc în istoria fotbalului dueluri care să împartă planeta în două ca seria de ”El Clasico” din perioada Guardiola – Mourinho, cu terminațiile lor în teren, Messi – Cristiano Ronaldo. Au fost cele mai vibrante partide, din toate punctele de vedere, pe care eu mi le amintesc în acest sport, ceva asemănător cu duelurile lui Bjon Borg cu John McEnroe din tenis, ori Karpov cu Kasparov din șah. Acum, lucrurile s-au mai schimbat, iar Primera Division e alături de Premier League campionatul cu cel mai mare suspans din Europa. Vom vedea cum se va reflecta acest suspans în competițiile intercluburi, în Champions League în primul rînd, dar tare mă tem că Bayern Munchen, care a transformat Bundesliga în campionatul cu cel mai puțin suspans din Europa, e prea puternică anul ăsta pentru toți.
Revenind la Primera Division și la Atletico, ar merita făcute cîteva comentarii după această etapă a schimbării. Jucată cu imaginea celui ce a fost Luis Aragones, a adus, poate nu întîmplător, pe Atletico pe primul loc. Echipa lui Simeone, marea dragoste la nivel de club a lui Luis Aragones, a făcut un meci perfect cu Real Sociedad. Un meci perfect în tipologia lui Simeone înseamnă deschiderea scorului și apoi o aparentă retragere, în așteptarea adversarului. Care trebuie să reacționeze într-un fel, iar aici așteaptă Atletico, ca un vînător din ce în ce mai iscusit. Care vînează greșelile și profită de pe urma lor. Am mai spus-o și nimc nu mă face, deocamdată, să-mi schimb părerea, Atletico Madrid e astăzi cea mai reactivă echipă din Europa, cea mai organizată echipă fără minge. Pare o fortăreață în care toată lumea știe ce are de făcut.
Iar de duminică a apărut o nouă piesă. Poate cea care lipsea ca angrenajul să devină și mai bun. Diego. Atît de multă calitate stă în gleznele acestui fotbalist încît îmi vine mereu să spun că merita o carieră mai bună. Dar poate că acum e momentul lui. 20 de minute au fost suficiente pentru ca toată lumea să vadă că ”Atleti” are acum un Diego și în teren, nu doar pe bancă. Diego, un nume predestinat gloriei.
Marea întrebare pe care toți și-o pun este cum va rezista Atletico emoțional pe trei fronturi. Imediat vin semifinalele Cupei Spaniei, două dueluri colosale cu Real Madrid pe care abia aștept să le văd, la cotitură stau Champions League și AC Milan, care nu e niciodată un rival ușor, indiferent de condițiile din Serie A. O să vedem atunci dacă Atletico a devenit o echipă mare sau e doar o echipă bună spre foarte bună. O echipă mare înseamnă una pentru care nu există această presiune emoțională. Deocamdată, mi se pare că Atletico Madrid e cea mai bună echipă a Spaniei. Și nu doar pentru că e pe locul unu.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
Două vorbe despre Real Madrid și FC Barcelona. Încep cu Real Madrid, pentru că meciul său a fost mai recent. Există tentația de a pune egalul de la Bilbao pe seama arbitrajului lui Ayza Gamez. Ar fi o mare greșeală. Cristiano Ronaldo poate nu trebuia eliminat, decizia a fost riguroasă, prea severă, dar de aici și pînă a spune că această decizie a împiedicat Madridul să ia toate punctele pe ”San Mames” mi se pare prea mult. Real Madrid n-a avut mai deloc controlul partidei din Țara Bascilor. Cel mai mult a reușit, imediat după pauză, să echilibreze un meci dominat, în prima repriză, de Bilbao. Sincer regret sincopele echipei lui Valverde din startul sezonului, căci fără ele poate am fi avut și un Bilbao mai aproape de tripleta fruntașă. La pauză, fostul madrilen Guti nota pe Twitter, unde e foarte activ, uneori mai activ decît era în iarbă, că echipa a stat prost pe teren și n-a avut controlul balonului. Ceea ce s-a menținut pînă la final, chit că Jese a deschis scorul, dintr-o fază mai degrabă individuală a lui Cristiano decît colectivă. Real Madrid nu are în momentul ăsta un om care să ordoneze jocul în teren, căci Xabi Alonso, cel care a făcut asta în ultimii ani, încă nu e la capacitate maximă, iar asta se vede în momentele cînd, obosit fiind, trebuie să ia decizii. De multe ori s-a observat la Real un soi de dezordine în cîmp, dar și multă imprecizie în pase.
Egalul nu e rău, căci ”San Mames” e un teren complicat, știe și Barcelona asta. În perspectiva dublei cu Atletico ar fi fost bună o victorie, dar nu s-a putut. Despre meciul cu Atletico din Cupă vom mai vorbi, deocamdată nu sunt semne că nu va putea juca Ronaldo. Ar trebui să primească mai mult de 3 etape de suspendare ca sancțiunea să fie aplicabilă și-n altă competiție decât campionatul, ceea ce nu cred, date fiind și circumstanțele, că se va produce.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Termin cu FC Barcelona. Meciul cu Valencia a confirmat anumite lucruri pe care le-am mai scris aici, dar a și fost destul de ciudat. Barcelona a început senzațional, după vreo 20 de minute părea că vom asista la o ”goleada”. Apoi jocul a început să se stingă ca o lumînare, iar Valencia a înviat din moartea clinică în care fusese introdusă. Barcelona are probleme în fața unor echipe care se apără pe două linii în fața careului, dar problemele devin uriașe în fața adversarilor care știu să și atace, nu doar să se apere. Iar în noul concept al lui Tata Martino, vom vedea dacă-l va mai aplica după revenirile lui Iniesta și Neymar, Messi e un mijlocaș în plus, dar atunci cînd pierde mingea, ca și Xavi de altfel, nu se repede să recupereze, iar asta îl lasă pe Sergio Busquets singur în fața pericolului.
Marea problemă a Barcelonei, întîlnită în ultimul an al lui Rijkaard, e că a cam devenit o echipă previzibilă, iar omul său cel mai dezechilibrant, Messi, a fost retras, din voință proprie sau din strategia antrenorului, asta nu se știe, spre linia de mijloc, acolo unde are în față o întreagă echipă adversă, nu doar linia ei de apărare.
Tata Martino și-a arătat din nou limitele. Așa cum a făcut-o mai mereu cînd echipa sa a avut probleme. Schimbările post pe post nu ajută la nimic, căci schimbă o piesă cu altă piesă, nu schimbă registrul tactic. Greu de înțeles pentru mine de ce, la 3-2 pentru Valencia, îl bagă pe Iniesta în locul lui Xavi și nu-i lasă pe amîndoi în teren, împreună cu Messi, eventual și cu Fabregas, pentru a crea o zonă de pase cu care să surprindă. Sau să încerce să surprindă. Meciul cu Manchester City mi se pare în momentul ăsta extrem de complicat pentru Barcelona, dar nici partidele cu Sociedada din Cupă nu mi se par prea simple.
Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
La finalul meciului dintre Levante și Barcelona se preconiza o schimbare de lider în Primera Division. După un campionat și jumătate, Barcelona ar fi trebuit să abandoneze prima poziție în ierarhia din Primera în favoarea lui Atletico Madrid. Lucrul ăsta nu s-a întâmplat, Barcelona rămîne lider, la egalitate cu ”Atleti”, iar Real Madrid vine imediat în urmă, la un singur punct. Eu unul nu-mi aduc aminte cînd a mai fost o situație asemănătoare în Primera Division, cu trei echipe implicate în lupta pentru titlu, toate trei avînd șanse relativ egale în momentul ăsta. Campionatul Spaniei, asta mi se pare mie acum, vine imediat după cel al Angliei în ceea ce privește suspansul, implict și interesul, în lupta la vârf. Bundesliga e cîștigată de Bayern înainte să înceapă, și ma tem că așa va fi și in sezonul viitor, deja mă gîndesc cu groază la întăririle pe care le va aduce Guardiola, Serie A are în Juve o forță dominantă, iar Ligue 1 propune un PSG cu evidente intenții de performanță europeană.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Despre Barcelona, prea puține ar fi de spus. Am scris tot aici acum cîteva săptămîni despre Tata Martino și transformarea sa în bunic. Nu mai insist. Lipsa cronică de personalitate și absența ideilor cu care să salveze o deplasare complicată s-au văzut și la Valencia. Singura schimbare notabilă adusă de ”Bunicul” Martino e felul în care se face apărarea la fazele fixe, s-a trecut de la zona la om la om. Iar urmarea e vizibilă, jumătate din golurile luate de Barcelona în acest campionat sînt din corner. Dacă Barcelona e încă lider asta e pentru că Atletico a avut primul moment de teamă al sezonului, dincolo de greșelile de arbitraj de la 1-0 și din finalul meciului cu Sevilla de pe ”Calderon”. Nici despre Real Madrid nu-s prea multe de comentat, echipa zboară pe aripile lui Cristiano, cel mai bun din lume în acest moment, indiferent de ce spun unii sau alții. Dar despre acest subiect, despre Cristiano și Balonul său de Aur, promit să revin zilele viitoare.
La Atletico vreau să mă refer în cele ce urmează. Și la Diego Simeone. A fost primul moment de presiune pe care echipa sa n-a reușit să-l treacă. Egalul dintre Levante și Barcelona și posibilitatea ca Atletico să devină lider au adus o stare de tensiune neobisnuită pe ”Calderon”. O euforie tensionată. Poziția de favorită nu convine echipei de lîngă Manzanares, mult mai bună pentru ea e postura de outsider. De concurent pe care cei doi coloși, Real și Barcelona, nu-l iau în seamă, de subiect al proverbului ”cînd doi se ceartă al treilea cîștigă”. Comportamentul lui Simeone a fost exemplar. Nici un reproș la adresa arbitrului, deși ar fi putut. Nici o încercare de arunca responsabilitatea egalului pe umerii altuia. Dacă Atletico n-a putut bate pe Sevilla e mai întîi din vina sa, abia apoi din cea a arbitrului. Simeone n-a căzut în capcana de a le acorda alibiuri jucătorilor săi. Știe că lucrul ăsta ar face rău la o grupare căreia toată lumea îi așteaptă reculul, căci toată lumea i-a anticipat acest recul de multă vreme.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI ATLETICO MADRID DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Pînă la urmă, un egal e mai bun ca un eșec. Filozofia italiană. Atletico e colider în Primera, continuă pe fronturile Cupei Spaniei și ale Ligii Campionilor. Echipa e în grafic, chiar și acest egal e în grafic, căci ar fi fost bizar ca Atletico să bată pe linie. Echipa lui Simeone rămîne aceeași grupare solidă, căreia greu îi marchezi, o grupare de luptători a căror idee de luptă, plecată de la antrenor, e clară: pas cu pas, meci cu meci, adversar cu adversar.
Mediatizarea excesivă nu ar fi fost bună pentru Atletico. Asta merge la alții. La Atletico merge lupta, umilă și fără pauză. Zgomotul distrage atenția. Și concentrarea. Așa s-a întîmplat duminică seară, zgomotul produs de posibila trecere pe primul loc a afectat concentrarea echipei lui Simeone.
Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/
Cam anul trecut pe vremea asta, transpira în presa din Spania informația că Jose Mourinho va părăsi pe Real Madrid, în iunie 2013, pentru a reveni la Londra, orașul său favorit, în Premier League, campionatul său favorit, la Chelsea, echipa sa favorită. Toate îi erau atunci favorite. Încă din acel moment, lumea se repezea să parieze că, în aceste condiții, Chelsea devenea principala favorită la cîștigarea campionatului în 2014. Presupunere întărită, cîteva luni mai tîrziu, atunci când Sir Alex Ferguson a anunțat că pleacă de la Manchester United.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Sîntem în decembrie 2013. Aprope 6 luni de cînd Jose Mourinho e ”in charge” la Chelsea. Cîți dintre cei care pariau în urmă cu 12 luni pe o revenire triumfală a lui Jose în campionatul Angliei mai sînt acum de aceeași părere? Pînă una-alta, în această perioadă, deși rămîne cu șanse în lupta pentru titlu, Cupa Angliei și Champions League, Chelsea a pierdut două trofee deja, Supercupa Europei, în finala de la Praga, și Cupa Ligii, de unde a fost scoasă de Sunderland, în ”sferturi”
De la acest meci pierdut pe ”Stadium of Light” mi-a venit ideea acestui text. Am comentat partida și mi se pare că Mourinho se confruntă cu destule probleme în această nouă aventură londoneză. Să ne înțelegem, Chelsea are un lot excepțional, eu aș zice că la concurență cu Manchester City pentru a fi cel mai bun din Premier League, dar asta nu e întotdeauna o garanție. Mai ales atunci cînd între antrenor și jucători nu se produce acea chimie care face ca jocul să meargă uns. Iar la Chelsea încă nu merge uns, cel puțin nu merge cum ar vrea Mourinho.
Și aici e o discuție aparte. Jose Mourinho face parte din categoria antrenorilor care cer lotului să se adapteze la ideile lor. Personalitatea sa și succesele pe care le-a avut îl îndeamnă la acest demers. E posibil ca în momentul ăsta lotul lui Chelsea, așa puternic cum e el, să nu se muleze pe ideile lui Mourinho? Eu cred că e foarte posibil, ba aș zice chiar că e probabil. Adaptarea nu e ușoară, nici a antrenorului cu lotul, nici a lotului cu antrenorul, de unde și senzația de permanentă căutare a lui Mourinho pentru găsirea variantei ideale. La un moment dat, pesemne nemulțumit profund de ceea ce vedea, portughezul a folosit un sistem pe care extrem de rar îl utiliza, un 4-4-2, cu Demba Ba și Torres pe aceeași linie de atac.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE LUI CHELSEA GĂSIȚI AICI:
La precedentele sale experiențe post FC Porto, Mourinho reușise să creeze într-un timp foarte scurt un stil de joc propriu, un fel de ”made in Mou”. Și la Chelsea, prima dată, și la Inter și la Real, fotbalul era gîndit de portughez pe ideea aducerii cît mai rapide a balonului în terenul advers, cu obiectivul de a se crea ocazii. Ceea ce se și reușea. În maniere diferite, dar se reușea. Acum, la ”Chelsea-episodul 2”, jocul e steril, ambiguu, cîteodată plictisitor. Contraatacurile ”made in Mou” de la Real Madrid nu mai există, siguranța defensivă de la Inter de asemenea, cît despre pasa lungă pe Drogba de la ”Chelsea-episodul 1”, nici atît.
Mourinho mai are o problemă. Nu are nici un jucător capabil să intimideze apărările adverse, așa cum o făcea Drogba, cum o făceau Eto”o și ”El principe” Milito ori cum o făcea Cristiano. La Chelsea, vedeta lui Mourinho e Hazard, dar belgianul nu are capacitatea celor de mai sus. Plin de talent, Hazard încă se mișcă destul de puțin și, o mare problemă, se mișcă destul de prost fără minge. Adunați aici faptul că la mijloc nu există un Xabi Alonso, pe care se chinuie acum din răsputeri să-l convingă să vină la Chelsea, un Cambiasso sau un Essien din trecut, capabili să inițieze acțiunile de atac sau contraatac cu o pasă curată și rapidă, la fel cum nu există un Sneijder, un Ozil sau un Lampard, tot din trecut, a căror mișcare între linii să surprindă adversarul. Problemele lui Mata cu Mourinho tocmai de aici apar, Mata nefiind capabil să interpreteze acest rol pe care portughezul l-ar vrea de la el. Adăugați aici și slaba participare a celor 3 atacanți și înțelegem acum obsesia lui Mourinho de a aduce un vîrf care să garanteze un număr de 20 de goluri pe sezon, în toate competițiile. În ziua de azi, Torres + Demba Ba + Eto” fac mai puțin decît Lukaku, ca și cifre, fără ca asta să însemne neapărat că belgianul era o soluție mai bună. Și dacă tot suntem la cifre, iată încă un detaliu intersant, pe care l-am citit pe undeva prin presa engleză. Chelsea are o posesie mai mare decît Arsenal-ul lui Wenger, nu cu mult, dar are, 57% față de 55%, dar această posesie se produce în jumătatea proprie de teren, de-a latul, lent și fără să creeze pericol.
Și totuși, ce-i de făcut? Dacă ținem cont că primele sezoane ale lui Mou au fost mai mereu de tranziție, e posibil să fie la fel și acum. E posibil ca-n iarnă să plece jucători și să vină alții, se tot aud nume, am dat și eu mai sus cîteva. Un lucru e cert, după părerea mea. În momentul ăsta, Mourinho și-a pierdut un pic din aura celui care propunea cel mai reactiv și concret joc din lume. Am senzația că rolul ăsta e din ce în ce mai mult asumat de Diego Simeone la Atletico Madrid. O trecere de la ”The Special One” la ”The Special Sime-One” cum s-ar spune. Însă Mourinho, așa cum îl știm, are mereu pregătită următoarea mutare.
Acest text a apărut în premieră pe http://www.digisport.ro/Bloguri/Andrei+Niculescu/
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Prin primăvară, atunci cînd ideea că Radamel Falcao va abandona Atletico Madrid spre alte zări, mai prietenoase din punct de vedere financiar pentru el și pentru cei din jurul lui, Gică Craioveanu mi-a spus la o emisiune Fotbal European că după ce ”El Tigre” va pleca, Diego Costa va fi cel care-i va lua locul. Nu neapărat ca poziție, pentru că nu au cei doi caracteristici foarte asemănătoare, ci ca importanță în jocul lui Atletico. Eu unul n-am fost foarte convins atunci. Nu-l vedeam pe Diego Costa în stare să devină liderul echipei. Mă bazam pe devierile lui de comportament, pe modul agresiv în care înțelegea să se lupte pe teren, o agresivitate ce de multe ori depășea granițele fair-play-ului, chiar dacă se menținea în granițele regulamentului. Mă gîndeam că nu poate fi lider un fotbalist care nu știe niciodată dacă termină meciul sau dacă va fi eliminat. Ei bine, se pare că m-am înșelat. E bine să asculți de cei care au jucat fotbal și să nu te dai mai deștept decît e cazul, mai ales dacă fotbalul pe care l-ai jucat tu se rezumă la curtea școlii sau la miuțele între colegi, al căror scop principal era berea de după.
Diego Costa a devenit cel mai important om al lui Atletico. Parcursul fără greșeală al echipei i se datorează și lui, poate imediat după Diego Simeone, motivul numărul unu, fără nici un dubiu. Parcă și comportamentul său din teren a devenit mai echilibrat, mai rațional. De alergat aleargă la fel, se luptă la fel, împarte coate cu aceeași dărnicie cu care le primește, dar parcă e mai conștient de rolul său în echipă. E posibil să se întîmple cu el ceea ce se întîmplă cu Mesut Ozil la Arsenal și cu Gonzalo Higuain la Napoli. Ca rolul de lider să le vină bine, să-i responsabilizeze. Ozil și Higuain n-aveau nici o șansă la Real să devină, cîtă vreme există un Cristiano Ronaldo, la fel Diego Costa era mereu la Atletico în umbra lui Falcao. Acum el e numărul unu, beneficiind și de faptul David Villa, care ar trebui, ținînd cont de CV-ul său, să fie liderul, nu are un caracter care să-l recomande pentru așa ceva, e introvertit, liniștit și uneori prea modest.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI ATLETICO MADRID GĂSIȚI AICI:
De ceva vreme, presa spaniolă insistă pe ideea că Vicente Del Bosque ar vrea să-l atragă pe Diego Costa spre ”naționala Spaniei. Idee care i-ar surîde și lui Costa, cel puțin așa susțin ziarele din Spania, direct interesate și, deci, oarecum sub semnul întrebării privind totala veridicitate. Se pare că Del Bosque ar fi vrut să-l cheme pe atacantul lui Atletico chiar acum, la meciurile pe care ”La Roja” le are de disputat în preliminariile Mondialului. Ultimele oficiale, căci apoi pînă la turneul final nu vor mai fi decît amicale. Detaliul nu-i minor, căci doar meciurile oficiale contează. Diego Costa are două selecți în ”naționala” Braziliei, dar numai în meciuri amicale, iar regulamentul FIFA spune clar că ele nu contează.
Nu discut aici partea morală a problemei. Mai ales după ce am văzut cu Germania ne-a bătut la tenis de masă cu un contingent de chinezoaice ce nu și-a găsit locul în țara de origine. Se practică lucrul ăsta, ba chiar m-am mirat că nemții n-au naționalizat și vreo cîteva sute de chinezi doar pentru a fi spectatori la meciurile fetelor respective. Vă invit să priviți ”naționala” Elveției de fotbal și să descoperiți, dacă nu știați deja, cîți fotbaliști născuți în afara granițelor țării se regăsesc sub comanda lui Ottmar Hitzfeld. Mă refer strict la partea sportivă.
Spaniolii au trimis o scrisoare la FIFA, solicitînd o poziție a forului mondial. Care a întîrziat, spre nemulțumirea ziarelor, care au titrat că Brazilia are 1-0 în acest duel. Vorbim totuși despre două țări cu mare influență la FIFA, puternice din toate punctele de vedere. Sînt convins că dacă Diego Costa ar fi fost născut în altă țară decît Brazilia n-ar fi avut mari probleme, ba chiar cred că spaniolii nici nu se mai oboseau să întrebe și-l selecționau direct. Mai ales că, în astfel de situații, fotbaliștii aleg ce e mai bine pentru ei și pentru carierele lor.
Paranteză. Înțeleg că, mai nou, e o dispută asemănătoare în ceea ce-l privește pe noua senzație de la Manchester United, Januzaj. Cît ar vrea tatăl său să-l îndrepte spre Albania, mama sa către Kosovo ori bunicii săi către Turcia, eu cred că puștiul de 18 ani va alege tot Belgia. Mai ales că e născut la Bruxelles, iar Belgia are în acest moment o echipă națională incredibilă, cu un viitor luminos înainte. Nu închid paranteza înainte să observ un amănunt interesant, o coincidență ce poate fi fericită: Januzaj e născut pe 5 februarie, în aceeași zi cu Cristiano Ronaldo, Neymar, Tevez și Gică Hagi, cu care, cred, trebuia să încep. Paranteză închisă.
Revin la Diego Costa! Mi se pare că Spania vrea să fure un fotbalist ce poate deveni important pentru Brazilia. Imediat după ce Arsenal l-a transferat pe Ozil, se spune că Mourinho a stopat orice fel de negociere privind trecerea lui Demba Ba la Arsenal, deși tranzacția era pe punctul de a se oficializa, pentru că și-a dat seama că avînd un pasator ca Ozil, Demba Ba devine foarte important, iar Arsenal devină un adversar foarte puternic. Cred că așa gîndește și Spania, ceva de genul decît să joace la Brazilia, mai bine să fie la noi, mai vedem noi ce facem cu el. Din perspectiva Spaniei, Brazilia e una dintre contracandidatele la cîștigarea titlului mondial anul viitor, ba chiar cea mai importantă ținînd cont că e gazdă. Cam la fel a procedat Spania și cu Thiago Alcantara, pe care l-a făcut spaniol, blocîndu-i astfel drumul spre echipa Braziliei, unde, e părerea mea, Thiago avea mai mari șanse să joace decît la Spania. Cam așa e și cu Diego Costa.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Nu știu în ce măsură Diego Costa s-ar putea adapta la stilul Spaniei. Dincolo de faptul că Spania are în acest moment un număr considerabil de atacanți, Fernando Torres, David Villa, Negredo, Soldado, mai nou Michu, convocat în sfîrșit. Plus Llorente, plus Morata. Cam aceeași a fost și situația lui Thiago Alcantara, de care vorbeam mai sus și care a plecat la Bayern ca să încerce să prindă un loc în ”naționala” Spaniei, deși cei care-i blocau titularizarea la Barcelona, Xavi, Iniesta și Fabregas, o fac și în ”La Roja”, plus că mai există un David Silva, un Mata și, mai nou, un Koke.
Diego Costa mi se pare în aceeași situație. Nu știu dacă stilul său de fotbal se adaptează la cel al Spaniei. Stilul de care am vorbit mai sus, fizic în cazul său, cu coate multe și dueluri corporale, reactiv în cazul echipei, căci Atletico e departe ca stil de Barcelona. Iar Barcelona dă, deocamdată, linia și-n naționala Spaniei, cu rezultate excepționale. L-ați vedea pe Diego Costa integrat în stilul Barcelonei? Eu personal nu. Merg atunci mai departe, se poate el integra în reprezentativa Spaniei? Care folosește acel fotbal pe spații restrînse, de combinații, de pase, de tiki-taka, complet diferit de fotbalul pe contraatac, pe spații largi, promovat de Diego Simeone la Atletico. Veți spune că într-o echipă, mai ales într-una națională, e bine să ai fotbaliști cu diverse stiluri, însă mie mi-e greu să cred că Spania va juca vreodată pe contraatac și va renunța la posesie. Mai ales dacă privim în urmă și descoperim că au fost destule meciuri jucate cu Fabregas ca 9 fals.
Mi se pare că la Brazilia nu are un atacant de calibrul lui Diego Costa. Cum mi se pare că nu are un pasator de nivelul lui Thiago Alcantara, care ar fi fost, cred, titular cert în formula lui Scolari. Poate Oscar, asta dacă-i iese lui Mourinho pariul de a-l transforma dintr-un mijlocaș mai degrabă defensiv într-unul creativ. Mai repede își face loc Diego Costa printre titularii Braziliei decît printre cei ai Spaniei.
El e acum la mijloc în acest război. Spune că ar alege Spania, dar jucînd la Madrid i-ar fi greu să declare altceva. Eu totuși cred că va merge la Mondial cu Brazilia. E totuși cea mai logică variantă, chit că, născut în Brazilia trăiește în Spania de cînd avea 19 ani și a obținut, recent, și cetățenia.
N-am mai completat de ceva vreme secțiunea video a acestui blog. Și-mi pare rău. Cuvintele sînt cuvinte, oricît de bine sau prost le pui în propoziție, imaginile sînt însă cele fac diferența. Se spune în mass-media că o imagine face cît o mie de cuvinte. Nu e o exagerare, e purul adevăr, cu condiția ca imaginea să fie bună.
Am multe filme pe care le-am văzut de-a lungul timpului. Filme, filmulețe, documentare. Pe unele le-am descoperit singur, intrînd din unul în altul, altele le-am primit din partea cititorilor acestui blog sau a telespectatorilor Fotbal European. Cărora le mulțumesc și le solicit să continue să-mi trimită. Cine descoperă ceva interseant, căci universul You Tube este extrem de generos, îmi poate trimite și mie, ca astfel să vadă cît mai multă lume.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI ATLETICO MADRID GĂSIȚI AICI:
Am găsit de curînd ceva despre Atletico Madrid. Un film în trei părți, ceva mai vechi, e adevărat, marca ”Informe Robinson”, o emisiune de pe Canal + care mie îmi place foarte tare. E ceva mai vechi, repet, dar cei care vor să-și reamintească sau, eventual, să descopere ce înseamnă Atletico Madrid vor trece cred peste acest aspect.
Atletico Madrid mi se pare cea mai în formă echipă din Spania în acest moment. O echipă care în sfîrșit, grație în special lui Diego Simeone, pare să-și fi regăsit identitatea. Nu vreau să mă refer la partea fotbalistică, am analizat destul pe Atletico în acest început de sezon și sigur că o s-o mai fac și în viitor. Mă refer la suporterii acestei echipe. Mie mi se pare că Atletico Madrid are cel mai frumos public din Spania. Am fost pe ”Calderon”, iar atmosfera de acolo e splendidă.
Mulți ar spune că exagerez, că în Spania mai există un Athletic Bilbao, un Betis, un FC Sevilla, chiar și o Valencia sau Osasuna. E o diferență, în opinia mea. E tare greu să-ți poți menține o masă de suporteri atît de dedicați într-un oraș guvernat de Real Madrid. Într-o presă, cea madrilenă, guvernată de Real Madrid. E cam ceea ce i se întîmplă în Barcelona lui Espanol. Atletico reușește să-și mențină acest public, iar asta nu se întîmplă acum cînd sînt rezultate, se întîmpla inclusiv pe vremea purgatoriului acestui club în Segunda Division.
Am promis că voi lăsa imaginile să vorbească. Mă opresc așadar aici din scris și vă invit să vedeți filmul cu pricina. Se numește ”Corazon Colchonero”. Iar la final, vă invit să vedeți și cîteva spoturi prin care Atletico Madrid încearcă să-și fidelizeze și mai mult fanii. Sub genericul ”Por que somos del Atleti”, aceste spoturi merită și ele un premiu.
Vizionare plăcută!
CORAZON COLCHONERO – PARTEA 1
PARTEA A 2-A
PARTEA A 3-A
Iar acum, spoturile publicitare despre care vorbeam:
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!